ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1199/2012

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei.

hotărârea primei instanțe.

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub

nr. 5171/2/2010, reclamantul R.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe, solicitând constatarea refuzului nejustificat al pârâtului

de a soluționa cererea reclamantului privind primirea actelor necesare

redobândirii cetățeniei române și obligarea pârâtului să primească această

cerere împreună cu actele necesare „de îndată”. A solicitat, totodată, și

obligarea pârâtului la acordarea de daune interese de 100 de lei pe fiecare zi

de întârziere din momentul introducerii cererii de chemare în judecată și până

la momentul primirii efective a cererii.

În motivarea în fapt a cererii,

reclamantul a arătat că în anul 2009 s-a adresat cu o primă cerere scrisă către

Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău.

În luna mai 2009 s-a prezentat

personal la Secția Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru

a depune cererea de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele necesare

la dosar, fiindu-i refuzată primirea acestora și comunicându-i-se să facă o

cerere scrisă de programare prin poștă, recomandat, cu confirmare de primire,

în acest scop.

Ulterior, la data de 04 iunie 2010,

reclamantul a revenit cu o nouă cerere prin care a solicitat, din nou,

Ministerului Afacerilor Externe prin Direcția Generală de Afaceri Consulare

să-i fie primite actele necesare redobândirii cetățeniei române.

În plus, s-a adresat Ministerului

Afacerilor Externe din București pentru că Secția Consulară a Ambasadei

României în Republica Moldova a refuzat să pună în aplicare prevederile art. 6

din Ordonanța nr. 27/2002, cu privire la reglementarea activității de

soluționare a petițiilor, neorganizând, nici până la momentul introducerii

cererii pe rolul instanței de judecată un compartiment distinct pentru relații

cu publicul care să înregistreze, să se îngrijească de rezolvarea petițiilor și

să expedieze răspunsurile către petiționari.

La data de 14 ianuarie 2011, în

ședință publică, reclamantul

a solicitat să se ia act că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât la

data de 27 octombrie 2010 a depus cererea și actele necesare redobândirii cetățeniei

române, depunând dovada înregistrării acestora sub nr. 151637/RD din 27

octombrie 2010.

Prin sentința nr. 177 din 14

ianuarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal a respins

acțiunea formulată de reclamantul R.I., în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe (M.A.E.), ca rămasă fără obiect.

A obligat pârâtul la plata sumei de

1.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel

prima instanță a reținut că, în raport cu obiectul acțiunii, susținerea

reclamantului, și faptul că la data de 27 octombrie 2010 reclamantul a depus

cererea și actele necesare redobândirii cetățeniei române, astfel cum reiese și

din înscrisul depus la dosarul cauzei, acțiunea ca rămasă fără obiect.

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat pârâtul la plata de

cheltuieli de judecată față de reclamant, întrucât se află în culpă procesuală,

depunerea cererii și a actelor necesare redobândirii cetățeniei române având

loc după sesizarea instanței de contencios administrativ.

cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut că

instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii,

conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A arătat că potrivit

dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., pentru a obliga pârâtul să suporte

cheltuielile de judecată era necesar ca instanța să încuviințeze acțiunea

reclamantului printr-un dispozitiv care să menționeze că cererea de chemare în

judecată a fost admisă într-o măsură oarecare. Cu toate acestea instanța de

fond, deși prin dispozitivul hotărârii a stabilit că acțiunea a rămas fără

obiect, în mod nelegal a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, a susținut că

pârâtul a recunoscut pretențiile la prima zi de înfățișare astfel, că nu se mai

putea reține culpa procesuală a pârâtului, în condițiile în care acesta nu a

fost pus în întârziere printr-o notificare efectuată de parte prin executorul

judecătoresc.

II.Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile

formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Verificând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte reține că obiectul principal al cauzei deduse judecății

îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul

Justiției de a soluționa cererea reclamantului și obligarea pârâtului la

primirea cererii de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele

necesare, de îndată.

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 alin (1) C. proc. civ. cheltuielile de judecată sunt

suportate de partea care cade în pretenții.

Având ca fundament

aceste dispoziții legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata

cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții.

Or, în cauza dedusă judecății,

rezultă fără putință de tăgadă că instituția recurentă a fost în culpă pentru

nesoluționarea cererii până la data introducerii acțiunii reclamantei.

Într-adevăr potrivit dispozițiilor art.

275 C. proc. civ., „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare

pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de

judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în

judecată”.

În cauza dedusă judecății, însă,

pârâtul a fost pus în întârziere, reclamantul formulând cererea în atenția

autorității la data de 18 mai 2009, cu revenire la 4 iunie 2010.

Înalta Curte constatată că soluția

pronunțată de instanța de fond cu privire la obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată este corectă.

De altfel, este consacrată în

jurisprudența constantă a Înaltei Curți acordarea cheltuielilor de judecată

atunci când cererea reclamantei a fost respinsă întrucât pârâtul și-a

îndeplinit obligațiile în timpul judecății.

Culpa procesuală a pârâtului rezultă

implicit din soluția dată, întrucât în plata cheltuielilor judiciare intră atât

cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care

se află în strânsă legătură cu judecata, cât și cheltuielile făcute în timpul

judecății, neputându-se transfera vinovăția pârâtului, care a constat în

nerezolvarea cererii reclamantei într-un termen rezonabil.

Culpa recurentului a fost dovedită,

întrucât acesta trebuia să-și ia toate diligențele pentru a verifica stadiul

cererii intimatei-reclamante și să comunice un răspuns în acest sens.

Orice amânare în soluționarea

cererii reclamantei a însemnat depășirea termenului rezonabil avut în vedere de

dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. și a determinat-o să angajeze cheltuieli cu

procesul ce a fost intentat autorității pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi

evitate numai dacă cererea reclamantei ar fi fost soluționată mai înainte de

introducerea cererii de chemare în judecată.

În raport cu cele mai sus arătate,

constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și că

este legală și temeinică hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 177 din 14 ianuarie 2011

a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 6 martie 2012.