ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3091/2011

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Constanța, secția comercială, înregistrată sub nr. 11118/118 din 03 septembrie 2010, reclamanta SC C.S.S. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC O.T. SA, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună: - obligarea pârâtei la plata sumei de 1.102.174, 93 lei reprezentând contravaloarea serviciului prestat în perioada martie 2008 - mai 2009 în baza contractului din 30 noiembrie 2007; - obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,1 % din plata neefectuată aferentă fiecărei facturi conform art. 10.2 din contract.

Reclamanta a fost citată cu mențiunea de a achita plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 8.595,74 lei aferentă acțiunii și de a aplica timbru judiciar în valoare de 5 lei, precum și de a cuantifica pretențiile aferente capătului doi al cererii, obligații pe care reclamanta nu și le-a onorat, situație în care în ședința de judecată din 25 ianuarie 2011, instanța a invocat din oficiu excepția de netimbrare a acțiunii. Pârâta reprezentată de apărătorul ales, a solicitat admiterea excepției de netimbrare a acțiunii, cu consecința anulării acțiunii ca netimbrată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 499/Com din 25 ianuarie 2011, Tribunalul Constanța a admis excepția de netimbrare, a anulat, ca netimbrată acțiunea formulată de reclamanta SC C.S.S.

SRL, respingând cererea pârâtei de obligare la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 ce prevăd că, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin. (2) al art. 20 din aceeași lege, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată, până la primul termen de judecată, iar, potrivit alin. 3, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. Totodată, art. 9 alin. (2) din O.G.

nr. 32/1995 prevede că, în cazul nerespectării dispozițiilor ordonanței, se va proceda conform dispozițiilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru. Față de neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de plată a taxei judiciare de timbru și de aplicare a timbrului judiciar, în temeiul normelor legale enunțate, instanța de fond a anulat acțiunea ca netimbrată. În ce privește cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a respins-o, constatând că, pârâta nu a făcut dovada executării plății onorariului de avocat deoarece, a depus doar factura emisă în vederea încasării. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC O.T.

SA Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că în mod greșit instanța de fond a procedat la respingerea cererii privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, atât timp cât, în data de 17 ianuarie 2011 s-a perfectat de către pârâtă și Cabinetul de Avocat „A.A." contractul de asistență juridică din 2011, reprezentând acordarea asistenței juridiciare și reprezentare în fața instanței - Tribunal Constanța, Dosar nr. 11118/118/2010, în care reclamanta este SC C.S.S. SRL, onorariu convenit pentru reprezentarea în acesta dosar s-a stabilit la suma de 20.000 lei + T.V.A. Se mai arată că în temeiul contractului a fost depusă în dosar împuternicirea avocațială și întâmpinare la data de 21 ianuarie 2011, pentru a fi comunicată reclamantei până la termenul de judecată din data de 25 ianuarie 2011, iar în temeiul contractului de asistență juridică a fost emisă factura din 19 ianuarie 2011, achitată de SC O.T.

SA, sens în care a depus copia actelor la care a făcut referire în conținutul acestora. Prin Decizia nr. 40/Com din 17 martie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, - a fost admis apelul comercial declarat de pârâta împotriva sentinței tribunalului pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a fost admis capătul de cerere privind obligarea la cheltuieli de judecată. Prin aceeași decizie a fost obligată intimata la plata sumei de 24.800 lei cheltuieli de judecată către apelantă și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că acțiunea dedusă judecății nu a fost soluționată în fond, ci a fost anulată ca netimbrată, împrejurare ce nu poate să justifice respingerea cererii de stabilire a cheltuielilor de judecată, deoarece acordarea lor se bazează pe culpa procesuală a părții din vina căreia s-a purtat procesul, așa încât, aceasta trebuie să răspundă în toate cazurile în care partea adversă a efectuat anumite cheltuieli, indiferent de modul în care a fost soluționat litigiul. În atare situație, în mod nelegal, instanța de fond a procedat la respingerea cererii formulate de pârâta SC O.T.

SA, privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, cu reținerea că, „Pârâtul nu a făcut dovada executării plății onorariului de avocat, deoarece a depus doar factura emisă în vederea încasării". În speță, instanța de apel a constatat că, la data de 17 ianuarie 2011 a fost perfectat contractul de asistență juridică din 2011 între SC O.T. SA și Cabinet Avocatură „A.A.", având ca obiect asistență juridică și reprezentare în fața instanței - Tribunalul Constanța - Dosar nr. 11118/118/2010, în care reclamantă este intimata SC C.S.S. SRL, stabilindu-se onorariul cuvenit pentru reprezentare la suma de 20.000 lei + T.V.A.

Așa se explică că, în temeiul acestui contract a fost depusă la dosar împuternicirea avocațială și întâmpinarea necesară soluționării cauzei, în fața instanței de fond la 21 ianuarie 2011, pentru a fi comunicată reclamantei până la termenul de judecată din data de 25 ianuarie 2011, iar în temeiul aceluiași contract a fost emisă factura din 19 ianuarie 2011, achitată de SC O.T. SA. Dintr-o altă perspectivă, potrivit art. 31 din Legea nr. 51/1995 cu modificările ulterioare, pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului, instanța nefiind îndreptățită să reducă cuantumul onorariului stabilit de avocat cu clientul său.

Mai mult decât atât, în cauză s-a făcut dovada că, intimata reclamantă SC C.S.S. SRL a formulat o acțiune identică ca obiect și părți la Tribunalul București, înregistrată sub nr. 5984/3/2011 cu prim termen de judecată la data de 10 aprilie 2012, astfel încât, toate susținerile făcute de aceasta prin întâmpinare, apar ca fiind nefondate. Prin urmare, instanța de apel a admis apelul declarat și schimbată sentința tribunalului numai în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea intimatei reclamante SC C.S.S. SRL la plata cheltuielilor de judecată, aferente soluționării cauzei și s-a dispus obligarea intimatei la plata sumei de 24.800 lei (onorariu avocat + T.V.A.) către pârâta SC O.T.

SA, cu menținerea celelalte dispoziții cuprinse în hotărârea apelată. Împotriva deciziei pronunțate în apel reclamanta a declarat recurs criticând în esență soluția dată sub aspectul greșitei acordări a cheltuielilor de judecată părții adverse raportat la dispozițiile art. 274 C.procciv. În motivarea recursului reclamanta a arătat, în esență, ca pârâta nu a făcut dovada plății onorariului de avocat, în opinia sa, în mod nelegal au fost aplicate dispozițiile art. 274 C. proc. civ. în sensul obligării la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care pârâta nu a făcut această dovadă raportat la art. 1169 C. civ.

De asemenea, a mai susținut recurenta că instanța de apel în mod nelegal a constatat că factura emisă de cabinetul de avocat face dovada achitării onorariului de avocat, înscris care nu probează efectuarea plății, sens în care invocă decizii ale instanței supreme vizând dovada plății onorariului de avocat; sub acest aspect recurenta arată că factura fiscală nu face această dovadă, ci numai chitanța în original sau alt instrument de plată justificativ - pe care nu îl indică - al achitării onorariului de avocat. Prin urmare, acordarea cheltuielilor de judecată se face numai în măsura în care acestea sunt dovedite cu acte justificative, așa cum a statuat și C.E.D.O. în cazul Albina împotriva României - hotărârea din 28 aprilie 2005 - și cazul Weissman și alții împotriva României.

Recurenta susține, în același context criticat, că decizia recurată este nelegal și din perspectiva inexistenței caracterului real, necesar și rezonabil al cheltuielilor de judecată, critică subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., în argumentarea căruia arată că instanța de apel a făcut o gravă confuzie între raportul juridic, client și avocat și raportul juridic dintre partea căzută în pretenții și apărătorul părții adverse. Astfel, având în vedere dispozițiile art. 31 din Legea nr. 51/1995, republicată privind Legea de organizare și exercitare a profesiei de avocat și art. 274 alin. (3) C. proc. civ. raportat la apărarea făcută de apărătorul părții adverse în 8 zile de la data semnării contractului de asistență judiciară prin prezentarea la un singur termen și depunerea unei întâmpinări în litigiul de față când s-a invocat excepția netimbrării acțiunii reclamantei, iar instanța a anulat acțiunea ca netimbrată.

Toate aceste împrejurări nu justifică acordarea unui onorariu de avocat de 248 de milioane lei, pe de o parte, iar pe de altă parte, instanța de apel nu a aplicat corect dispozițiile art. 274 C. proc. civ., neținând cont de natura activității prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului, reputația celui care acordă asemenea servicii, de așa manieră încât să nu fie exagerate. Mai susține recurenta că partea aflată în culpă procesuală nu poate fi obligată la acoperirea cheltuielilor efectuate de pârâtă cu titlu de onorariu de avocat, în măsura în care onorariul depășește prin cuantum valoarea muncii efectiv prestate de avocat.

În consecință, recurenta a solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe fond respingerea cererii formulată de pârâtă de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, iar, în subsidiar a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul obligării reclamantei la plata unor cheltuieli de judecată reale, necesare și rezonabile în sensul aplicării dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică. Recursul este fondat, conform considerentelor ce se vor arăta în continuare: Referitor la critica recurentei privind motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să îl admită, întrucât așa după cum se poate observa, instanța de apel nu a aplicat corect dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., în sensul că : „ judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat". La baza obligației de acordare a cheltuielilor de judecată, temeiul juridic al acordării, se află în culpa procesuală dedusă din expresia" partea care cade în pretențiuni". Astfel, constatând că reclamanta trebuia să achite plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 8.595,74 lei aferentă acțiunii și de a aplica timbru judiciar în valoare de 5 lei, cu obligația de a cuantifica pretențiile aferente capătului doi al cererii - plata penalităților de 0,1 % din plata neefectuată aferentă fiecărei facturi -obligații pe care reclamanta nu și le-a onorat, situație în care la cel de-al doilea termen de judecată din data de 25 ianuarie 2011 tribunalul a invocat excepția de netimbrare a acțiunii, excepție ce a fost invocată și de partea adversă prin întâmpinare.

Acțiunea reclamantei a fost anulată ca netimbrată, ca urmare a neîndeplinirii de către reclamantă a obligației legale de timbrare, dezbaterile purtându-se numai cu privire la acest aspect, iar pârâta și-a formulat apărările pe excepția netimbrării și pe fondul cauzei prin întâmpinarea depusă la data de 21 ianuarie 2011, aflată la fila 62 dosar fond. Ceea ce constată Înalta Curte este că instanța de apel nu a luat în considerare în mod legal și temeinic valoarea pricinii, precum și celălalt criteriu, ambele prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., proporționalitatea onorariului de avocat cu volumul de muncă presupus în pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

Faptul că, în cadrul apărării, avocatul pârâtei a înțeles să invoce cu prioritate excepția netimbrării acțiunii și că refuzul reclamantei de a se conforma dispozițiilor legale imperative de a timbra au condus la anularea cererii, și, așa fiind, la scurtarea duratei procesului, nu îndreptățește instanța de apel să oblige reclamanta la o sumă exagerat de mare, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Aceasta cu atât mai mult cu cât pricina a fost soluționată la al doilea termen și numai pe excepția timbrării, aspecte ce nu au necesitat o pregătire laborioasă, complexă și minuțioasă din partea apărătorul ales al părții în temeiul contractului de asistență juridică, în speța avocatul pârâtei.

Prin acordarea cheltuielilor de judecată în cuantumul cerut de apărătorul pârâtei, instanța de apel nu a ținut seamă de criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și de finalitatea acestui text de lege. De altfel, cheltuielile de judecată se acordă numai în măsura în care au fost dovedite, scop în care, la închiderea dezbaterilor părțile vor prezenta instanței un decont al cheltuielilor făcute, însoțite de acte doveditoare. În cauză, la data de 17 ianuarie 2011 a fost perfectat contractul de asistență juridică între SC O.T. SA și Cabinet Avocatură „A.A.", având ca obiect asistență juridică și reprezentare în fața instanței - Tribunalul Constanța - Dosar nr. 11118/118/2010, în care reclamantă este intimata SC C.S.S.

SRL, stabilindu-se onorariul cuvenit pentru reprezentare la suma de 20.000 lei + T.V.A., în temeiul cărora pârâta și-a formulat apărările, depunând și împuternicirea avocațială, în baza cărora s-a emis factura - reprezentând onorariu de avocat din 19 ianuarie 2011, depusă în copie la dosarul de fond. Prin urmare sunt întemeiate și criticile recurentei cu privire la nedepunerea dovezii pentru acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât pârâta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, factura fiscală fiind un instrument de plată care face dovada achitării onorariului de avocat, numai în ipoteza depunerii originalului.

În mod corect instanța de apel a constatat că pârâta nu a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată pretinse prin actul de la dosarul de fond, contrar regulii stabilite de art. 1169 C. civ., deoarece copia facturii nr. 6 din 19 ianuarie 2011 depus de pârâtă, aflat la fila 68 dosar fond, nu îndeplinește condițiile de acordare a sumei reprezentând cheltuieli de judecată, întrucât nu a fost însoțită de acte doveditoare ale plății onorariului de avocat. De observat că intimata, prin avocat, în apărarea clientului său a mai invocat o factură, care nu este depusă la dosar; chiar în ipoteza depunerii a acesteia și a facturii evocate nu constituie acte justificative, acestea din punct de vedere fiscal reprezintă o înștiințare a unei obligații de plată și nicidecum un act doveditor în sensul dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ. Referitor la chitanța eliberată de avocat atestă plata și încasarea onorariului de avocat, constituind un act justificativ care face dovada la acordarea cheltuielilor de judecată; în ce privește acest mijloc de plată, instanța de judecată obligă partea care le cere să depună originalul acesteia, pentru a De menționat că aparent dispozițiile de art. 274 alin. (3) C. proc. civ. ar intra în conflict cu prevederile art. 34 din Legea nr. 51/1995, republicată, privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, conform cărora „contractul dintre client și avocat nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de niciun organ al statului„ astfel că instanțele nu mai pot să majoreze sau să micșoreze onorariile avocaților.

Prin urmare, legea specială ar urma să se aplice cu prioritate. Conflictul este numai aparent, în realitate, făcând aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ, instanța nu intervine în contractul de asistență juridică care își produce pe deplin efectele între părți, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei. Textul de lege a fost adoptat tocmai în scopul evitării acordării unei sume exagerat de mare, cu titlu de onorariu de avocat, părții care cade în pretenții, în condițiile în care instanțele de judecată nu respectă criteriile de evaluare prevăzute de acest text de lege, nerespectarea lui constituind un efectiv obstacol în calea accesului la justiție pentru mulți justițiabili, persoane fizice sau juridice.

Legiuitorul a prevăzut acest text de lege în concordanță cu principiile constituționale și a drepturilor garantate de Constituția României și cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de așa manieră încât într-o societate democratică, în sensul convenției, dreptul la o bună administrare a justiției ocupă un loc important, astfel că o interpretare restrictivă a dispozițiilor art. 6 nu ar corespunde cu obiectul și scopul prevederilor sale. Dreptul la un proces echitabil este o componentă a altui principiu fundamental care rezultă din dispozițiile Convenției puse în aplicare în jurisprudența organelor sale, anume afirmarea unei ordini publice europene a drepturilor omului.

In cadrul acestei ordini publice, statele semnatare și-au asumat obligații de natură să asigure ca drepturile garantate de Convenție să fie concrete și efective, nu teoretice și iluzorii, iar cele înscrise în art. 6 au acest scop : efectivitatea dreptului la un proces echitabil, text ce impune statelor o obligație de rezultat adică ele au latitudinea adoptării, în ordinea juridică internă, a acelor măsuri corespunzătoare - deci a mijloacelor necesare - realizării acestei obligații. Față de considerentele anterior expuse, instanța de apel a dat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., motiv de nelegalitate înscris în art. 304 C. proc. civ., situație în raport cu care Înalta Curte urmează să admită recursul reclamantei, să modifice decizia recurată în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC O.T.

SA Constanța împotriva sentinței nr. 499/Com din 25 ianuarie 2011 a Tribunalului Constanța, secția comercială, pe care o menține. Față de soluția adoptată, Înalta Curtea constată că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. evocat de recurentă nu mai necesită analiza lui. Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de de reclamanta SC C.S.S. SRL București împotriva Deciziei nr. 40/Com din 17 martie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC O.T. SA Constanța împotriva sentinței nr. 499/Com din 25 ianuarie 2011 a Tribunalului Constanța, secția comercială, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2011.