ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 193/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 193/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cererii de revizuire constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1438 din 2 noiembrie 2010, Judecătoria Pătârlagele a respins în totalitate acțiunile formulate de reclamanții P.F., P.C., P.V. și P.S. în ceea ce privește anularea titlurilor de proprietate nr. A/1999, nr. B/1996, nr. C/2004 și nr. D/2004. A admis în parte acțiunea formulată de pârâta – reclamantă P.E. și, în consecință, a dispus grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul 26, 54, 53, 52, 50, 49, 48 din schița de plan a raportului de expertiză întocmit de expert O.M. A respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind revendicarea. A obligat pe reclamanți să plătească pârâtei - reclamante P.E. suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Soluția primei instanțe a fost menținută de Tribunalul Buzău, secția civilă, prin decizia nr. 155 din 25 februarie 2011, prin care s-au respins recursurile declarate de reclamanți împotriva sentinței pronunțată de judecătorie. Împotriva acestor hotărâri au formulat cerere de revizuire P.F., P.S., P.V. și P.C., întemeiată, conform precizărilor depuse la 8 iunie 2011 pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., trimisă spre soluționare Înaltei Curți prin decizia nr. 1751 din 3 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, urmare casării deciziei civile nr. 818 din 7 decembrie 2011 a Tribunalului Buzău. Înalta Curte, în prealabil analizei motivelor de revizuire, constată că această cerere este tardiv formulată.
Astfel, așa cum rezultă din actele dosarului, hotărârea atacată, respectiv sentința civilă nr. 1438 din 2 noiembrie 2010 a fost comunicată revizuenților de către Judecătoria Pătârlagele la data de 6 decembrie 2010. Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 alin. (1) de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare. Se reține că termenul de revizuire este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac. Or, în speță, cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 25 mai 2011, după expirarea termenului de o lună de la comunicarea hotărârii atacate, termen calculat potrivit dispozițiilor art. 101 C. proc.
civ. și care se împlinea la 6 ianuarie 2011. Se reține totodată că și în raport de data pronunțării deciziei civile nr. 155/2011 de către Tribunalul Buzău, respectiv 25 februarie 2011, hotărâre prin care sentința judecătoriei a rămas irevocabilă, exercitarea căii extraordinare de atac s-a făcut cu depășirea termenului legal, care se împlinea în acest caz la 25 martie 2011. Pentru cele ce preced, reținând sancțiunea reglementată de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru neîndeplinirea în termen a actului procedural (în cauză, exercițiul căii extraordinare de atac), cererea de revizuire va fi respinsă ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de P.F., P.S., P.V. și P.C. împotriva sentinței nr. 1438 din 2 noiembrie 2010 a Judecătoriei Pătârlagele, irevocabilă prin decizia civilă nr. 155 din 25 februarie 2011 a Tribunalului Buzău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.