ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4935/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea formulată

la data de 31 martie 2011 și înregistrată la această instanță sub nr. 2837/1/2011,

revizuentul A.D. a solicitat schimbarea deciziei nr. 2114 din 08 martie 2011 pronunțate

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, în Dosarul nr. 5961/315/2010, invocând dispozițiile art. 322 pct.

9 C. proc. civ.

În motivarea cererii,

s-a susținut că instanța ce a pronunțat decizia atacată nu a respectat principiul

contradictorialității dezbaterilor, deoarece nu i-a permis revizuentului să depună

la dosar un act atestând dovada stării sale de sănătate, încălcând, astfel,

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a hotărât în mai multe cauze că părțile din proces au dreptul

de a fi judecate de o instanță competentă din punct de vedere teritorial, cu respectarea

tuturor principiilor ce guvernează procesul civil, a arătat revizuentul.

Analizând cererea de revizuire

formulată, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de

art. 322 pct. 9 C. proc. civ., normă explicit invocată drept temei juridic al căii

extraordinare de atac promovate în cauză.

Potrivit art. 322

pct. 9 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri judecătorești irevocabile, inclusiv

a unei hotărâri pronunțate în recurs, se poate cere în cazul în care „Curtea Europeană

a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale

datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări

continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate”.

Premisa de aplicare a

normei citate este aceea a preexistenței unei hotărâri prin care Curtea Europeană

a Drepturilor Omului să fi constatat că revizuentului i-a fost încălcat un drept

subiectiv într-un litigiu soluționat de o instanță națională, iar prejudiciul astfel

creat nu poate fi reparat decât prin revizuirea hotărârii pronunțate în acel litigiu.

Pentru ca art. 322

pct. 9 să fie aplicabil în speță, ar fi trebuit ca instanța europeană să fi constatat

că prin pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită, respectiv decizia

nr. 2114 din 08 martie

2011 a Înaltei Curți, s-a produs o încălcare a

drepturilor sau libertăților fundamentale

ale

revizuentului

A.D.

Or, acest lucru nu s-a

întâmplat în cauză, neexistând vreo hotărâre a Curții de la Strasbourg în legătură

cu decizia Înaltei Curți supusă căii extraordinare a revizuirii de către petentul

A.D., ceea ce echivalează cu neîndeplinirea condițiilor de aplicare a cazului de

revizuire explicit invocat.

Verificarea acestor condiții

este legată de însuși exercițiul dreptului de a promova calea de atac a revizuirii,

deoarece rezultatul acestei verificări determină fie rejudecarea cauzei, în limitele

motivelor de revizuire, fie respingerea cererii de revizuire, împiedicând rejudecarea

litigiului finalizat prin pronunțarea deciziei atacate.

Ca atare, neîntrunirea

cerințelor de aplicare a cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute în

C. proc. civ. echivalează cu inadmisibilitatea căii de atac promovate.

Se constată, din cele

expuse, că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C.

proc. civ. este inadmisibilă.

De altfel, nu sunt întrunite

nici cerințele prevăzute de vreunul dintre celelalte cazuri de revizuire descrise

de art. 322 pct. 1-8 C. proc. civ., observându-se că, prin cererea formulată în

cauză, petentul tinde la declanșarea controlului judiciar ierarhic în ceea ce privește

decizia nr. 2114 din 08 martie 2011, formulând critici de nelegalitate a acesteia

pentru nerespectarea principiului contradictorialității ce guvernează procesul civil

și încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, atare finalitate este

incompatibilă cu demersul judiciar promovat, putând a fi atinsă exclusiv prin exercitarea

căilor de atac de reformare împotriva unei hotărâri judecătorești, respectiv apelul

sau recursul, în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

În speță, nu este deschisă

petentului calea recursului împotriva deciziei ce constituie regulator de competență,

deoarece aceasta este irevocabilă, conform art. 377 alin. (1) pct. 4 C. proc.

civ. Astfel, chiar dacă s-ar proceda la recalificarea căii de atac declarate în

cauză, ca fiind recursul, și nu revizuirea, date fiind motivele de fapt invocate

în susținerea acesteia, cererea este inadmisibilă, cât timp partea nu are deschisă

calea de atac a recursului.

În raport de considerentele

expuse, Înalta Curte apreciază că cererea formulată în cauză este inadmisibilă și

o va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă

cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva deciziei nr. 2114 din 08 martie

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 iunie 2011.