ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4464/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului prin intermediul Direcției Cetățenie de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române; să fie obligat pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române, de îndată, precum și la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de daune morale. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a depus cerere de redobândire a cetățeniei române încă din anul 2003, la care nu a primit răspuns, iar data de 1 iunie 2009 a formulat o cerere de urgentare a acestei solicitări.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a învederat instanței că acțiunea reclamantei a rămas fără obiect, întrucât în ședința din data de 02 octombrie 2009 cererea de redobândire a cetățeniei a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru cetățenie, care a întocmit raportul prevăzut de art. 17 și 18 din Legea nr. 21/1991. 2.Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 139 din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta C.R. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (în prezent Ministerul Justiției), ca rămasă fără obiect, sub aspectul primului capăt de cerere și ca neîntemeiată cu privire la capătul doi al cererii privind obligarea la daune morale, obligând pârâtul să plătească reclamantei 257 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că cererea principală a rămas fără obiect ca urmare a avizării pozitive a cererii reclamantei de redobândire a cetățeniei române, iar în privința cererii privind acordarea daunelor morale a constatat că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului suferit prin refuzul de soluționare a cererii sale, iar prin soluționarea cererii, în sensul solicitat de reclamantă, s-a realizat o reparație morală îndestulătoare. 3.Recursul declarat de pârât Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea ca rămasă fără obiect, în raport de împrejurarea că cererea reclamantei a fost soluționată la data de 05 noiembrie 2009, înainte de comunicarea acțiunii ce a avut loc la data de 17 decembrie 2009, or, din acest punct de vedere acțiunea este neîntemeiată, și a dispus obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată, deși soluția pe fondul acțiunii a fost de respingere, nefiind reținută vreo culpa procesuală a acestei părți. II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1.Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate În ceea ce privește critica cu referire la greșita soluționare a cererii principale, în sensul că trebuia respinsă ca neîntemeiată și nu ca rămasă fără obiect, aceasta nu poate fi primită, întrucât prin soluționarea cererii adresate autorității pârâte pretențiile reclamantei au fost recunoscute, devenind astfel lipsită de obiect. Referitor la critica privind obligarea autorității pârâte în mod eronat la plata cheltuielilor de judecată, și sub acest aspect hotărârea primei instațe este corectă. În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții, iar la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții.

În speță, instituția recurentă a fost în culpă, pentru că era de drept în întârziere, iar acest motiv a condus la introducerea acțiunii (06 august 2009) întrucât reclamanta a luat cunoștință despre faptul că cererea sa a fost avizată pozitiv la data de 02 octombrie 2009, de abia în ședința publică de la 12 ianuarie 2010 când pricina a rămas în pronunțare, or, în temeiul art. 275 din C. proc. civ., este consacrată în jurisprudența constantă a Înaltei Curți acordarea cheltuielilor atunci când cererea reclamantului a fost respinsă întrucât pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile în timpul judecății.

Din soluția pronunțată în cauză, rezultă implicit culpa procesuală a pârâtului, pentru că în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care sunt în strânsă legătură cu judecata, cât și cheltuielile făcute în timpul judecății, așadar nerezolvarea cererii reclamantei într-un termen rezonabil se datorează pârâtului, care nu a întreprins diligențele necesare privind verificarea stadiului cererii reclamantului și comunicarea unui răspuns în această privință. 2.Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 139 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2010.