ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 149/2012

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamanții C.M.S. și C.E. au chemat în judecată pe

pârâții SC A.M.C.P. SRL, G.S., L.C. și B.A.L., în contradictoriu cu O.R.C. de

pe lângă Tribunalul București, solicitând să se constate intervenită cesiunea

părților sociale deținute de reclamanți conform contractului de cesiune nr. 728

din 12 aprilie 2006, încheiat între C.M.S., C.E., în calitate de cedenți și

G.S., L.C., în calitate de cesionari; să se constate intervenite mențiunile

prevăzute în actul adițional la actul constitutiv al SC A.M.C.P. SRL nr. 729

din 12 aprilie 2009 încheiat între părți, cu privire la asociați, capital

social, numire de administrator, schimbare de sediu în același județ; să se

dispună înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la

asociați, administratori și schimbare de sediu în cadrul societății SC A.M.C.P.

SRL, să se dispună radierea sediului societății pârâte din București, Str.

Vatra Luminoasă.

Prin sentința

comercială nr. 4006 din 25 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, s-a respins excepția netimbrării, a

inadmisibilității, a necompetenței materiale a Tribunalului București, și a

fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamanților.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr.

26/1990, înregistrarea mențiunilor la Registrul Comerțului era atribuția administratorului, la acea dată acesta fiind reclamantul

C.M.S., iar conform art. 73, art. 198 și art. 203 din Legea nr. 31/1990,

administratorul are atribuții în ceea ce privește ținerea corectă a registrelor

societății cu modificarea corespunzătoare în caz de transfer a părților sociale

și înregistrarea mențiunilor la Registrul Comerțului.

Împotriva sentinței

comerciale nr. 4006 din 25 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, au declarat apel reclamanții C.M.S. și C.E., iar prin

decizia comercială nr. 592 din 30 noiembrie 2010, Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul.

În motivarea acestei

soluții, s-a reținut, în esență, că reclamanții nu s-au conformat dispozițiilor

art. 22 alin. (1) și (2) din Legea nr. 26/1990, și art. 203 alin. (1) din Legea

nr. 31/1990, și nici nu au dovedit că au efectuat demersuri în vederea

obligării intimaților pârâți la efectuarea înregistrărilor cuvenite la O.R.C.,

obligație ce le revenea ca urmare a încheierii contractului de cesiune nr. 728

din 12 aprilie 2006 și a actului adițional nr. 729 din 12 aprilie 2006.

Împotriva deciziei

comerciale nr. 592 din 30 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, au declarat recurs reclamanții C.M.S. și

C.E., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora au

solicitat casarea în totalitate a sentinței și admiterea acțiunii.

În argumentarea

motivului de nelegalitate invocat, recurenții au susținut că instanța a făcut o

greșită aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 26/1990, reținând că administratorul ar fi fost obligat la a face

demersurile prevăzute de dispozițiile menționate.

În continuare, au

susținut recurenții că prin acțiunea promovată, au solicitat să se constate

intervenită o convenție între părți, or înregistrarea actelor în Registrul Comerțului,

conform dispozițiilor art. 198 din Legea nr. 31/1990 este pentru protejarea

terților, în speță operând prevederile art. 969 C. civ.

Recursul

reclamanților este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit

dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, comerciantul are

obligația de a solicita înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunilor

prevăzute la art. 21, în cel mult 15 zile de la data actelor și faptelor supuse

obligației de înregistrare, iar alin. (2) al art. 22 prevede că înregistrarea

mențiunilor se poate face și la cererea persoanelor interesate, în termen de

cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus

înregistrării.

În strânsă legătură

cu cele reținute anterior sunt și dispozițiile art. 203 alin. (1) din Legea nr.

31/1990, potrivit cărora transmiterea părților sociale trebuie înscrisă în

registrul comerțului și în registrul de asociați al societății.

Din perspectiva

dispozițiilor legale menționate, se constată că dezlegarea dată de instanța de

apel s-a fundamentat pe corecta stabilire a situației de fapt, precum și

interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în speță.

Astfel, din

considerentele deciziei atacate, rezultă că instanța a analizat și a argumentat

soluția pronunțată, reținând în mod corect că reclamanții, pe de o parte nu au

solicitat înregistrarea mențiunilor la Registrul Comerțului, iar pe de altă parte, nu au dovedit că au făcut demersuri în vederea

obligării intimaților-pârâți la efectuarea acestora, cu alte cuvinte, starea de

pasivitate a reclamanților nu poate fi opusă celorlalte părți, aceștia având nu

numai obligația legală de a solicita înscrierea mențiunilor, ci și interesul în

clarificarea situației juridice a societății.

În acest context,

sunt lipsite de relevanță susținerile recurenților referitoare la faptul că

urmare a cesionării părților sociale ar fi predat actele și ștampilele

societății, aspecte care de altfel nu pot face obiectul analizei instanței de

recurs, întrucât vizează eventuala netemeinicie a deciziei recurate și nu

nelegalitatea acesteia.

În consecință, față

de cele ce preced, potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul

reclamanților va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții C.E. și C.M.S. împotriva deciziei

comerciale nr. 592 din 30 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2012.