ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.1. Prin rezoluția nr. 5/P/2011 din 10 martori 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații - procurori I.M. și N.D.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246, art. 272 3 , art. 289, art. 291 și art. 288 C. pen. Pentru a dispune în acest sens, procurorul de caz a reținut următoarele: La data de 14 noiembrie 2010, numitul F.I.I. a formulat plângere penală, adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva numitului N.D.A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped.

de art. 246, art. 272 3 , art. 289 și art. 291 C. pen., art. 288 C. pen., cu ocazia instrumentării dosarului nr. 658/P/2009 și soluționarea acestui dosar prin ordonanța cu același număr din data de 29 septembrie 2009. Prin aceeași plângere, numitul F.I.I. a solicitat tragerea la răspundere penală pentru același infracțiuni și a numitului I.M. - procuror șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, săvârșite cu ocazia semnării rezoluției din data de 20 noiembrie 2009. Inițial, la data de 14 iulie 2009, petentul sesizase parchetul cu o plângere penală formulată împotriva judecătorilor V.L., L.M. , P.A. din cadrul Curții de Apel Brașov și B.G.

și B.I. din cadrul Tribunalului Brașov, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 și art. 248/1 C. pen., susținând că judecătorii B.G. și B.I. au săvârșit faptele mai sus arătate cu ocazia pronunțării deciziei civile nr. 1419/A/2000 din 6 iunie 2000 prin care au admis apelul intimatei (Direcția Silvică Brașov) și au menținut decizia nr. 119 din 13 august 1999 de desfacere a contractului de muncă al contestatorului F.I.I. Cu privire la judecătorii V.L., L.M. și P.A. , persoana vătămată a sesizat că au săvârșit faptele pentru care solicită efectuarea de cercetări, cu ocazia pronunțării deciziei civile nr. 1604/R din 13 octombrie 2000 a Curții de Apel Brașov, prin care a fost respins recursul declarat de recurentul F.I.I.

împotriva deciziei civile nr. 1419/A/2000 a Tribunalului Brașov. Împotriva deciziei civile nr. 1604/R/2000 din 13 octombrie 2000, numitul F.I.I. a formulat acțiune în contestație în anulare, care i-a fost respinsă ca tardiv introdusă prin decizia civilă nr. 35/A din 16 ianuarie 2001 a Curții de Apel Brașov, completul de judecată fiind format din judecătorii V.L., L.M. și P.A. Aceste fapte pretins fi săvârșite de magistrații menționați au făcut obiectul dosarului penal nr. 658/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin ordonanța nr. 658/P/2009 din data de 29 septembrie 2009, procurorul N.D.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii V.L., L.M.

și P.A. din cadrul Curții de Apel Brașov pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 și art. 248 C. pen., întrucât din materialul probator examinat a rezultat că faptele sesizate nu există, cei trei magistrați îndeplinindu-și atribuțiile de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale. Prin aceeași ordonanță, s-a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov pentru efectuarea de cercetări privind săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 și art. 248/1 C. pen. de către judecătorii B.G. și B.I. din cadrul Tribunalului Brașov. Prin rezoluția nr. 10743/5343/11-2/2009 din 20 noiembrie 2009, M.I.

- procuror șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de numitul F.I.I. împotriva soluției adoptate în dosarul nr. 658/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, reținându-se printre altele că în cauză, în mod legal și temeinic, s-a dispus o soluție de neurmărire penală, nefiind conturate aspecte care să impună infirmarea acesteia și reluarea cercetărilor. Împotriva acestor soluții, petentul F.I.I. a formulat plângere adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce i-a fost respinsă ca nefondată prin hotărârea pronunțată la data de 23 martori 2010 (dosar nr. 10074/1/2009).

Susnumitul a formulat recurs și împotriva acestei din urmă hotărâri, dosarul nr. 10074/1/2009 fiind înregistrat la Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 8160/1/2010, iar prin decizia penală nr. 22 din 24 ianuarie 2011, instanța de judecată a decis respingerea recursului ca tardiv formulat. Ulterior, dosarul nr. 8160/1/2010 a fost atașat la dosarul nr. 1503/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție ca urmare a formulării de către petentul F.I.I. a unei contestații în anulare, cerere care, prin decizia penală nr. 64 din 14 martori 2011, a fost respinsă ca inadmisibilă. Urmare a celor expuse mai sus, procurorul de caz a apreciat că plângerea formulată în prezenta cauză de persoana vătămată F.I.I.

împotriva procurorului N.D.A. și procurorului șef M.I. relevă doar nemulțumirea subiectivă a semnatarului față de rezultatul unui demers juridic pe care l-a demarat fără succes, neavând însă aptitudinea să atragă angajarea răspunderii penale, din lipsa unor elemente concrete privind comiterea unor infracțiuni de către procurorii nominalizați. Totodată, întrucât nici din susținerile persoanei vătămate și nici din analiza din oficiu nu a rezultat existența unor fapte săvârșite de procurorul N.D.A. și de procurorul șef I.M. care ar putea constitui infracțiunile prev. și ped. de art. 246, art. 272, art. 289, art. 291 și art. 288 C. pen., a constatat că în cauză este incident unul din cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc.

pen. - „fapta nu există", dispunând, pe cale de consecință, neînceperea urmăririi penale. 2. Plângerea petiționarului, formulată conform art. 278 C. proc. pen. , a fost respinsă prin rezoluția nr. 4961/1443/11/2/2011 din 23 iunie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. 3. Nemulțumit de soluțiile adoptate la nivelul Ministerului Public, petiționarul F.I.I. s-a adresat cu plângere la instanță, conform prevederilor art. 278/1 C. proc. pen. În considerentele plângerii, petiționarul a reiterat criticile invocate în plângerile anterioare, susținând, în esență, că rezoluțiile emise în cauză sunt nelegale și netemeinice, întrucât organele de urmărire penală au refuzat să efectueze o anchetă efectivă, necercetând faptele reclamate, în caz contrar ar fi constatat abuzurile săvârșite de judecători și ar fi dispus trimiterea în judecată a acestora.

În concluzie, petiționarul a solicitat admiterea plângerii și desființarea celor două rezoluții.

Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, Curtea constată că plângerea este nefondată pentru următoarele considerente: Procurorul de caz a apreciat în mod corect că intimații nu se fac vinovați de săvârșirea vreunei fapte penale, respectiv a infracțiunilor prev. de art. 246, art. 272, art. 289, art. 291 și art. 288 C. pen., întrucât activitatea desfășurată de magistrații-procurori se înscrie printre atribuțiile de serviciu prevăzute de legea de organizare judecătorească și regulamentul de ordine interioară al parchetelor, iar cum din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimați în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petentului, simplul fapt că activitățile desfășurate de intimați au condus la o soluție de netrimitere în judecată, ce nu a convenit intereselor petentului, nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a intimaților-magistrați.

Totodată, cum din analiza activităților îndeplinite de intimații procurori în cadrul îndatoririlor de serviciu, criticate de petent, reiese că acestea s-au desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză, iar acuzele aduse intimaților nu au fost susținute de nicio probă sau orice alte elemente de fapt din care să rezulte interesul particular al procurorilor în instrumentarea într-un anume fel a cauzei - plângerea penală formulată în cauză conținând practic punctul de vedere al petiționarului asupra modului în care ar fi trebuit efectuată urmărirea penală și stabilite vinovățiile în dosarul penal -, Curtea constată că nu poate fi reținută în sarcina magistraților - procurori săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals ori reținere sau distrugere de înscrisuri, neexistând niciun element din care să rezulte că aceștia și-ar fi îndeplinit în mod defectuos și abuziv atribuțiile de serviciu.

Această concluzie se impune inclusiv prin prisma argumentului că întreaga activitate desfășurată de procurorul de caz este supusă cenzurii procurorului ierarhic superior, iar apoi prin intermediul instanței - în cazul sesizării acesteia -, în acest ultim caz soluțiile pronunțate fiind la rândul lor supuse căilor de atac. în speță, întreaga activitate de cercetare penală efectuată în dosarul nr. 658/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a fost supusă controlului instanței învestită cu judecarea cauzei penale, iar printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat a fost stabilită definitiv nevinovăția persoanelor reclamate, fără a se constata existenta vreunor deficiente în activitatea de urmărire penală.

Ca atare, apreciind că activitățile desfășurate de intimați sunt conforme cu dispozițiile legale în materie și cum din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu sau a prejudicierii intereselor procesuale ale petentului, Înalta Curte constată că rezoluția procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale este legală și temeinică, astfel că, văzând și prevederile art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată și, pe cale de consecință, va menține rezoluția atacată, urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul să fie obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul F.I.I. împotriva rezoluției nr. 5/P/2011 din 10 martori 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 noiembrie 2011.