ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2643/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 55 din 18 februarie

2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis sesizarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-au recunoscut cinci

sentințe penale privindu-l pe numitul T.C., astfel:

- Sentința penală din

12 iunie 1997, pronunțată de Tribunalul de Primă Instanță Bruxelles - Belgia,

prin care a fost condamnat T.C. la 21 luni închisoare și amenda în sumă de 200

franci;

- Sentința penală din

6 decembrie 2000, pronunțată de Tribunalul Corecțional din Louvain - Belgia,

definitivă prin sentința penală a Curții de Apel din Bruxelles din 21 martie

2001 prin care T.C. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 18 luni, precum

și la pedeapsa amenzii de 200 franci cu 1990 impozit suplimentar, de 10% sau la

încă o pedeapsă cu închisoarea de o lună;

- Sentința penală din

5 iunie 2001 a Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles, definitivă prin

sentința Curții de Apel din Bruxelles din data de 23 octombrie 2001, prin care

numitul T.C. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 56 luni și la pedeapsa

amenzii de 1500 franci, aplicată conform Legii privind impozitul suplimentar de

10% la 300.000 franci, pedeapsă care poate fi înlocuită cu închisoare

suplimentară de 3 luni;

- Sentința penală din

14 noiembrie 2002 a Tribunalului de Primă Instanță din Turnhout - Belgia, prin

care numitul T.C. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 8 luni, precum și

la o amendă în cuantum de 100 euro.

- Sentința penală din

16 septembrie 2003 a Tribunalului de Primă Instanță din Tongres, prin care

numitul T.C. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani închisoare și la

pedeapsa amenzii în cuantum de 1983,15 euro sau trei luni de închisoare.

S-a constatat că

totalul pedepsei aplicate persoanei condamnate este de 3340 zile de închisoare

și că persoana condamnată a executat în detenții anterioare, 70 zile rămânând

de executat 3270 zile.

S-a dispus

transferarea persoanei condamnate T.C. din Belgia într-un penitenciar din

România, în vederea continuării executării pedepselor, executare care a început

la data de 16 septembrie 2000 și va expira la data de 2 septembrie 2014.

S-a constatat că

executarea pedepselor a fost întreruptă de evadarea persoanei condamnate pe o

durată de 1829 zile și că la data de 16 februarie 2010 persoana condamnată

executase 1611 zile, rămânând de executat 1659 zile de la data de 16 februarie

2010.

S-a constatat că

executarea pedepsei va expira la data de 2 septembrie 2014 și că persoana

condamnată va fi admisibilă la liberarea condiționată din data de 9 noiembrie

2010.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut că numitul T.C. a solicitat transferarea

într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepselor cu

închisoarea aplicate de către instanțele din statul solicitant.

Ministerul Justiției

din România a transmis cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

care a sesizat instanța în vederea recunoașterii hotărârilor de condamnare

pronunțate de instanțele belgiene, hotărâri ce sunt definitive, fiind

îndeplinite totodată și condițiile prevăzute de art. 116 din Legea nr. 302/2004

privind condițiile recunoașterii hotărârilor străine.

Faptele reținute în

sarcina persoanei condamnate au corespondent în legislația penală română,

realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin.

(1), 209 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 288, art. 290, art. 291, art. 323,

art. 215 alin. (1) și (2), art. 293 C. pen., art. 70 din O.U.G. nr. 105/2001,

art. 24 și art. 27 din Legea nr. 365/2002.

Persoana condamnată

T.C. și-a exprimat acordul privind transferarea sa într-un penitenciar din

România în vederea continuării executării pedepsei.

Curtea a constatat că

sunt îndeplinite prevederile legale în ceea ce privește recunoașterea

hotărârilor penale străine așa cum sunt reglementate de Legea nr. 302/2004 și

în baza art. 149 din această lege a admis sesizarea Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul

București, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul nelămuririi

dispozițiilor ce urmează a fi puse în executare.

Astfel, instanța de

fond a recunoscut sentințele penale ale căror dispozitive prevăd pedepse cu un

conținut alternativ, fără a stabili pedeapsa ce urmează a fi executată în

raport de modificările intervenite în situația executării.

De asemenea,

dispozitivul hotărârii nu corespunde exigențelor prevăzute de art. 420 alin.

(1) C. proc. pen., nefiind precizat timpul reținerii și arestării preventive

care s-a dedus din durata pedepsei.

Întrucât din dosarul

cauzei nu rezultă cu exactitate situația pedepselor pe care persoana condamnată

urmează să le execute, se solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță, apreciindu-se că sunt necesare relații sub

acest aspect.

În subsidiar, s-a

solicitat casarea hotărârii primei instanțe în ceea ce privește pedeapsa

amenzii, impunându-se ca persoana condamnată să execute și această pedeapsă și

să se deducă perioada executată în arest preventiv.

Examinând legalitatea

și temeinicia hotărârii recurate sub aspectul criticilor formulate, dar și din

oficiu sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este întemeiat pentru

considerentele ce urmează:

Prin hotărârea primei

instanțe au fost recunoscute cinci sentințe penale prin care numitul T.C. a

fost condamnat la diferite pedepse, fără însă a avea în vedere modificările

survenite în timpul executării.

Astfel, prin sentința

din 12 iunie 1997 a Tribunalului de Primă Instanță Bruxelles, T.C. a fost

condamnat la pedeapsa închisorii de 21 luni și 200 franci amendă, ce poate fi

înlocuită cu pedeapsa suplimentară de o lună.

Din situația

executării comunicată de statul de condamnare, rezultă că numitul T.C. mai are

de executat o lună de închisoare.

Instanța avea

obligația să lămurească această împrejurare, mai ales că pedeapsa de 21 luni

nici nu se regăsește în pedeapsa totală.

Referitor la sentința

penală din 6 decembrie 2000 a Tribunalului Corecțional din Louvain, din fișa de

executare rezultă că pedeapsa amenzii a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii

de o lună, situație în care instanța trebuia să recunoască cuantumul final al

pedepsei de 19 luni închisoare și nu un dispozitiv cu un conținut alternativ.

În mod similar

trebuia să procedeze instanța și în cazul pedepsei aplicată prin sentința

penală din 5 iunie 2001 a Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles,

pedeapsa de 300 franci fiind înlocuită cu pedeapsa închisorii de 3 luni.

De asemenea, în ceea

ce privește pedeapsa aplicată prin sentința penală din 14 noiembrie 2002 a

Tribunalului de Primă Instanță din Turnhout nu s-a lămurit care este situația

pedepsei de 100 euro, dacă aceasta a fost sau nu înlocuită cu închisoarea

suplimentară sau a fost achitată.

Aceeași este situația

și în cazul pedepsei amenzii în cuantum de 1983,15 euro aplicată prin sentința

penală nr. 16 septembrie 2003 a Tribunalului de Primă Instanță din Tongres.

Întrucât actele

dosarului nu sunt suficiente pentru justa soluționare a cauzei, fiind necesare

relații de la autoritățile belgiene privind situația exactă a pedepselor pe

care le are de executat condamnatul, se impune casarea hotărârii și trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia

rejudecării, instanța va solicita relații de la statul de condamnare și va avea

în vedere și critica parchetului vizând omisiunea deducerii din pedeapsa ce

urmează a fi executată a timpului reținerii și arestării preventive.

Față de

considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit.

c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de procuror, va casa

sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel

București.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței

penale nr. 55/F din 18 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe

persoana condamnată T.C.

Casează sentința

penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 2 iulie 2010.