ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2336/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Neamț – secția comercială, SC D. SRL a chemat în judecată Consiliul Local al comunei Tarcău și Primăria comunei Tarcău, solicitând obligarea la plata sumei totale de 240.449,31 lei, din care 102.973,40 lei debit principal reprezentând contravaloarea sumelor datorate și neachitate de părți, conform contractului de lucrări din 25 octombrie 2007, penalități de întârziere de 137.475,91 lei, calculate până la 31 iulie 2010. Consiliul Local Tarcău și Comuna Tarcău au formulat cerere de chemare în garanție a Guvernului României, prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (M.D.R.T.) și Guvernul României prin Secretariatul General, solicitând ca în cazul în care vor cădea în pretenții, instanța să oblige chemații în garanție să-i despăgubească cu suma de 137.475,91 lei reprezentând penalități de întârziere revendicate de reclamant.

Tribunalul Neamț – secția comercială și de contencios administrativ prin sentința civilă nr. 250/CA din 13 octombrie 2011 a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul Consiliul Local Tarcău în contradictoriu cu M.D.R.T. și Guvernul României, prin Secretariatul General, în favoarea Curții de Apel Bacău. Dosarul nr. 4733/103/2011 s-a format ca urmare a disjungerii cererii de chemare în garanție, iar Tribunalul Neamț a reținut în motivarea soluției de declinare că reclamantul a solicitat obligarea unor autorități administrative centrale la plata unui debit, acumulat în executarea contractului de lucrări, iar competența de soluționare se stabilește prin raportare la criteriul rangului avut de autoritatea pârâtă în sistemul organelor administrației publice.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și prin sentința civilă nr. 25 din 7 februarie 2012 a fost admisă excepția de necompetență materială, a fost declinată competența de soluționare în favoarea Tribunalului Neamț – secția contencios administrativ și fiscal, a fost constatat conflictul negativ și trimisă cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. În motivarea soluției, Curtea de Apel Bacău a invocat dispozițiile art. 63 alin. (1) și (2) C. proc. civ., dispoziții în raport de care cererea de chemare în garanție trebuia să rămână spre competentă soluționare instanței investite și competentă a soluționa cererea principală, respectiv Tribunalul Neamț, pentru că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală, iar art. 17 C. proc.

civ. o dă în competența instanței investite cu soluționarea cererii principale. Nu gradul diferit al instanței care ar fi fost competentă să soluționeze cererea separată în garanție sau despăgubirile sunt criterii după care se dispune disjungerea pentru că se încalcă și prevederile art. 63 C. proc. civ. Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Neamț – secția contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente: Cauza ce a fost declinată de Tribunalul Neamț în favoarea Curții de Apel Bacău avea ca obiect cererea de chemare în garanție a Guvernului României – Secretariatul General și M.D.R.T.

la plata unor sume în cazul în care ar fi căzut în pretenții față de reclamanta din dosarul inițial – SC D. SRL. Potrivit art. 63 alin. (1) C. proc. civ., regula stabilită este aceea că cererea de chemare în garanție se judecă o dată cu cererea principală, iar în art. 63 alin. (2) C. proc. civ. este prevăzută excepția când cererea de chemare în garanție nu se judecă odată cu cererea principală, respectiv când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție. Numai în acest caz se poate disjunge cererea de chemare în garanție de cererea principală. Se constată, mai întâi, că Tribunalul Neamț a procedat la disjungerea cererii de chemare în garanție deși nu s-a făcut dovada că judecarea cererii principale ar fi întârziată prin judecarea cererii de chemare în garanție.

În al doilea rând, Tribunalul Neamț, atunci când a declinat competența în favoarea Curții de Apel Bacău, a nesocotit și dispozițiile art. 17 C. proc. civ. potrivit cărora „Cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererile principale”. Bineînțeles că poate fi analizată problema dacă prorogarea legală de competență, în temeiul art. 17 C. proc. civ., poate opera cu încălcarea normelor de competență absolută, însă, în anumite situații, cum este și cazul în speță, considerații de ordin practic impun ca litigiul să fie soluționat de o singură instanță, chiar dacă s-ar încălca norme de competență materială deoarece soluția dată în cererea de chemare în garanție este strâns legată de soluția ce va fi pronunțată în cadrul litigiului privind obligarea la plata debitelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe Consiliul Local Tarcău, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și Guvernul României prin Secretariatul General, în favoarea Tribunalului Neamț – secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2012.