ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2774/2011

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea introdusă pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 19 ianuarie

2006, reclamantul C.A. a chemat în judecată pe pârâții G.S., S.A.R. și Ministerul

Educației și Cercetării solicitând instanței obligarea pârâților la plata daunelor

materiale în cuantum de 10.000.000 RON și a daunelor morale în cuantum de 3.500

000 euro.

Judecătoria sectorului 1 București și-a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

secția civilă, în baza art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. în raport de valoarea

obiectului litigiului de 126.010.000,000 RON.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, și la data de 15 iunie 2006 reclamantul a depus

o cerere precizatoare sub aspectul cadrului procesual pasiv, arătând că înțelege

să se judece cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării și cu U.O. din Constanța,

și al pretențiilor, arătând că acestea sunt de 1.000 RON - daune materiale și de

12.600.000 RON - daune morale.

Prin sentința civilă nr. 217 din 16 februarie

2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea formulată de

reclamant.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut următoarele:

Demersul procesual inițiat de reclamant

îmbracă forma răspunderii civile delictuale, reglementată de prevederile art. 889

și 999 C. civ.

Pentru angajarea acestei răspunderi este

necesar a se dovedi întrunirea tuturor cerințelor acestei răspunderi, respectiv,

fapta ilicită a pârâților și vinovăția acestora, prejudiciul suferit de reclamant

și legătura de cauzalitate dintre pretinsa faptă ilicită și prejudiciu.

Faptul că profesorul coordonator a acordat

reclamantului la lucrarea de licență, nota 6 nu înseamnă că s-a încălcat vreo normă

legală în legătură cu examinarea și notarea acesteia, de natură a reține fapta ilicită

și vinovăția pârâților.

În

privința prejudiciului material, s-a reținut că apelantul

reclamant a dovedit că suferă de afecțiuni psihiatrice, însă nu a dovedit

imposibilitatea

de a se angaja în funcția de jurist, ca o consecință a notei mici obținute la examenul

de licență.

Cum din probele administrate (biletul de

ieșire din spital) rezultă că debutul bolii psihice a avut loc anterior susținerii

examenului de licență nu s-a putut reține existența unei legături de cauzalitate

între modul de examinare și notare a apelantului-reclamant și boala psihică de care

suferă acesta, nefiind probată deteriorarea stării psihice ulterior examenului de

licență.

Prin decizia civilă nr. 257 din 13 aprilie

2010 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamant împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel

a reținut că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, deoarece în cauză

nu sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale.

Astfel, din probele administrate nu se

poate reține existența unei legături de cauzalitate între modul de examinare și

notare a apelantului reclamant la lucrarea de licență și boala psihică de care suferă

acesta.

împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul

prin mandatar, solicitând casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri.

În

motivarea cererii recurentul arată că hotărârea este nelegală

și netemeinică deoarece instanța de apel nu a dat o interpretare corectă probelor

administrate în cauză, probe care dovedesc fapta ilicită a intimaților și vinovăția

lor.

Intimații au depus la dosar întâmpinare,

solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte

constată că aceasta este nulă, pentru următoarele considerente:

Recurentul nu arată în ce constă nelegalitatea

deciziei, respectiv de ce instanțele anterioare nu au procedat legal atunci când

au considerat că dispozițiile art. 998 și 999 C. civ. nu pot fi aplicabile speței.

Simpla afirmație că toate probele sunt

concludente și dovedesc caracterul ilicit al faptei nu reprezintă o critică de nelegalitate

care să se circumscrie art. 304 C. proc. civ., iar netemeinicia hotărârii instanței

de apel nu poate fi invocată în recurs.

Casarea sau modificarea unei hotărâri în

calea de atac a recursului se poate cere numai pentru unul din motivele expres și

limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., care reprezintă motive de

nelegalitate a hotărârii atacate.

Întrucât

recurentul nu a invocat prin cererea de

recurs vreo critică posibil de încadrat în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. sau

vreun

motiv de recurs de ordine publică, Înalta

Curte urmează ca, în baza art. 312 alin. (1) și 306 alin. (1) C. proc. civ., să

constate nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul

C.A. împotriva deciziei nr. 257 A din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

martie 2011.