ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6308/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 30233/3 din 17

iulie 2009,

reclamanta N.R.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice,

pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acestuia la

restituirea prețului de piață aferent imobilului situat în București, sector 1.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat

că prin contractul de vânzare-cumpărare din 22 ianuarie 1997 încheiat cu SC

R.V. SA, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București,

sector 1. Fostul proprietar, respectiv B.P.C.Z., a formulat în instanță acțiune

în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, acțiune ce

a fost admisă prin sentința civilă nr. 5699 din 23 septembrie 2003, pronunțată de

Judecătoria Sectorului 1 București, (definitivă și irevocabilă prin decizia civilă

nr. 274R din 29 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă).

În drept, au fost invocate dispozițiile

art. 50 din Legea nr. 10/2001.

În cauză, s-a depus cerere de intervenție

în interes propriu de B.P.C.Z., prin care a solicitat a se constata că, în calitate

de titular al dreptului subiectiv dedus judecății, este îndreptățit a primi de la

pârât prețul de piață aferent imobilului.

De asemenea, reclamanta a precizat că,

în baza tranzacției autentificate în 5 decembrie 2006, a cedat intervenientului

drepturile litigioase privind restituirea contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului

menționat și drepturile litigioase privind restituirea prețului plătit de către

cedentă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 1997, aspect față de

care a solicitat să se constate că nu are calitate procesuală activă.

Prin sentința civilă nr. 741 din 08

aprilie 2011, Tribunalul a admis excepția

lipsei

calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea formulată de aceasta.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor

Publice. S-a admis, în parte, cererea de intervenție în interes propriu formulată

de B.P.C.Z. și a fost obligat pârâtul, la plata către intervenient, a sumei de 2.199,01

RON, actualizată cu indicele de inflație de la 01 februarie 1997 și până la data

plății efective.

Pentru a hotărî astfel, T

ribunalul a reținut, în privința calității

procesuale active a reclamantei, că aceasta nu este justificată în cauză, câtă vreme

prin tranzacția încheiată la 05 decembrie 2006, reclamanta a vândut, către intervenientul

B.P.C.Z., drepturile litigioase privind restituirea contravalorii îmbunătățirilor

aduse imobilului sus-menționat și drepturile litigioase privind

restituirea prețului plătit de către cedentă

la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 1997.

În

schimb, s-a constatat că Ministerului Finanțelor Publice îi

este legitimată prezența în proces, având în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 184/2002

pentru modificarea Legii nr. 10/2001, potrivit cărora, în cazul cererilor sau acțiunilor

în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror

contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995

au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, plata

sumelor se face de către această instituție din fondul extrabugetar constituit în

temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Pe fondul cauzei,

s-a reținut că N.R. a dobândit, în baza

Legii nr. 112/1995, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București,

sector 1, iar prin sentința civilă nr. 5699 din 23 septembrie 2003 a Judecătoriei

Sectorului 1 București (definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 274/R

din 29 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă), s-a constatat

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 22 ianuarie 1997, sus-menționat.

În pronunțarea acestei soluții, instanțele de judecată au reținut că atât cumpărătoarea

N.R., cât și vânzătorul au știut de natura litigioasă a imobilului vândut, în sensul

că acest bun era revendicat de foștii proprietari.

S-a constatat, în consecință, că în speță

nu sunt incidente dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, pentru

a îndreptăți pe reclamanți la plata prețului de circulație al imobilului, întrucât

actul nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, dar că,

în temeiul art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru asemenea contracte încheiate

cu eludarea legii, foștii chiriași pot solicita prețul actualizat plătit la cumpărare.

Cum N.R. a cedat acest drept cesionarului

B.P.C.Z., intervenient în cauză, instanța a admis în parte cererea de intervenție

și a obligat pârâtul către intervenient la plata sumei de 2.199,01 RON actualizată

cu indicele de inflație de la 01 februarie 1997 și până la data plății efective.

Împotriva sentinței a formulat apel Ministerul

Finanțelor Publice,

care a

susținut greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive.

Prin decizia civilă nr. 827 din 28

octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul

ca nefondat.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că în mod corect

Tribunalul a apreciat că pârâtul are calitate procesuală pasivă, din moment ce prin

art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 s-a stabilit că: „restituirea prețului prevăzut

la alin. (2) și (2

1

) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor

din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995,

cu modificările ulterioare”.

În speță, acțiunea a fost introdusă la

17 iulie 2009, după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009 și a fost

îndreptată împotriva Ministerului Finanțelor Publice, nefiind incidente dispozițiile

art. 1337, 1341 și urm. C. civ., invocate de apelantul-pârât, ca reprezentând temei

al răspunderii juridice al vânzătorului Primăria Municipiului București, pentru

evicțiune.

S-a constatat că fostul chiriaș-cumpărător

a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă care a analizat, în cadrul unei acțiuni de constatare a nulității absolute,

valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995

(considerându-se că acesta este nul absolut, deoarece vânzătorul Municipiul București

cunoștea situația imobilului vândut în momentul încheierii actului, SC R.V. SA fiind

parte în dosarul soluționat prin sentința civilă nr. 9065/1992, iar Primăria Municipiului

București emisese decizia din 1993 de restituire a imobilului către proprietari,

în executarea sentinței civile nr. 9605/1992).

De asemenea, s-a reținut că, potrivit contractului

de vânzare-cumpărare din 1997, prețul de achiziționare a apartamentului cumpărat

de N.R. a fost de 2.199,01 RON, astfel încât în mod corect instanța de fond a obligat

pârâtul la plata acestei sume, actualizată cu indicele de inflație de la 01

februarie 1997 și până la data plății efective.

Decizia a fost atacată cu recurs de către

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice care a susținut următoarele aspecte de nelegalitate:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), întrucât a rezolvat eronat

excepția lipsei calității procesuale pasive.

Astfel, potrivit principiului relativității

efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante,

iar Ministerul Finanțelor Publice este terț față de contract.

Ca atare, pe plan procesual, calitate cu

poate avea decât unitatea administrativ-teritorială care a figurat ca vânzător în

contract.

- Hotărârea este greșită și din perspectiva

respectării dispozițiilor art. 1337, 1341 și urm. C. civ., pe temeiul cărora trebuia

să se angajeze răspunderea vânzătorului, respectiv a Primăriei municipiului București,

prin mandatar SC R.V. SA

Nici dispozițiile art. 50 din Legea

nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine introducerea în cauză a Ministerului

Finanțelor Publice și să acorde calitate procesuală acestei instituții.

Deposedarea reclamanților de imobilul ce

face obiectul litigiului întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta

unui terț, care este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune

totală a vânzătorului, Primăria municipiului București.

Intimatul nu a formulat întâmpinare în

condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând criticile formulate, Înalta

Curte constată caracterul nefondat al acestora potrivit următoarele considerente:

-

Contrar susținerii recurentului, instanțele fondului au dat

o corectă rezolvare chestiunii referitoare la cadrul procesual, atunci când au reținut

că Ministerului Finanțelor Publice îi este legitimată poziția în proces, raportat

la temeiul juridic al pretențiilor reclamantei.

Critica pârâtului vizând nesocotirea principiului

relativității efectelor contractului - ceea ce ar fi justificat calitatea de pârât

a Primăriei municipiului București, ca vânzător în contractul desființat - este

lipsită de pertinență în cauză.

Aceasta, în condițiile în care reclamantul

și-a întemeiat cererea pe dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001 (astfel cum

au fost modificate prin Legea nr. 1/2000) care stabilesc că în asemenea situații

- în care se produce evicțiunea ca urmare a desființării unor contracte vizând imobile

ce intră în sfera de reglementare a acestui act normativ -, restituirea prețului

se face de Ministerul Finanțelor Publice dintr-un fond extrabugetar.

Ca atare, acțiunea a fost îndreptată în

mod corect împotriva instituției căreia i s-a stabilit obligația legală de restituire

a prețului plătit pentru asemenea ipoteze de deposedare.

Nu este vorba, cum greșit se pretinde,

de angajarea răspunderii pentru evicțiune a vânzătorului, ci de activarea obligației

legale a Ministerului Finanțelor Publice, căruia i s-au pus la dispoziție fonduri

extrabugetare pentru acoperirea prejudiciilor de acest gen (create cumpărătorilor

pe temeiul Legii nr. 112/1995, deposedați prin acțiuni ale foștilor proprietari).

- Susținând că formulează critici pe fondul

cauzei, recurentul reiterează, de fapt, aceeași problemă a calității sale procesuale,

arătând că din perspectiva respectării dispozițiilor art. 1337, 1341 și urm. C.

civ., ar fi trebuit instituită răspunderea vânzătorului, Primăria municipiului București.

Trimiterea pe care o face recurentul la

normele de drept comun, pentru a justifica lipsa calității sale procesuale, este

greșită dintr-un dublu considerent.

Pe de o parte, este nesocotit fundamentul

juridic al pretențiilor reclamantei, care nu a fost reprezentat de normele dreptului

comun, iar, pe de altă parte, este ignorat raportul dintre norma generală și norma

specială, care se rezolvă întotdeauna în favoarea celei din urmă (specialia generalibus

derogant).

Pentru toate considerentele arătate, criticile

fiind găsite nefondate, recursul va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. a Municipiului București,

împotriva deciziei nr. 827 A din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

17 octombrie 2012.