ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 357/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 357/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei civile de față, constată
următoarele.
Prin cererea înregistrata pe rolul
Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamantul Z.M. i-a chemat în judecată pe
pârâții M.C.C., M.E.F. și M.N.A.R., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o
va pronunța să revoce actul de donație încheiat de Z.H.K. transcris sub nr.
4967 din 04 martie 1947 la Grefa Tribunalului Ilfov, actul de donație
ulterior din septembrie 1956 încheiat de Z.H.K., actul
de donație încheiat de Z.A., Z.A. și Z.O. din 02 noiembrie 1962,
autentificat sub nr. 4330 din 02 noiembrie 1962, pentru neîndeplinirea de către
donatarul S.R. a condițiilor prevăzute în actul de donație înregistrat sub nr.
4967 din 04 martie 1947 și în actul de donație nr. 4330 din 02 noiembrie 1962, să
anuleze actul de donație încheiat de Z.H.K., transcris sub nr. 4967 din 04
martie 1947, actul de donație ulterior din septembrie 1956 încheiat de Z.H.K., actul
de donație încheiat de Z.A., Z.A.
ș
i Z.O. din 02 noiembrie 1962,
autentificat sub nr. 4330 din 02 noiembrie 1962, pentru viciile de consimțământ
exercitate asupra donatorilor la momentele încheierii celor trei acte de
donație, bunurile ce au format obiectul acestora fiind bunuri culturale mobile
preluate ilegal de autorități, conform
Legii
nr. 182/2000, să fie obligate pârâtele la restituirea bunurilor ce
au
format obiectul donațiilor prin care s-au constituit colecția și Muzeul Z.; să
fie obligat pârâtul M.E.F. la plata de despăgubiri pentru operele de artă care
nu mai pot fi restituite în natură în original, ele fiind substituite prin
copii ori fiind dispărute.
Reclamantul a arătat în motivarea
cererii, în esență, că printr-un sir de donații succesive s-au format colecția
Z. și Muzeul Z. începând cu donația din 1947, cuprinzând în principal arta româneasca
constând în 205 picturi, 38 sculpturi și 8 piese de mobilier precum și nuda
proprietate a imobilului situat în București, str. Davidescu, continuată cu
donația din 1956 prin care se completează donația inițială cu 30 de picturi
romanești și 1 sculptură iar ulterior, prin actul din 1962, sunt donate 17
lucrări precum și 430 de cărți.
A mai arătat reclamantul că au fost
încălcate sarcinile privitoare la nedislocarea lucrărilor de artă donate și
neschimbarea destinației de muzeu, cea în conformitate cu care donația se face
cu scopul de a rămâne în continuare în același loc în care au fost puse la
dispoziția publicului, încălcarea sarcinii în conformitate cu care operele
donate prin actul de donație nr. 4330 din 02 noiembrie 1962 vor rămâne în muzeu,
ele neputând fi transferate în altă parte sub niciun motiv, încălcarea
condiției în conformitate cu care, la administrarea muzeului, urmează a fi
cooptați și doi reprezentanți ai familiei donatorului în ordinea rudeniei.
S-a mai arătat că întreaga colecție a
fost cedată statului român în condiții sociale care constituie „violență” în
spiritul art. 956 C. civ., operând o profundă viciere a consimțământului
donatorilor,
bunurilor fiindu-le aplicabile
dispozițiile Legii nr. 182/2000.
În susținerea cererii au fost depuse,
în fotocopie, înscrisuri.
La data de 19 iunie 2008, pârâtul M.C.C.
a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția de
netimbrare a cererii, excepția necompetenței materiale, excepția prescripției
dreptului la acțiune, excepția lipsei calității procesuale active a
reclamantului, excepția lipsei calității procesuale pasive a M.C.C.
La data de 17 septembrie 2008, pârâtul
M.N.A.R. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat
respingerea cererii ca neîntemeiată și nefondată, invocând excepția
prescripției dreptului la acțiune cu privire la primele 2 capete de cerere.
Prin cererea completatoare depusă, la
dosar la data de 19 septembrie 2008, reclamantul a arătat că solicită și
constatarea nulității absolute a actului de donație autentificat sub nr. 8457
din 01 martie 1947 pentru neîndeplinirea condiției de acceptare în forma
autentică a donației, în conformitate cu art. 814 C. civ.; constatarea
nulității absolute a actului de donație din 1956 pentru neîndeplinirea
condiției prevăzute de art. 813 C. civ. și pentru nerespectarea condiției
prevăzute de art. 814 C. civ., de acceptare în forma autentică a donației.
Față de această completare, a arătat
că acțiunea sa are următoarele capete de cerere: constatarea nulității absolute
a actului
de donație autentificat sub nr.
8457 din 01 martie 1947 pentru neîndeplinirea
condiției de acceptare în
forma autentica a donației, în conformitate cu art. 814 C. civ.; constatarea
nulității absolute a actului de donație din 1956 pentru neîndeplinirea
condiției prevăzute de art. 813 C. civ. și pentru nerespectarea condiției
prevăzute de art. 814 C. civ., de acceptare în forma autentică a donației;
revocarea actului de donație încheiat de Z.H.K., transcris de grefa Tribunalului
Ilfov, secția notariat nr. 4967 din 04 martie 1947, pentru neîndeplinirea de
către donatar a sarcinilor; revocarea actul de donație încheiat în septembrie
1956 de Z.H.K., pentru neîndeplinirea de către donatar a sarcinilor; revocarea
actului de donație încheiat la data de 02 noiembrie 1962 și autentificat sub
nr. 4330 din 2 noiembrie 1962 de Z.A., Z.A. și Z.O., pentru neîndeplinirea
sarcinilor de către donatar; să fie obligați pârâții la restituirea bunurilor
ce au format obiectul donațiilor prin care s-a constituit colecția Z. și Muzeul
Z.; să fie obligat pârâtul M.E.F. la plata despăgubirilor pentru operele de
artă care nu mai pot fi restituite în natură.
Prin aceeași cerere, reclamantul a
renunțat la capetele de cerere având ca obiect anularea actelor de donație
pentru viciile de consimțământ exercitate asupra donatorilor la momentul
încheierii celor 3 acte de donație.
Prin sentința civilă nr. 16564 din 12
decembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 1 București, a fost declinată
competența de soluționare a acestei cauze în favoarea Tribunalului București,
față de valoarea obiectului cererii.
Pe rolul Tribunalului București, secția
a IlI-a civilă, cauza a fost înregistrată la data de 04 februarie 2009, sub nr.
4098/3/2009.
Față de precizările formulate oral la
data de 12 mai 2009, prin încheierea de ședință din 03 noiembrie 2009 au fost
soluționate mai multe excepții, astfel: au fost respinse, ca neîntemeiate,
excepțiile de netimbrare, de nulitate a cererii de chemare în judecată, a
lipsei calității procesuale active (pentru lipsa calității de moștenitor a
reclamantului de pe urma donatorilor), a lipsei calității procesuale pasive a S.R.
reprezentat de M.F.P., a lipsei calității procesuale pasive a S.R. reprezentat
prin M.C., pe capetele de cerere având ca obiect revocarea donațiilor și
constatarea nulității absolute a contractelor de donație, excepția prescripției
dreptului material la acțiune, invocată de S.R. prin M.F.P. pe capătul de
cerere având ca obiect despăgubiri, a prescripției dreptului material la
acțiune pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității donațiilor
și a restituirii bunurilor mobile și a bunului imobil; au fost admise excepția
lipsei calității procesuale pasive a S.R. reprezentat de M.C. pe capătul de
cerere având ca obiect restituirea bunurilor mobile și excepția prescripției
dreptului material la acțiune pe capătul de cerere având ca obiect revocarea
donațiilor.
Considerentele avute în vedere de
tribunal la soluționarea acestor excepții sunt consemnate în încheierea de
ședință de la data de 03 noiembrie 2009.
La data de 13 aprilie 2010, pârâtul M.N.A.R.
a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pentru
nerespectarea principiului unanimității, în ceea ce privește cererea de
revendicare a bunurilor mobile și a bunului imobil și pe cererea de obligare la
plata despăgubirilor, întrucât din actele atașate la acel termen a rezultat că
reclamantul nu este singurul moștenitor al donatorilor.
Prin încheierea de ședință din data de
21 octombrie 2010, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale
active pe cererea de revendicare a bunurilor mobile și a bunului imobil, precum
și pe cererea de plată a despăgubirilor.
La termenul din 16 decembrie 2010,
reclamantul a depus la dosar o cerere de renunțare la capetele de cerere având
ca obiect constatarea nulității absolute a actului de donație autentificat sub
nr. 8457 din 01 martie 1947 de Tribunalul Ilfov, secția notariat, încheiat de Z.K.
și constatarea nulității absolute a actului de donație din anul 1956.
Prin sentința civilă nr. 2012 din 17
decembrie 2010, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a luat act de
renunțarea reclamantului Z.M. la capetele de cerere având ca obiect constatarea
nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. 8457 din 1
martie 1947 al Tribunalului Ilfov și a contractului de donație încheiat în anul
1956 de Z.H.K.
A fost respinsă cererea având ca
obiect revendicarea bunurilor mobile formulată în contradictoriu cu pârâtul S.R.
prin M.C.C., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate
procesuală pasivă.
A fost respinsă ca prescrisă cererea
având ca obiect revocarea donațiilor.
A fost respinsă cererea având ca
obiect revendicarea bunurilor mobile și de revendicare a bunului imobil și
cererea având ca obiect obligarea la plata despăgubirilor ca inadmisibilă
A fost obligat reclamantul să
plătească pârâtului M.N.A. suma de 10.900 lei, cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut, în ceea ce
privește excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la
cererea având ca obiect revocarea donațiilor, că sunt invocate și dizlocări ale
lucrărilor, mutarea forțată a colecției în M.C.A. în anul 1978, până în anul
1996, când a fost redeschis muzeul în vechiul său sediu. S-a arătat că
desființarea colecției Z. din anul 1978 este adusă la cunoștința publică și pe
site-ul M.N.A.R. De asemenea, clădirea a fost exploatată de către statul român,
în acesta funcționând o fundație, și a fost restituită colecției în anul 1998.
Parte din bunurile aflate în colecție nu sunt puse la dispoziția publicului
prin expunerea lor spre a fi văzute, așa cum s-a impus prin actul de donație
din anul 1947. Or, de la redeschiderea muzeului în anul 1996, statul român nu a
respectat această sarcină, lucrările de valoare nefiind expuse, așa cum a
arătat în lucrările sale M.D., critic de artă. Aceste
constatări sunt expuse în diverse lucrări și în articole de ziar de
către
critici de artă și jurnaliști.
În ceea ce privește cooptarea la
administrarea muzeului și a doi reprezentanți ai familiei donatorului,
reclamantul arată că din anul 1998, când a fost reînființat muzeul, la
administrarea acestuia nu a mai participat niciun membru al familiei Z., deși
există membri în viată.
Tribunalul a constatat că toate aceste
cauze de neîndeplinire a sarcinilor sunt cunoscute de către reclamant cel puțin
din anul 1993 și 1996.
În ceea ce privește calitatea
procesuală pasivă a S.R. reprezentat de către M.C.C., pe capătul de cerere
având ca obiect restituirea bunurilor mobile culturale, potrivit dispozițiilor
art. 99 din Legea nr. 182/2000, calitate procesuală pasivă în acțiunea în
revendicare a acestor bunuri, aparține doar unității care le deține. În
consecință, chiar dacă la încheierea actului de donație S.R. a fost parte în
contract, în calitate de donator, față de dispozițiile art. 99 din Legea nr. 182/2000,
calitate procesuală pasivă în cererea de revendicare a acestor bunuri mobile nu
aparține decât unității deținătoare. În consecință, tribunalul a admis excepția
lipsei calității procesuale pasive a S.R. prin M.C.C. pe acest capăt de cerere.
A fost admisă excepția lipsei
calității procesuale active pe cererea de revendicare bunuri mobile și imobile
și pe cererea de obligare la plată de despăgubiri, avându-se în vedere că din
certificatele de moștenitor depuse la dosar de către pârâtul M.N.A.R., precum
și față de relațiile comunicate instanței de către C.N.P., a rezultat că
alături de reclamant mai există și alți moștenitori ai defunctei Z.A.
Prin decizia civilă nr. 134/ A din 26
martie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul
reclamanților declarat împotriva acestei hotărâri, cauza fiind trimisă spre
rejudecare primei instanțe.
Curtea de apel a reținut următoarele:
Instanța de fond a pronunțat o
hotărâre nelegală în ceea ce privește soluția adoptată pe capetele de cerere
vizând acțiunea în revendicare imobiliară și bunuri mobile și obligarea la
plata de despăgubiri, precum și în ceea ce privește petitul având ca obiect revocarea
donațiilor.
Astfel, în ceea ce privește acțiunea
în revendicare imobiliară și bunuri mobile și capătul de cerere subsidiar
vizând plata de
despăgubiri, acestea au
primit o soluționare greșită, fiind respinse pe
cale de excepție,
considerate ca inadmisibile, cu motivarea că s-a încălcat regula unanimității.
Actele de donație, ce constituie
titlul pârâților M.N.A.R. și S.R., prin M.C.C., iar în privința capătului de
cerere subsidiar având ca obiect plata despăgubirilor, S.R. prin M.F.P., au
fost încheiate în anii 1947, 1956 și respectiv în anul 1962, ceea ce conduce la
concluzia că situația juridică dedusă judecății, inclusiv în privința
reclamantului ce invocă nerespectarea sarcinilor impuse prin actele de donație
de către autorii săi, este diferită de cazurile clasice de revendicare unde era
impusă regula unanimității.
În aceste cazuri, foștii proprietari
sau moștenitorii lor, cum este cazul în speță, se află în imposibilitate de a
solicita partajul bunurilor înainte de revendicarea lor, deoarece li s-ar opune
lipsa
titlului de proprietate, în vreme ce
lipsa titlului de proprietate valabil
al statului, nu ar fi stabilită pe
cale judecătorească.
În aceste cazuri „sui generis”
acțiunile în revendicare au un caracter complex și depășesc modelul acțiunii
clasice în revendicare, unul sau mai mulți coproprietari, unul sau mai mulți
dintre moștenitorii lor, dar nu neapărat toți pot înainta o acțiune în justiție
pentru a demonstra că statul nu posedă un titlu de proprietate valabil și, în
consecință, a obține confirmarea existenței bunului în patrimoniul
proprietarului sau succesiunii sale.
În acest sens, este și jurisprudența C.E.D.O.
care cu privire la regula unanimității în cauza L. și alții împotriva României
s-a
pronunțat în sensul că regula unanimității
a împiedicat pe reclamanți
să beneficieze de examinarea temeiniciei
acțiunilor lor, din partea tribunalelor, impunându-se acestora o sarcină
disproporționată care i-a privat de orice posibilitate clară și concretă, ca
tribunalele să
decidă asupra cererilor de
restituire a imobilelor respective, aducând
atingere însăși substanței
dreptului lor de acces la un tribunal în consecință, C.E.D.O. a statuat că, în
acest caz, a fost încălcat art. 6 din C.E.D.L.F.O.
Ca urmare, în speță, curtea a
constatat că reclamantul este moștenitorul defunctului K.Z. conform
certificatelor de moștenitor depuse la dosarul cauzei, neavând relevanță sub
aspectul dovedirii calității procesuale active, cota sa de moștenire.
În consecință, reclamantul are
calitate procesuală activă în cadrul acțiunii în revendicare imobiliară și
bunuri mobile, cât și în ceea ce privește cererea de acordare a despăgubirilor,
aceste cereri impunându-se a fi analizate pe fond.
Critica vizând modul de soluționare a
excepției prescripției
dreptului de a cere
revocarea donațiilor s-a reținut, de asemenea, a fi
întemeiată.
Conform dispozițiilor art. 137 alin. (2)
C. proc. civ., excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru
judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea
în fond a pricinii.
Instanța de fond a aplicat greșit
aceste dispoziții legale, întrucât nu a avut în vedere că susținerile
reclamantului cu privire la încălcarea sarcinilor din actele de donație vizează
și acte și fapte ce au avut loc în anul 2008, la redeschiderea M.Z., susțineri
ce necesitau verificări de fond, inclusiv efectuarea unei lucrări de
specialitate în domeniul - artă, pentru a se verifica în raport de înscrisurile
depuse de părți, actele de donație și anexele depuse de pârâtul M.N.A.R., anexe
ce conțin inventarul C.Z., precum și Inventarul cu lucrările expuse permanent,
dacă susținerile reclamantului se verifică sau nu.
În aceste condiții, reținând că,
eventual, ultima încălcare a
sarcinilor
donațiilor a avut loc în anul 2008, aspect ce necesită probe ce sunt comune
soluționării fondului cererii de revocare a donațiilor,
instanța de fond
era datoare a uni această excepție cu fondul cauzei, fiind necesară
administrarea probei științifice menționate pentru lămurirea situației de fapt
invocată de reclamant și combătută de
parați.
Împotriva susmenționatei hotărâri au
declarat recurs pârâții M.N.A.R. și S.R. prin M.F.P., criticând-o pentru
nelegalitate.
În dezvoltarea recursului său,
încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul M.N.A.R., după
prezentarea istoricului cauzei și a soluțiilor
pronunțate până în prezenta etapă procesuală, a susținut că hotărârea
este
nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii cât privește aplicarea
regulii unanimității, atât în raport de jurisprudența C.E.D.O., cât și de
dispozițiile Noului C. civ. (N.C.C.).
Invocând cauzele L. c. României, D. și
alții c. României, C. și alții c. României, C. și alții c. României, pârâtul a
susținut, făcând trimitere și la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și
Justiție, că instanțele învestite cu judecata unor astfel de cereri nu trebuie
să înlăture de plano aplicarea regulii unanimității, ci trebuie să administreze
probele necesare stabilirii împrejurării dacă reclamantul a fost în imposibilitate
să identifice
restul coproprietarilor
imobilului și să obțină acceptul acestora de a i
se alătura în acțiunea
în revendicare, numai o astfel de soluționare fiind conformă interpretării
nuanțate date regulii unanimității de către instanța europeană.
În raport de practica C.E.D.O., dar și
de probatoriile administrate, a susținut nelegalitatea hotărârii ce s-a
întemeiat pe conduita de rea-credință a intimatului-reclamant Z., care nu numai
că nu a căutat să-i contacteze pe ceilalți coindivizari, dar chiar i-a și
înlăturat prin fals de la moștenire.
Întrucât intimatul nu a îndeplinit
condiția minimală de a contacta pe ceilalți moștenitori în vederea exercitării
drepturilor lor, nu se poate vorbi de o încălcare a dreptului de acces la un
tribunal și la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât ceea ce a generat
situația de față este însăși atitudinea culpabilă/ilicită a reclamantului.
Dispozițiile art. 643 din Noul C. civ.,
prin care a fost înlăturată regula unanimității în materie de revendicare, nu
sunt aplicabile cauzei deduse judecății, întrucât acestea nu se constituie în
dispoziții de ordine publică, astfel încât pentru atragerea incidenței lor, era
necesar ca reclamantul sau instanța să facă aplicarea acestor norme în
fundamentarea soluției sale. în condițiile neinvocării și neanalizării lor în
apel, ele nu mai pot fi avute în vedere la soluționarea recursului.
Nelegalitatea hotărârii instanței de
apel vizează și soluționarea excepției prescripției dreptului material la
acțiune privind revocarea donațiilor, sens în care s-a susținut că instanța de
apel, cu încălcarea principiilor disponibilității și a limitelor sesizării
instanței, în condițiile neinvocării unor încălcări contemporane a sarcinilor
de către M.N.A.R., a dispus desființarea hotărârii primei instanțe care a
vizat actele de donație și încălcările
eventualelor sarcini impuse prin
acestea, produse la momentul anilor
1978, 1993, 1996, iar nu la data/momentul reținut de instanța de apel,
contemporană declanșării prezentului litigiu.
A solicitat admiterea recursului și
schimbarea hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului declarat de
reclamant împotriva sentinței tribunalului.
Pârâtul S.R. prin M.F.P. a susținut,
invocând, de asemenea, cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., că a fost greșit soluționată excepția inadmisibilității capetelor de
cerere având ca obiect revendicarea imobiliară și mobiliară, ca și obligarea la
plata despăgubirii.
În acest sens, a
învederat că acțiunea în revendicare nu poate fi
promovată de un singur coproprietar, deoarece obiectul
său material îl constituie numai bunurile individual determinate, reclamantul
având obligația să facă dovada dreptului de proprietate, dovadă ce nu a fost
făcută, acțiunea fiind exercitată de reclamant care deține doar o cotă din
bunurile pretinse în cauză.
Jurisprudența C.E.D.O. citată de
instanța de apel, respectiv cauza L. și alții c. României, nu este relevantă în
speță, situația de fapt în cauză fiind alta decât în cauza menționată, sens în
care s-a arătat că reclamantul, în pricina de față, nu a fost împiedicat de
alți moștenitori să-și exercite drepturile, iar promovarea prezentei acțiuni în
revendicare nu constituie un impediment pentru eventualele tentative ulterioare
de revendicare de către ceilalți moștenitori, proprietari ai bunurilor în
cauză.
Greșit s-a desființat hotărârea
tribunalului și în ceea ce privește soluția dată excepției prescripției
dreptului material la acțiune, întrucât faptele imputate pârâților și
considerate drept o
încălcare a sarcinilor
stabilite în actele de donație a căror nulitate s-a
solicitat, se
plasează dincolo de termenul general de prescripție, ceea ce determină, din
această perspectivă, nelegalitatea hotărârii atacate.
Ca urmare, în
raport de motivele expuse, au solicitat admiterea
recursului, modificarea deciziei
atacate și, în urma rejudecării cauzei, respingerea apelului reclamantului ca
nefondat, cu consecința menținerii sentinței tribunalului.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 643 din Noul C. civ., „fiecare
coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală,
în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în
revendicare”. Alin. (2) teza I al aceluiași
articol, dispune că „hotărârile
judecătorești pronunțate în folosul
coproprietății profită tuturor coproprietarilor”.
Cât privește aplicarea în timp a
Noului C. civ. din 2009, trebuie avute în vedere și dispozițiile
corespunzătoare din Legea nr.
71/2011.
Astfel, potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011 „procesele și
cererile
în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în
vigoare a Codului Civil din 2009 se soluționează de
către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile
legale,
materiale și procedurale în vigoare la data când aceste procese
au fost pornite, afară de cazul în care în Legea nr. 71/2011 există dispoziții
care prevăd altfel”.
Este cazul, printre altele,
dispozițiilor art. 63 din Legea nr. 71/2011, conform cărora, dispozițiile art.
643 alin. (1) și (2) Noul C. civ., se aplică și în cazurile în care hotărârea
judecătorească nu a rămas definitivă până la data intrării sale în vigoare,
normă ce se constituie într-o excepție de la principiul tempus regii actum și
confirmă că anumite norme din Noul C. civ., sunt de imediată aplicare, ele
aplicându-se astfel și proceselor declanșate anterior intrării în vigoare a
actului normativ menționat.
Or, în speță, hotărârea primei
instanțe nu rămăsese definitivă la data intrării în vigoare a Noului C. civ. (1
octombrie 2011), ci
ulterior acestui
moment, astfel încât normele noului act normativ, pe
componenta
procedurală astfel cum este aceasta reglementată de dispozițiile sale, sunt de
îndată/de imediată aplicare raportului juridic dedus judecății, astfel cum a
pretins legiuitorul prin legea de punere în aplicare a dispozițiilor sale.
Ca urmare, este irelevantă atât
neinvocarea lor de către reclamant, ori de către instanța de apel, ca și
trimiterea la jurisprudența C.E.D.O., considerată de pârâți a fi relevantă
cauzei,
dispoziția legală menționată
(imperativă prin însăși caracterul său de
normă de procedură), fiind,
așa cum s-a arătat mai sus, de imediată aplicare.
Sunt nefondate și criticile privind
desființarea hotărârii tribunalului pentru greșita soluție dată capătului de
cerere privind anularea actelor de donație, întrucât, astfel cum legal a
reținut instanța de apel, verificările primei instanțe nu au vizat și faptele
ce se plasează în interiorul termenului legal de prescripție, analiză ce
presupune administrarea unor dovezi în acest sens și care impune, de asemenea,
în conformitate cu prevederile art. 297 alin. (1) teza Il-a C. proc. civ.,
desființarea hotărârii pronunțate în atare condiții.
Ca urmare, pentru motivele arătate și
care vin, parțial, să substituie hotărârea instanței de apel (pe capătul de
cerere privind acțiunea în revendicare), în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.
civ.
, recursurile deduse judecății vor fi
respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile
declarate de pârâții M.N.A.R. și S.R. prin
M.F.P.
reprezentat de D.G.
F.P.M. București
împotriva deciziei
nr. 134/ A din 26
martie 2012 a Curții de Apel București, secția a
IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013.