ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1956/2012

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele. I. Circumstanțele cauzei. I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 235/45 din 21 martie 2011, reclamantul R.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, anularea hotărârii nr. 4566/R din 31 ianuarie 2011, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, considerând-o "nedreaptă", în condițiile în care a fost refugiat în perioada martie 1944 - 1 octombrie 1944, din satul Perierii, comuna Probota - Iași, în comuna Călărași, județul Botoșani iar la întocmirea dosarului, a respectat recomandările specialiștilor de la Casa de Pensii Iași.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, apreciind că, din documentele depuse, nu rezultă că refugiul petentului s-a datorat unei persecuții motivată etnic. I.2. Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 197 din 6 iunie 2011 Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul nu a probat existența persecuției etnice, așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 189/2009, în prezenta cauză neaducându-se nici o dovadă pertinentă care să susțină afirmația că deplasarea, în prima parte a anului 1944, a unor locuitori ai satului Perierii, comuna Probota, județul Iași, în comuna Călărași, județul Botoșani, a fost rezultatul unui act de dispoziție al autorităților militare române sau sovietice, decurgând din faptul ocupării acestui teritoriu, din luna aprilie 1944 și până la data de 12 septembrie 1944, când Regatul României a semnat, la Moscova, Convenția de armistițiu cu Puterile Aliate.

În acest sens, Curtea nu a dat nici o eficientă "tabelului" întocmit de comuna Călărași, purtând nr. 51 din 18 aprilie 2011, privitor la "persoanele născute în perioada mai - septembrie 1944, în comuna Călărași, județul Botoșani, ai căror părinți au fost deportați", atâta timp cât cei care au semnat înscrisul, în numele unității administrativ-teritoriale, au ignorat conținutul adresei din 30 noiembrie 2010, act prin care lui R.V. i se aduce la cunoștință faptul că respectiva comună "nu deține înscrisuri (tabele) care să confirme că un număr de refugiați, din satul Perieni, comuna Probota, județul Iași, au locuit în anul 1944 la diverse familii din comună". Curtea a mai constatat că nu a avut loc o "deportare" masivă a locuitorilor satului Perieni, sau o evacuare forțată a acestora, astfel cum susține reclamantul, acest fapt rezultând din declarațiile date de C.S., C.M.

și O.I., care oscilează între a evoca "ordinul autorităților de atunci ale Prefecturii, Armatei, Jandarmeriei" și faptul instalării armatei ruse, ultima persoană menționată precizând că "populația din sat a plecat cu carele de boi, căruțe cu cai, și și-au luat câte un sac de făină și ce mai aveau de mâncare", în timp ce reclamantul susține că a fost evacuat "urgent, cu ce aveam pe noi, fără merinde" și că la Călărași, se instalase "comandamentul rusesc". Prima instanță a mai reținut în considerentele hotărârii și faptul că nu există nici o confirmare istorică în sensul că autoritățile române au dispus sau puteau să dispună dislocarea populației civile autohtone în zone aflate sub ocupația trupelor sovietice, sau că acestea din urmă au organizat acțiuni de epurare etnică a populației românești, aflată pe teritoriul național, înființând lagăre de concentrare sau de detenție, în zona de nord-est a României.

Totodată, Curtea a avut în vedere și împrejurarea că, pe lângă faptul neîndeplinirii condiției referitoare la existența unei dispoziții a autorităților timpului, fie ele române sau sovietice, precum și a condiției ca respectiva măsură să fi reprezentat un act de persecuție, nici a treia condiție, care este și cea care a determinat pe legiuitor să adopte o reglementare distinctă de Decretul-lege nr. 118/1990, respectiv motivația etnică a actului de persecuți, inițiat de autoritățile ce administrau teritoriul pe care se află satul Perieni, nu este îndeplinită.

În acest sens, Curtea a constatat că, în cauză nu există nici cea mai mică dovadă care să ateste că deplasarea familiei R., în teritoriul controlat de armata sovietică, a avut la bază o motivație etnică și că ea făcea parte dintr-un plan de reprimare sau de epurare a populației românești, aflată în vechile hotare ale Regatului României; excesele de comportament ale soldaților sovietici - bine cunoscute - neputând fi asimilate ca fiind parte a unei politici rasiale, dusă de U.R.S.S. contra României, în cursul anului 1944. I.3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut, în esență, că din documentele de la dosarul cauzei rezultă că evacuarea locuitorilor satului Perieni, comuna Probota, jud. Iași în comuna Călărași, județul Botoșani a început la data de 28 martie 1944, datorită ocupației Armatei Ruse și împreună cu mama sa R.E., fratele M. și sora M. au fost duși în localitatea Călărași județul Botoșani. A susținut recurentul că în mod greșit instanța fondului a reținut că doar o parte a populației a fost evacuată, când în fapt tot satul a fost evacuat, peste 800 de persoane majoritatea femei si copii dar si bătrâni care nu au mers la război, evacuarea satului Perieni provocând o adevărată tragedie. A arătat, de asemenea că atât oamenii maturi cât și copii au fost puși la muncă forțată: săpat tranșee pe front; muncit la câmp pentru aprovizionarea armatei ruse; cărat răniții de pe front; încărcat și transportat morții și multe alte munci, ordonate de comandamentul rus.

În ceea ce privește reținerea Curții de Apel că nu a existat un ordin de evacuare, recurentul a afirmat că Ordinul de evacuare a fost dat de armata rusă, care nu dădea socoteala la nimeni, Ordinul militar era secret si odată cu retragerea, armata rusă a șters orice urma de arhiva. A mai susținut recurentul că din probele administrate, respectiv adresa din 30 noiembrie 2011 emisă de Primăria Călărași, rezultă că o familie din Călărași, fam. C.M. a găzduit-o pe E.R. împreună ci fiul V., fiica M. și bunica M. Acest lucru este confirmat și în declarația notarială, dată de C.M. din Călărași. De asemenea, urmare investigațiilor efectuate, Primăria Călărași a identificat în registru de Stare Civila, 17 mame care au născut la Călărași.

Primăria Călărași a trimis un tabel nominal, din 18 aprilie 2011, depus la dosar, care atestă ceea ce a detaliat în recurs, că și oamenii din satul Perieni au fost acolo (Călărași), printre care și femei care au născut. În susținerea criticilor sale recurentul a mai invocat și cartea istoricului A.S.M., "New York august 2000" scrie despre armata rusa: "1944-1958, Armata Roșie în România: jafuri, violuri, crime, furturi, răpiri, tâlharii, confiscări, devastări, rechiziții, sechestrări de persoane". II. Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, precum și din oficiu conform art. 304 1 C. proc.

civ., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: II.1. Argumente de fapt și de drept relevante. Potrivit art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care, în perioada precizată, din motive etnice, au suferit persecuții materializate sub forma refugiului, expulzării sau strămutării în altă localitate.

Este, așadar, necesar ca părăsirea, de către persoana în cauză, a localității sale de domiciliu, să fi fost consecința unor persecuții etnice suferite de aceasta. Or, în cauza de față, reclamantul nu a probat existența persecuției etnice, așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 189/2009, neaducând nici o dovadă pertinentă care să susțină afirmația că deplasarea, în prima parte a anului 1944, a unor locuitori ai satului Perieni, comuna Probota, județul Iași, în comuna Călărași, județul Botoșani, a fost rezultatul unui act de dispoziție al autorităților militare române sau sovietice, decurgând din faptul ocupării acestui teritoriu, din luna aprilie 1944 și până la data de 12 septembrie 1944, când Regatul României a semnat, la Moscova, Convenția de armistițiu cu Puterile Aliate.

Refugiul invocat de reclamant "în perioada martie 1944 - septembrie 1944, în comuna Călărași", confirmat prin declarațiile autentice date de C.S. și C.M. a fost determinat de fapt de apropierea de localitatea respectivă a liniei frontului, în contextul războiului. În concluzie, ceea ce l-a determinat pe reclamant și pe familia sa să părăsească localitatea de domiciliu a fost apropierea de localitatea respectivă a liniei frontului și intenția de a evita războiul. Cum refugiul recurentului-reclamant nu a fost consecința unor persecuții etnice exercitate asupra sa ori a familiei sale, nu a fost întrunită condiția prevăzută de art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel că recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca temeinică și legală.

II.2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.V. împotriva sentinței nr. 197 din 6 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrative și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2012.