ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra plângerii

de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.1. Prin rezoluția nr. 5/P/2011 din 10 martori 2011 a

Parchetului de pe

lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în

baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații - procurori I.M. și N.D.A.

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de

art. 246, art.

272

3

, art. 289, art. 291 și art. 288 C. pen.

Pentru a dispune în acest sens,

procurorul de caz a reținut următoarele:

La data de 14 noiembrie 2010, numitul F.I.I.

a formulat plângere penală, adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, împotriva numitului N.D.A., procuror în cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție,

Secția de urmărire penală și criminalistică, pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. și ped. de art. 246, art. 272

3

, art. 289 și art. 291 C. pen.,

art.

288 C. pen., cu ocazia instrumentării dosarului nr. 658/P/2009 și

soluționarea acestui dosar prin ordonanța cu

același număr din data de

29 septembrie 2009.

Prin aceeași plângere, numitul F.I.I.

a solicitat tragerea la răspundere penală pentru același infracțiuni și a

numitului I.M. - procuror șef al Secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație

și Justiție,

săvârșite cu ocazia semnării rezoluției din data de 20 noiembrie 2009.

Inițial, la data de 14 iulie 2009,

petentul sesizase parchetul cu o

plângere

penală formulată împotriva judecătorilor V.L., L.M.

, P.A. din cadrul

Curții de Apel Brașov și B.G. și B.I. din cadrul Tribunalului Brașov, pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 și art. 248/1 C. pen.,

susținând că judecătorii B.G. și B.I. au săvârșit faptele mai sus arătate cu

ocazia pronunțării deciziei civile nr.

1419/A/2000

din 6 iunie 2000 prin care au admis apelul intimatei (Direcția

Silvică

Brașov) și au menținut decizia nr. 119 din 13 august 1999 de

desfacere a contractului de muncă al

contestatorului F.I.I.

Cu privire la judecătorii V.L., L.M.

și P.A.

, persoana vătămată a sesizat că au

săvârșit faptele pentru care

solicită

efectuarea de cercetări, cu ocazia pronunțării deciziei civile nr.

1604/R din 13 octombrie 2000 a Curții de Apel

Brașov, prin care a fost respins

recursul declarat de recurentul F.I.I.

împotriva deciziei civile nr. 1419/A/2000 a Tribunalului Brașov.

Împotriva

deciziei civile nr. 1604/R/2000 din 13 octombrie 2000,

numitul F.I.I. a

formulat acțiune în contestație în anulare, care

i-a fost respinsă ca tardiv

introdusă prin decizia civilă nr. 35/A din 16

ianuarie 2001 a Curții de Apel

Brașov, completul de judecată fiind format

din judecătorii V.L., L.M. și P.A.

Aceste fapte

pretins fi săvârșite de magistrații menționați au făcut

obiectul dosarului penal nr.

658/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin ordonanța

nr. 658/P/2009 din data de 29 septembrie 2009, procurorul

N.D.A. din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și

criminalistică a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii V.L.,

L.M. și P.A. din cadrul Curții de Apel Brașov

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 și art. 248 C. pen.,

întrucât

din materialul probator

examinat a rezultat că faptele sesizate nu există,

cei trei magistrați îndeplinindu-și atribuțiile de

serviciu în conformitate cu

dispozițiile legale. Prin aceeași ordonanță,

s-a dispus disjungerea și

declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului

de pe lângă

Curtea de Apel Brașov pentru efectuarea de cercetări privind săvârșirea

infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 și art. 248/1

C. pen. de către judecătorii B.G. și B.I. din cadrul

Tribunalului

Brașov.

Prin rezoluția

nr. 10743/5343/11-2/2009 din 20 noiembrie 2009, M.I.

- procuror șef al Secției de urmărire

penală și criminalistică din

cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus

respingerea

ca neîntemeiată a plângerii formulate de numitul F.I.I. împotriva soluției

adoptate în dosarul nr. 658/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de

urmărire

penală și criminalistică, reținându-se printre altele că în cauză,

în

mod legal și temeinic, s-a dispus o soluție de neurmărire penală, nefiind

conturate aspecte care să impună infirmarea acesteia și reluarea cercetărilor.

Împotriva

acestor soluții, petentul F.I.I. a formulat

plângere adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție,

ce i-a fost

respinsă ca nefondată prin

hotărârea pronunțată la data de 23 martori 2010

(dosar nr. 10074/1/2009).

Susnumitul a

formulat recurs și împotriva acestei din urmă hotărâri,

dosarul nr. 10074/1/2009 fiind

înregistrat la Completul de 9 judecători

al

Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 8160/1/2010, iar prin decizia

penală nr. 22 din 24 ianuarie 2011, instanța de

judecată a decis respingerea

recursului ca tardiv formulat.

Ulterior, dosarul nr. 8160/1/2010 a

fost atașat la dosarul nr.

1503/1/2011 al Înaltei

Curți de Casație și Justiție ca urmare a formulării de

către petentul F.I.I.

a unei contestații în anulare, cerere care, prin decizia penală nr. 64 din 14

martori 2011, a fost respinsă ca inadmisibilă.

Urmare a celor

expuse mai sus, procurorul de caz a apreciat că

plângerea formulată în prezenta

cauză de persoana vătămată F.I.I.

împotriva procurorului N.D.A. și procurorului șef

M.I. relevă doar

nemulțumirea subiectivă a semnatarului față de

rezultatul unui demers juridic pe

care l-a demarat fără succes, neavând însă aptitudinea să atragă angajarea

răspunderii penale, din lipsa unor

elemente concrete privind comiterea unor infracțiuni de

către procurorii

nominalizați. Totodată, întrucât nici din susținerile

persoanei vătămate și

nici din analiza din oficiu nu a rezultat existența unor

fapte săvârșite de

procurorul N.D.A. și de procurorul șef I.M. care ar

putea constitui infracțiunile prev. și ped. de art. 246, art. 272, art. 289,

art. 291 și art.

288 C. pen., a constatat că în cauză este incident unul din

cazurile care

împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv

cel prevăzut de art. 10 lit. a) C.

proc. pen. - „fapta nu există", dispunând, pe cale de consecință,

neînceperea urmăririi penale.

2.

Plângerea petiționarului, formulată

conform art. 278 C. proc. pen.

, a fost

respinsă prin rezoluția nr. 4961/1443/11/2/2011

din 23 iunie 2011 a

procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

3.

Nemulțumit

de soluțiile adoptate la nivelul Ministerului Public,

petiționarul F.I.I.

s-a adresat cu plângere la instanță, conform prevederilor art. 278/1 C. proc.

pen.

În considerentele plângerii,

petiționarul a reiterat criticile invocate în plângerile anterioare, susținând,

în esență, că rezoluțiile emise în cauză sunt nelegale și netemeinice, întrucât

organele de urmărire

penală au refuzat să

efectueze o anchetă efectivă, necercetând faptele

reclamate, în caz

contrar ar fi constatat abuzurile săvârșite de judecători și ar fi dispus

trimiterea în judecată a acestora.

În concluzie, petiționarul a solicitat

admiterea plângerii și desființarea celor două rezoluții.

Examinând actele premergătoare

efectuate în cauză, Curtea constată că plângerea este nefondată pentru

următoarele considerente:

Procurorul de caz a apreciat în mod

corect că intimații nu se fac vinovați de săvârșirea vreunei fapte penale,

respectiv a infracțiunilor

prev. de art.

246, art. 272, art. 289, art. 291 și art. 288 C. pen.,

întrucât

activitatea desfășurată de magistrații-procurori se înscrie printre atribuțiile

de serviciu prevăzute de legea de organizare judecătorească și regulamentul de

ordine interioară al parchetelor, iar cum din verificările efectuate nu rezultă

nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu

de către intimați în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale

petentului, simplul fapt că activitățile desfășurate de intimați au condus la o

soluție de netrimitere în judecată, ce nu a convenit intereselor petentului, nu

poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a

intimaților-magistrați.

Totodată, cum din analiza

activităților îndeplinite de intimații

procurori

în cadrul îndatoririlor de serviciu, criticate de petent, reiese că

acestea

s-au desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în

cauză, iar acuzele aduse intimaților nu au fost

susținute de nicio probă

sau orice alte elemente de fapt din care să

rezulte interesul particular

al

procurorilor în instrumentarea într-un anume fel a cauzei - plângerea

penală

formulată în cauză conținând practic punctul de vedere al petiționarului asupra

modului în care ar fi trebuit efectuată urmărirea penală și stabilite

vinovățiile în dosarul penal -, Curtea constată că nu poate fi reținută în

sarcina magistraților - procurori săvârșirea infracțiunilor de abuz în

serviciu, fals intelectual, uz de fals ori reținere sau distrugere de înscrisuri,

neexistând niciun element din care să rezulte că aceștia și-ar fi îndeplinit în

mod defectuos și abuziv atribuțiile de serviciu.

Această concluzie se impune inclusiv

prin prisma argumentului că întreaga activitate desfășurată de procurorul de

caz este supusă cenzurii procurorului ierarhic superior, iar apoi prin

intermediul instanței - în cazul sesizării acesteia -, în acest ultim caz

soluțiile pronunțate

fiind la rândul lor

supuse căilor de atac. în speță, întreaga activitate de

cercetare penală

efectuată în dosarul nr. 658/P/2009 al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire

Penală

și Criminalistică, a fost supusă controlului instanței învestită

cu

judecarea cauzei penale, iar printr-o

hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat a fost stabilită

definitiv nevinovăția persoanelor

reclamate,

fără a se constata existenta vreunor deficiente în activitatea

de

urmărire penală.

Ca atare, apreciind că activitățile

desfășurate de intimați sunt conforme cu dispozițiile legale în materie și cum

din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu

exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu sau a prejudicierii intereselor

procesuale ale petentului, Înalta Curte constată că rezoluția procurorului prin

care s-a

dispus neînceperea urmăririi

penale este legală și temeinică, astfel că,

văzând și prevederile art.

278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea

formulată și, pe cale de consecință,

va

menține rezoluția atacată, urmând ca, în conformitate cu dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul să fie

obligat la cheltuieli

judiciare statului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul F.I.I. împotriva rezoluției nr. 5/P/2011 din 10

martori 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Menține rezoluția

atacată.

Obligă

petiționarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 2 noiembrie 2011.