- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 15 februarie 2013
Decizia nr. 557/2013 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 276/2012 a Curții de Apel Timișoara
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 276/PI din 5 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara – secția penală, în baza art. 43 alin. (1) C. proc. pen. a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul K.I. în favoarea Judecătoriei Arad. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul. Recursul declarat de inculpat este inadmisibil urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente. În speță se constată că sentința penală nr. 276/PI din 5 noiembrie 2012 prin care a fost stabilită competența de soluționare a cauzei privind pe inculpat în favoarea Judecătoriei Arad este o hotărâre definitivă ce nu poate fi supusă căii de atac a recursului.
Ca urmare, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpat obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul K.I. împotriva sentinței penale nr. 276/PI din 05 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2013.