ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1309/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 143/CA/2007 - P.I. - R. din 10 septembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios, administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de C.M., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Bihor, prin care reclamanta a solicitat instanței să dispună anularea hotărârii din 17 aprilie 2007 emisă de pârâtă și recunoașterea calității sale de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de soț supraviețuitor. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: Hotărârea atacată, prin care a fost respinsă cererea reclamantei de recunoaștere a calității de beneficiar al prevederilor O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de soț supraviețuitor este legală și temeinică, întrucât nu s-a făcut dovada persecuțiilor din motive etnice atâta timp cât mama soțului decedat al reclamantei s-a putut întoarce în localitatea de domiciliu pentru a-l naște pe acesta. Hotărârea contestată a fost emisă în concordanță cu probele pe care petenta le-a depus la Comisia constituită pe lângă C.J.P., precum și cu declarația pe care martorul C.T. a dat-o în fața instanței. A reținut instanța de fond că soțul decedat al reclamantei s-a născut în localitatea de domiciliu a părinților săi – B., unde mama sa venise să nască și nu există dovezi în sensul că, după nașterea copilului, mama s-ar fi reîntors în localitatea de refugiu împreună cu noul născut, acolo unde nu avea condiții pentru a naște, renunțând la condițiile din localitatea de domiciliu, aspecte relatate în fața instanței de martorul C.T.

Totodată, Curtea de Apel, a reținut că înscrisul eliberat de Arhivele Naționale se referă la refugiul unei alte persoane decât tatăl soțului decedat al reclamantei, acesta fiind și motivul pentru care au fost înlăturate declarațiile martorilor N.M. și S.T., depuse de petentă la Comisia constituită pe lângă C.J.P. Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 din C. proc. civ. Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă susține că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea formulată, întrucât martorii L.F., S.T., N.M. și C.T. cunosc faptul că mama soțului său decedat, după nașterea copilului în localitatea B. s-a reîntors în localitatea de refugiu – R. din România, unde se afla soțului ei – C.I.

și alți patru copii. Recurenta-reclamantă solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel în vederea audierii martorilor menționați care au cunoștință despre refugiul numitei C.M. (mama soțului decedat al reclamantei), imediat după nașterea copilului, din localitatea B. în localitatea R. – B.A. Intimata-pârâtă C.J.P. Bihor a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice”, fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”. Potrivit art. 3 din aceeași ordonanță, „soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1 lit. a)-e) și g), va beneficia începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în condițiile prezentei ordonanțe, de o indemnizație lunară de 100 RON neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit”.

Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002: „Art. 4. - (1) Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999 , aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000 , cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, cum sunt: - acte eliberate de Crucea Roșie Internațională; - acte eliberate de lagărele de concentrare; - livrete militare sau adeverințe eliberate de U.M.

P., pentru persoanele care au fost în detașamentele de muncă obligatorie; - carnet/foi de pontaj privind zilele de muncă obligatorie; - carnet de identitate privind pe cei deportați în M.; - adeverințe eliberate de Arhivele Naționale Române sau de direcțiile județene ale acestora, ordine, dispoziții etc.; - buletine de evidență a populației, eliberate de postul de jandarmi din localitatea respectivă din T.; - acte eliberate de primăria orașelor respective; - certificate sau adeverințe de la autoritățile militare ori civile românești; - adeverințe eliberate de alte autorități din T.; - alte asemenea acte oficiale. (2) În lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori.

” Potrivit dispozițiilor susmenționate, dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, se face fie prin actele oficiale menționate la art. 4 alin. (1) din Norme, fie prin declarații de martori în situația în care lipsesc actele oficiale. În cauză, Curtea de Apel a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat prin prisma dispozițiilor legale incidente. Sunt întemeiate aspectele reținute de instanța de fond cu privire la declarația martorului C.T..

Aceasta întrucât declarația conține informații cu caracter general referitoare la faptul că îl cunoștea pe soțul decedat al reclamantei, că populația din localitatea B. a suferit persecuții din motive etnice după ocuparea teritoriului României și că mama (C.M.) soțului decedat (C.G.) al reclamantei s-a întors în localitatea de domiciliu – B. să îl nască pe fiul său (C.G.), revenind, după naștere, în localitatea de refugiu – R. unde se aflau soțul său și alți patru copii, deși nu aveau condiții normale de locuit. Martorul nu face însă niciun fel de referire la eventuale persecuții din motive etnice care ar fi determinat-o pe mama soțului decedat al reclamantei să părăsească localitatea B. pentru a se „refugia” în localitatea R. – B.A.

De asemenea, întemeiat Curtea de Apel a constatat contradicția existentă între declarațiile martorilor S.T. și N.M. și datele înscrise în fișa de refugiat a numitului C.I., respectiv datele comunicate de Arhivele Naționale, în sensul că persoana cu privire la care se atestă refugiul nu este una și aceeași persoană cu tatăl soțului decedat al reclamantei, fiind diferite numele, vârstele și localitățile de domiciliu ale persoanelor menționate la rubrica „situația familială”. Pe cale de consecință, în mod corect și legal, Curtea de Apel a reținut veridicitatea înscrisului oficial (fișa de refugiat), acordându-i forța probantă corespunzătoare în raport cu relatările din declarațiile martorilor depuse de petentă la C.J.P.

Pe de altă parte, în mod corect și legal a reținut Curtea de Apel că perioada anterioară nașterii soțului decedat al reclamantei, perioadă în care părinții acestuia ar fi fost refugiați în localitatea R. – B.A. nu prezintă relevanță în privința stabilirii calității de refugiat a soțului petentei. Astfel fiind, instanța fondului cu temei a reținut că reclamanta nu a făcut dovada refugiului soțului său decedat și a mamei sale din localitatea B. în localitatea R. – B.A. și nu a probat persecuțiile din motive etnice care ar fi determinat refugiul din localitatea de domiciliu. Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua din C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de C.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.M. împotriva sentinței civile nr. 143/CA/2007 - P.I. - R. din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2008.