ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1236/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Rezoluția nr. 477/P/2009, din 28 august 2009, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, s-a dispus, în temeiul art. 228 și art. 10 lit. a) din C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimatul I.I., directorul Penitenciarului Oradea, sub aspectul infracțiunii de abuz contra intereselor persoanelor, faptă prev. și ped. de art. 246 C. pen., constatându-se, în urma examinării actelor premergătoare efectuate, că faptele reclamante de petenta P.L.D. (deținută, aflată în executarea pedepsei de 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, fiind arestată preventiv la data de 7 septembrie 2004 și depusă în Penitenciarul Oradea la data de 30 noiembrie 2004, de unde a fost transferată la Penitenciarul Arad la data de 25 martie 2009), nu există în materialitatea lor.

În perioada cât deținuta P.(R).L.D. s-a aflat în executarea pedepsei de mai sus în Penitenciarul Oradea, i s-a aplicat în mod legal regimul de executare a pedepsei, beneficiind de toate drepturile prevăzute de reglementările legale în vigoare, fiind beneficiara a 6 recompense. Petițiile condamnatei către directorul instituției și către directorul instituției și către judecătorul delegat au fost analizate și soluționate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, fără ca în raporturile dintre deținuta P.(R).L.D. și comisarul șef I.I. care îndeplinește și funcția de director la Penitenciarul Oradea, acesta din urmă să-și fi exercitat în mod abuziv atribuțiunile de serviciu cu consecința vătămărilor intereselor legale ale petentei.

Plângerea petentei împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluția nr. 439/II.2/2009 din 12 octombrie 2009 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. În condițiile art. 278 1 C. pen., petenta a formulat plângere la instanța competentă. Prin Sentința penală nr. 11/PI din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția penală, a respins ca nefondată, plângerea petentei. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Curtea reține că petenta P.(R).L.D.

a fost condamnată la o pedeapsă de 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, fiind arestată preventivă la data de 7 septembrie 2004 și depusă în Penitenciarul Oradea la data de 30 noiembrie 2004 de unde a fost transferată la Penitenciarul Arad la data de 25 martie 2009. În perioada în care petenta s-a aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul Oradea i s-a aplicat în mod legal regimul de executare a pedepsei, beneficiind de toate drepturile prevăzute de reglementările în vigoare și chiar de 6 recompense.

De asemenea din fișa individuală aflată la dosarul de urmărire penală și din copiile registrului de audiență rezultă că petenta în repetate rânduri a uzat de dreptul său de petiționare către directorul penitenciarului sau către judecătorul delegat care au fost analizate și soluționate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, din actele aflate la dosarul cauzei nerezultând faptul că intimatul și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu cu consecința vătămării intereselor legale ale petentei. În sinteză, recurenta-petentă susține că procurorul și instanța de fond nu au avut în vedere toate probele administrate, că nu au fost cercetate toate faptele și, în final, a solicitat desființarea sentinței și a rezoluțiilor atacate și, respectiv, trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul I.I.

Recursul petentei va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta. În conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. (1) și art. 5 2 din C. proc. pen., precum și cu cele ale art. 23 alin. (11) din Constituția României, orice cetățean beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri judiciare penale (prin începerea urmăririi penale) nefiind posibilă decât în condițiile prevăzute de lege. Astfel, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc.

pen. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. În respectarea acestor dispoziții legale, procurorul a efectuat acte premergătoare, acte prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen., fiind format Dosarul penal nr. 477/P/2009 care conține înscrisurile cu relevanță probatorie necesare soluționării plângerii penale. În urma efectuării acestor acte premergătoare, necesare atât pentru soluționarea plângerii penale formulată de petiționar, dar și pentru a se stabili eventuala incidență a vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc.

pen., nu au fost relevate minime indicii temeinice - în sensul art. 68 1 C. proc. pen. - care să justifice presupunerea rezonabilă că persoana față de care s-au efectuat acte premergătoare a săvârșit faptele expuse în plângerea penală. Dimpotrivă, actele premergătoare efectuate au relevat existența cazului prevăzut de art. 10 lit. a) din C. proc. pen. ("fapta nu există"), caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale. Pretinsa ignorare a probelor administrate și, respectiv, pretinsa neefectuare a actelor de cercetare penală pentru toate faptele reclamate, sunt critici neîntemeiate întrucât, în cauză, au fost efectuate acte premergătoare - ca acte prevăzute de Codul de procedură penală.

Efectuarea actelor de cercetare penală propriu-zise (ca acte de urmărire penală), ar fi fost legal posibilă numai în măsura în care, din conținutul actelor premergătoare, nu ar fi fost constatată incidența unuia dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale. În final, Înalta Curte constată că recurenta-petentă, deși a solicitat adoptarea soluției prevăzute de art. 278 1 alin. (8) lit. b) din C. proc. pen. (trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimat), nu a menționat motivele care justifică legal această soluție, faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă. În raport cu cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) din C. proc.

pen., recursul petentei urmează a fi respins ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta P.(R).L.D. împotriva Sentinței penale nr. 11/PI din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta petentă să plătească statului suma de 100 RON cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 30 martie 2010.