ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3216/2011

Asupra recursului

penal de față;

Prin Încheierea din 12 septembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, în Dosarul nr. 2955/105/2010, în baza art. 300

2

rap.

la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. s-a constatat

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului M.I. și

s-a menținut această măsură.

S-a constatat că

măsura arestării preventive a fost legal și temeinic dispusă, în cauză fiind

îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 143 C. proc. pen. și art. 148

alin. (1) lit. f) C. proc. pen., fiind ulterior prelungită cu respectarea

condițiilor prevăzute de lege, existând suficiente indicii din care rezultă

presupunerea rezonabilă că inculpații B.A.M., D.C.E., D.I., A.P.C., M.I. și

M.E. sunt autorii infracțiunilor reținute în sarcina lor, pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și există probe certe că

lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

În ceea ce privește

această condiție a pericolului concret prezentat prin lăsarea în libertate a

inculpaților pentru ordinea publică, Curtea reține că rezultă din modalitatea

și împrejurările de săvârșire a faptelor, gravitatea acestora, impactul negativ

asupra comunității, dar și reacția publică referitoare la atitudinea organelor

de drept care sunt obligate să intervină ferm pentru stoparea acestui fenomen,

valoarea foarte mare a prejudiciului cauzat și caracterul continuat al

activității infracționale, desfășurată în cadrul unui grup infracțional

organizat.

Într-adevăr,

inculpații au înțeles să recunoască săvârșirea infracțiunilor de care au fost

acuzați, însă aceasta nu conduce la concluzia diminuării pericolului pentru

ordinea publică în cazul lăsării lor în libertate, atitudinea adoptată fiind

consecința descoperirii și probării activității infracționale de către organele

de anchetă, tot ea fiind cea care a determinat stoparea actelor infracționale.

Atitudinea procesuală

adoptată de apelanți la instanța de fond nu constituie un motiv pentru

revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu o alta mai

puțin restrictivă, așa cum s-a solicitat, ci a reprezentat o circumstanță

reținută la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate.

Nu lipsit de

importanță este și faptul că o parte din inculpați nu se află la primul

conflict cu legea penală, ei dovedind perseverență infracțională, în condițiile

în care din fișele de cazier judiciar aflate la dosar rezultă că B.A.M., D.I.,

M.E., M.I. și A.P.C. sunt recidiviști.

De altfel, menținerea

măsurii arestării preventive față de inculpați este în concordanță și cu

prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale, care prevăd că dreptul persoanei la

libertate și siguranță nu este încălcat în situația în care o persoană este

deținută legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul M.I., solicitând revocarea măsurii

arestării preventive, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să impună

privarea de libertate a inculpatului.

Recursul este

nefondat.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că inculpatul M.I. a fost arestat preventiv la data

de 24 februarie 2010 pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev. de

art. 215 alin. (1) - (3) C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen.,

constând în aceea că la data de 21 octombrie 2009, folosind documente false, a

încheiat un contract de credit cu BRD Ploiești, obținând suma de 22.000 RON cu care

a păgubit unitatea bancară respectivă.

Curtea constată că

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive împotriva

inculpatului nu s-au modificat, în condițiile în care presupunerea rezonabilă

că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat a fost confirmată prin

pronunțarea unei hotărâri judecătorești de condamnare a inculpatului (aflată în

prezent în calea de atac a apelului), iar faptele comise de acesta,

împrejurările în care se reține că ar fi fost săvârșite, ca și circumstanțele

personale ale inculpatului (care nu se află la primul conflict cu legea penală)

justifică aprecierea că și la acest moment lăsarea în libertate a inculpatului

ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În aceste condiții,

în mod legal și temeinic instanța de apel a dispus menținerea arestării

preventive a inculpatului, astfel încât recursul acestuia îndreptat împotriva

acestei încheieri este nefondat și va fi respins conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și disp. art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva Încheierii din 12 septembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, în Dosarul nr. 2955/105/2010.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat

din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 septembrie 2011.