ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5143/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 09 ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului

București, secția a IlI-a civilă,

reclamantul B.N. a solicitat obligarea

pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la despăgubiri în sumă

de 837.250 RON, reprezentând valoarea reală de piață a imobilului retrocedat moștenitorilor

fostului proprietar.

Prin sentința civilă nr. 11 din 11

ianuarie 2010, Tribunalul București, secția a

III-a civilă,

a

admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată din

oficiu de instanță și pe acest temei, a respins ca fiind prescrisă acțiunea reclamantului.

S-a reținut că, prin decizia civilă

nr. 2999R din 15 decembrie 2005, irevocabilă, Curtea de Apel București, secția a

VII-a civilă, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

din 16 iulie 1997 încheiat între Primăria Municipiului București și reclamant.

Prin art. 50 din Legea nr. 10/2001 s-a

prevăzut posibilitatea pentru cumpărătorii de locuințe în temeiul Legii nr. 112/1995,

ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri definitive

și irevocabile, de a solicita restituirea prețului plătit, actualizat.

Reclamantul avea posibilitatea promovării

unei acțiuni de restituire a prețului, reactualizat, plătit pentru imobil în termenul

legal de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958,

termen ce începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, art. 7

alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, respectiv de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii judecătorești de desființare a contractului de vânzare-cumpărare, 15

decembrie 2005.

Or, acțiunea reclamantului datează din

data de 09 ianuarie 2009, ceea ce înseamnă că a fost depusă la instanță peste termenul

prevăzut de lege.

S-a apreciat și că nu pot fi primite apărările

reclamantului, conform cărora, prin raportare la Legea nr. 1/2009, acțiunea sa este

în termen, întrucât la intrarea acesteia în vigoare a început să curgă un nou termen

de prescripție.

Prin decizia civilă nr. 431 din 02

septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie,

a

admis apelul

reclamantului,

a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță.

S-a reținut că reclamantul a solicitat,

prevalându-se de dispozițiile Legii nr. 1/2001 (care a modificat Legea nr. 10/2001

sub aspectul ce interesează cauza pendinte), acordarea prețului de piață al imobilului

cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995, întrucât contractul de vânzare-cumpărare

a fost constatat nul prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

În drept, anterior modificării Legii

nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009, legiuitorul recunoștea foștilor chiriași, cărora

li s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare prin hotărâre definitivă și irevocabilă,

dreptul de a primi prețul reactualizat, dispozițiile art. 50 reglementând astfel

o formă specială de răspundere pentru evicțiune.

Prin apariția Legii nr. 1/2009, legiuitorul

a nuanțat situația foștilor chiriași, făcând distincție între cei care au încheiat

contractul de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și

cărora li se recunoștea dreptul de a primi prețul de piață al imobilului de care

au fost evinși și cei care au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu eludarea

dispozițiilor acestei legi și cărora li se recunoaște dreptul de a primi doar prețul

reactualizat, ca în reglementarea anterioară.

Dreptul de a obține valoarea de piață a

imobilului a fost recunoscut legal pentru prima dată în favoarea foștilor chiriași

prin Legea nr. 1/2009, care a intrat în vigoare la data de 30 ianuarie 2009.

În mod corect s-a reținut că, pentru dreptul

recunoscut foștilor chiriași prin Legea nr. 1/2009, termenul de prescripție al dreptului

material la acțiune a început să curgă de la data intrării în vigoare a acestei

noi legi.

Împotriva decimei instanței de apel a formulat

cerere de recurs la data de 27 septembrie 2010 pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1)

din Decretului nr. 167/1958, republicat, privitor la prescripția extinctivă „dreptul

la acțiune, având un

obiect

patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit

în lege".

Potrivit art. 3 alin. (1) din același act

normativ „termenul prescripției este de 3 ani (...)".

În acest context legal explicit, dreptul

reclamantului de a cere restituirea prețului de piață al imobilului în cauză s-a

născut la data la care s-a pronunțat decizia civilă nr. 2999R, respectiv la data

de 15 decembrie 2005, drept supus termenului general de prescripție prevăzut de

Decretul nr. 167/1958.

De la data la care s-a pronunțat hotărârea

menționată mai sus, 15 decembrie 2005, și până la data introducerii acțiunii de

față, 09 ianuarie 2009, au trecut mai mult de 3 ani, reclamantul nefăcând dovada

intervenirii niciuneia dintre situațiile prevăzute la art. 13, respectiv art. 16

din Decretul nr. 167/1958, de natură a suspenda sau întrerupe cursul prescripției.

În consecință, în mod greșit instanța de

apel a reținut că în speța de față nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune.

Recursul este nefondat pentru considerentele

ce urmează

:

În fapt, prin cererea înregistrată la data

de 09 ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului, reclamantul B.N. a solicitat obligarea

pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la

despăgubiri în sumă de 837.250 RON, reprezentând

valoarea reală de piață a imobilului retrocedat moștenitorilor fostului proprietar.

În

expunerea de motive, reclamantul a arătat că prin decizia

civilă nr. 2999R din 15 decembrie 2005, irevocabilă, Curtea de Apel București, secția

a Vll-a civilă, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

din 16 iulie 1997 încheiat între Primăria Municipiului București și reclamant, situație

necontestată în cauză.

În

drept,

prin

Legea nr. 1/2009, legiuitorul a reglementat situația foștilor chiriași-cumpărători

în baza Legii nr. 112/1995, făcând distincție explicită între cei care au încheiat

contractul de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și

cărora li se recunoaște dreptul de a primi prețul de piață al imobilului de care

au fost evinși și cei care au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu eludarea

dispozițiilor acestei legi și cărora li se recunoaște dreptul de a primi doar prețul

reactualizat, ca în reglementarea anterioară.

În

aceste circumstanțe de fapt și de drept relevante pentru cauza

pendinte,

instanța de apel a apreciat în mod legal că dreptul de a obține

valoarea

de piață a imobilului a fost recunoscut legal pentru prima dată în favoarea

foștilor

chiriași prin Legea nr. 1/2009, care a intrat în vigoare la data de

30

ianuarie 2009.

Prin urmare, pentru acest nou drept recunoscut

foștilor chiriași prin Legea nr. 1/2009, conform dispozițiilor de principiu ale

art. 3 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția

extinctivă, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune începe să curgă

de la data intrării în vigoare a legii noi.

Pentru toate aceste considerente de fapt

și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva deciziei nr. 431 din 02

septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă pe recurentul-pârât să plătească

intimatului-reclamant B.N. suma de 300 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

iunie 2011.