ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1015/2008

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 98 din 21 septembrie 2007, a admis

acțiunea formulată ce cei 54 de reclamanți și a obligat pârâții să le plătească

drepturile bănești solicitate, respectiv reclamanților 1-22 primele de concediu

aferente anilor 2005–2006, reactualizate cu indicele de inflație de la data nașterii

dreptului, până la data plății, iar reclamanților 23-54, primele de vacanță aferente

anilor 2006 reactualizate în același mod; a obligat deasemenea pârâții să plătească,

fiecărui reclamant, suma de 100 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel

instanța de fond a reținut că reclamanții, funcționari publici în cadrul Agenției

de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii

și Dezvoltării Rurale, au dreptul, potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999,

republicată, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă de vacanță egală cu salariul

de bază din luna anterioară plecării în concediu.

A mai reținut instanța

că suspendarea plății primelor de vacanță pe anii 2005 și 2006, dispusă prin Legile

anuale de aprobare a bugetului, nr. 512/2004 și 379/2005, nu echivalează cu stingerea

dreptului, atâta vreme cât, prin nicio dispoziție legală, acesta nu a fost înlăturat,

iar art. 34 din Legea nr. 188/1999, prin care e reglementat, nu a fost declarat

neconstituțional.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, au declarat recurs pârâții.

Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale a susținut în recursul său că instanța de fond a interpretat

greșit actul dedus judecății deoarece nu a avut în vedere împrejurarea că, prin

legile bugetului de stat, aferente anilor 2001–2006, dispozițiile art. 34 alin.

(2) din Legea nr. 188/1999, au fost suspendate, consecința fiind împiedicarea producerii

de efecte juridice, până la încetarea cauzei de suspendare.

Au fost invocate de către

recurent și dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 2/2006, potrivit cărora, „gestiunea

sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator

principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și, în numărul maxim

de posturi aprobate potrivit legii”, indicând, ca o cauză a neacordării acestor

drepturi, lipsa fondurilor necesare.

La rândul său Agenția

de Plăți și Intervenții pentru Agricultură a susținut în motivele de recurs că în

mod greșit instanța de fond a admis acțiunea, prin aceasta încălcând dispozițiile

art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2001, art. 12 alin. (4) din Legea nr. 744/2001,

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 pct. 7 din Legea nr. 567/2007,

art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 380/2005,

acte normative care au suspendat dreptul pretins de reclamanți.

Privitor la recursul declarat

în cauză de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Curtea constată că este

nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru următoarele considerentele.

Potrivit art. 34

alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația

de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu”.

Dispozițiile legale susmenționate

au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile

înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi

neconstituționale.

Este adevărat ca în perioada

2001–2006 acordarea acestui drept a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au

conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea

exercițiului acestuia, iar suspendarea exercițiului nu echivalează în niciun caz

cu înlăturarea dreptului însuși, atâta timp cât nu există nicio dispoziție legală

în acest sens.

Soluția contrară ar contraveni

dispozițiilor art. 53 din Constituția revizuită, privind cazurile când se poate

restrânge exercițiul unui drept, precum și reglementării cuprinse în art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale.

În ceea ce privește recursul

declarat în cauză de Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, Curtea

va lua acte de renunțarea la judecata formulată, în scris, de recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr.

98 din 21 septembrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Se ia act de renunțarea

la judecata recursului formulat de Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 12 martie 2008.