ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1303/2010

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din 11 noiembrie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus sesizarea Curții de

Apel București în vederea recunoașterii sentinței penale pronunțată în data de

29 ianuarie 2009 în Dosarul nr. TC - 045 - 5/08 de Tribunalul Curții din

Principatul Andorra, definitivă prin Sentința din 15 mai 2009 a Tribunalului

Suprem de Justiție, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate

B.I. într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei de 4

ani închisoare, aplicată acestuia de către instanța din statul solicitant.

Instanța a reținut în

fapt următoarele:

Prin sentința penală

pronunțată în data de 29 ianuarie 2009 în Dosarul nr. TC - 045 - 5/08 de

Tribunalul Curții din Principatul Andorra, definitivă prin sentința din 15 mai

2009 a Tribunalului Suprem de Justiție, numitul B.I. a fost condamnat la o

pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de a fi membru al

unei organizații criminale prev. de art. 349 C. pen. și la o pedeapsă 3 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de monede

false prev. de art. 431 C. pen.

De asemenea, s-a luat

față de B.I. și măsura expulzării pe timp de 15 ani din Principatul Andora.

În fapt, s-a reținut

că la data de 20 aprilie 2008, în jurul orelor 18,50, la un control de rutină

efectuat pe șosea de către agenții serviciului de poliție la rotonda aflată pe

linia E. a șoselei generale nr. 2, în urma percheziției corporale efectuată

asupra numiților V.F. și B.I. s-au găsit 59 de carduri de plastic cu banda magnetică

pe o parte și cu adnotări manuscrise.

B.I. a recunoscut

imediat agenților de polițe că aceste carduri erau falsificate.

S-a efectuat o

percheziție și în camera nr. 6 a hotelului "B.", unde agenții de

poliție au găsit o agendă ce aparținea persoanei solicitate B.I. ce conținea

diferite nume de contact și un înscris în limba română, ascuns între coperta

acestei agende, care în urma traducerii în limba catalană a rezultat următorul

text; "program copiere chip", "program descărcare" și

"program realizare carduri".

A doua zi după

confiscarea vehiculului marca M., cu nr. de înmatriculare francez x, de către

agenții de poliție, au fost găsite 3 carduri învelite într-o batistă de hârtie

ce se aflau într-un portmoneu ascuns între scaunele acestuia, care la fel ca și

celelalte aveau adnotări cu date alfanumerice.

Aceste carduri albe

interceptate, au fost puse la dispoziție numiților V.F. și B.I. de un cetățean

rus în Paris pentru a fi utilizate în bancomatele din Principat, urmând să

împartă banii, după analiza efectuată prin intermediul lectorului de extragere

a informației, rezultând ca numărul său de identificare bancară să corespundă

cu cardurile de tip V., M. (al întreprinderii M.) și E.).

S-a mai reținut că

acuzații au făcut uz de aceste carduri în mod nediferențiat la diverse

bancomate ale diverselor entități bancare din Principat.

Potrivit înscrisului

privind stadiul executării pedepsei transmis de către autoritățile judiciare

din Principatul Andorra, numitul B.I. a fost arestat la data de 20 aprilie

2008, iar executarea pedepsei aplicată față de sus-numit încetează la data de

29 februarie 2012, în prezent fiind încarcerat în Penitenciarul C.

Din examinarea

materialului cauzei, se constată îndeplinită condiția dublei incriminări, prev.

de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din

Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la

Strasbourg - 1983.

Astfel, faptele

reținute în sarcina numitului B.I. au corespondent în legislația penală română

realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 27 din Legea nr.

365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., privind infracțiunea

continuată.

Se mai reține din

considerentele hotărârii pronunțate în Cauza nr. TC -045-5/08 de Tribunalul

Curții din Principatul Andorra, că B.I. a declarat că are cunoștință despre

consecințele juridice ale transferului, conform dispozițiilor art. 207.3 C.

proc. pen., exprimându-și consimțământul în mod voluntar ca executarea pedepsei

să fie continuată într-un penitenciar din România.

De asemenea, B.I.

și-a exprimat în data de 30 iulie 2009 în biroul centrului penitenciar în mod

expres consimțământul să fie transferat într-un penitenciar din România,

declarând că este pe deplin conștient de consecințele juridice care derivă din

acest transfer.

Potrivit art. 145 din

Legea nr. 302/2004 cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care

statul român optează pentru continuarea executări pedepsei aplicate în statul

de condamnare, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în

hotărârea de condamnare.

În raport de aceste

dispoziții, cererea apărătorului în ceea ce privește întinderea conversiunii,

respectiv aplicarea de către instanța română a unei pedepse de doi ani

închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ce are corespondent în legislația română,

prin efectul dispozițiilor art. 73, 74 și 76 C. pen. român, apare ca nefondată.

În vederea aplicării

acestor dispoziții apărătorul persoanei condamnare B.I. a invocat dispozițiile

art. 9 lit. b) coroborat cu art. 11 din Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, fără a face însă trimitere la dispozițiile Legii nr.

302/2004 cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, apărarea

a solicitat instanței să constate că persoana condamnată B.I. și-a dat

consimțământul în vederea conversiunii condamnării pedepsei de 4 ani închisoare

stabilită de autoritățile judiciare din Principatul Andorra într-o pedeapsă mai

mică aplicată de către instanța română.

Or, din actele și

lucrările dosarului nu rezultă cele invocate de către apărătorul persoanei

condamnate B.I., acesta dimpotrivă declarând că este "pe deplin conștient

de consecințele care decurg din acest transfer".

Prin Sentința penală

nr. 41 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București a fost admisă sesizarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind cererea de transferare

a persoanei condamnate B.I. pentru continuarea executării pedepsei într-un

penitenciar din România.

În temeiul art. 149

rap. la art. 145 din Legea nr. 302/2004 modificată, a recunoscut sentința

penală pronunțată în data de 29 ianuarie 2009 în Dosarul nr. TC-045-5/2008 de

Tribunalul Curții din Principatul Andorra, definitivă prin sentința din 15 mai

2009 a Tribunalului Suprem de Justiție.

A dispus transferarea

persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării

pedepsei de 4 ani închisoare aplicată de autoritățile statului menționat.

A dedus din pedeapsă

perioada deja executată, de la 20 aprilie 2008 la zi.

A dispus de asemenea

emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii.

Împotriva acestei

sentinței a formulat recurs persoana condamnată B.I. prin apărătorul său ales.

Recursul este

nemotivat.

Examinând calea de

atac declarată de persoana condamnată, Înalta Curte constată că este nefondată

și va fi respinsă ca atare.

Sentința atacată este

legală și temeinică.

Dispozițiile

incidente cauzei au fost cunoscute de B.I., iar hotărârea instanței de fond a

respectat în tocmai aceste prevederi:

- Condiția dublei

incriminări, prev. de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1

lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate

adoptată la Strasbourg în 1983 este îndeplinită.

- Din considerentele

hotărârii pronunțate de Tribunalul Curții din Principatul Andorra rezultă că

persoana condamnată are cunoștință despre consecințele juridice ale

transferului, exprimându-și în mod expres consimțământul să fie transferat

într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei, cerere

reiterată la 30 iulie 2009 în prezența avocatului său.

- Statul român, în

cazul în care optează pe continuarea executării pedepsei, respectă, conform

art. 145 din Legea nr. 302/2004, felul și durata pedepsei prevăzute în

hotărârea de condamnare.

Dispozițiile art. 146

din Legea nr. 302/2004 cu modificările și completările ulterioare, prevăd că

dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilă cu

legislația română, statul român poate, prin hotărâre judecătorească, să

adapteze această pedeapsă la aceea prevăzută de legea română pentru faptele

care au atras condamnarea. Această pedeapsă trebuie să corespundă, atât cât

este posibil, în ceea ce privește felul pedepsei aplicate prin hotărârea statului

de condamnare și, în niciun caz, nu poate să agraveze situația condamnatului.

După cum se poate

constata, durata pedepsei aplicate de 4 ani închisoare ca urmare a cumulului

aritmetic aplicat de către autoritățile judiciare din Principatul Andora nu

este incompatibilă cu dispozițiile art. 27 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., a căror limite de pedeapsă sunt cuprinse în ceea

ce-l privește pe B.I., cu închisoarea de la 1 la 13 ani.

În consecință,

neexistând vreun caz de incompatibilitate prev. de art. 146 din Legea nr.

302/2004 și dând eficiență disp. art. 145 din aceeași lege, Curtea de Apel

București în mod legal a admis sesizarea parchetului, a recunoscut efectele

hotărârii penale menționate și a dispus transferarea condamnatului B.I. pentru

continuarea executării pedepsei cumulate de 4 ani închisoare într-un

penitenciar din România

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana condamnată B.I. împotriva Sentinței

penale nr. 41 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția I

penală.

Obligă recurentul

persoană condamnată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședința

publică, azi 6 aprilie 2010.