ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1303/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția din 11 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus sesizarea Curții de Apel București în vederea recunoașterii sentinței penale pronunțată în data de 29 ianuarie 2009 în Dosarul nr. TC - 045 - 5/08 de Tribunalul Curții din Principatul Andorra, definitivă prin Sentința din 15 mai 2009 a Tribunalului Suprem de Justiție, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate B.I. într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată acestuia de către instanța din statul solicitant. Instanța a reținut în fapt următoarele: Prin sentința penală pronunțată în data de 29 ianuarie 2009 în Dosarul nr. TC - 045 - 5/08 de Tribunalul Curții din Principatul Andorra, definitivă prin sentința din 15 mai 2009 a Tribunalului Suprem de Justiție, numitul B.I.

a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de a fi membru al unei organizații criminale prev. de art. 349 C. pen. și la o pedeapsă 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de monede false prev. de art. 431 C. pen. De asemenea, s-a luat față de B.I. și măsura expulzării pe timp de 15 ani din Principatul Andora. În fapt, s-a reținut că la data de 20 aprilie 2008, în jurul orelor 18,50, la un control de rutină efectuat pe șosea de către agenții serviciului de poliție la rotonda aflată pe linia E. a șoselei generale nr. 2, în urma percheziției corporale efectuată asupra numiților V.F. și B.I. s-au găsit 59 de carduri de plastic cu banda magnetică pe o parte și cu adnotări manuscrise.

B.I. a recunoscut imediat agenților de polițe că aceste carduri erau falsificate. S-a efectuat o percheziție și în camera nr. 6 a hotelului "B.", unde agenții de poliție au găsit o agendă ce aparținea persoanei solicitate B.I. ce conținea diferite nume de contact și un înscris în limba română, ascuns între coperta acestei agende, care în urma traducerii în limba catalană a rezultat următorul text; "program copiere chip", "program descărcare" și "program realizare carduri". A doua zi după confiscarea vehiculului marca M., cu nr. de înmatriculare francez x, de către agenții de poliție, au fost găsite 3 carduri învelite într-o batistă de hârtie ce se aflau într-un portmoneu ascuns între scaunele acestuia, care la fel ca și celelalte aveau adnotări cu date alfanumerice.

Aceste carduri albe interceptate, au fost puse la dispoziție numiților V.F. și B.I. de un cetățean rus în Paris pentru a fi utilizate în bancomatele din Principat, urmând să împartă banii, după analiza efectuată prin intermediul lectorului de extragere a informației, rezultând ca numărul său de identificare bancară să corespundă cu cardurile de tip V., M. (al întreprinderii M.) și E.). S-a mai reținut că acuzații au făcut uz de aceste carduri în mod nediferențiat la diverse bancomate ale diverselor entități bancare din Principat. Potrivit înscrisului privind stadiul executării pedepsei transmis de către autoritățile judiciare din Principatul Andorra, numitul B.I.

a fost arestat la data de 20 aprilie 2008, iar executarea pedepsei aplicată față de sus-numit încetează la data de 29 februarie 2012, în prezent fiind încarcerat în Penitenciarul C. Din examinarea materialului cauzei, se constată îndeplinită condiția dublei incriminări, prev. de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg - 1983. Astfel, faptele reținute în sarcina numitului B.I. au corespondent în legislația penală română realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., privind infracțiunea continuată.

Se mai reține din considerentele hotărârii pronunțate în Cauza nr. TC -045-5/08 de Tribunalul Curții din Principatul Andorra, că B.I. a declarat că are cunoștință despre consecințele juridice ale transferului, conform dispozițiilor art. 207.3 C. proc. pen., exprimându-și consimțământul în mod voluntar ca executarea pedepsei să fie continuată într-un penitenciar din România. De asemenea, B.I. și-a exprimat în data de 30 iulie 2009 în biroul centrului penitenciar în mod expres consimțământul să fie transferat într-un penitenciar din România, declarând că este pe deplin conștient de consecințele juridice care derivă din acest transfer. Potrivit art. 145 din Legea nr. 302/2004 cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executări pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.

În raport de aceste dispoziții, cererea apărătorului în ceea ce privește întinderea conversiunii, respectiv aplicarea de către instanța română a unei pedepse de doi ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ce are corespondent în legislația română, prin efectul dispozițiilor art. 73, 74 și 76 C. pen. român, apare ca nefondată. În vederea aplicării acestor dispoziții apărătorul persoanei condamnare B.I. a invocat dispozițiile art. 9 lit. b) coroborat cu art. 11 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, fără a face însă trimitere la dispozițiile Legii nr. 302/2004 cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, apărarea a solicitat instanței să constate că persoana condamnată B.I. și-a dat consimțământul în vederea conversiunii condamnării pedepsei de 4 ani închisoare stabilită de autoritățile judiciare din Principatul Andorra într-o pedeapsă mai mică aplicată de către instanța română. Or, din actele și lucrările dosarului nu rezultă cele invocate de către apărătorul persoanei condamnate B.I., acesta dimpotrivă declarând că este "pe deplin conștient de consecințele care decurg din acest transfer". Prin Sentința penală nr. 41 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind cererea de transferare a persoanei condamnate B.I.

pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România. În temeiul art. 149 rap. la art. 145 din Legea nr. 302/2004 modificată, a recunoscut sentința penală pronunțată în data de 29 ianuarie 2009 în Dosarul nr. TC-045-5/2008 de Tribunalul Curții din Principatul Andorra, definitivă prin sentința din 15 mai 2009 a Tribunalului Suprem de Justiție. A dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată de autoritățile statului menționat. A dedus din pedeapsă perioada deja executată, de la 20 aprilie 2008 la zi. A dispus de asemenea emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii. Împotriva acestei sentinței a formulat recurs persoana condamnată B.I.

prin apărătorul său ales. Recursul este nemotivat. Examinând calea de atac declarată de persoana condamnată, Înalta Curte constată că este nefondată și va fi respinsă ca atare. Sentința atacată este legală și temeinică. Dispozițiile incidente cauzei au fost cunoscute de B.I., iar hotărârea instanței de fond a respectat în tocmai aceste prevederi: - Condiția dublei incriminări, prev. de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în 1983 este îndeplinită. - Din considerentele hotărârii pronunțate de Tribunalul Curții din Principatul Andorra rezultă că persoana condamnată are cunoștință despre consecințele juridice ale transferului, exprimându-și în mod expres consimțământul să fie transferat într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei, cerere reiterată la 30 iulie 2009 în prezența avocatului său.

- Statul român, în cazul în care optează pe continuarea executării pedepsei, respectă, conform art. 145 din Legea nr. 302/2004, felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare. Dispozițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004 cu modificările și completările ulterioare, prevăd că dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, statul român poate, prin hotărâre judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea. Această pedeapsă trebuie să corespundă, atât cât este posibil, în ceea ce privește felul pedepsei aplicate prin hotărârea statului de condamnare și, în niciun caz, nu poate să agraveze situația condamnatului.

După cum se poate constata, durata pedepsei aplicate de 4 ani închisoare ca urmare a cumulului aritmetic aplicat de către autoritățile judiciare din Principatul Andora nu este incompatibilă cu dispozițiile art. 27 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a căror limite de pedeapsă sunt cuprinse în ceea ce-l privește pe B.I., cu închisoarea de la 1 la 13 ani. În consecință, neexistând vreun caz de incompatibilitate prev. de art. 146 din Legea nr. 302/2004 și dând eficiență disp. art. 145 din aceeași lege, Curtea de Apel București în mod legal a admis sesizarea parchetului, a recunoscut efectele hotărârii penale menționate și a dispus transferarea condamnatului B.I. pentru continuarea executării pedepsei cumulate de 4 ani închisoare într-un penitenciar din România

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată B.I. împotriva Sentinței penale nr. 41 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, azi 6 aprilie 2010.