ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6215/2013

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub nr. 24685/211/2012, reclamantul A.R.C. a solicitat

instanței ca în contradictoriu cu pârâta U.N.P.I., prin hotărârea pe care o va pronunța

să oblige pârâta să îl declare promovat la examenul de admitere în profesie din

data de 24 octombrie 2009 în cadrul căruia acesta a fost discriminat prin neacordarea

de către pârâtă a timpului suplimentar solicitat ca urmare a afecțiunilor medicale

necontagioase de care suferea în acel moment.

În subsidiar, a solicitat

instanței să dispună restabilirea situației anterioare în sensul obligării pârâtei

să-i administreze un examen de o oră cuprinzând ultimele 20 de întrebări cuprinse

în oricare din grilele aferente examenului de admitere în profesie din data de 24

octombrie 2009 și urmare a cumulării punctajului obținut prin rezolvarea acestor

grile să îl declare admis în profesie având statutul de practician de insolvență

definitiv, conform regulamentului de admitere din data de 24 octombrie 2009; obligarea

pârâtei la plata de daune interese cu titlu de beneficiu nerealizat, la nivelul

venitului mediu lunar al practicienilor de insolvență din cadrul U.N.P.I.R. Filiala

Cluj, ulterior faptei de discriminare urmare căreia nu a fost admis ca practician

în insolvență la examenul de admitere în profesie din data de 24 octombrie 2009

și până la data admiterii acestuia în profesie.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a susținut la data de 24 octombrie 2009 examenul de admitere

în profesia de practician în insolvență, la sediul Filialei U.N.P.I.R. Cluj-Napoca,

solicitând în prealabil acordarea unui timp suplimentar de ½ față de timpul

normal de examinare, datorat unor afecțiuni medicale dovedite cu acte, respectiv

tulburări de concentrare, deteriorare cognitivă și slabă capacitate de concentrare

a atenției cu rezultate slabe ca viteză.

A mai arătat că cererea

nu i-a fost soluționată susținând examenul in urma căruia a acumulat 99 puncte din

200 posibile, în timp ce baremul de promovare era de 120 de puncte.

Reclamantul a susținut

că respingerea cererii sale este incalificabilă, având în vedere că există o legislație

concertată în România și Uniunea Europeană referitoare la actele de combatere a

discriminării, cum ar fi Directiva Consiliului 2000/78/CE din data de 24

noiembrie 2000.

În drept cererea a fost

întemeiată pe prevederile art. 20 art. 148 din Constituția României, Directiva Consiliului

2000/78/CE, art. 6 lit. d), art. 7 alin. (1), (2), (3) din O.G. nr. 137/2000 modificată,

art. 2 lit. g) din HG nr. 1194 din 27 noiembrie 2001, modificată, privind organizarea

și funcționarea Consiliului Național de Combaterea Discriminării, Recomandarea REC

(2004) 5 adoptată la data de 12 mai 2004 la cea dea 114 sesiune a Comitetului de

Miniștri din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Prin întâmpinarea depusă

la dosarul cauzei, pârâta U.N.P.I.R. a solicitat, pe cale de excepție, declinarea

competenței de soluționare în favoarea Curții de Apel, iar pe fond, respingerea

cererii ca neîntemeiată.

În susținerea excepției

necompetenței materiale s-a invocat caracterul de persoană juridică de utilitate

publică a U.N.P.I.R.

generat conflictul negativ de competență

2.1.Prin sentința civilă

nr. 5499 din 19 martie 2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosar nr.

24685/211/2012, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca,

invocată de către pârâtă.

A fost declinată competența

de soluționare a prezentei cereri, formulate de către reclamantul R.C.A., în contradictoriu

cu U.N.P.I., având ca obiect obligație de a face, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Cu privire la excepție,

Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că potrivit art. 46 din O.U.G. nr. 86/2006, privind

organizarea activității practicienilor în insolvență, aprobată prin Legea nr. 254/2007

U.N.P.I.R. este „persoană juridică de utilitate publică, autonomă și fără scop lucrativ,

iar dispozițiile art. 47 din același act normativ prevăd că „U.N.P.I.R. controlează

și supraveghează activitatea practicienilor de insolvență, autoritatea acesteia

se întinde pe întregul teritoriul al țării”.

S-a reținut de asemenea

că statutul de persoană juridică de utilitate publică este confirmat și de art.

1, art. 3 și art. 5 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de

practician în insolvență (act publicat în M. Of. nr. 724/13.10.2011), U.N.P.I.R.

fiind o autoritate publică de nivel central, cu acoperire națională, organizând

la nivel local propriile filiale.

A mai avut in vedere judecătoria

că refuzul de soluționare a unei cereri referitoarea la un drept sau un interes

legitim este asimilat actelor administrative unilaterale, iar potrivit art. 10

alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative

emise de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin legea organică nu se prevede

altfel.

2.2. Prin sentința civilă

nr. 308 din data de 14 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a

II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței

materiale și a fost declinată în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca competența materială

de soluționare a acțiunii formulată de către reclamantul R.C.A. împotriva pârâtei

U.N.P.I. din România. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și a fost

înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru emiterea regulatorului

de competență.

Pentru a pronunța această

soluție s-a reținut că acțiunea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile

art. 6 lit. d), art. 7 alin. (1), (2), (3) și art. 27 din O.G. nr. 137/2000, pe

dispoziții privind combaterea discriminării cuprinse în Constituția României, Directiva

Consiliului 2000/78/CE, pe Recomandarea REC (2004)5 din 12 mai 2004, iar potrivit

art. 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor

de discriminare persoana care se consideră discriminată poate formula (în termen

de 3 ani de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată

putea să ia cunoștință de săvârșirea ei), în fața instanței de judecată, o cerere

pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării

sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.

A reținut Curtea de Apel

că art. 27 din O.G. nr. 137/2000 specifică expres competența materială de soluționare

în favoarea instanței de drept comun, care este, în speță, judecătoria potrivit

art. 1 pct. 1 C. proc. civ., în speță neurmărindu-se cenzurarea vreunui act administrativ

emis de o persoană juridică de utilitate publică, sau echivalent al acestuia, ci

remedierea unei situații de discriminare.

De asemenea, s-a avut

in vedre că in mod greșit s-au reținut de către prima instanță dispozițiile Legii

nr. 554/2004, care insă nu au fost invocate de către reclamant.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra conflictului negativ de competență

de drept relevante

Înalta Curte

constatând îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Așa cum s-a arătat anterior,

obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă cererea de

chemare in judecată formulată de reclamantul R.C.A. prin care a solicitat obligarea

pârâtei U.N.P.I. să îl declare promovat la examenul de admitere în profesie din

data de 24 octombrie 2009 în cadrul căruia ar fi fost discriminat prin neacordarea

de către pârâtă a timpului suplimentar solicitat ca urmare a afecțiunilor medicale

necontagioase de care suferea în acel moment; în subsidiar, s-a solicitat restabilirea

situației anterioare în sensul obligării pârâtei să-i administreze un examen de

o oră cuprinzând ultimele 20 de întrebări cuprinse în oricare din grilele aferente

examenului de admitere în profesie din data de 24 octombrie 2009 și urmare a cumulării

punctajului obținut prin rezolvarea acestor grile să îl declare admis în profesie

având statutul de practician de insolvență definitiv, conform regulamentului de

admitere din data de 24 octombrie 2009; obligarea pârâtei la plata de daune interese

cu titlu de beneficiu nerealizat, la nivelul venitului mediu lunar al practicienilor

de insolvență din cadrul U.N.P.I.R. Filiala Cluj, ulterior faptei de discriminare

urmare căreia nu a fost admis ca practician în insolvență la examenul de admitere

în profesie din data de 24 octombrie 2009 și până la data admiterii acestuia în

profesie.

În drept, reclamantul

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 6 lit. d), art. 7 alin. (1), (2),

(3) și (27) din O.G. nr. 137/2000, pe dispoziții privind combaterea discriminării

cuprinse în Constituția României, Directiva Consiliului 2000/78/CE, pe Recomandarea

REC (2004)5 din 12 mai 2004.

Din punct de vedere al

normei de drept aplicabile, relevanță au dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000

potrivit cărora: Persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața

instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea

situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare,

potrivit dreptului comun.

Înalta Curte constată,

in acord cu soluția pronunțată de către Curtea de Apel Cluj, că obiectul acțiunii,

atât capătul principal al cererii, cât și cel subsidiar se circumscriu textului

de lege expus anterior, text de lege invocat și expres de către reclamant in întemeierea

in drept a acțiunii.

Potrivit acestor dispoziții,

instanța competentă să soluționeze cererea este instanța de drept comun, respectiv

judecătoria potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, in raport de competența

materială, nu prezintă relevanță calitatea pârâtei de persoană juridică de utilitate

publică, care să atragă competența specială a instanței de contencios administrativ.

De asemenea, se reține

că reclamantul a stabilit cadrul procesual, sesizând instanța de drept comun, iar

prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâtă in fața Judecătoriei Cluj Napoca,

și-a precizat poziția in sensul că a solicitat respingerea cererii de declinare

a competenței in favoarea instanței de contencios administrativ.

de competență

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca, secția civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe A.R.C. și U.N.P.I.R. în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie

2013.