ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 378/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 378/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra cererii de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Înaltei Curți
de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de
11 septembrie 2007, reclamantul C.G., în prezent deținut în Penitenciarul Jilava,
a chemat în judecată pe V.R., invocând săvârșirea de către pârât, în calitate de
doctor neurochirurg la Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, a infracțiunilor prevăzute
de art. 248, art. 288, art. 289, art. 290 și art. 291 C. pen. și susținând că pârâtul,
„prin actele administrative i-a adus vătămare în cauza în care a fost condamnat
pe nedrept”.
Reclamantul a solicitat,
de asemenea, daune materiale declarând că „se constituie parte civilă” cu sumele
reprezentând câștigurile nerealizate și anii de vechime pierduți la calcularea pensiei,
ca urmare a condamnării suferite.
La termenul de judecată
din data de 31 ianuarie 2008 instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței
materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție de a soluționa acțiunea reclamantului.
Privitor la excepția invocată,
instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 4 C. proc. civ., Înalta Curte
de Casație și Justiție este competentă să judece recursurile declarate împotriva
hotărârilor Curților de apel și ale altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege
și recursurile în interesul legii, precum și în orice altă materie dată prin lege
în competența sa.
Având în vedere aceste
dispoziții legale, precum și prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 prin care
se stabilește competența Tribunalelor administrativ fiscale de a soluționa acțiunile
formulate în primă instanță, în materia contenciosului administrativ, Curtea apreciază
că aparține Tribunalului Dolj competența de a judeca cererea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Trimite cererea formulată
de C.G. spre competentă soluționare Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 31 ianuarie 2008.