ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 363/2013

Asupra cererii de revizuire de față constată: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pătârlagele, reclamanta D.M. a chemat în judecată pe pârâtul Z.M.G., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului să-i permită ridicarea gardului ce desparte proprietățile acestora, suplinind acordul pârâtului, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 580 C. civ. și următoarele. Pârâtul Z.M.G. a formulat cerere reconvențională. Prin sentința civilă nr. 372 din 27 martie 2008, Judecătoria Pătârlagele a admis acțiunea principală, l-a oblicat pe pârât să îi permită reclamantei ridicarea gardului ce desparte proprietățile părților, suplinind consimțământul acestuia și a respins în totalitate cererea reconvențională.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâtul Z.M.G., iar prin decizia civilă nr. 224 din 05 septembrie 2008, Tribunalul Buzău a respins apelul, apreciind că prima instanță a stabilit corect situația de fapt, urmare a unei analize explicite a probelor administrate în cauză, în raport de dispozițiile legale incidente. Împotriva deciziei pronunțate în apel, a declarat recurs pârâtul Z.M. G., iar prin decizia nr. 1186 din 18 decembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești a admis recursul, a casat decizia tribunalului, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că intimata-reclamantă D.M. și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe prevederile art. 580 C. civ., dar că prima instanță și-a motivat hotărârea pe prevederile art. 584 C. civ., deși s-a precizat că acțiunea privește o obligație de a face.

S-a mai constatat că există contradicție între considerente și dispozitiv și că normele reținute, ari. 580 ș; 584 C. civ., au fost greșit aplicate, față de modul în care a fost redactată hotărârea. Totodată, cu ocazia rejudecării, instanța de recurs a stabilit, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, să se dispună administrarea de probe și pe cererea reconvențională a pârâtului. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, sub nr. 224/277/2008 din data de 26 ianuarie 2009, iar reclamanta D.M., prin cererea înregistrată la data de 05 martie 2009, a depus la doar note scrise, prin care a arătat că, în acțiune, dintr-o eroare materială, a fost precizat temeiul juridic ca fiind art. 580, în realitate fiind art. 584 C. civ.

Judecata apelului a fost suspendată prin încheierea de ședință din 09 martie 2009, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 1184/277/2008 înregistrat pe rolul Judecătoriei Pătârlagele. Judecata a fost redeschisă la 07 octombrie 2010, iar în ședința publică din 04 noiembrie 2010, instanța, față de considerentele deciziei de casare nr. 1186 din 18 decembrie 2008, a luat act de precizările reclamantei prin care a indicat obiectul acțiunii principale, grănițuirea, temeiul de drept fiind art. 584 C. civ., cu precizarea că amplasamentul pe care urmează să fie construit gardul este cel stabilit prin documentația de carte funciară. Prin decizia civilă nr. 150 pronunțată la 8 iunie 2011, Tribunalul Buzău a admis apelul declarat de pârâtul-reclamant Z.M.G.

și a schimbat, în parte, sentința civilă nr. 372 din 27 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, în dosarul nr. 224/277/2008, în sensul că a respins acțiunea principală, promovată de reclamanta D.M., a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de către pârâtul-reclamant Z.M.G. și a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților, pe aliniamentul A-B-4-5-6-7-8-9-10-11, conform schiței întocmite de către expertul F.L., menținând celelalte dispoziții ale sentinței. Totodată, a fost obligată intimata D.M. să plătească apelantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1038,15 lei, suma de 37,49 lei, reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat apelantul Z.M.G., rămânând în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantul Z.M.G. și pârâta D.M. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 1662 din21 decembrie 2011, a respins, ca nefondat, recursul declarat de Z.M.G., a admis recursul declarat de D.M. împotriva deciziei civile nr. 150 pronunțată la 8 iunie 2011 de Tribunalul Buzău și a modificat în tot decizia recurată, în sensul că a respins apelul declarat de Z.M.G., ca nefondat. Prin cererea depusă la Curtea de Apel Ploiești, la data de 17 februarie 2012, revizuentul Z.M.G. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1662 din 21 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, invocând dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

și făcând un istoric al cauzei. La data de 9 aprilie 2012, revizuentul Z.M.G. a depus o cerere intitulată „Precizare”, despre care, la termenul din 12 aprilie 2012, a precizat că, constituie motivarea cererii depuse anterior, în sensul că se referă la o contrarietate de hotărâri, raportat la decizia nr. 1186 din 18 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și decizia civilă nr. 1662 din 21 decembrie 2011 pronunțată tot de Curtea de Apel Ploiești. Susține revizuentul că sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece prin prima decizie din anul 2008 i s-a dat câștig de cauză, iar prin cea de-a doua din 2011, nu au fost luate în considerare apărările și probatoriile administrate de acesta.

Față de precizarea făcută la termenul de judecată din 12 aprilie 2012, Curtea a invocat din oficiu excepția de necompetență materială în soluționarea cererii de revizuire, excepție pe care a găsit-o întemeiată, deoarece: Potrivit dispozițiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ., „în cazul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad, față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice”. În cauza pendinte, revizuentul solicită revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, a deciziilor nr. 1186 din 18 decembrie 2008 și nr. 1662 din 21 decembrie 2011, ambele pronunțate de Curtea de Apel Ploiești și făcând aplicarea dispozițiilor mai sus indicate, instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire este Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța mai mare în grad.

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin decizia nr. 1662 din 21 decembrie 2011, a admis excepția de necompetență materială în soluționarea cererii de revizuire invocată din oficiu; a declinat competența materială de soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul Z.N.G. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Caza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 224/277/2008*/a2. Examinând cererea de revizuire prin prisma excepției de tardivitate, Înalta Curte constată că aceasta este tardiv formulată. Potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună, iar în ipoteza reglementată de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., termenul se socotește de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost pronunțate de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare. În cauza de față, Înalta Curte constată că decizia nr. 1662 din data de 21 decembrie 2011, decizia atacată, a fost pronunțată de către o instanță de recurs, evocând fondul, astfel încât termenul de revizuire se calculează începând de la data pronunțării acesteia. În raport de data formulării cererii de revizuire, respectiv 17 februarie 2012 și aceea a pronunțării deciziei, adică, 21 decembrie 2011, rezultă că termenul de 30 zile prevăzut de art. 324 C. proc. civ., este depășit, considerente pentru care cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentui Z.N.G. împotriva deciziei civile nr. 1662 din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, ca tardiv formulată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2013.