ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2256/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2256/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 448/C din 16 martie 2011,

pronunțată în dosarul nr. 636/111/2010, Tribunalul Bihor a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Timiș și D.G.F.P. Bihor și, în

parte, acțiunea precizată formulată de reclamanta M.C.M.L., în contradictoriu

cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în

București, sector 5, D.G.F.P. Timiș cu sediul în Timișoara, jud. Timiș și

D.G.F.P. BIHOR cu sediul în Oradea, jud. BIHOR, și, în consecință, a constatat

caracterul politic al condamnării defunctului C.V. prin sentința nr. 1605 din

20 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Timiș, la pedeapsa de 6 ani temniță

grea și 10 ani degradare civilă pentru uneltire contra ordinii sociale, precum

și 5 ani închisoare pentru deținere de armă.

Prin aceeași hotărâre s-a respins capătul de cerere

privind obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la

plata sumei de 350.000 Euro cu titlu de daune morale și pretențiile formulate

față de D.G.F.P. Timiș și D.G.F.P. Bihor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut că potrivit înscrisurilor depuse de C.N.S.A.S., antecesorul

reclamantei, defunctul C.V. a fost condamnat prin sentința nr. 1605 din 20

octombrie 1949 a Tribunalului Militar Timiș la pedeapsa de 6 ani temniță grea

și 10 ani degradare civilă pentru uneltire contra ordinii sociale, precum și 5

ani închisoare pentru deținere de armă.

Ca urmare, în temeiul art. 1 din Legea nr. 221/2009,

tribunalul a constatat caracterul politic al condamnării dispusă prin hotărârea

susmenționată.

Capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor

morale a fost respins cu argumentarea că prin adoptarea art. 5 din Legea nr.

221/2009 persoanele îndreptățite nu beneficiază de „speranță legitimă",

astfel cum este consacrată în jurisprudența CEDO, la acordarea despăgubirilor

morale întrucât prevederile art. 5

alin. (1)

lit. a) teza

I

din aceeași lege au fost declarate neconstituționale

prin Decizia nr. 1360 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată

în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Totodată, constatând că dispozițiile art. 4 alin. (4)

din Legea nr. 221/2009 stabilesc că cererile formulate în baza actului normativ

susmenționat se judecă în contradictoriu cu Statul, reprezentat prin Ministerul

Finanțelor Publice, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtelor D.G.F.P. Timiș și D.G.F.P. Bihor.

Față de considerentele expuse, tribunalul a admis în

parte cererea, conform dispozitivului sentinței.

Totodată, s-a constatat că nu s-au solicitat

cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit

de plata taxelor de timbru, a declarat recurs reclamanta M.C.M.L.,

solicitând admiterea căii de atac cu consecința

modificării, în parte, a

sentinței atacate, în sensul obligării Statului

Român la plata daunelor morale solicitate, precum și cheltuieli de judecată.

Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., reclamanta a menționat că hotărârea este

temeinică și legală sub aspectul constatării caracterului politic al

condamnării, însă criticabilă în ceea ce privește

soluția de respingere a

cererii de acordare de daune morale, în raport

de tratamentul inuman aplicat tatălui său și de inaplicabilitatea deciziei

Curții Constituționale

nr. 1360 din 21

octombrie 2010 care a fost pronunțată ulterior învestirii instanței cu

prezenta

cauză.

Aceeași sentință a fost

recurată și de pârâtul Statul Român prin

Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Bihor care a solicitat admiterea recursului, cu consecința modificării

sentinței, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de

reclamantă.

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a

criticat hotărârea atacată pe aspectul imposibilității instanței de a constata

caracterul politic al măsurilor luate față de defunctul C.V., în condițiile în

care acesta este dat de starea de fapt și actele existente la dosar.

Totodată, pârâtul a criticat

soluția dată capătului de cerere privind

acordarea de despăgubiri morale, arătând că acesta

trebuia respins ca

inadmisibil.

In drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, Ministerul Finanțelor Publice a

solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă arătând că, raportat la

decizia Curții Constituționale nr.

1358/2010, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009 nu mai poate constitui temei legal pentru acordarea unor

daune,

Legea nr. 221/2009.

Direcția Generală a Finanțelor

Publice Timiș, prin întâmpinare, a apreciat ca fiind corectă soluția instanței

de admitere a excepției lipsei

calității

procesuale pasive.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin

reprezentant, a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, ca

nefondat.

Prin decizia civilă nr. 2113/2011- R din 29

septembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția

I

civilă

mixtă, a admis recursul declarat de reclamanta M.C.M.L. împotriva sentinței

civile

nr. 448/C din 16 martie 2011

pronunțată de Tribunalul Bihor și a modificat în parte sentința atacată,

dispunând obligarea pârâtului STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

la plata către reclamantă a sumei de 60.000 EURO cu titlu de daune morale.

Prin aceeași hotărârea s-a respins, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR.

In considerentele acestei hotărâri s-au reținut, în

esență, următoarele:

Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare

stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic

ori al unor măsuri administrative asimilate acestora. Anterior acestei legi, au

fost adoptate Decretul-lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 pentru

repararea prejudiciilor morale și materiale suferite în timpul regimului

politic anterior de anumite categorii de persoane expres prevăzute în actele

normative.

Legea nr. 221/2009 are caracter de complinire, astfel

încât nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având ca

scop înlăturarea consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic

pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, repunerea în drepturi

a persoanelor pentru care s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea

militară și acordarea de despăgubiri morale dacă reparațiile obținute prin

efectul Decretului-lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 nu sunt suficiente.

Raportat la argumentele instanței de fond în sensul

că în baza dispozițiilor Legii nr. 221/2009 nu s-ar mai putea acorda

despăgubiri morale, urmare a declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 221/2009 care constituie temeiul juridic al dreptului de a obține

daune morale, instanța de control judiciar a reținut că decizia Curții

Constituționale nu produce efecte asupra cauzelor aflate pe rol (în primă

instanță sau căi de atac ) la data pronunțării ei, fiind aplicabilă numai

cauzelor înregistrate ulterior constatării neconstituționalității textului de

lege invocat. In caz contrar, s-ar pune problema aplicării unui tratament

distinct persoanelor îndreptățite la despăgubiri care au depus cereri în

același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de Legea nr. 221/2009, în

funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre

definitivă și irevocabilă, element care se raportează la o serie de elemente

neprevăzute și neimputabile persoanelor aflate în cauză.

S-a mai reținut că la data introducerii cererii de

chemare în judecată, în persoana reclamantei s-a născut un drept la acțiune

pentru a solicita despăgubiri inclusiv în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009 întrucât legea aflată în vigoare la data formulării cererii

de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului, în caz

contrar părților fiindu-le încălcat dreptul la un proces echitabil instituit

prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Deopotrivă, s-a motivat că și în ipoteza în care s-ar

constata că reclamanta nu mai poate beneficia de despăgubiri în baza art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta este îndreptățită la

obținerea de despăgubiri în baza dispozițiilor de drept comun (art. 998 C.

civ.), reținându-se că în cazul în care nu s-ar mai acorda despăgubiri

reclamantei, deși se constată caracterul politic al măsurii de condamnare, s-ar

încălca principiul egalității în drepturi și s-ar crea situații juridice

discriminatorii față de persoane care au obținut hotărâri definitive, ceea ce

ar contravine art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

In ceea ce privește daunele morale solicitate de

reclamantă, s-a reținut că acestea nu trebuie dovedite, fiind de notorietate

faptul că o deținere/arestare provoacă traume atât de natură fizică, cât mai

ales psihică, nu doar persoanei în cauză, ci și familiei acesteia.

Totodată, s-a reținut că prejudiciul suferit în

astfel de situații nu poate fi determinat cu exactitate, motiv pentru care

cuantumul acestuia va fi stabilit conform modalității de evaluare făcută în

cauze similare, respectiv - câte 2000 de Euro pentru fiecare lună de detenție

în favoarea persoanei private de libertate și de câte 1000 de Euro pentru

fiecare lună de detenție în favoarea moștenitorilor persoanei condamnate

politic.

Față de considerentele expuse, constatând îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de recurs a

admis recursul declarat de reclamanta M.C.M.L. și a modificat în parte sentința

atacată, dispunând obligarea pârâtului STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR

PUBLICE la plata către reclamantă a sumei de 60.000 EURO cu titlu de daune

morale.

Totodată, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR

PUBLICE BIHOR.

Împotriva deciziei civile nr. 2113/2011- R din 29

septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția

I

civilă

mixtă, a declarat recurs pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR

PUBLICE -DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, solicitând, în

principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei

pentru rejudecarea fondului, cu consecința respingerii acțiunii, iar în

subsidiar, modificarea în tot a deciziei recurate, cu consecința respingerii

acțiunii ca neîntemeiate, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile

art. 304 punctele 1, 3, 4, 8 și 9 C. proc. civ.

In argumentarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat

că, având în vedere că despăgubirile au fost acordate în temeiul art. 998 -999 C.

civ. și a dispozițiilor art. 14 din CEDO, iar nu a legii speciale, hotărârea

instanței de fond era supusă căii de atac a apelului, iar nu recursului, pe

fondul căii de atac învederând că nu mai există temei juridic pentru acordarea

daunelor morale ca măsuri reparatorii, deoarece prevederile art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia

nr. 1358 din

21 octombrie 2010

a Curții

Constituționale.

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în baza

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., actele și lucrările dosarului,

prin prisma excepției inadmisibilității recursului invocată de intimata

reclamantă M.C.M.L.,constată următoarele :

Prin prevederile art. XIII din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, legiuitorul a

înțeles să modifice art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în sensul că hotărârea pronunțată în

baza alin. (4) al aceluiași articol anterior menționat este supusă căii de atac

a recursului, competența revenind curților de apel.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă,

a fost pronunțată sub incidența Legii nr. 202/2010, astfel încât, potrivit art.

XXII din acest act normativ, sentința este supusă numai recursului; în ceea ce

privește competența de soluționare a căii de atac, în aplicarea art. 4 din

Legea nr. 221/2009, aceasta revine curții de apel ca instanță imediat

superioară tribunalului.

Întrucât decizia Curții de Apel Oradea a fost

pronunțată în recurs și, ca atare, este irevocabilă, recursul formulat de

pârâtul

STATUL ROMÂN prin MINISTERUL

FINANȚELOR PUBLICE -

DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR

împotriva acesteia va fi respins, ca inadmisibil, în baza art. 299

coroborat cu art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ., hotărârea atacată

nefiind

susceptibilă de a mai fi cenzurată din nou în calea extraordinară

de

atac a recursului.

Având în vedere cele anterior expuse, apreciind ca

fondată excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curtea nu va mai analiza

motivele de recurs formulate de pârât, fiind de prisos cenzurarea hotărârii

atacate din perspectiva acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil

recursul declarat de pârâtul STATUL

ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de

DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR împotriva

deciziei civile nr. 2113/2011-R din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea,

secția

I

civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 3 mai 2012.