ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4830/2023

Ședința publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.06.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență,

- anularea Deciziei nr. 4, pct. II.1.2.5. din data de 21.04.2017 emisă de Consiliul Național de Conducere al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România

- obligarea pârâtei să constate îndeplinirea de către reclamant a condițiilor privind înscrierea la examenul de acces în profesia de practician în insolvență și, drept consecință, să îi permită acestuia participarea la examenul ce va fi organizat de UNPIR ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești sau să organizeze în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii un examen de acces în profesia de practician în insolvență, în condiții de organizare și susținere similare cu cele ale examenului din data de 18.03.2017;

- obligarea pârâtei la repararea daunelor materiale suferite ca urmare a respingerii cererii de înscriere la examenul de acces în profesia de practician în insolvență, constând în beneficiul nerealizat, respectiv veniturile pe care le-ar fi obținut în ipoteza în care ar fi fost admis în profesie și ar fi desfășurat activitatea de practician în insolvență

- obligarea pârâtei la repararea daunelor morale suferite ca urmare a imposibilității de a participa la examenul de acces în profesia de practician în insolvență, în cuantum de 10.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din 14 februarie 2018, Curtea, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauză ce a avut ca obiect anularea alin. (8) și alin. (9) ale art. 69 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, adoptat prin Hotărârea nr. 3/2007 a UNPIR, în ceea ce privește definirea "experienței în domeniul economic" prevăzută de art. 23 din O.U.G. nr. 86/2006.

Prin sentința civilă nr. 183 din 5 august 2022, Curtea a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a anulat Decizia nr. 4/pct. II.1.2.5/21.04.2017 emisă de pârâtă.

A respins în rest acțiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanatul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe, cu cheltuieli de judecată.

După ce a prezentat cele reținute de prima instanță și situația de fapt, recurentul-reclamant a susținut, referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că în mod greșit instanța a apreciat că Decizia nr. 4/pct. II.1.2.5/21.04.2017 nu reprezintă actul administrativ prin care a fost soluționată contestația, respectiv actul care i-ar fi putut provoca un prejudiciu material și moral.

Coroborând dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. h), art. 65 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și art. 32 din O.U.G. nr. 86/2006, rezultă că sunt soluționate de către Consiliul Național de Conducere al Uniunii contestațiile împotriva soluției de respingere a cererii de înscriere la examentul pentru dobândirea calității de practician în insolvență, Consiliul are obligația de a desemna o comisie de analizare a contestațiilor iar contestația trebuia soluționată printr-o decizie, atacabilă în contencios administrativ.

Astfel, actul administrativ care avea capacitatea de a produce efecte juridice și, deci, de a-l prejudicia, este Decizia nr. 4/pct. II.1.2.5/21.04.2017 emisă de Consiliul Național de Conducere al UNPIR.

Procesul-verbal centralizator privind analizarea contestațiilor formulate împotriva respingerii accesului la examenul în profesie, sesiunea 18.03.2017, și Adresa nr. x/03.04.2017 nu pot avea caracterul de acte administrative și, în consecință, nu puteau forma obiectul acțiunii în anulare întemeiată pe art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cel mult, acestor acte li se poate atribui caracterul de acte emise în procedura de soluționare a contestației, anterioare emiterii actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 4/pct. I.1.2.5 din 21.04.2017.

Chiar dacă, în realitate, contestația sa a fost soluționată prin Procesul-verbal, cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente, acest aspect nu poate conferi acestuia caracterul unui act administrativ supus controlului de legalitate în contenciosul administrativ.

În măsura în car s-ar fi apreciat că acest proces-verbal are caracterul unui act administrativ, intimata nu ar mai fi emis Decizia nr. 4/pc. II.1.2.5.

A mai apreciat recurentul că, față de dispozitivul acestei decizii, susținerea instanței de fond că, decizia nu poate fi apreciată ca fiind actul prin care s-a soluționat contestația pentru că a fost adoptată în scopul analizării adresei formulate, apare ca fiind nelegală.

Atât Adresa nr. x/03.04.2017, care, în aprecierea instanței de fond, împreună cu procesul-verbal, sunt actele prin care a fost soluționată contestația sa, cât și Decizia nr. 4/pct. II.1.2.5/21.04.2017 au fost emise ulterior datei examenului, 18.03.2017, motiv pentru care niciuna nu și-ar fi putut îndeplini funcția, aceea de a-i permite să participe la examen.

De asemenea, hotărârea pronunțată de instanța de fond este contradictorie, pentru că, pe de o parte, se reține că este necesar ca actul prin care s-a motivat soluția din procesul-verbal să fie emis de către același organ, iar, pe de altă parte, se reține că procesul-verbal face corp comun cu Adresa nr. x/03.04.2017.

Niciuna dintre persoanele semnatare ale adresei nu face parte dintre membrii Biroului Executiv, birou care, astfel cum a reținut instanța, a soluționat contestația sa.

A mai susținut recurentul că în mod greșit instanța de fond a respins cererea sa de obligare a intimatei la plata daunelor interese.

Prin art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a prevăzut dreptul persoanei vătămate printr-un act administrativ de a solicitat, pe lângă anularea actului, și repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor de drept material, întrucât, actul administrativ este Decizia nr. 4/pct. II.1.2.5, Procesul-verbal și Adresa nr. x/03.04.2017 neputând avea caracterul unui act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004.

Or, în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. h) din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență coroborate cu dispozițiile art. 65 și Statut și at. 32 din O.U.G. nr. 86/2006, autoritatea care avea dreptul de a emite actul administrativ este Consiliul Național de Conducere al UNPIR.

Actele emise în procedura administrativă nu pot produce efecte juridice, singurul act susceptibil de a produce efecte juridice fiind actul administrativ. Actul administrativ unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice și care l-a prejudiciat este Decizia nr. 4/pct. II.1.2.5/21.04.2017.

În măsură în care instanța a dispus anularea acestei decizii, în raport cu art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, avea obligația de a se pronunța și cu privire la capetele de cerere ce vizau reparararea prejudiciului suportat de recurent prin emiterea actului administrativ nelegal, scopul acțiunii în contencios administrativ reprezentându-l înlăturarea efectelor vătămătoare ale actului nelegal și repararea prejudiciului.

A mai apreciat recurentul, subsumat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., că în mod greșit instanța a reținut că nu ar fi formulat și cerere de anulare a Procesului-verbal și a Adresei nr. x/03.04.2017, pentru că, după cum reiese din cererea introductivă, a arătat, la pct. 16, că "De asemenea, contestăm și legalitatea procedurii de soluționare a contestației, având în vedere că pârâta nu a respectat normele incidente din O.U.G. nr. 86/2006 și Statutul profesiei".

Or, atât procesul-verbal cât și Adresa nr. x/03.04.2017 reprezintă acte emise în procedura de soluționare a contestației, acte prealabile emiterii Deciziei nr. 4/pct. II.1.2.5/21.04.2017. Întrucât aceste acte nu au caracterul de acte administrative, instanța nu poate pronunța o soluție întemeiată pe art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci doar în temeiul art. 18 alin. (2) din același act normativ.

Instanța învestită cu soluționarea cererii având ca obiect anularea actului administrativ este competentă să se pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza actului atacat.

Chiar dacă nu a înțeles să indice în mod expres actele emise în procedura de soluționare a contestației, întrucât nu putea cunoaște în mod obiectiv ce acte au fost emise de intimată în cadrul acestei proceduri, a arătat în mod clar că a contestat întreaga procedură prin care a fost soluționată contestația.

Contrar celor reținute de prima instanță, dacă a susținut că Adresa nr. x/03.04.2017 nu reprezintă un act administrativ nu înseamnă că nu a înțeles să atace și acest act.

Mai mult, în măsura în care instanța aprecia că este necesar să își precizeze acțiunea, respectiv să indice în mod expres actele emise în procedura administrativă pe care înțelege să le conteste, în raport cu art. 22 C. proc. civ., avea obligația de a-i solicita lămuriri. Astfel, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

A mai susținut recurentul, referindu-se la daunele materiale, că și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin respingerea cererii de înscriere la examenul pentru dobândirea calității de practician în insolvență, intimata-pârâtă i-a cauzat un prejudiciu material direct, constând în lipsirea de posibilitatea de a încasa venituri din exercitarea profesiei de practician în insolvență, beneficiul nerealizat putând fi cuantificat conform art. 79 alin. (3) din Statutul profesiei, în venituri lunare echivalente salariului minim lunar pe economie.

În ceea ce privește daunele morale, este justificat și acest capăt de cerere, având în vedere stresul și suferința emoțională pe care le-a suferit, pentru că s-a pregătit intens pentru examen, pentru o perioadă lungă de timp și avea așteptarea legitimă că va participa la examen.

Suferințele morale pe care este nevoit să le îndure au continuitate în timp, producându-se până la momentul în care va avea posibilitatea să participe la examenul pentru dobândirea calității de practician în insolvență.

Intimata-pârâtă Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate prin recurs și cu apărările intimatei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

După cum rezultă cu evidență din petitul cererii de chemare în judecată, reclamantul A. a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. 4, pct. II.1.2.5/21.04.2017 emisă de Consiliul Național de Conducere al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, solicitând, totodată, și obligarea pârâtului să constate îndeplinirea de către reclamant a condițiilor privind înscrierea la examenul de acces în profesia de practician în insolvență și, drept consecință, să îi permită acestuia participarea la examenul ce va fi organizat de UNPIR ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești sau să organizeze în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii un examen de acces în profesia de practician în insolvență, în condiții de organizare și susținere similare cu cele ale examenului din data de 18.03.2017.

A mai solicitat și obligarea pârâtei la repararea prejudiciului moral și material suferit, cu cheltuieli de judecată.

Instanța a admis în parte acțiunea reclamantului, respectiv a anulat decizia atacată, însă a respins celelelalte capete de cerere vizând obligarea pârâtei la organizarea unui nou examen în aceleași condiții ca cele ale examenului din data de 18.03.2017 și plata daunelor morale și materiale solicitate, reținând, în esență, că actul care l-ar fi putut prejudicia pe reclamant, pentru că l-a împiedicat să participe la examenul de acces în profesia de practician în insolvență organizat de autoritatea pârâtă la data de 18.03.2017, este Procesul-verbal centralizator privind analizarea contestațiilor formulate împotriva respingerii accesului în examenul de acces în profesie-sesiunea 18.03.2017.

Cu privire la procesul-verbal menționat, instanța de fond a constatat, în raport cu dispozițiile legale incidente, art. 32 din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență și art. 36 alin. (1) lit. h) din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență adoptat prin Hotărârea nr. 3/2007a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, că a fost emis cu încălcarea prevederilor legale, însă nu se poate pronunța asupra acestuia, nefiind învestită cu cenzurarea acestuia.

Relativ la sentința pronunțată, recurentul-reclamant a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., criticile sale vizând, de fapt, respingerea capetelor de cerere prin care a solicitat plata daunelor morale și materiale.

În susținerea motivelor de casare recurentul a arătat că instanța în mod greșit a apreciat că Decizia nr. 4/pct. II.1.2.5/21.04.2017 nu este actul care ar fi putut să-l prejudicieze material și moral (pct. 8), că hotărârea ar fi contradictorie pentru că instanța ar fi reținut că Decizia nr. 4/II/1.2.5 nu poate reprezenta actul prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva respingerii accesului la examen, însă, pe de altă parte, a reținut că Adresa nr. x/03.04.2017 reprezintă actul prin care a fost motivată soluția adoptată prin Procesul-verbal centralizator (pct. 6). De asemenea, a mai susținut că instanța în mod greșit a apreciat că nu ar fi formulat și cerere de anulare a procesului-verbal și a adresei (pct. 5).

Nu sunt fondate aprecierile recurentului. Instanța de fond nu a reținut că adresa menționată ar reprezenta motivarea procesului-verbal, ci a constatat că decizia nu poate reprezenta motivarea soluției din procesul-verbal, nefiind emise de același organ, iar, în cadrul considerentelor privind respingerea capetelor accesorii, a apreciat că Procesul-verbal centralizator este actul care putea să-l prejudicieze pe reclamant și că acesta face corp comun cu Adresa nr. x/03.04.2017.

Astfel, nu prezintă nicio relevanță aprecierile recurentului din perspectiva unei așa-zise contradictorialități a motivării sentinței recurate.

De altfel, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Instanța de fond, față de obiectul cauzei și de limitele în care a fost învestită, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și expus argumentele logico-juridice care au stat la baza hotărârii, fiind clare rațiunile avute în vedere și dispozițiile legale incidente pentru care a considerat că se impune admiterea în parte a acțiunii, respectiv respingerea capetelor accesorii vizând și daunele solicitate de reclamant.

Totodată, are în vedere Înalta Curte și cele statuate în parag. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (Hotărârea Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și că nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele din speță ori caracterul contradictoriu al argumentelor instanței cu privire la soluția pronunțată, astfel că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În ceea ce privește pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., acest motiv de casare se referă la ipoteza când instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, cu titlu de exemplu, nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii ș.a.m.d.

Argumentele recurentului vizează, în esență, încălcarea dispozițiilor art. 18 alin. (2) (soluțiile pe care le poate da instanța și analiza operațiunilor ce au stat la baza emiterii actului supus judecății) din Legea nr. 554/2004 și greșita aplicare a art. 9 (dreptul de dispoziție al părților), art. 14 (contradictorialitatea), art. 22 (rolul judecătorului în aflarea adevărului) și art. 397 (soluționarea cauzei în limitele sesizării) din C. proc. civ.

În cadrul acelorași critici recurentul a invocat și incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Alegațiile recurentului sunt nefondate și din perspectiva acestor motive de casare.

Potrivit art. 9 C. proc. civ. (dreptul de dispoziție al părților), invocat chiar de recurent, procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat iar obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Aceasta reprezintă manifestarea în concret a principiului disponibilității, deoarece partea are posibilitatea de a aprecia ce solicită instanței de judecată și de asemenea care sunt limitele învestirii instanței de judecată.

Obiectul procesului este determinat de pretențiile exprimate prin cererea de chemare în judecată, cererea reconvențională, cereri de intervenție sau este dat de situația juridică a cărei a cărei rezolvare în justiție, se urmărește, așa cum rezultă din dispozițiile art. 29 C. proc. civ., care definește acțiunea civilă.

Astfel, instanța nu poate depăși limitele acțiunii fixate de reclamant, în sensul de a-i acorda mai mult decât a cerut sau altceva decât ceea ce a cerut și nici mai puțin decât s-a cerut. Instanța poate însă schimba temeiul juridic al cererii, nefiind legată de calificarea juridică pe care părțile o dau cererilor și apărărilor lor. Însă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Referitor la rolul activ al judecătorului, reglementat de art. 22 C. proc. civ., invocat de recurentul-reclamant, reține Înalta Curte că dreptul instanței de a stărui în aflarea adevărului prin aplicarea corectă a legii, nu este echivalent cu dreptul de a pune în discuție posibilitatea modificării obiectului acțiunii.

În aplicarea principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual și limitele cererii de chemare în judecată, instanța trebuind să se pronunțe asupra cererilor formulate și nu să facă aprecieri asupra a ce trebui sau nu să solicite reclamantul.

Or, obiectul cererii de chemare în judecată a fost trasat de recurentul-reclamant A., care are studii juridice și care a formulat acțiunea prin avocat, iar, din modalitatea de redactare a petitului acțiunii și din motivarea acesteia, se constată că actul a cărui anulare s-a solicitat a fost Decizia nr. 4/pct. II.1.2.5/21.04.2017.

De asemenea, în considerentele încheierii de ședință din 14 februarie 2018, prin care s-a admis cererea de suspendare formulată de reclamant, obiectul cererii introductive de instanță a fost consemnat explicit, în sensul că acesta vizează "anularea Deciziei nr. 4/pct. II.1.2.5/21.04.2017 emise de CNC al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, obligarea pârâtei să constate îndeplinirea de către reclamant a condițiilor privind înscrierea la examenul de acces în profesia de practician în insolvență, obligarea pârâtei la repararea daunelor materiale și la repararea daunelor morale".

Încheierea a fost comunicată inclusiv reclamantului, acesta neavând nicio obiecțiune, în sensul că instanța ar fi interpretat eronat sau ar fi omis vreunul dintre capetele de cerere ale acțiunii, care să privească Procesul-verbal centralizator privind analizarea contestațiilor formulate împotriva respingerii accesului la examenul în profesie încheiat în 16.03.2017.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a analizat și s-a pronunțat, în limitele trasate de reclamant, cu respectarea principiului contradictorialității, asupra legalității deciziei menționate, neputându-se reține încălcarea vreunor norme de procedură care să atragă nulitatea hotărârii.

Din perspectiva încălcării normelor de drept material incidente, recurentul mai susține că instanța a apreciat eronat că procesul-verbal și Adresa nr. x/03.04.2017 ar putea avea caracter de act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004.

Or, contrar aprecierilor recurentului, Înalta Curte constată, în raport cu procedura derulată și cu situația de fapt concretă din prezenta cauză, că Procesul-verbal centralizator privind analizarea contestațiilor formulate împotriva respingerii accesului în examenul de acces în profesie - sesiunea 18.03.2017 îndeplinește condițiile actului administrativ în ceea ce-l privește, pentru că prin acesta s-a soluționat contestația la respingerea accesului la examen formulată de recurent, în sensul respingerii contestației.

De asemenea, actul cuprinde și motivarea pe scurt a soluției (lipsă vechime-are vechime recunoscută pe perioada doctoratului numai în limita 4/6 ore săptămâna-fără mențiunea efectivă a normei de lucru în contract/art. 23 din O.U.G. nr. 86/2006; art. 69 din Statut). Soluția din procesul-verbal a fost comunicată recurentului în termen util, la 17.03.2017, mai înainte de data desfășurării examenului.

După cum a constatat și prima instanță, Decizia nr. 4/pct. II.1.2.5/21.04.2014 a fost emisă ca urmare a cererii recurentului formulate la data de 12.04.2017, de reanalizare a solicitării de înscriere a examenului de acces în profesie, fără a soluționa contestația formulată de recurent cu privire la respingerea participării sale la examenul din 18.03.2017.

De altfel, în mod obiectiv, decizia nu ar fi putut avea nicio influență asupra participării recurentului la examen, fiind emisă în data de 21.04.2014.

Astfel, corect a apreciat judecătorul fondului, din perspectiva cererii de acordare a daunelor materiale și morale formulate de recurent (produse ca urmare a împiedicării sale de a participa la examen), că decizia ce a făcut obiectul judecății nu putea să-i producă niciun prejudiciu material sau moral, pentru că nu i-a interzis participarea la examen.

În considerentele hotărârii recurate, în raport cu toate aspectele reținute și lămurite cu privire la procedura derulată și la actele emise în privința reclamantului (încălcarea dispozițiilor din Statut prin procesul-verbal și a dispozițiilor legale care stabilesc vechimea în specialitate a reclamantului), judecătorul fondului a consemnat faptul că reclamantul se va putea folosi de hotărâre în eventualitatea în care va dori să se înscrie la un nou examen de felul celui organizat la 18.03.2017.

Față de aceste argumente, nu sunt întemeiate nici criticile recurentului în sensul că instanța ar fi încălcat art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede posibilitatea persoanei vătămate printr-un act anulat de instanța de contencios administrativ de a cere repararea pagubei și reparații pentru daune morale.

Actul prin care a fost împiedicat să participe la examen (cu consecința producerii unor eventuale prejudicii materiale sau morale, aspect care, însă, nu se impune a fi analizat) nu a fost Decizia nr. 4/pct. II.1.2.5/21.04.2017, anulată prin hotărârea recurată, ci procesul-verbal care, însă, nu a făcut obiectul acțiunii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (1) și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 183 din 5 august 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.