ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5143/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5143/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată la data de 09 ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului
București, secția a IlI-a civilă,
reclamantul B.N. a solicitat obligarea
pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la despăgubiri în sumă
de 837.250 RON, reprezentând valoarea reală de piață a imobilului retrocedat moștenitorilor
fostului proprietar.
Prin sentința civilă nr. 11 din 11
ianuarie 2010, Tribunalul București, secția a
III-a civilă,
a
admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată din
oficiu de instanță și pe acest temei, a respins ca fiind prescrisă acțiunea reclamantului.
S-a reținut că, prin decizia civilă
nr. 2999R din 15 decembrie 2005, irevocabilă, Curtea de Apel București, secția a
VII-a civilă, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare
din 16 iulie 1997 încheiat între Primăria Municipiului București și reclamant.
Prin art. 50 din Legea nr. 10/2001 s-a
prevăzut posibilitatea pentru cumpărătorii de locuințe în temeiul Legii nr. 112/1995,
ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri definitive
și irevocabile, de a solicita restituirea prețului plătit, actualizat.
Reclamantul avea posibilitatea promovării
unei acțiuni de restituire a prețului, reactualizat, plătit pentru imobil în termenul
legal de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958,
termen ce începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, art. 7
alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, respectiv de la data rămânerii irevocabile
a hotărârii judecătorești de desființare a contractului de vânzare-cumpărare, 15
decembrie 2005.
Or, acțiunea reclamantului datează din
data de 09 ianuarie 2009, ceea ce înseamnă că a fost depusă la instanță peste termenul
prevăzut de lege.
S-a apreciat și că nu pot fi primite apărările
reclamantului, conform cărora, prin raportare la Legea nr. 1/2009, acțiunea sa este
în termen, întrucât la intrarea acesteia în vigoare a început să curgă un nou termen
de prescripție.
Prin decizia civilă nr. 431 din 02
septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze
cu minori și de familie,
a
admis apelul
reclamantului,
a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță.
S-a reținut că reclamantul a solicitat,
prevalându-se de dispozițiile Legii nr. 1/2001 (care a modificat Legea nr. 10/2001
sub aspectul ce interesează cauza pendinte), acordarea prețului de piață al imobilului
cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995, întrucât contractul de vânzare-cumpărare
a fost constatat nul prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
În drept, anterior modificării Legii
nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009, legiuitorul recunoștea foștilor chiriași, cărora
li s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare prin hotărâre definitivă și irevocabilă,
dreptul de a primi prețul reactualizat, dispozițiile art. 50 reglementând astfel
o formă specială de răspundere pentru evicțiune.
Prin apariția Legii nr. 1/2009, legiuitorul
a nuanțat situația foștilor chiriași, făcând distincție între cei care au încheiat
contractul de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și
cărora li se recunoștea dreptul de a primi prețul de piață al imobilului de care
au fost evinși și cei care au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu eludarea
dispozițiilor acestei legi și cărora li se recunoaște dreptul de a primi doar prețul
reactualizat, ca în reglementarea anterioară.
Dreptul de a obține valoarea de piață a
imobilului a fost recunoscut legal pentru prima dată în favoarea foștilor chiriași
prin Legea nr. 1/2009, care a intrat în vigoare la data de 30 ianuarie 2009.
În mod corect s-a reținut că, pentru dreptul
recunoscut foștilor chiriași prin Legea nr. 1/2009, termenul de prescripție al dreptului
material la acțiune a început să curgă de la data intrării în vigoare a acestei
noi legi.
Împotriva decimei instanței de apel a formulat
cerere de recurs la data de 27 septembrie 2010 pârâtul Statul Român, prin Ministerul
Finanțelor Publice, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1)
din Decretului nr. 167/1958, republicat, privitor la prescripția extinctivă „dreptul
la acțiune, având un
obiect
patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit
în lege".
Potrivit art. 3 alin. (1) din același act
normativ „termenul prescripției este de 3 ani (...)".
În acest context legal explicit, dreptul
reclamantului de a cere restituirea prețului de piață al imobilului în cauză s-a
născut la data la care s-a pronunțat decizia civilă nr. 2999R, respectiv la data
de 15 decembrie 2005, drept supus termenului general de prescripție prevăzut de
Decretul nr. 167/1958.
De la data la care s-a pronunțat hotărârea
menționată mai sus, 15 decembrie 2005, și până la data introducerii acțiunii de
față, 09 ianuarie 2009, au trecut mai mult de 3 ani, reclamantul nefăcând dovada
intervenirii niciuneia dintre situațiile prevăzute la art. 13, respectiv art. 16
din Decretul nr. 167/1958, de natură a suspenda sau întrerupe cursul prescripției.
În consecință, în mod greșit instanța de
apel a reținut că în speța de față nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune.
Recursul este nefondat pentru considerentele
ce urmează
:
În fapt, prin cererea înregistrată la data
de 09 ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului, reclamantul B.N. a solicitat obligarea
pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la
despăgubiri în sumă de 837.250 RON, reprezentând
valoarea reală de piață a imobilului retrocedat moștenitorilor fostului proprietar.
În
expunerea de motive, reclamantul a arătat că prin decizia
civilă nr. 2999R din 15 decembrie 2005, irevocabilă, Curtea de Apel București, secția
a Vll-a civilă, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare
din 16 iulie 1997 încheiat între Primăria Municipiului București și reclamant, situație
necontestată în cauză.
În
drept,
prin
Legea nr. 1/2009, legiuitorul a reglementat situația foștilor chiriași-cumpărători
în baza Legii nr. 112/1995, făcând distincție explicită între cei care au încheiat
contractul de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și
cărora li se recunoaște dreptul de a primi prețul de piață al imobilului de care
au fost evinși și cei care au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu eludarea
dispozițiilor acestei legi și cărora li se recunoaște dreptul de a primi doar prețul
reactualizat, ca în reglementarea anterioară.
În
aceste circumstanțe de fapt și de drept relevante pentru cauza
pendinte,
instanța de apel a apreciat în mod legal că dreptul de a obține
valoarea
de piață a imobilului a fost recunoscut legal pentru prima dată în favoarea
foștilor
chiriași prin Legea nr. 1/2009, care a intrat în vigoare la data de
30
ianuarie 2009.
Prin urmare, pentru acest nou drept recunoscut
foștilor chiriași prin Legea nr. 1/2009, conform dispozițiilor de principiu ale
art. 3 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția
extinctivă, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune începe să curgă
de la data intrării în vigoare a legii noi.
Pentru toate aceste considerente de fapt
și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1)
C. proc. civ., va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat
de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală
a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva deciziei nr. 431 din 02
septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze
cu minori și de familie.
Obligă pe recurentul-pârât să plătească
intimatului-reclamant B.N. suma de 300 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14
iunie 2011.