Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.01.2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 325/2010

HOTĂRÂRE
29.01.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 325/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de față: Prin Sentința penală nr. 651 din 17 iunie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatei din infracțiunile prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. inculpata M.A.B. a fost condamnată la: - 12 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000; - 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatei și s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la 14 octombrie 2008 și, respectiv de la 20 martie 2009 la zi. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 204,98 grame heroină și a cantității de 35,97 grame ambalaje cu urme de heroină, în vederea distrugerii.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a confiscat de la inculpată sumele de 214 RON și 350 euro, consemnate Ia CEC conform recipiselor nr. x și y, ambele din 29 ianuarie 2009. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpata la 2.000 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî, astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 14 octombrie 2008, inculpata M.A.B. a deținut fără drept în total 210,08 gr. heroină (împărțită în doze) în vederea comercializării. De asemenea, s-a reținut că în aceeași zi, inculpata a condus pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis de conducere. Situația de fapt a fost stabilită prin coroborarea probatoriului administrat în cauză atât în cursul urmăririi penale, ca și în timpul cercetării judecătorești.

Astfel au fost avute în vedere procesele verbale întocmite de organele de urmărire penală cu ocazia derulării procedurii flagrantului, a cercetării la fața locului, rapoartele de constatare tehnico-științifice și planșele foto, declarațiile martorilor (inclusiv a celor cu identitate protejată) coroborate în parte și cu declarațiile inculpatei. La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile stabilite de dispozițiile art. 72 C. pen. În acest sens, instanța a acordat considerație pericolului generic, dar și concret a activității infracționale („reliefat de cantitatea mare de drog deținută de inculpată, de amploarea activității sale infracționale.”). Totodată, a mai reținut instanța că inculpata, deși nu este recidivistă, a mai încălcat legea penală (furt calificat) fiind sancționată administrativ, că nu are ocupație și a avut o atitudine necorespunzătoare în cursul procesului penal, încercând să se sustragă cercetărilor.

Și în acest context, s-a apreciat că nu se pot reține circumstanțe atenuante. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei pentru trafic de droguri, pedeapsă excesiv de aspră, stabilită fără să se rețină circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. cu toate că ar exista suficiente elemente în acest sens. Prin Decizia penală nr. 170 din 31 iulie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de inculpată și a redus pedeapsa principală aplicată acesteia pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc de la 12 ani la 10 ani închisoare, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că activitatea inculpatei prezintă un grad sporit de pericol social, aceasta a mai intrat în conflict cu legea penală, în cursul procesului penal, a avut o atitudine oscilantă, astfel că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante. Totuși, inculpata este foarte tânără, a suferit influența unui indice cu potențial criminogen sporit în lipsa unui suport real din partea unei familii integrată în tiparele morale și sociale și are un copil sub un an, aspecte ce impun reformarea regimului sancționator prin stabilirea unei pedepse pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc la nivelul minimului special prevăzut de lege pentru această infracțiune.

Împotriva Deciziei penale nr. 170 din 31 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal, a declarat recurs inculpata M.A.B., solicitând reducerea pedepselor, prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) - c) C. pen. și suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante. În motivarea recursului se arată de către inculpată că pedeapsa aplicată este prea aspră, instanțele nu au avut în vedere atitudinea sa procesuală sinceră, lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că a săvârșit fapta în anumite circumstanțe și are un copil minor în întreținere. Examinând recursul declarat în cauză prin prisma disp.

art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte reține că acesta este întemeiat pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Conform art. 74 C. pen. pot fi circumstanțe atenuante, între altele, conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii și atitudinea sa după comiterea acesteia, rezultând din prezentarea în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților.

Instanțele au avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor comise de inculpată, împrejurările săvârșirii acestora, însă nu au acordat importanța cuvenită faptului că inculpata a avut o atitudine procesuală sinceră, recunoscând, în esență, faptele, chiar din faza de urmărire penală, fapte pe care, ulterior le-a regretat și nu este cunoscută cu antecedente penale. De asemenea, inculpata este foarte tânără (20 ani), are în îngrijire un copil în vârstă de 1 an, ce are probleme de sănătate. Față de aspectele arătate, Înalta Curte apreciază că în favoarea inculpatei pot fi reținute circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen., iar pedepsele aplicate să fie coborâte sub minimul special prevăzut de lege, ținându-se însă seama și de gradul de pericol social concret al infracțiunilor comise, cantitatea mare de droguri deținută în vederea traficării.

În consecință, în baza disp. art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpată, va casa în parte ambele hotărâri și, rejudecând, în fond: Va înlătura aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. și va repune pedepsele în individualitatea lor. Se va face aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și se vor reduce pedepsele aplicate inculpatei pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina sa la 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. și, respectiv 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate și se va dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu executare în regim de detenție, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86 1 C. pen., pentru a se suspenda sub supraveghere pedeapsa aplicată. Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Conform art. 385 16 rap. la art. 381 C. proc. pen., se vor deduce din pedeapsă durata reținerii, de la 14 octombrie 2008, și a arestării preventive, începând cu 20 martie 2009 până la 18 septembrie 2009. Văzând și disp. art. 192 alin. (3) C. proc.

pen.

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpata M.A.B. împotriva Deciziei penale nr. 170 A din 31 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează în parte decizia penală recurată și Sentința penală nr. 651 din 17 iunie 2009 a Tribunalului București, secția I penală și, rejudecând, înlătură art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. și repune pedepsele în individualitatea lor. Face aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și reduce pedepsele aplicate inculpatei, după cum urmează: - de la 10 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. la 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000; - de la 2 ani închisoare la 8 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., contopește pedepsele aplicate și dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii, de la 14 octombrie 2008, și a arestării preventive, de la 20 martie 2009, la 18 septembrie 2009. Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-21
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3720/2011
64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe aceeași inculpată la o pedeapsă
ÎCCJ 2010-04-28
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1659/2010
Asupra recursului de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 1039 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a dispus în baza art. 2 alin. (1) și (2) din
ÎCCJ 2010-05-25
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2043/2010
Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 959 din 17 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2397/2012
20,05, la zi. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 modif. rap. la art. 323 C. pen., a fost condamnată inculpata C.M., la pedeapsa principală de 3 ani închisoare. În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 modif. cu aplic.
ÎCCJ 2010-09-07
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3042/2010
Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin Sentința penală nr. 1135 din 15 decembrie 2009 a condamnat, printre alții, pe inculpata C.I. la 3 ani închisoar
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă