ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2774/2011

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 19 ianuarie 2006, reclamantul C.A. a chemat în judecată pe pârâții G.S., S.A.R. și Ministerul Educației și Cercetării solicitând instanței obligarea pârâților la plata daunelor materiale în cuantum de 10.000.000 RON și a daunelor morale în cuantum de 3.500 000 euro. Judecătoria sectorului 1 București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă, în baza art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. în raport de valoarea obiectului litigiului de 126.010.000,000 RON. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, și la data de 15 iunie 2006 reclamantul a depus o cerere precizatoare sub aspectul cadrului procesual pasiv, arătând că înțelege să se judece cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării și cu U.O.

din Constanța, și al pretențiilor, arătând că acestea sunt de 1.000 RON - daune materiale și de 12.600.000 RON - daune morale. Prin sentința civilă nr. 217 din 16 februarie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamant. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Demersul procesual inițiat de reclamant îmbracă forma răspunderii civile delictuale, reglementată de prevederile art. 889 și 999 C. civ. Pentru angajarea acestei răspunderi este necesar a se dovedi întrunirea tuturor cerințelor acestei răspunderi, respectiv, fapta ilicită a pârâților și vinovăția acestora, prejudiciul suferit de reclamant și legătura de cauzalitate dintre pretinsa faptă ilicită și prejudiciu.

Faptul că profesorul coordonator a acordat reclamantului la lucrarea de licență, nota 6 nu înseamnă că s-a încălcat vreo normă legală în legătură cu examinarea și notarea acesteia, de natură a reține fapta ilicită și vinovăția pârâților. În privința prejudiciului material, s-a reținut că apelantul reclamant a dovedit că suferă de afecțiuni psihiatrice, însă nu a dovedit imposibilitatea de a se angaja în funcția de jurist, ca o consecință a notei mici obținute la examenul de licență. Cum din probele administrate (biletul de ieșire din spital) rezultă că debutul bolii psihice a avut loc anterior susținerii examenului de licență nu s-a putut reține existența unei legături de cauzalitate între modul de examinare și notare a apelantului-reclamant și boala psihică de care suferă acesta, nefiind probată deteriorarea stării psihice ulterior examenului de licență.

Prin decizia civilă nr. 257 din 13 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, deoarece în cauză nu sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale. Astfel, din probele administrate nu se poate reține existența unei legături de cauzalitate între modul de examinare și notare a apelantului reclamant la lucrarea de licență și boala psihică de care suferă acesta. împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul prin mandatar, solicitând casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri.

În motivarea cererii recurentul arată că hotărârea este nelegală și netemeinică deoarece instanța de apel nu a dat o interpretare corectă probelor administrate în cauză, probe care dovedesc fapta ilicită a intimaților și vinovăția lor. Intimații au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că aceasta este nulă, pentru următoarele considerente: Recurentul nu arată în ce constă nelegalitatea deciziei, respectiv de ce instanțele anterioare nu au procedat legal atunci când au considerat că dispozițiile art. 998 și 999 C. civ. nu pot fi aplicabile speței. Simpla afirmație că toate probele sunt concludente și dovedesc caracterul ilicit al faptei nu reprezintă o critică de nelegalitate care să se circumscrie art. 304 C. proc.

civ., iar netemeinicia hotărârii instanței de apel nu poate fi invocată în recurs. Casarea sau modificarea unei hotărâri în calea de atac a recursului se poate cere numai pentru unul din motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., care reprezintă motive de nelegalitate a hotărârii atacate. Întrucât recurentul nu a invocat prin cererea de recurs vreo critică posibil de încadrat în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. sau vreun motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 alin. (1) și 306 alin. (1) C. proc. civ., să constate nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 257 A din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2011.