ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5309/2012

Prin Sentința civilă

nr. 37 din 17 ianuarie 2011 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

acțiunea formulată de reclamantul L.B., în contradictoriu cu pârâții Primăria

Municipiului București, Instituția Prefectului Municipiului București - Comisia

de Fond Funciar a Municipiului București și a obligat pârâta Primăria

Municipiului București prin Primarul General să soluționeze Notificările

formulate cu nr. 2367/2001, 2368/2001, 2369/2001, 2370/2001, 2371/2001,

2373/2001, 2374/2001, 2375/2001, 2376/2001, 2377/2001, și 2378/2001 prin

decizie sau dispoziție motivată.

În motivarea soluției

sale, Tribunalul a reținut că prin acțiunea înregistrată la data de 17

decembrie 2009 la Tribunalul București, reclamantul L.B. a chemat în judecată

pe pârâții Primăria Municipiului București, Instituția Prefectului Municipiului

București - Comisia de Fond Funciar a Municipiului București de pe lângă

Prefectura Capitalei și Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților

- Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitându-se obligarea

pârâților să emită decizie sau dispoziție motivată conform prevederilor Legii

nr. 10/2001.

În motivarea cererii

s-a arătat că potrivit Legii nr. 10/2001, modificate, autorii reclamantului au

formulat către Primăria Municipiului București mai multe notificări în vederea

restituirii imobilelor preluate de stat în regimul anterior în baza Decretelor

nr. 92/1950 și respectiv 230/1986, însă unitatea deținătoare nu a dat curs

acestor solicitări formulate de persoanele îndreptățite, acestea depunând

diligențele necesare pentru ca dosarele constituite la Comisia de Aplicare al

Legii nr. 10/2001 să cuprindă toate înscrisurile doveditoare ce erau necesare

pentru a se dispune restituirea proprietăților preluate în mod abuziv.

Pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat

excepția lipsei de calitate procesuală pasivă în prezenta cauză în raport de

dispozițiile cuprinse în Titlul VII, Cap. V din Legea nr. 247/2005 de

modificare a Legii nr. 10/2001.

Tribunalul a dispus

prin Încheierea de ședință din data de 1 noiembrie 2010 admiterea acestei

excepții și scoaterea acesteia  din cauză.

Instanța a apreciat

că este necesară atașarea înscrisurilor  și respectiv a notificărilor formulate

de autorii reclamantului în baza Legii nr. 10/2001, sens în care s-au trimis

pârâtei Primăria Municipiului București, în calitate de unitate deținătoare mai

multe adrese pentru comunicarea dosarelor administrative, însă fără rezultat.

Dispozițiile art. 23

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prevăd că „ în termen de 60 de zile

de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare potrivit art. 22 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe

prin decizie, sau după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de

restituire în natură” .

În cauza de față se

constată că pârâta Primăria Municipiului București nu a dat curs acestor

prevederi legale, întrucât nu a respectat termenul imperativ mai sus arătat în

cadrul căruia avea obligația de a analiza și soluționa notificările formulate

de autorii reclamantului în calitate de persoane îndreptățite conform legii nr.

10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamantul cât și pârâta Primăria Municipiului

București, prin Primar General.

În motivarea căii

sale de atac reclamantul a susținut că sentința este incompletă, netemeinică și

nelegală și deși a arătat că va reveni cu dezvoltarea motivelor sale de recurs

nu a procedat în acest sens.

La termenul din 21 iunie

2011 reclamantul a depus un înscris intitulat întâmpinare prin care a precizat

că, de fapt, nu dorește soluționarea notificărilor din anul 2001 și a arătat că

a înmânat avocatului său acele notificări doar pentru a accentua nejustificata

tergiversare a soluționării dosarelor de către instituțiile statului.

A arătat totodată că

ceea ce solicită, de fapt este soluționarea dispozițiilor Primăriei București

emise sub numerele 8859, 8862, 8899, 8906, 8912, 8916 din 2007 care se află, în

prezent la Instituția Prefectului Municipiului București (trei dintre ele) și

respectiv la ANRP (alte trei).

Deoarece până în

prezent aceste instituții nu au soluționat dosarele cu care au fost învestite,

reclamantul apreciază ca fiind necesară reintroducerea în cauză a ANRP în

vederea soluționării cauzei.

Prin Decizia civilă

nr. 192 A din 28 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis excepția

inadmisibilității cererii de schimbare a cererii de apel formulată de către

apelantul-reclamant, a admis excepția lipsei de interes în formularea de către

reclamant a căii de atac a apelului, a respins apelul formulat reclamant, a

admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot sentința civilă apelată, în

sensul că a respins acțiunea ca lipsită de obiect.

În motivarea soluției

sale, instanța de apel a reținut, în ce privește excepția inadmisibilității

cererii reclamantului prin care înțelege să precizeze obiectul acțiunii sale ca

fiind obligarea Primăriei Municipiului București și a ANRP de a finaliza

dosarele ce s-au format în urma notificărilor adresate și, privitor la care

s-au emis deja dispoziții ale Primăriei, invocând o lipsă de comunicare între

el și avocatul său care l-a reprezentat în fața primei instanțe, Curtea a

reținut că în conformitate cu prevederile art. 294 C. proc. civ. „În apel nu se

poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în

judecată și nu se pot face alte cereri noi.”

Prin urmare, având în

vedere că prin cererea introductivă la instanță reclamantul a solicitat

obligarea pârâtelor la a-și îndeplini obligațiile de a face stabilite prin lege

în sarcina acestora și de a fi obligate acestea să îi comunice deciziile

adoptate ca urmare a notificărilor adresate de către reclamant, Curtea a

reținut că prin precizările făcute în apel se tinde practic la schimbarea

obiectului cauzei, ceea ce contravine prevederilor art. 294 C. proc. civ.

Analizând existența

unui interes în formularea de către reclamant a unei căi de atac împotriva unei

sentințe prin care a fost admisă cererea sa introductivă de instanță, astfel

cum a fost formulată, Curtea a reținut că în speță acțiunea introductivă de

instanță formulată de către reclamant a fost admisă prin sentința pronunțată în

cauză, astfel cum a fost formulată, astfel că reclamantul nu justifică în

interes în promovarea căii de atac. Aceasta deoarece, prin căile de atac

recunoscute de lege, părțile invocă motivele de nelegalitate sau netemeinicie

ce tind la modificarea sentinței pronunțate.

În ce privește apelul

pârâtei, Curtea a reținut că au fost emise de către pârâtă dispoziții, prin

care se propun măsuri reparatorii, anterior sesizării primei instanțe cu

cererea introductivă de instanță.

Ca atare, la data

sesizării tribunalului, acțiunea era lipsită de obiect.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul L.B. care a criticat decizia Curții de

Apel, arătând că în mod greșit a considerat instanța de apel că a schimbat

obiectul cauzei.

Înalta Curte, la

termenul din 14 septembrie 2012 a invocat, din oficiu, excepția nelegalei

compuneri a Curții de Apel, pe care o va analiza cu prioritate, față de

dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru

considerentele care succed:

Prin acțiunea cu care

a învestit instanța, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Primăria

Municipiului București să soluționeze notificările formulate în baza Legii nr.

10/2001.

Dispozițiile art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 au fost modificate prin Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în

M. Of. nr. 178 din 26 octombrie 2010, intrată în vigoare la 26 noiembrie 2010.

Astfel, art. XII

alin. (3) din Legea nr. 202/2010 prevede că „Decizia sau, după caz, dispoziția

motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură

poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau,

după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30

de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusa recursului, care

este de competența curții de apel", iar potrivit art. XXVI din același act

normativ modificările și completările aduse art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 „se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă

instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în

vigoare a prezentei legi”.

Chiar dacă instanța

nu a fost sesizată cu o contestație propriu-zisă în sensul dispozițiilor art.

26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, solicitarea reclamantului în sensul

obligării pârâților de a emite dispoziție motivată de soluționare a notificării

se subsumează acelorași dispoziții legale, împrejurare ce rezultă din Decizia nr.

XX din 19 martie 2007 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că "instanța este

competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația împotriva

dispoziției/deciziei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat

restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei

îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a

răspunde la notificarea părții interesate".

Cum normele de

procedură sunt de imediată aplicare, iar în cauză, la data intrării în vigoare

a Legii nr. 202/2010 - 26 noiembrie 2010, nu se pronunțase o hotărâre care să

tranșeze litigiul dedus judecății, hotărârea primei instanțe fiind pronunțată

la data de 17 ianuarie 2011, devin incidente dispozițiile legale susmenționate.

Față de

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va admite excepția nelegalei compuneri a Curții de Apel, va admite recursul

reclamantei, va casa decizia recurată și va trimite cauza Curții de Apel

București pentru rejudecare ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

nelegalei compuneri a Curții de Apel.

Admite recursul

declarat de reclamantul L.B. împotriva Deciziei civile nr. 192 A din 28 iunie

2011 a Curții de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Casează decizia

recurată și trimite cauza Curții de Apel București pentru rejudecare ca

instanță de recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 septembrie 2012.

Procesat de GGC - DG