ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5384/2010

Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin Sentința civilă nr. 355 din 12 martie 2009 a admis

excepția tardivității contestației și a respins contestația ca tardiv formulată

de contestatoarea N.A.M. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului

București - Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001.

În motivarea acestei

soluții Tribunalul a reținut următoarele:

Notificarea nr. 121

din 10 iulie 2001 formulată de reclamantă pentru restituirea imobilului situat

în București, Calea Rahovei nr. 358 colț cu str. Petre Ispirescu, compus

inițial din 3 corpuri de clădire și o suprafață de teren de 887 m

2

a

fost soluționată prin Dispoziția nr. 698 din 16 octombrie 2002 de Primăria

municipiului București.

Prin Dispoziția nr.

698/2002 s-a dispus restituirea în natură a corpului C situat la adresa

indicată mai sus compus din construcție și teren de 172,21 m

2

, cu

mențiunea că pentru corpurile A și B se vor stabili măsuri reparatorii prin

echivalent.

Printr-o Dispoziție

ulterioară, nr. 5962 din 19 iunie 2006 s-a respins cererea reclamantei de

restituire integrală a imobilului urmând a se acorda măsuri reparatorii prin

echivalent pentru construcțiile corp A și B de la aceeași adresă.

Dispoziția nr. 5962

din 19 iunie 2006 a fost modificată prin Dispoziția nr. 7589 din 28 martie 2007

în sensul că la art. 2 al Dispoziției nr. 5962/2006 se va menționa că se

propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul

construcții demolate, corpurile A și B, precum și pentru terenul aferent

acestora, pentru corpul A teren în suprafață de 302,18 m

2

și pentru

corpul B terenul de 198,44 m

2

situat în București, Calea Rahovei nr.

358 colț cu str. Petre Ispirescu nr. 2, sector 5.

Obiectul acțiunii

prin care la 19 decembrie 2008 reclamanta a sesizat instanța îl constituie

modificarea Dispoziției nr. 7589 din 28 martie 2007 în sensul obligării

unității deținătoare de a se pronunța asupra unei diferențe de teren de 190 m

2

solicitați inițial în temeiul Legii nr. 10/2001.

Tribunalul a

constatat că Dispoziția nr. 7589/2007 i-a fost comunicată petentei la 28 august

2008 - iar potrivit art. 26 alin. 83) din Legea nr. 10/2001 dispoziția poate fi

atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare, sau

după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării în termen de 30 de

zile de la comunicare.

Ca urmare s-a

apreciat că depunerea unei contestații împotriva acestei dispoziții la 19

decembrie 2008 s-a făcut cu depășirea termenului prevăzut de art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel

București prin Decizia nr. 54 A din 22 ianuarie 2010 a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamantă.

Instanța de apel a

constatat că instanța de fond în mod legal și temeinic a constatat tardivitatea

cererii depusă cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001.

Nu s-a primit

apărarea reclamantului, în sensul că s-ar fi adresat cu o cerere de completare

a dispoziției în termen de 30 de zile, în lipsă de dovezi pentru această

susținere.

În cauză nu s-a

dovedit nici faptul că ar fi existat împrejurări mai presus de voința petentei

care ar fi împiedicat-o să respecte termenul defipt de lege.

Reclamanta a declarat

recurs împotriva deciziei Curții de Apel susținând că instanța a făcut o

greșită interpretare a acțiunii sale obiectul acesteia nefiind contestație

împotriva Dispoziției nr. 7589/2002 ci completarea dispoziției deci obiectul

acțiunii este „obligația de a face", și ca urmare, instanțele de fond în

mod greșit au soluționat cererea fără să intre în cercetarea fondului, invocând

excepția tardivității acțiunii.

S-a susținut că

acțiunea a fost determinată de faptul că cererea ei de completare a

dispoziției, adresată de Primărie a fost ignorată, neprimind niciun răspuns.

S-a susținut că

acțiunea trebuia soluționată pe fond și nu pe excepție.

În drept au fost

invocate motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Cu ocazia dezvoltării

recursului pârâta prin reprezentant a invocat excepția nulității recursului în

raport de nemotivarea acestuia în concordanță cu dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

Examinând cu

precădere excepția nulității recursului -invocată de pârâtă - se constată că

aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit cu art. 306

alin. (1) C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul

legal, cu excepția cazurilor prevăzute de alin. 2 (cazul motivelor de ordine

publică care pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs).

Alin. 3 al aceluiași

articol prevede în mod expres că indicarea greșită a motivelor de recurs nu

atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestuia face posibilă încadrarea

lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

Din această

perspectivă se constată că reclamanta a criticat soluția pentru greșita

interpretare a obiectului acțiunii și ca urmare greșita soluționare a acesteia

pe excepție și nu pe fond criticând și aspectul greșitei aplicări a

dispozițiilor legale cât privește termenul de introducere a acțiunii având în

vedere că aceste termene au fost respectate în cauză.

Printre motivele

indicate de recurent se află și motivele prevăzute de pct. 8 și 9 ale art. 304

care se pun în discuție în raport de criticile de fapt formulate.

Împrejurarea că nu

toate motivele de recurs indicate sunt susținute de criticile formulate nu atrage

nulitatea recursului ci eventual respingerea lui ca nefondat.

Ca urmare s-a respins

excepția nulității recursului.

Cât privește motivele

de recurs se constată că acestea sunt neîntemeiate - ceea ce a condus la

respingerea recursului pentru considerentele ce urmează:

Pentru motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 6 și 7 nu s-au indicat critici punctuale

din partea recurentei și nici din examinarea deciziei atacate instanța de

recurs nu a constatat că acestea ar fi incidente în cauză.

Cât privește motivele

prevăzute de pct. 8 și 9 ale art. 304, în care se pot încadra criticile

formulate se constată că și acestea sunt nefondate.

Art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 este precis cât privește termenul în care se poate cere

modificarea unei dispoziții cu care persoana îndreptățită nu este de acord, fie

că i s-a dat o greșită rezolvare notificării, fie că s-a produs o omisiune față

de solicitările din notificare și care ar impune o simplă completare a

dispoziției.

Aceste solicitări se

fac prin intermediul contestației, calea de atac expres prevăzută de Legea nr.

10/2001 în procedura specială instituită de aceasta, cu atât mai mult cu cât

dispoziția în discuție intrase în circuitul civil, desesizând organul emitent,

prin comunicarea către beneficiar (recte, persoana care a formulat

notificarea).

Or, din actele

dosarului se constată că în mod corect instanțele, de fond și, respectiv, de

apel au constatat că în cauză nu s-au respectat dispozițiile art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001 astfel că cererea reclamantei a fost formulată cu

depășirea termenului expres defipt de lege.

În nici una din

etapele parcurse de prezenta cauză reclamanta nu a făcut dovada susținerilor în

sensul că ar fi adresat în termen o atare cerere Primăriei care nu i-a răspuns,

ceea ce a determinat-o pe reclamantă să acționeze în justiție.

Pentru considerentele

arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta N.A.M. împotriva Deciziei civile nr. 54/A din

22 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2010.

Procesat de GGC - DG