ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1236/2010

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Rezoluția nr. 477/P/2009, din 28 august 2009, a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, s-a dispus, în temeiul art. 228

și art. 10 lit. a) din C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

intimatul I.I., directorul Penitenciarului Oradea, sub aspectul infracțiunii de

abuz contra intereselor persoanelor, faptă prev. și ped. de art. 246 C. pen.,

constatându-se, în urma examinării actelor premergătoare efectuate, că faptele

reclamante de petenta P.L.D. (deținută, aflată în executarea pedepsei de 20 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, fiind

arestată preventiv la data de 7 septembrie 2004 și depusă în Penitenciarul

Oradea la data de 30 noiembrie 2004, de unde a fost transferată la

Penitenciarul Arad la data de 25 martie 2009), nu există în materialitatea lor.

În perioada cât deținuta P.(R).L.D.

s-a aflat în executarea pedepsei de mai sus în Penitenciarul Oradea, i s-a

aplicat în mod legal regimul de executare a pedepsei, beneficiind de toate

drepturile prevăzute de reglementările legale în vigoare, fiind beneficiara a 6

recompense.

Petițiile condamnatei către

directorul instituției și către directorul instituției și către judecătorul

delegat au fost analizate și soluționate cu respectarea dispozițiilor legale în

vigoare, fără ca în raporturile dintre deținuta P.(R).L.D. și comisarul șef

I.I. care îndeplinește și funcția de director la Penitenciarul Oradea, acesta

din urmă să-și fi exercitat în mod abuziv atribuțiunile de serviciu cu

consecința vătămărilor intereselor legale ale petentei.

Plângerea petentei împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă, ca neîntemeiată,

prin Rezoluția nr. 439/II.2/2009 din 12 octombrie  2009 de către procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

În condițiile art. 278

1

C. pen., petenta a formulat plângere la instanța competentă.

Prin Sentința penală nr. 11/PI din

20 ianuarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția penală, a respins ca nefondată,

plângerea petentei.

Pentru a dispune în acest sens,

prima instanță a reținut următoarele:

Curtea reține că petenta P.(R).L.D.

a fost condamnată la o pedeapsă de 20 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de omor deosebit de grav, fiind arestată preventivă la data de 7

septembrie 2004 și depusă în Penitenciarul Oradea la data de 30 noiembrie 2004

de unde a fost transferată la Penitenciarul Arad la data de 25 martie 2009. În

perioada în care petenta s-a aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul

Oradea i s-a aplicat în mod legal regimul de executare a pedepsei, beneficiind

de toate drepturile prevăzute de reglementările în vigoare și chiar de 6

recompense.

De asemenea din fișa individuală

aflată la dosarul de urmărire penală și din copiile registrului de audiență

rezultă că petenta în repetate rânduri a uzat de dreptul său de petiționare

către directorul penitenciarului sau către judecătorul delegat care au fost

analizate și soluționate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, din

actele aflate la dosarul cauzei nerezultând faptul că intimatul și-ar fi

exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu cu consecința vătămării

intereselor legale ale petentei.

În sinteză, recurenta-petentă

susține că procurorul și instanța de fond nu au avut în vedere toate probele

administrate, că nu au fost cercetate toate faptele și, în final, a solicitat

desființarea sentinței și a rezoluțiilor atacate și, respectiv, trimiterea

cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul I.I.

Recursul petentei va fi respins ca

nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

În conformitate cu dispozițiile art.

66 alin. (1) și art. 5

2

din C. proc. pen., precum și cu cele ale

art. 23 alin. (11) din Constituția României, orice cetățean beneficiază de

prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri judiciare penale (prin

începerea urmăririi penale) nefiind posibilă decât în condițiile prevăzute de

lege.

Astfel, potrivit art. 228 alin. (1)

C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile

prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluție începerea urmăririi

penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare

efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen. De asemenea, în conformitate

cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii

urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.

În respectarea acestor dispoziții

legale, procurorul a efectuat acte premergătoare, acte prevăzute de art. 224 alin.

(2) C. proc. pen., fiind format Dosarul penal nr. 477/P/2009 care conține

înscrisurile cu relevanță probatorie necesare soluționării plângerii penale.

În urma efectuării acestor acte

premergătoare, necesare atât pentru soluționarea plângerii penale formulată de

petiționar, dar și pentru a se stabili eventuala incidență a vreunuia din

cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de

art. 10 C. proc. pen., nu au fost relevate minime indicii temeinice - în sensul

art. 68

1

C. proc. pen. - care să justifice presupunerea rezonabilă

că persoana față de care s-au efectuat acte premergătoare a săvârșit faptele

expuse în plângerea penală.

Dimpotrivă, actele premergătoare

efectuate au relevat existența cazului prevăzut de art. 10 lit. a) din C. proc.

pen. ("fapta nu există"), caz care împiedică punerea în mișcare a

acțiunii penale.

Pretinsa ignorare a probelor

administrate și, respectiv, pretinsa neefectuare a actelor de cercetare penală

pentru toate faptele reclamate, sunt critici neîntemeiate întrucât, în cauză,

au fost efectuate acte premergătoare - ca acte prevăzute de Codul de procedură

penală. Efectuarea actelor de cercetare penală propriu-zise (ca acte de

urmărire penală), ar fi fost legal posibilă numai în măsura în care, din conținutul

actelor premergătoare, nu ar fi fost constatată incidența unuia dintre cazurile

care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.

În final, Înalta Curte constată că

recurenta-petentă, deși a solicitat adoptarea soluției prevăzute de art. 278

1

alin. (8) lit. b) din C. proc. pen. (trimiterea cauzei la procuror în vederea

începerii urmăririi penale față de intimat), nu a menționat motivele care

justifică legal această soluție, faptele și împrejurările ce urmează a fi

constatate și prin care anume mijloace de probă.

În raport cu cele reținute, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., recursul

petentei urmează a fi respins ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petenta P.(R).L.D. împotriva Sentinței penale nr. 11/PI din 20

ianuarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta petentă să

plătească statului suma de 100 RON cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

30 martie 2010.