ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2244/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 35 din 9 ianuarie 2012 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-petent-persoană vătămată C.S. împotriva sentinței penale nr. 581 din 1 septembrie 2011 a Judecătoriei sectorului 3, București. În temeiul art. 192, alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul-petent-persoană vătămată la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 581 din 1 septembrie 2011, Judecătoria sectorului 3, București, în temeiul art. 278 1 , alin. (8), lit. a), C. proc.

pen., a respins, ca tardivă, plângerea, formulată de petentul-persoană vătămată C.S., împotriva Ordonanței din data de 21 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3, București, din Dosarul nr. 16670/P/2009, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii grefieri la Judecătoria sectorului 3, București, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246, C. pen., și de fals intelectual, prev. de art. 289, C. pen., menținută prin Rezoluția din data de 22 mai 2011 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3, București, din Dosarul nr. 1121/II-2/2011, iar, în temeiul art. 192, alin. (2), C. proc.

pen., l-a obligat pe petentul-persoană vătămată la plata sumei de 20 RON, cheltuieli judiciare către stat. În motivare, instanța de fond a arătat că petentul-persoană vătămată a formulat plângere la Prim-Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3, București la data de 8 aprilie 2011, de când începe să curgă termenul procedural de 40 de zile, chiar dacă prim-procurorul nu a soluționat plângerea, însă petentul-persoană vătămată a formulat plângere la judecător pe data de 16 iunie 2011, prin urmare cu depășirea datei de 20 mai 2011, când s-a împlinit termenul prevăzut de art. 287 1 , alin. (2), C. proc. pen., raportat la art. 277, C. proc. pen. Pe data de 30 noiembrie 2011, petentul-persoană vătămată a depus, prin poștă, recurs, înregistrat pe rolul instanței de judecată pe data de 2 decembrie 2011. Analizând sentința penală, Curtea de Apel a constatat că recursul este inadmisibil.

S-a reținut că, potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) al aceluiași art. este definitivă, cum, de altfel, s-a menționat în sentința penală. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul C.S. Examinând recursul prin prisma dispozițiilor art. 385 14 și art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente: Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate. Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Astfel, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicității acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare. În cauză, se constată că recurentul a formulat o cerere de recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, noul recurs declarat neîntrunind cerințele textului de lege menționat, încălcând principiul unicității acestei căi de atac și ca atare, nefiind admisibil. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul, ca inadmisibil. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul C.S. împotriva deciziei penale nr. 35 din 9 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2012.