ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6308/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 30233/3 din 17 iulie 2009, reclamanta N.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acestuia la restituirea prețului de piață aferent imobilului situat în București, sector 1. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare din 22 ianuarie 1997 încheiat cu SC R.V.

SA, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, sector 1. Fostul proprietar, respectiv B.P.C.Z., a formulat în instanță acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, acțiune ce a fost admisă prin sentința civilă nr. 5699 din 23 septembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, (definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 274R din 29 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă). În drept, au fost invocate dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001. În cauză, s-a depus cerere de intervenție în interes propriu de B.P.C.Z., prin care a solicitat a se constata că, în calitate de titular al dreptului subiectiv dedus judecății, este îndreptățit a primi de la pârât prețul de piață aferent imobilului.

De asemenea, reclamanta a precizat că, în baza tranzacției autentificate în 5 decembrie 2006, a cedat intervenientului drepturile litigioase privind restituirea contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului menționat și drepturile litigioase privind restituirea prețului plătit de către cedentă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 1997, aspect față de care a solicitat să se constate că nu are calitate procesuală activă. Prin sentința civilă nr. 741 din 08 aprilie 2011, Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea formulată de aceasta. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

S-a admis, în parte, cererea de intervenție în interes propriu formulată de B.P.C.Z. și a fost obligat pârâtul, la plata către intervenient, a sumei de 2.199,01 RON, actualizată cu indicele de inflație de la 01 februarie 1997 și până la data plății efective. Pentru a hotărî astfel, T ribunalul a reținut, în privința calității procesuale active a reclamantei, că aceasta nu este justificată în cauză, câtă vreme prin tranzacția încheiată la 05 decembrie 2006, reclamanta a vândut, către intervenientul B.P.C.Z., drepturile litigioase privind restituirea contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului sus-menționat și drepturile litigioase privind restituirea prețului plătit de către cedentă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 1997. În schimb, s-a constatat că Ministerului Finanțelor Publice îi este legitimată prezența în proces, având în vedere dispozițiile O.U.G.

nr. 184/2002 pentru modificarea Legii nr. 10/2001, potrivit cărora, în cazul cererilor sau acțiunilor în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, plata sumelor se face de către această instituție din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. Pe fondul cauzei, s-a reținut că N.R. a dobândit, în baza Legii nr. 112/1995, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, sector 1, iar prin sentința civilă nr. 5699 din 23 septembrie 2003 a Judecătoriei Sectorului 1 București (definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 274/R din 29 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă), s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 22 ianuarie 1997, sus-menționat.

În pronunțarea acestei soluții, instanțele de judecată au reținut că atât cumpărătoarea N.R., cât și vânzătorul au știut de natura litigioasă a imobilului vândut, în sensul că acest bun era revendicat de foștii proprietari. S-a constatat, în consecință, că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, pentru a îndreptăți pe reclamanți la plata prețului de circulație al imobilului, întrucât actul nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, dar că, în temeiul art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru asemenea contracte încheiate cu eludarea legii, foștii chiriași pot solicita prețul actualizat plătit la cumpărare. Cum N.R. a cedat acest drept cesionarului B.P.C.Z., intervenient în cauză, instanța a admis în parte cererea de intervenție și a obligat pârâtul către intervenient la plata sumei de 2.199,01 RON actualizată cu indicele de inflație de la 01 februarie 1997 și până la data plății efective.

Împotriva sentinței a formulat apel Ministerul Finanțelor Publice, care a susținut greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive. Prin decizia civilă nr. 827 din 28 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul ca nefondat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în mod corect Tribunalul a apreciat că pârâtul are calitate procesuală pasivă, din moment ce prin art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 s-a stabilit că: „restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2 1 ) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.

În speță, acțiunea a fost introdusă la 17 iulie 2009, după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009 și a fost îndreptată împotriva Ministerului Finanțelor Publice, nefiind incidente dispozițiile art. 1337, 1341 și urm. C. civ., invocate de apelantul-pârât, ca reprezentând temei al răspunderii juridice al vânzătorului Primăria Municipiului București, pentru evicțiune. S-a constatat că fostul chiriaș-cumpărător a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă care a analizat, în cadrul unei acțiuni de constatare a nulității absolute, valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 (considerându-se că acesta este nul absolut, deoarece vânzătorul Municipiul București cunoștea situația imobilului vândut în momentul încheierii actului, SC R.V.

SA fiind parte în dosarul soluționat prin sentința civilă nr. 9065/1992, iar Primăria Municipiului București emisese decizia din 1993 de restituire a imobilului către proprietari, în executarea sentinței civile nr. 9605/1992). De asemenea, s-a reținut că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 1997, prețul de achiziționare a apartamentului cumpărat de N.R. a fost de 2.199,01 RON, astfel încât în mod corect instanța de fond a obligat pârâtul la plata acestei sume, actualizată cu indicele de inflație de la 01 februarie 1997 și până la data plății efective. Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice care a susținut următoarele aspecte de nelegalitate: Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.), întrucât a rezolvat eronat excepția lipsei calității procesuale pasive. Astfel, potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, iar Ministerul Finanțelor Publice este terț față de contract. Ca atare, pe plan procesual, calitate cu poate avea decât unitatea administrativ-teritorială care a figurat ca vânzător în contract. - Hotărârea este greșită și din perspectiva respectării dispozițiilor art. 1337, 1341 și urm. C. civ., pe temeiul cărora trebuia să se angajeze răspunderea vânzătorului, respectiv a Primăriei municipiului București, prin mandatar SC R.V. SA Nici dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice și să acorde calitate procesuală acestei instituții.

Deposedarea reclamanților de imobilul ce face obiectul litigiului întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț, care este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, Primăria municipiului București. Intimatul nu a formulat întâmpinare în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora potrivit următoarele considerente: - Contrar susținerii recurentului, instanțele fondului au dat o corectă rezolvare chestiunii referitoare la cadrul procesual, atunci când au reținut că Ministerului Finanțelor Publice îi este legitimată poziția în proces, raportat la temeiul juridic al pretențiilor reclamantei.

Critica pârâtului vizând nesocotirea principiului relativității efectelor contractului - ceea ce ar fi justificat calitatea de pârât a Primăriei municipiului București, ca vânzător în contractul desființat - este lipsită de pertinență în cauză. Aceasta, în condițiile în care reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001 (astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 1/2000) care stabilesc că în asemenea situații - în care se produce evicțiunea ca urmare a desființării unor contracte vizând imobile ce intră în sfera de reglementare a acestui act normativ -, restituirea prețului se face de Ministerul Finanțelor Publice dintr-un fond extrabugetar. Ca atare, acțiunea a fost îndreptată în mod corect împotriva instituției căreia i s-a stabilit obligația legală de restituire a prețului plătit pentru asemenea ipoteze de deposedare.

Nu este vorba, cum greșit se pretinde, de angajarea răspunderii pentru evicțiune a vânzătorului, ci de activarea obligației legale a Ministerului Finanțelor Publice, căruia i s-au pus la dispoziție fonduri extrabugetare pentru acoperirea prejudiciilor de acest gen (create cumpărătorilor pe temeiul Legii nr. 112/1995, deposedați prin acțiuni ale foștilor proprietari). - Susținând că formulează critici pe fondul cauzei, recurentul reiterează, de fapt, aceeași problemă a calității sale procesuale, arătând că din perspectiva respectării dispozițiilor art. 1337, 1341 și urm. C. civ., ar fi trebuit instituită răspunderea vânzătorului, Primăria municipiului București. Trimiterea pe care o face recurentul la normele de drept comun, pentru a justifica lipsa calității sale procesuale, este greșită dintr-un dublu considerent.

Pe de o parte, este nesocotit fundamentul juridic al pretențiilor reclamantei, care nu a fost reprezentat de normele dreptului comun, iar, pe de altă parte, este ignorat raportul dintre norma generală și norma specială, care se rezolvă întotdeauna în favoarea celei din urmă (specialia generalibus derogant). Pentru toate considerentele arătate, criticile fiind găsite nefondate, recursul va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. a Municipiului București, împotriva deciziei nr. 827 A din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 octombrie 2012.