ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 418/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

16 decembrie 2009, reclamantul G.D.R. a chemat în judecată Casa Națională de

Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând suspendarea executării

Ordinului nr. 1492 din 14 decembrie 2009 prin care pârâta a dispus în mod

abuziv aplicarea sancțiunii disciplinare a retrogradării pe timp de 1 an din

funcția publică de conducere de director – consilier la Direcția Generală Juridică în funcția publică de execuție de consilier superior.

Cauza a fost soluționată de Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, care prin

sentința civilă nr. 1577 din 30 martie 2010 a respins cererea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre ,

instanța de fond a reținut că împrejurările de fapt și de drept invocate nu

sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, după cum nu s-a

dovedit nici prejudiciul material viitor și previzibil a cărui prevenire să

necesite suspendarea executării, nefiind întrunite cerințele art. 14 alin. (1) din

același act normativ.

Împotriva sentinței a declarat

recurs reclamantul G.D.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a învederat că

aparența de nelegalitate a ordinului este demonstrată de faptul că Ordinul nr.

799 din 15 iulie 2009 prin care a fost constituită comisia de disciplină care a

dispus sancționarea sa a fost anulat prin sentința nr. 1623 din 2 aprilie 2010 a aceleiași instanțe.

Reclamantul a precizat că și cea

de-a doua condiție impusă de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 este îndeplinită, paguba, astfel cum este reglementată în art. 2 lit.

ș) producându-se deja.

Analizând actele și lucrările dosarului

în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc . civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din

Legea contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorității publice care a emis

actul, persoana vătămată poate să ceară instanței să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond.

În alin. (7) al textului de lege

susmenționat se prevede că suspendarea executării actului administrativ are ca

efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei

suspendării.

În cauză, cererea fiind formulată de

reclamant la 16 decembrie 2009 prin invocarea prevederilor art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, Curtea nu va mai analiza criticile aduse sentinței

privind îndeplinirea condițiilor reglementate de textul de lege susmenționat

întrucât, după data pronunțării hotărârii recurate, a fost soluționat fondul

litigiului, respectiv acțiunea de anulare a Ordinului nr. 1492 din 14 decembrie

2009.

Astfel cum rezultă din actul nou

depus în recurs, prin sentința civilă nr. 3935 din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București s-a dispus anularea Ordinului nr. 1492/2009 și obligarea pârâtei la

plata drepturilor salariale cuvenite.

În consecință, având în vedere

împrejurarea că durata suspendării executării ar fi expirat, potrivit art. 14

alin. (1) și (7) din Legea nr. 554/2004, la data pronunțării instanței de fond

asupra cererii de anulare a actului administrativ, Curtea va respinge recursul

declarat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.D.R., împotriva

sentinței nr. 1577 din 30 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26

ianuarie 2011.