ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2225/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC C.I. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună: - anularea Deciziei nr. 181 din 19 octombrie 2009 emisă de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu; - anularea deciziei de impunere nr. 593 din 20 august 2009 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu - Activitatea de Inspecție Fiscală; - anularea Raportului de inspecție fiscală din 19 august 2009 emis de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu - Activitatea de Inspecție Fiscală; În motivarea acțiunii în contencios administrativ, reclamanta susține că raportul de inspecție fiscală și actele subsecvente sunt nelegale și netemeinice, fiind întocmite cu nesocotirea prevederilor art. 105 alin. (1) C. proc.

fisc., potrivit căruia inspecția fiscală va avea în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt și raporturilor juridice care sunt relevante pentru impunere. Urmare a celor reținute prin raportul de inspecție fiscală, pârâta a emis Decizia de impunere nr. 593 din 20 august 2009 (f. 5 - 16) prin care a stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 630.030 lei reprezentând 118.045 lei impozit pe profit suplimentar, 66.200 lei majorări de întârziere aferente, 251.141 lei TVA suplimentar, 193.778 lei majorări aferente, 327 lei impozit pe venitul microîntreprinderii și 539 lei majorări de întârziere aferente. Contestația formulată de către reclamantă împotriva acestei decizii a fost respinsă ca neîntemeiată de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu.

Reclamanta a formulat acțiune în contencios administrativ împotriva Deciziei nr. 181 din 19 octombrie 2009 emisă de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu. Curtea de Apel Alba Iulia - secția contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 47 din 16 februarie 2011 a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC C.I. SRL. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că organul de inspecție fiscală a respectat procedura de control prevăzută de lege, soluționarea contestației fiind făcută în limitele sesizării, conform art. 213 C. proc. fisc.

De altfel, reține instanța, reclamanta nu a solicitat în timpul controlului fiscal suspendarea acestuia în scopul refacerii evidenței fiscale, astfel că simpla susținere privind neverificarea în paralel a documentelor justificative, predate de către reprezentantul societății care îi asigura conducerea contabilității, cu documentele existente la sediul societății este lipsită de relevanță juridică. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC C.I. SRL Sibiu prin lichidator judiciar C.I. Recurenta a susținut, în esență, că datorită unei erori de program a firmei de contabilitate, au rezultat sume care nu au nici o legătură cu realitatea și că instanța de fond nu i-a dat posibilitatea să administreze probe pentru a determina sumele corecte, cu toate că eroarea apare ca evidentă pentru un specialist.

Recurenta a mai susținut că, în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamanta nu a invocat motivele prin contestația formulată, întrucât ea a menționat expres faptul că nu s-a verificat „realitatea înregistrărilor contabile în baza documentelor justificative". Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a apărărilor intimatei și potrivit dispozițiilor legale incidente, înalta Curte apreciază, în temeiul art. 312 alin. (3) teza finală cu referire la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., că prezentul recurs este întemeiat în sensul și pentru considerentele în continuare arătate, astfel că va fi admis și urmare casării hotărârii atacate se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În fapt, urmare a inspecției fiscale efectuată în perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008, de D.G.F.P. Sibiu - Activitatea de Inspecție Fiscală - la sediul societății SC C.I. SRL, privind verificarea modului de determinare, evidențiere și virare în cuantumul legal al impozitelor, taxelor, contribuțiilor sociale și fondurilor speciale, datorate bugetului general consolidat al statului, s-a constat că nu există concordantă între datele înscrise în evidența fiscală și, că dosarele cuprinzând evidența contabilă existente la sediul societății erau incomplete, lipsind registrele jurnal, balanțele de verificare, note contabile aferente fiecărei luni, etc. S-a întocmit la finalul acestui control, raportul de inspecție fiscală din 19 august 2009 în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere din 20 august 2009 prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de plată în cuantum de 630.030 lei.

Contestația formulată de SC C.I. SRL împotriva acestei decizii a fost respinsă ca neîntemeiată de D.G.F.P. Sibiu prin decizia nr. 181 din 19 octombrie 2009, iar acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă împotriva acestei ultime decizii a fost respinsă ca nefondată de către Curtea de Apel Alba-Iulia, reținându-se că organul de inspecție fiscală a respectat procedura de control prevăzută de lege. Instanța de fond a ajuns la această soluție pe baza unui probatoriu incomplet, stabilirea sumelor datorate de reclamantă făcându-se prin estimare, instanța apreciind ca nefiind utilă soluționării cauzei proba cu expertiză contabilă solicitată de către reclamantă. Această probă (expertiza) se impunea însă, a fi dispusă, cu atât mai mult cu cât însăși organul de inspecție fiscală, în raportul efectuat (vezi pag.

5) menționează că „a constatat că nu există concordanță între evidența contabilă pe plătitor și declarațiile depuse de Administrația Finanțelor Publice Dumbrăveni". Pe de altă parte, administratorul judiciar C.I., desemnat prin sentința nr. 208 din 21 septembrie 2010 a Tribunalului Sibiu, urmare a solicitării reclamantei de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței, în Raportul privitor la situația financiară la momentul deschiderii procedurii insolvenței, menționează că „în arhiva societății nu existau balanțe de verificare lunare, registre jurnal, note contabile și jurnale de vânzări și cumpărări". Aceste documente au fost reconstituite și din analiza lor a rezultat că, între situația de fapt și evidența contabilă avută în vedere de organul de control fiscal la data inspecției, există mari discordanțe.

Or, potrivit art. 314 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite. Cum în speță materialul probator administrat este insuficient pentru a conduce la concluzia unei împrejurări de fapt deplin stabilite, se impune completarea probatoriului cu efectuarea unei expertize contabile. În considerarea celor mai sus arătate și pe temeiul legal indicat înalta Curte, primind recursul de față, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, sub toate aspectele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC C.I. SRL Sibiu prin lichidator judiciar C.I. împotriva sentinței civile nr. 47 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Alba - lulia - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 mai 2012.