ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2643/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 55 din 18 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-au recunoscut cinci sentințe penale privindu-l pe numitul T.C., astfel: - Sentința penală din 12 iunie 1997, pronunțată de Tribunalul de Primă Instanță Bruxelles - Belgia, prin care a fost condamnat T.C. la 21 luni închisoare și amenda în sumă de 200 franci; - Sentința penală din 6 decembrie 2000, pronunțată de Tribunalul Corecțional din Louvain - Belgia, definitivă prin sentința penală a Curții de Apel din Bruxelles din 21 martie 2001 prin care T.C.

a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 18 luni, precum și la pedeapsa amenzii de 200 franci cu 1990 impozit suplimentar, de 10% sau la încă o pedeapsă cu închisoarea de o lună; - Sentința penală din 5 iunie 2001 a Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles, definitivă prin sentința Curții de Apel din Bruxelles din data de 23 octombrie 2001, prin care numitul T.C. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 56 luni și la pedeapsa amenzii de 1500 franci, aplicată conform Legii privind impozitul suplimentar de 10% la 300.000 franci, pedeapsă care poate fi înlocuită cu închisoare suplimentară de 3 luni; - Sentința penală din 14 noiembrie 2002 a Tribunalului de Primă Instanță din Turnhout - Belgia, prin care numitul T.C.

a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 8 luni, precum și la o amendă în cuantum de 100 euro. - Sentința penală din 16 septembrie 2003 a Tribunalului de Primă Instanță din Tongres, prin care numitul T.C. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani închisoare și la pedeapsa amenzii în cuantum de 1983,15 euro sau trei luni de închisoare. S-a constatat că totalul pedepsei aplicate persoanei condamnate este de 3340 zile de închisoare și că persoana condamnată a executat în detenții anterioare, 70 zile rămânând de executat 3270 zile. S-a dispus transferarea persoanei condamnate T.C.

din Belgia într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepselor, executare care a început la data de 16 septembrie 2000 și va expira la data de 2 septembrie 2014. S-a constatat că executarea pedepselor a fost întreruptă de evadarea persoanei condamnate pe o durată de 1829 zile și că la data de 16 februarie 2010 persoana condamnată executase 1611 zile, rămânând de executat 1659 zile de la data de 16 februarie 2010. S-a constatat că executarea pedepsei va expira la data de 2 septembrie 2014 și că persoana condamnată va fi admisibilă la liberarea condiționată din data de 9 noiembrie 2010. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că numitul T.C. a solicitat transferarea într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepselor cu închisoarea aplicate de către instanțele din statul solicitant.

Ministerul Justiției din România a transmis cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București care a sesizat instanța în vederea recunoașterii hotărârilor de condamnare pronunțate de instanțele belgiene, hotărâri ce sunt definitive, fiind îndeplinite totodată și condițiile prevăzute de art. 116 din Legea nr. 302/2004 privind condițiile recunoașterii hotărârilor străine. Faptele reținute în sarcina persoanei condamnate au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 288, art. 290, art. 291, art. 323, art. 215 alin. (1) și (2), art. 293 C. pen., art. 70 din O.U.G. nr. 105/2001, art. 24 și art. 27 din Legea nr. 365/2002.

Persoana condamnată T.C. și-a exprimat acordul privind transferarea sa într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei. Curtea a constatat că sunt îndeplinite prevederile legale în ceea ce privește recunoașterea hotărârilor penale străine așa cum sunt reglementate de Legea nr. 302/2004 și în baza art. 149 din această lege a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul nelămuririi dispozițiilor ce urmează a fi puse în executare. Astfel, instanța de fond a recunoscut sentințele penale ale căror dispozitive prevăd pedepse cu un conținut alternativ, fără a stabili pedeapsa ce urmează a fi executată în raport de modificările intervenite în situația executării.

De asemenea, dispozitivul hotărârii nu corespunde exigențelor prevăzute de art. 420 alin. (1) C. proc. pen., nefiind precizat timpul reținerii și arestării preventive care s-a dedus din durata pedepsei. Întrucât din dosarul cauzei nu rezultă cu exactitate situația pedepselor pe care persoana condamnată urmează să le execute, se solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, apreciindu-se că sunt necesare relații sub acest aspect. În subsidiar, s-a solicitat casarea hotărârii primei instanțe în ceea ce privește pedeapsa amenzii, impunându-se ca persoana condamnată să execute și această pedeapsă și să se deducă perioada executată în arest preventiv. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate sub aspectul criticilor formulate, dar și din oficiu sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte reține că recursul este întemeiat pentru considerentele ce urmează: Prin hotărârea primei instanțe au fost recunoscute cinci sentințe penale prin care numitul T.C. a fost condamnat la diferite pedepse, fără însă a avea în vedere modificările survenite în timpul executării. Astfel, prin sentința din 12 iunie 1997 a Tribunalului de Primă Instanță Bruxelles, T.C. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 21 luni și 200 franci amendă, ce poate fi înlocuită cu pedeapsa suplimentară de o lună. Din situația executării comunicată de statul de condamnare, rezultă că numitul T.C. mai are de executat o lună de închisoare. Instanța avea obligația să lămurească această împrejurare, mai ales că pedeapsa de 21 luni nici nu se regăsește în pedeapsa totală.

Referitor la sentința penală din 6 decembrie 2000 a Tribunalului Corecțional din Louvain, din fișa de executare rezultă că pedeapsa amenzii a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii de o lună, situație în care instanța trebuia să recunoască cuantumul final al pedepsei de 19 luni închisoare și nu un dispozitiv cu un conținut alternativ. În mod similar trebuia să procedeze instanța și în cazul pedepsei aplicată prin sentința penală din 5 iunie 2001 a Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles, pedeapsa de 300 franci fiind înlocuită cu pedeapsa închisorii de 3 luni. De asemenea, în ceea ce privește pedeapsa aplicată prin sentința penală din 14 noiembrie 2002 a Tribunalului de Primă Instanță din Turnhout nu s-a lămurit care este situația pedepsei de 100 euro, dacă aceasta a fost sau nu înlocuită cu închisoarea suplimentară sau a fost achitată.

Aceeași este situația și în cazul pedepsei amenzii în cuantum de 1983,15 euro aplicată prin sentința penală nr. 16 septembrie 2003 a Tribunalului de Primă Instanță din Tongres. Întrucât actele dosarului nu sunt suficiente pentru justa soluționare a cauzei, fiind necesare relații de la autoritățile belgiene privind situația exactă a pedepselor pe care le are de executat condamnatul, se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, instanța va solicita relații de la statul de condamnare și va avea în vedere și critica parchetului vizând omisiunea deducerii din pedeapsa ce urmează a fi executată a timpului reținerii și arestării preventive. Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de procuror, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 55/F din 18 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe persoana condamnată T.C. Casează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 2 iulie 2010.