ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1881/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1881/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.
489 din 25 noiembrie 2009 a Tribunalului Arad, a fost anulată, ca netimbrată,
acțiunea formulată de reclamantul C.L.M., în contradictoriu cu pârâtul K.I.,
având ca obiect pretenții ce decurg din neexecutarea unui contract de mandat. Raportat
la valoarea obiectului pretențiilor, prima instanță a stabilit în sarcina
reclamantului obligația de a achita taxă de timbru de 23.758,52 lei și timbru
judiciar de 5 lei. Întrucât reclamantul nu a înțeles să timbreze cererea, în
baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, instanța a anulat acțiunea, ca
netimbrată. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței
civile menționate a declarat apel pârâtul, arătând că în mod greșit prima
instanță nu a acordat cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces, câtă
vreme acestea au fost dovedite, iar culpa procesuală nu-i aparține.
Prin decizia civilă nr.
64 din 17 martie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul
pârâtului și a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul obligării
reclamantului la plata către pârât a sumei de 23.800 lei, reprezentând
cheltuieli de judecată în primă instanță. Pentru a decide astfel, instanța de
apel a considerat că reclamantul a căzut în pretenții, întrucât cererea
introductivă de instanță nu a fost timbrată, astfel că, potrivit dispozițiilor art.
274 alin. (1) C. proc. civ., pârâtul are dreptul la acordarea cheltuielilor de
judecată.
Împotriva deciziei
menționate a declarat recurs reclamantul, în termen legal, încadrat în dispozițiile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanța de apel a interpretat și
aplicat greșit dispozițiile art. 274 C. proc. civ. Se susține că înscrisurile
existente la dosarul cauzei, referitoare la cheltuielile de judecată nu sunt
originale, munca avocatului pârâtului, prezent doar la trei termene de
judecată, nu justifică onorariul acestuia, care este exagerat.
Analizând recursul
declarat de reclamantul C.L.M., Înalta Curte constată că acesta este fondat,
pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 274 alin. (1)
C.
proc. civ., „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să
plătească cheltuielile de judecată”.
În condițiile în care
acțiunea îndreptată de către reclamant împotriva pârâtului a fost anulată ca
netimbrată, partea care a căzut în pretenții este reclamantul, astfel că, în
termenii art. 274 C. proc. civ., acesta datora pârâtului restituirea
cheltuielilor de judecată pe care le-a făcut în proces.
Însă legiuitorul
permite instanței, prin dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., să
diminueze cheltuielile de judecată reprezentate de onorariile avocaților, iar
această măsură trebuie să fie justificată prin motive temeinice, simpla
solicitare a părții căzute în pretenții nefiind de natură a constitui un atare
motiv.
Prin aplicarea
prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța nu intervine în
contractul de asistență juridică dintre avocat și client, care se menține în
integralitate, (drept urmare, clientul va plăti avocatului onorariul cuvenit),
ci doar apreciază în ce măsură, onorariul stabilit de partea care a avut câștig
de cauză, trebuie suportat de partea adversă, ținând seama de natura și
complexitatea prestației avocatului acestuia.
În acest sens, în
jurisprudența C.E.D.O. s-a statuat că, partea care a câștigat procesul, nu va
putea obține rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 274 C. proc. civ.,
decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor
rezonabil.
Făcând aplicarea
dispozițiilor legale menționate, instanța apreciază că, în speță se reține
culpa procesuală a reclamantului, având în vedere că cererea de chemare în judecată
promovată de acesta, a fost anulată ca netimbrată și a determinat pârâtul să
efectueze cheltuieli de judecată nedatorate, constând în onorariul de avocat
angajat să îl reprezinte.
Ținând seama de
elementele prevăzute de alin. (3) al art. 274 C. proc. civ., și anume:
activitatea concretă prestată de avocatul pârâtului (care a redactat
întâmpinarea, a fost prezent la trei termene de judecată, iar concluziile sale nu
au privit fondul cauzei, ci doar excepția de netimbrare) și limitele mandatului
acordat conform împuternicirii existente la dosar, dar și valoarea pricinii,
instanța reține că acesta nu a desfășurat un volum mare de muncă pentru
executarea mandatului primit, de natură să justifice onorariul perceput, în
cuantum de 23.800 lei, pe care îl apreciază ca nejustificat de mare în raport
cu activitatea desfășurată.
Concluzionând, instanța
apreciază că reclamantul trebuie să suporte numai o parte din suma ce
reprezintă onorariul avocatului plătit de pârât, întrucât acesta din urmă a
comis un abuz de drept, atunci când și-a dat acordul pentru un onorariu avocațial
exagerat de mare, săvârșind astfel, o faptă ilicită culpabilă, care îi
angajează răspunderea civilă delictuală, în condițiile art. 723 alin. (2) C.
proc. civ., urmând să suporte diferența dintre onorariul convenit cu apărătorul
său, și suma pe care trebuie să o plătească partea care a căzut în pretenții,
respectiv reclamantul. Mai mult, conștient de finalitatea litigiului, ca urmare
a respingerii cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamant, pârâtul
și-a exercitat abuziv dreptul de a obține de la adversar suma pe care a
plătit-o cu titlu de onorariu de avocat.
Față de aceste
considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite
recursul declarat de reclamant și va modifica decizia atacată, în sensul
reducerii cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamantul C.L.M. împotriva deciziei civile nr. 64 din 17 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara – secția civilă.
Modifică în parte
decizia atacată în sensul că reduce cheltuielile de judecată la suma de 10.000
lei.
Menține celelalte
dispoziții ale deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 3 martie 2011.