ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2256/2012

Asupra recursurilor de față: Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 448/C din 16 martie 2011, pronunțată în dosarul nr. 636/111/2010, Tribunalul Bihor a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Timiș și D.G.F.P. Bihor și, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamanta M.C.M.L., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, sector 5, D.G.F.P. Timiș cu sediul în Timișoara, jud. Timiș și D.G.F.P. BIHOR cu sediul în Oradea, jud. BIHOR, și, în consecință, a constatat caracterul politic al condamnării defunctului C.V. prin sentința nr. 1605 din 20 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Timiș, la pedeapsa de 6 ani temniță grea și 10 ani degradare civilă pentru uneltire contra ordinii sociale, precum și 5 ani închisoare pentru deținere de armă.

Prin aceeași hotărâre s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 350.000 Euro cu titlu de daune morale și pretențiile formulate față de D.G.F.P. Timiș și D.G.F.P. Bihor. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit înscrisurilor depuse de C.N.S.A.S., antecesorul reclamantei, defunctul C.V. a fost condamnat prin sentința nr. 1605 din 20 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Timiș la pedeapsa de 6 ani temniță grea și 10 ani degradare civilă pentru uneltire contra ordinii sociale, precum și 5 ani închisoare pentru deținere de armă. Ca urmare, în temeiul art. 1 din Legea nr. 221/2009, tribunalul a constatat caracterul politic al condamnării dispusă prin hotărârea susmenționată.

Capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor morale a fost respins cu argumentarea că prin adoptarea art. 5 din Legea nr. 221/2009 persoanele îndreptățite nu beneficiază de „speranță legitimă", astfel cum este consacrată în jurisprudența CEDO, la acordarea despăgubirilor morale întrucât prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din aceeași lege au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1360 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Totodată, constatând că dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 stabilesc că cererile formulate în baza actului normativ susmenționat se judecă în contradictoriu cu Statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D.G.F.P.

Timiș și D.G.F.P. Bihor. Față de considerentele expuse, tribunalul a admis în parte cererea, conform dispozitivului sentinței. Totodată, s-a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs reclamanta M.C.M.L., solicitând admiterea căii de atac cu consecința modificării, în parte, a sentinței atacate, în sensul obligării Statului Român la plata daunelor morale solicitate, precum și cheltuieli de judecată. Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., reclamanta a menționat că hotărârea este temeinică și legală sub aspectul constatării caracterului politic al condamnării, însă criticabilă în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de acordare de daune morale, în raport de tratamentul inuman aplicat tatălui său și de inaplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 1360 din 21 octombrie 2010 care a fost pronunțată ulterior învestirii instanței cu prezenta cauză. Aceeași sentință a fost recurată și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor care a solicitat admiterea recursului, cu consecința modificării sentinței, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamantă.

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a criticat hotărârea atacată pe aspectul imposibilității instanței de a constata caracterul politic al măsurilor luate față de defunctul C.V., în condițiile în care acesta este dat de starea de fapt și actele existente la dosar. Totodată, pârâtul a criticat soluția dată capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri morale, arătând că acesta trebuia respins ca inadmisibil. In drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin întâmpinare, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă arătând că, raportat la decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai poate constitui temei legal pentru acordarea unor daune, Legea nr. 221/2009.

Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, prin întâmpinare, a apreciat ca fiind corectă soluția instanței de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin reprezentant, a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat. Prin decizia civilă nr. 2113/2011- R din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă mixtă, a admis recursul declarat de reclamanta M.C.M.L. împotriva sentinței civile nr. 448/C din 16 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor și a modificat în parte sentința atacată, dispunând obligarea pârâtului STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata către reclamantă a sumei de 60.000 EURO cu titlu de daune morale.

Prin aceeași hotărârea s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR. In considerentele acestei hotărâri s-au reținut, în esență, următoarele: Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora. Anterior acestei legi, au fost adoptate Decretul-lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 pentru repararea prejudiciilor morale și materiale suferite în timpul regimului politic anterior de anumite categorii de persoane expres prevăzute în actele normative.

Legea nr. 221/2009 are caracter de complinire, astfel încât nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având ca scop înlăturarea consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară și acordarea de despăgubiri morale dacă reparațiile obținute prin efectul Decretului-lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 nu sunt suficiente.

Raportat la argumentele instanței de fond în sensul că în baza dispozițiilor Legii nr. 221/2009 nu s-ar mai putea acorda despăgubiri morale, urmare a declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 care constituie temeiul juridic al dreptului de a obține daune morale, instanța de control judiciar a reținut că decizia Curții Constituționale nu produce efecte asupra cauzelor aflate pe rol (în primă instanță sau căi de atac ) la data pronunțării ei, fiind aplicabilă numai cauzelor înregistrate ulterior constatării neconstituționalității textului de lege invocat.

In caz contrar, s-ar pune problema aplicării unui tratament distinct persoanelor îndreptățite la despăgubiri care au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de Legea nr. 221/2009, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, element care se raportează la o serie de elemente neprevăzute și neimputabile persoanelor aflate în cauză. S-a mai reținut că la data introducerii cererii de chemare în judecată, în persoana reclamantei s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri inclusiv în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 întrucât legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului, în caz contrar părților fiindu-le încălcat dreptul la un proces echitabil instituit prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Deopotrivă, s-a motivat că și în ipoteza în care s-ar constata că reclamanta nu mai poate beneficia de despăgubiri în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta este îndreptățită la obținerea de despăgubiri în baza dispozițiilor de drept comun (art. 998 C. civ.), reținându-se că în cazul în care nu s-ar mai acorda despăgubiri reclamantei, deși se constată caracterul politic al măsurii de condamnare, s-ar încălca principiul egalității în drepturi și s-ar crea situații juridice discriminatorii față de persoane care au obținut hotărâri definitive, ceea ce ar contravine art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. In ceea ce privește daunele morale solicitate de reclamantă, s-a reținut că acestea nu trebuie dovedite, fiind de notorietate faptul că o deținere/arestare provoacă traume atât de natură fizică, cât mai ales psihică, nu doar persoanei în cauză, ci și familiei acesteia.

Totodată, s-a reținut că prejudiciul suferit în astfel de situații nu poate fi determinat cu exactitate, motiv pentru care cuantumul acestuia va fi stabilit conform modalității de evaluare făcută în cauze similare, respectiv - câte 2000 de Euro pentru fiecare lună de detenție în favoarea persoanei private de libertate și de câte 1000 de Euro pentru fiecare lună de detenție în favoarea moștenitorilor persoanei condamnate politic. Față de considerentele expuse, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de recurs a admis recursul declarat de reclamanta M.C.M.L. și a modificat în parte sentința atacată, dispunând obligarea pârâtului STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata către reclamantă a sumei de 60.000 EURO cu titlu de daune morale.

Totodată, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR

PUBLICE BIHOR.

Împotriva deciziei civile nr. 2113/2011- R din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă mixtă, a declarat recurs pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE -DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea fondului, cu consecința respingerii acțiunii, iar în subsidiar, modificarea în tot a deciziei recurate, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiate, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 punctele 1, 3, 4, 8 și 9 C. proc. civ. In argumentarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că, având în vedere că despăgubirile au fost acordate în temeiul art. 998 -999 C. civ.

și a dispozițiilor art. 14 din CEDO, iar nu a legii speciale, hotărârea instanței de fond era supusă căii de atac a apelului, iar nu recursului, pe fondul căii de atac învederând că nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale ca măsuri reparatorii, deoarece prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale. Înalta Curte, examinând cu prioritate, în baza dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției inadmisibilității recursului invocată de intimata reclamantă M.C.M.L.,constată următoarele : Prin prevederile art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, legiuitorul a înțeles să modifice art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în sensul că hotărârea pronunțată în baza alin. (4) al aceluiași articol anterior menționat este supusă căii de atac a recursului, competența revenind curților de apel.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă, a fost pronunțată sub incidența Legii nr. 202/2010, astfel încât, potrivit art. XXII din acest act normativ, sentința este supusă numai recursului; în ceea ce privește competența de soluționare a căii de atac, în aplicarea art. 4 din Legea nr. 221/2009, aceasta revine curții de apel ca instanță imediat superioară tribunalului. Întrucât decizia Curții de Apel Oradea a fost pronunțată în recurs și, ca atare, este irevocabilă, recursul formulat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE -

DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR

împotriva acesteia va fi respins, ca inadmisibil, în baza art. 299 coroborat cu art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârea atacată nefiind susceptibilă de a mai fi cenzurată din nou în calea extraordinară de atac a recursului. Având în vedere cele anterior expuse, apreciind ca fondată excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curtea nu va mai analiza motivele de recurs formulate de pârât, fiind de prisos cenzurarea hotărârii atacate din perspectiva acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR împotriva deciziei civile nr. 2113/2011-R din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 mai 2012.