ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2244/2012

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 35 din 9

ianuarie 2012 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca

inadmisibil, recursul declarat de recurentul-petent-persoană vătămată C.S.

împotriva sentinței penale nr. 581 din 1 septembrie 2011 a Judecătoriei sectorului

3, București.

În temeiul

art. 192, alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul-petent-persoană

vătămată la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că prin sentința

penală nr. 581 din 1 septembrie 2011, Judecătoria sectorului 3, București, în

temeiul art. 278

1

, alin. (8), lit. a), C. proc. pen., a respins, ca

tardivă, plângerea, formulată de petentul-persoană vătămată C.S., împotriva

Ordonanței din data de 21 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului

3, București, din Dosarul nr. 16670/P/2009, prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de făptuitorii grefieri la Judecătoria sectorului 3,

București, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prev. de art. 246, C. pen., și de fals intelectual, prev. de art. 289, C. pen.,

menținută prin Rezoluția din data de 22 mai 2011 a Prim-Procurorului

Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3, București, din Dosarul nr.

1121/II-2/2011, iar, în temeiul art. 192, alin. (2), C. proc. pen., l-a obligat

pe petentul-persoană vătămată la plata sumei de 20 RON, cheltuieli judiciare

către stat.

În motivare, instanța

de fond a arătat că petentul-persoană vătămată a formulat plângere la Prim-Procurorul

Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3, București la data de 8

aprilie 2011, de când începe să curgă termenul procedural de 40 de zile, chiar dacă

prim-procurorul nu a soluționat plângerea, însă petentul-persoană vătămată a formulat

plângere la judecător pe data de 16 iunie 2011, prin urmare cu depășirea datei de

20 mai 2011, când s-a împlinit termenul prevăzut de art. 287

1

, alin.

(2), C. proc. pen., raportat la art. 277, C. proc. pen.

Pe data de 30

noiembrie 2011, petentul-persoană vătămată a depus, prin poștă, recurs, înregistrat

pe rolul instanței de judecată pe data de 2 decembrie 2011.

Analizând sentința

penală, Curtea de Apel a constatat că recursul este inadmisibil.

S-a reținut că,

potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., hotărârea judecătorului

pronunțată potrivit alin. (8) al aceluiași art. este definitivă, cum, de altfel,

s-a menționat în sentința penală.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petiționarul C.S.

Examinând recursul

prin prisma dispozițiilor art. 385

14

și art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele

considerente:

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind

exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui

privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv

exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent

al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar,

părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii

procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar

al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor

din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen.,

admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit

dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile

susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele

de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit

art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului,

exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, limitând

calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege,

C. proc. pen. a stabilit principiul unicității acesteia, în raport de care posibilitatea

legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală

stingându-se prin exercitare.

În cauză, se constată

că recurentul a formulat o cerere de recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile

de reformare prin promovarea acestei căi de atac, noul recurs declarat neîntrunind

cerințele textului de lege menționat, încălcând principiul unicității acestei căi

de atac și ca atare, nefiind admisibil.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală

constituie o încălcare a principiului legalității acestora și din acest motiv, apare

ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.,

va respinge recursul, ca inadmisibil.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petiționarul C.S. împotriva deciziei penale nr. 35 din 9 ianuarie

2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 iunie 2012.