ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1420/2012

Asupra recursului

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 569 din 12

decembrie 2011 a Tribunalului Iași, în baza art. 455 raportat la art. 453 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., a respins, ca fiind nefondată, cererea de întrerupere

a executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 571

din 05 noiembrie 2008 a Tribunalului Vaslui, menținută prin decizia penală nr.

13 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Iași, modificată și rămasă definitivă prin

decizia penală nr. 1784 din 5 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, formulată de către petentul-condamnat C.D.

În motivarea sentinței

s-a reținut că la data de 02 noiembrie 2011 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului

Iași, cererea formulată de petentul-condamnat C.D., prin care a solicitat instanței

să dispună întreruperea executării pedepsei de 6 ani închisoare, cu motivarea că

se impune prezența sa imediată în cadrul familiei pentru a rezolva probele grave

cu care se confruntă aceasta, respectiv casa familiei sale necesită reparații urgente.

Instanța de fond

a reținut că în cauză, nu au fost dovedite consecințele grave pentru familia condamnatului

ce ar rezulta din executarea, în continuare, a pedepsei, atâta timp cât din ancheta

socială a rezultat că, deși imobilul familiei petentului necesită o nevoie urgentă

de reparații, petentul condamnat mai are un frate ce poate ajuta și contribui la

eventualele reparații, iar pe de altă parte la acest moment, familia lărgită nu

dispune de venituri financiare pentru efectuarea reparațiilor.

Împotriva acestei

sentințe condamnatul C.D., a formulat apel și a solicitat admiterea apelului desființarea

sentinței pronunțate și pe fond, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei

aplicate.

Prin decizia penală

nr. 45 din 28 februarie 2012 Curtea de Apel Iași a respins ca nefondat apelul formulat

de condamnatul C.D. împotriva sentinței penale nr. 569 din 12 decembrie 2011 pronunțată

de Tribunalul Iași, hotărâre pe care a menținut-o.

A constatat instanța

de apel că în mod corect a apreciat și prima instanță starea în care se află imobilul

în care locuiește soția și cei trei copii ai condamnatului nu reprezintă o „împrejurare

specială" în sensul disp. art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și care

să justifice întreruperea executării pedepsei de 6 ani închisoare care i-a fost

aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs condamnatul C.D. la data de 21 martie 2012, cauza fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 13645/99/2011.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma admisibilității căii de atac a recursului, în fața Înaltei

Curți, în raport de obiectul cauzei, Înalta Curte constată că recursul formulat

de condamnatul C.D. este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor

art. 385

1

lit. f) C. proc. pen. pot fi atacate cu recurs sentințele pronunțate

în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel.

Se constată că

prin cererea formulată de condamnat acesta a investit instanța de fond cu o cerere

de întrerupere a executării pedepsei, întemeiată pe dispozițiile art. 453 lit. c)

C. proc. pen.

Față de dispozițiile

art. 385

1

lit. f) C. proc. pen. coroborate cu dispozițiile ce reglementează

întreruperea executării pedepsei prev. de art. 453-456 din același Cod, Înalta

Curte constată că împotriva unei cereri de întrerupere a executării pedepsei nu

se poate formula decât calea de atac a recursului și nu a apelului, avându-se în

vedere și în dispozițiile prev în secțiunea a III-a din Capitolul 3 Titlul III C.

proc. pen., din care rezultă că nu există nicio dispoziție expresă referitoare la

alte căi de atac împotriva unei astfel de cereri.

Astfel, se apreciază

că soluția primei instanțe respectiv sentința penală nr. 569 din 12 decembrie 2011

a Tribunalului Iași nu era susceptibilă de calea de atac a apelului, ci de cea a

recursului la instanța superioară, respectiv la Curtea de Apel Iași, și cum condamnatul

a exercitat această cale de atac, soluția pronunțată de Curtea de Apel Iași este

definitivă, nemaiputând fi legal atacată.

În consecință,

având în vedere că o astfel de cale de atac nu este prevăzută de lege, față de cele

reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., va respinge recursul formulat de condamnatul C.D. ca fiind inadmisibil și

față de dispozițiile art. 192 C. proc. pen. va obliga condamnatul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de condamnatul C.D. împotriva deciziei penale nr. 45 din 28 februarie

2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul

condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

03 mai 2012.