Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.06.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2185/2009

HOTĂRÂRE
10.06.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2185/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 303 din 1 octombrie 2007, Tribunalul Harghita a dispus următoarele: S-au respins excepțiile invocate de către inculpați cu privire la lipsa calității procesuale a C.N.A.S. București, restituirea dosarului la parchet, desemnarea unui procuror D.N.A. în cauză. S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 302 1 alin. (1), (2) C. pen., privind pe inculpatul T.A. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul J.A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. și art. 18 1 C. pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 302 1 alin. (1) și (2) C. pen. În baza art. 91 C. pen. și art. 18 1 C. pen. s-a aplicat amendă administrativă în sumă de 900 RON. S-a constatat că inculpatul J.A. a fost arestat în perioada 22 ianuarie 2002 - 19 aprilie 2002. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. și art. 18 1 C. pen. a fost achitat inculpatul F.L., pentru infracțiunea prevăzută de art. 302 1 alin. (1), (2) C. pen. În baza art. 91 C. pen. și art. 18 1 C. pen. s-a aplicat amendă administrativă în sumă de 800 RON.

S-a constatat că inculpatul F.L., a fost arestat în perioada 22 ianuarie 2002 - 19 aprilie 2002. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. și art. 18 1 C. pen. a fost achitată inculpata T.M.A., pentru infracțiunea prevăzută de art. 302 1 alin. (1), (2) C. pen. În baza art. 91 C. pen. și art. 18 1 C. pen. s-a aplicat amenda administrativă în sumă de 500 RON. S-a constatat că inculpata T.M.A., a fost arestată în perioada 25 ianuarie 2002 - 22 aprilie 2002. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. și art. 18 1 C. pen. a fost achitat inculpatul T.A., pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 302 1 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. raportat la art. 18 1 C. pen. s-a aplicat amendă administrativă în sumă de 500 RON. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. și art. 18 1 C. pen. a fost achitată inculpata B.A., pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 302 1 alin. (1), (2) C. pen. În baza art. 91 C. pen. și art. 18 1 C. pen. s-a aplicat amendă administrativă în sumă de 500 RON. S-a constatat că partea vătămată Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc nu s-a constituit parte civilă în cauză. S-a stabilit calitatea de parte civilă a C.N.A.S. București. S-a constatat că C.A.S. Harghita nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 14, art. 346 pct. 2 C. proc.

pen., au fost obligați inculpații să plătească în solidar în favoarea părții civile C.N.A.S. București, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 117.195 RON cu dobânzile aferente până la plata integrală a prejudiciului. S-a menținut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, măsură ce a fost luată prin Ordonanțele din 25 ianuarie 2002, 26 ianuarie 2002 și 19 februarie 2002. Prin Decizia penală nr. 11 din 11 februarie 2008 Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul C.N.A.S. împotriva sentinței menționate și i-a obligat pe inculpați, în solidar, la plata sumei de 1.199.966,8044 RON și dobânzile legale aferente calculate până la plata integrală a acestei sume.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. De asemenea, s-au respins ca nefondate apelurile inculpaților menționați. Prin Decizia nr. 2983 din 25 septembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile inculpaților menționați, a casat în parte Decizia nr. 11 din 11 februarie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, dar numai pe latura civilă și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. S-au menținut celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Cu privire la latura civilă a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat următoarele: „Cu privire la latura civilă a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a admite recursurile inculpaților, a casa decizia recurată cu trimitere spre rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Târgu Mureș întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 C. proc.

pen., instanța de apel nu a motivat latura civilă a deciziei. Astfel, s-a reținut că o hotărâre judecătorească - pentru a putea fi verificată în control judiciar prin exercitarea căilor de atac - trebuie să fie întemeiată pe o motivare rațională, de natură să convingă asupra legalității și temeiniciei soluției date, necesitate care rezultă din dispozițiile art. 356 și art. 383 C. proc. pen. Lipsa de motivare a hotărârii face ca aceasta să nu fie convingătoare, să lase loc de îndoială asupra conformității cu legea și adevărul. De asemenea, s-a apreciat că pentru a se afla adevărul și a se face o corectă aplicare a legii, instanța are obligația de a aprecia complet și just probele administrate, fără omiterea niciuneia dintre acestea, că decizia instanței de apel nu satisface cerințele impuse de art. 383 alin. (1) C. proc.

pen., și că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, împiedicând instanța de recurs să verifice legalitatea și temeinicia soluției, lipsa unei analize complete a materialului probator, conducând la pronunțarea unei hotărâri ce nu poate fi verificată în control judiciar. Analizând în concret considerentele deciziei cu privire la dispoziția instanței de apel de a-i obliga pe inculpați în solidar la plata sumei de 1.199.966,8064 RON și dobânzile legale aferente calculate până la plata integrală a acestei sume Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel nu a motivat ce reprezintă această sumă, modalitatea de calcul a acesteia, temeiul solidarității inculpaților la plata acestei sume și a dobânzilor aferente, precum și cu privire la data constituirii de parte civilă referitor la aceste dobânzi.

În rejudecare, instanța de apel urmează a efectua verificări asupra tuturor aspectelor legate de latura civilă a cauzei invocate de către inculpați atât prin susținerile orale la instanța de recurs, cât și prin motivele depuse în scris la această instanță, numai cu privire la latura civilă a cauzei". În rejudecare, Curtea de Apel Târgu Mureș, prin Decizia penală nr. 29 din 26 februarie 2009, a respins excepția privind lipsa calității procesuale a părții civile C.N.A.S. București. A respins, în ceea ce privește latura civilă a cauzei, apelurile promovate de partea civilă C.N.A.S. București, cu sediul în București, C.C., sector 3, precum și apelurile promovate de către inculpații J.F.A., F.L.L., T.B.M.A., T.M.A.

și B.S.A. A obligat pe fiecare apelant la plata câte unei sume de 100 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații J.F.A., F.L.L., T.B.M.A., T.M.A. și B.S.A. și partea civilă C.N.A.S., solicitând admiterea recursurilor astfel cum s-a reținut în practicaua prezentei decizii. Examinând decizia penală atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată următoarele: Pe latura civilă a cauzei, cu privire la calitatea procesuală a părții civile C.N.A.S. București, corect s-a reținut de instanțele anterioare că aceasta are această calitate, constituindu-se parte civilă în cauză atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată.

În acest sens, cum corect a motivat și instanța de control judiciar, potrivit dispozițiilor art. 40 și urm. din Legea nr. 145/1997, art. 35 din H.G. nr. 399/2000, Ordinul ministrului sănătății și al președintelui C.N.A.S. nr. 269/79/2001, precum și Ordinul nr. 37/2001 privind aprobarea Statutului C.N.A.S, C.N.A.S. este instituția tutelară care distribuie sumele necesare desfășurării activităților de achiziție de servicii medicale către C.J.A.S. și, totodată, are atribuții de control a modului în care fondurile respective au fost utilizate. Or, în cauză, C.N.A.S. a repartizat C.J.A.S. Harghita suma de 1.199.966 RON, care a fost repartizată Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, care a încheiat contractul cu furnizorul de servicii.

În consecință, așa cum corect s-a reținut în cauză, C.N.A.S. are calitatea procesuală. Un alt aspect criticat prin motivele de recurs atât de recurenta parte civilă, cât și de inculpații recurenți privește cuantumul despăgubirilor. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că s-a stabilit corect cuantumul despăgubirilor ca fiind în sumă de 117.195 RON, iar diferența până la suma de 1.199.966 RON a fost achitată beneficiarului prin livrarea serviciilor medicale contractate, așa cum rezultă din actele existente la dosar și a căror reluare nu este necesară. De asemenea, este corectă dispoziția instanței de stabilire a răspunderii solidare a inculpaților, atât timp cât aceștia sunt coautori la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri.

O altă critică adusă deciziei penale atacate constă în inexistența unui prejudiciu, susținându-se de către inculpați că sumele cheltuite pe aparatele medicale nu au afectat în niciun mod activitatea normală a spitalului. Din starea de fapt reținută în cauză rezultă, însă, că fondurile suplimentare primite de la C.J.A.S. Harghita, în sumă de aproape 12 miliarde RON, prevăzută în legea de rectificare bugetară la subcapitolul „plată prestări servicii medicale” au fost transferate cu încălcarea dispozițiilor legale în contul unei societăți private prin ordine de plată semnate de inculpații F.L.L. și T.B.M.A., în scopul achiziției de aparatură medicală. În consecință, spitalul a virat întreaga sumă firmei furnizoare fără respectarea prevederilor legale referitoare la achiziții publice.

Această schimbare a destinației fondului a cauzat o perturbare deosebit de gravă activității economico-financiară a Spitalului Odorheiu Secuiesc prin două aspecte și anume: - conform Ordinului comun 196/968 din 15 noiembrie 2000 pentru asigurarea gestionării curente a fondurilor contractate există două priorități la plată, respectiv plata drepturilor de personal și plata facturilor reprezentând contravaloarea energiei termice, electrice, plata medicamentelor (la data respectivă spitalul avea datorii de peste 13 miliarde RON la aceste categorii de plăți); - spitalul a virat întreaga sumă firmei furnizoare fără respectarea prevederilor legale referitoare la achiziții publice, ceea ce a condus, în final, la amânarea certificării bilanțului contabil pentru anul 2001 a unității spitalicești.

S-a mai reținut în cauză că creditele bugetare aprobate unui ordonator de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite și că cheltuielile aprobate la un capitol nu pot fi finanțate din cheltuielile altui capitol. Or, atât în actul de inculpare, cât și în starea de fapt s-a reținut corect că bugetul de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc nu avea repartizate resurse pentru obiective de investiții din fonduri C.N.A.S. Prin urmare, fapta inculpaților F.L.L. și T.B.M.A. de a schimba destinația fondurilor bănești în sumă de 12 miliarde RON, cauzând astfel o perturbare deosebit de gravă activității economico-financiare a Spitalului Odorheiu Secuiesc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deturnare de fonduri prevăzută de art. 302 1 alin. (1) și (2) C. pen.

Fapta celor doi inculpați nu ar fi fost posibilă fără înlesnirea cu intenție din partea coinculpaților J.F.A., B.S.A. și T.M.A., care se fac vinovați de săvârșirea complicității infracțiunii de deturnare de fonduri prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 302 1 alin. (1) și (2) C. pen. Deși inculpații au invocat lipsa intenției în săvârșirea infracțiunii, motivând că aparatura medicală există în dotarea spitalului și că aceste achiziții erau necesare, chiar dacă în acest scop s-a schimbat destinația sumelor alocate, Înalta Curte constată corectă dispoziția instanței în sensul aplicării dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. pen., apreciindu-se că gradul de pericol social al faptelor săvârșite de inculpați nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia atacată este temeinică și legală, iar recursurile declarate în cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, conform dispozitivului. Vor fi obligați recurenții inculpați și recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații J.F.A., F.L.L., T.B.M.A., T.M.A. și B.S.. și de partea civilă C.N.A.S. împotriva Deciziei penale nr. 29 din 26 februarie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții inculpați J.F.A., F.L.L. și T.B.M.A. la câte 325 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 125 RON, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Obligă recurenta inculpată B.S.A. la 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Obligă recurenta parte civilă la 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2983/2008
Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală 303 din 1 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Harghita s-a dispus achitarea inculpatului J.A., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.
ÎCCJ 2003-05-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2486/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 759 din 8 august 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a pronunțat următoarea hotărâre; A respins cererea de schimbare a î
ÎCCJ 2009-02-11
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 461/2009
166/2003 a C.S.J., urmând să execute pedeapsa rezultantă, de 12 ani închisoare cu aplicarea art. 71-64 C. pen. În baza art. 35 alin. (2) C. pen., s-a menținut măsura interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o p
ÎCCJ 2003-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1393/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 442 din 7 mai 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimba
ÎCCJ 2003-04-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1725/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 681/26 octombrie 2001 a Tribunalului București în baza art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., a fost
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă