ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1199/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. 5171/2/2010, reclamantul R.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantului privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și obligarea pârâtului să primească această cerere împreună cu actele necesare „de îndată”. A solicitat, totodată, și obligarea pârâtului la acordarea de daune interese de 100 de lei pe fiecare zi de întârziere din momentul introducerii cererii de chemare în judecată și până la momentul primirii efective a cererii.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că în anul 2009 s-a adresat cu o primă cerere scrisă către Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău. În luna mai 2009 s-a prezentat personal la Secția Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele necesare la dosar, fiindu-i refuzată primirea acestora și comunicându-i-se să facă o cerere scrisă de programare prin poștă, recomandat, cu confirmare de primire, în acest scop. Ulterior, la data de 04 iunie 2010, reclamantul a revenit cu o nouă cerere prin care a solicitat, din nou, Ministerului Afacerilor Externe prin Direcția Generală de Afaceri Consulare să-i fie primite actele necesare redobândirii cetățeniei române.

În plus, s-a adresat Ministerului Afacerilor Externe din București pentru că Secția Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova a refuzat să pună în aplicare prevederile art. 6 din Ordonanța nr. 27/2002, cu privire la reglementarea activității de soluționare a petițiilor, neorganizând, nici până la momentul introducerii cererii pe rolul instanței de judecată un compartiment distinct pentru relații cu publicul care să înregistreze, să se îngrijească de rezolvarea petițiilor și să expedieze răspunsurile către petiționari.

La data de 14 ianuarie 2011, în ședință publică, reclamantul a solicitat să se ia act că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât la data de 27 octombrie 2010 a depus cererea și actele necesare redobândirii cetățeniei române, depunând dovada înregistrării acestora sub nr. 151637/RD din 27 octombrie 2010. Prin sentința nr. 177 din 14 ianuarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul R.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe (M.A.E.), ca rămasă fără obiect. A obligat pârâtul la plata sumei de 1.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, în raport cu obiectul acțiunii, susținerea reclamantului, și faptul că la data de 27 octombrie 2010 reclamantul a depus cererea și actele necesare redobândirii cetățeniei române, astfel cum reiese și din înscrisul depus la dosarul cauzei, acțiunea ca rămasă fără obiect.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat pârâtul la plata de cheltuieli de judecată față de reclamant, întrucât se află în culpă procesuală, depunerea cererii și a actelor necesare redobândirii cetățeniei române având loc după sesizarea instanței de contencios administrativ. 1. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut că instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A arătat că potrivit dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., pentru a obliga pârâtul să suporte cheltuielile de judecată era necesar ca instanța să încuviințeze acțiunea reclamantului printr-un dispozitiv care să menționeze că cererea de chemare în judecată a fost admisă într-o măsură oarecare.

Cu toate acestea instanța de fond, deși prin dispozitivul hotărârii a stabilit că acțiunea a rămas fără obiect, în mod nelegal a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, a susținut că pârâtul a recunoscut pretențiile la prima zi de înfățișare astfel, că nu se mai putea reține culpa procesuală a pârâtului, în condițiile în care acesta nu a fost pus în întârziere printr-o notificare efectuată de parte prin executorul judecătoresc. II.Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că obiectul principal al cauzei deduse judecății îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Justiției de a soluționa cererea reclamantului și obligarea pârâtului la primirea cererii de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele necesare, de îndată. În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin (1) C. proc. civ. cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții. Având ca fundament aceste dispoziții legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții. Or, în cauza dedusă judecății, rezultă fără putință de tăgadă că instituția recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii acțiunii reclamantei.

Într-adevăr potrivit dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”. În cauza dedusă judecății, însă, pârâtul a fost pus în întârziere, reclamantul formulând cererea în atenția autorității la data de 18 mai 2009, cu revenire la 4 iunie 2010. Înalta Curte constatată că soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată este corectă. De altfel, este consacrată în jurisprudența constantă a Înaltei Curți acordarea cheltuielilor de judecată atunci când cererea reclamantei a fost respinsă întrucât pârâtul și-a îndeplinit obligațiile în timpul judecății.

Culpa procesuală a pârâtului rezultă implicit din soluția dată, întrucât în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât și cheltuielile făcute în timpul judecății, neputându-se transfera vinovăția pârâtului, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantei într-un termen rezonabil. Culpa recurentului a fost dovedită, întrucât acesta trebuia să-și ia toate diligențele pentru a verifica stadiul cererii intimatei-reclamante și să comunice un răspuns în acest sens. Orice amânare în soluționarea cererii reclamantei a însemnat depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

și a determinat-o să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorității pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantei ar fi fost soluționată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. În raport cu cele mai sus arătate, constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și că este legală și temeinică hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 177 din 14 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 martie 2012.