ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1309/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 143/CA/2007 - P.I. -

R. din 10 septembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios,

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de C.M.,

în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Bihor, prin care reclamanta a solicitat instanței

să dispună anularea hotărârii din 17 aprilie 2007 emisă de pârâtă și recunoașterea

calității sale de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări

și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare,

în calitate de soț supraviețuitor.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Hotărârea atacată, prin

care a fost respinsă cererea reclamantei de recunoaștere a calității de beneficiar

al prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, în

calitate de soț supraviețuitor este legală și temeinică, întrucât nu s-a făcut dovada

persecuțiilor din motive etnice atâta timp cât mama soțului decedat al reclamantei

s-a putut întoarce în localitatea de domiciliu pentru a-l naște pe acesta. Hotărârea

contestată a fost emisă în concordanță cu probele pe care petenta le-a depus la

Comisia constituită pe lângă C.J.P., precum și cu declarația pe care martorul C.T.

a dat-o în fața instanței.

A reținut instanța de

fond că soțul decedat al reclamantei s-a născut în localitatea de domiciliu a părinților

săi – B., unde mama sa venise să nască și nu există dovezi în sensul că, după nașterea

copilului, mama s-ar fi reîntors în localitatea de refugiu împreună cu noul născut,

acolo unde nu avea condiții pentru a naște, renunțând la condițiile din localitatea

de domiciliu, aspecte relatate în fața instanței de martorul C.T.

Totodată, Curtea de Apel,

a reținut că înscrisul eliberat de Arhivele Naționale se referă la refugiul unei

alte persoane decât tatăl soțului decedat al reclamantei, acesta fiind și motivul

pentru care au fost înlăturate declarațiile martorilor N.M. și S.T., depuse de petentă

la Comisia constituită pe lângă C.J.P.

Împotriva sentinței civile

pronunțate de Curtea de Apel a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta C.M.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9

din C. proc. civ.

Prin motivele de recurs,

recurenta-reclamantă susține că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea

formulată, întrucât martorii L.F., S.T., N.M. și C.T. cunosc faptul că mama soțului

său decedat, după nașterea copilului în localitatea B. s-a reîntors în localitatea

de refugiu – R. din România, unde se afla soțului ei – C.I. și alți patru copii.

Recurenta-reclamantă solicită

trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel în vederea audierii martorilor

menționați care au cunoștință despre refugiul numitei C.M. (mama soțului decedat

al reclamantei), imediat după nașterea copilului, din localitatea B. în localitatea

R. – B.A.

Intimata-pârâtă C.J.P.

Bihor a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Analizând cauza prin prisma

motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanței

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de

la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive

etnice”, fiind „refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate”.

Potrivit

art. 3 din aceeași ordonanță, „soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria

persoanelor prevăzute la art. 1 lit. a)-e) și g), va beneficia începând cu data

de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în condițiile prezentei

ordonanțe, de o indemnizație lunară de 100 RON neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a

recăsătorit”.

Potrivit art. 4 alin.

(1) și (2) din Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002:

„Art. 4.

-

(1)

Dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din O.G.

nr. 105/1999

, aprobată și modificată

prin Legea

nr. 189/2000

, cu modificările ulterioare,

se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, cum sunt:

-

acte eliberate de Crucea Roșie Internațională;

-

acte eliberate de lagărele de concentrare;

-

livrete militare sau adeverințe eliberate

de U.M. P., pentru persoanele care au fost în detașamentele de muncă obligatorie;

-

carnet/foi de pontaj privind zilele de

muncă obligatorie;

-

carnet de identitate privind pe cei deportați

în M.;

-

adeverințe eliberate de Arhivele Naționale

Române sau de direcțiile județene ale acestora, ordine, dispoziții etc.;

-

buletine de evidență a populației, eliberate

de postul de jandarmi din localitatea respectivă din T.;

-

acte eliberate de primăria orașelor respective;

-

certificate sau adeverințe de la autoritățile

militare ori civile românești;

-

adeverințe eliberate de alte autorități

din T.;

-

alte asemenea acte oficiale.

(2)

În lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate

face prin declarație cu martori.

”

Potrivit dispozițiilor

susmenționate, dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, se face fie prin actele

oficiale menționate la art. 4 alin. (1) din Norme, fie prin declarații de martori

în situația în care lipsesc actele oficiale.

În cauză, Curtea de Apel

a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat prin prisma dispozițiilor

legale incidente.

Sunt întemeiate aspectele

reținute de instanța de fond cu privire la declarația martorului C.T.. Aceasta întrucât

declarația conține informații cu caracter general referitoare la faptul că îl cunoștea

pe soțul decedat al reclamantei, că populația din localitatea B. a suferit persecuții

din motive etnice după ocuparea teritoriului României și că mama (C.M.) soțului

decedat (C.G.) al reclamantei s-a întors în localitatea de domiciliu – B. să îl

nască pe fiul său (C.G.), revenind, după naștere, în localitatea de refugiu – R.

unde se aflau soțul său și alți patru copii, deși nu aveau condiții normale de locuit.

Martorul nu face însă niciun fel de referire la eventuale persecuții din motive

etnice care ar fi determinat-o pe mama soțului decedat al reclamantei să părăsească

localitatea B. pentru a se „refugia” în localitatea R. – B.A.

De asemenea, întemeiat

Curtea de Apel a constatat contradicția existentă între declarațiile martorilor

S.T. și N.M. și datele înscrise în fișa de refugiat a numitului C.I., respectiv

datele comunicate de Arhivele Naționale, în sensul că persoana cu privire la care

se atestă refugiul nu este una și aceeași persoană cu tatăl soțului decedat al reclamantei,

fiind diferite numele, vârstele și localitățile de domiciliu ale persoanelor menționate

la rubrica „situația familială”. Pe cale de consecință, în mod corect și legal,

Curtea de Apel a reținut veridicitatea înscrisului oficial (fișa de refugiat), acordându-i

forța probantă corespunzătoare în raport cu relatările din declarațiile martorilor

depuse de petentă la C.J.P.

Pe de altă parte, în mod

corect și legal a reținut Curtea de Apel că perioada anterioară nașterii soțului

decedat al reclamantei, perioadă în care părinții acestuia ar fi fost refugiați

în localitatea R. – B.A. nu prezintă relevanță în privința stabilirii calității

de refugiat a soțului petentei.

Astfel fiind, instanța

fondului cu temei a reținut că reclamanta nu a făcut dovada refugiului soțului său

decedat și a mamei sale din localitatea B. în localitatea R. – B.A. și nu a probat

persecuțiile din motive etnice care ar fi determinat refugiul din localitatea de

domiciliu.

Față de cele

arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică și,

în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., va respinge ca nefondat

recursul

declarat de C.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.M. împotriva sentinței civile nr. 143/CA/2007 - P.I. - R. din 10 septembrie

2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios, administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2008.