ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2741/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2741/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului
penal de față;
Prin Încheierea din 6 iulie 2010 a Curții de
Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul
nr. 3958.1/103/2009, în baza art. 300
2
rap. la art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului
T.M.C.
Prin aceeași
încheiere au fost respinse ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii
arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara,
precum și cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulate de
către inculpat.
S-a reținut în esență
că măsura arestului preventiv a fost legal dispusă, iar temeiul avut în vedere
la luarea măsurii arestului preventiv nu s-a schimbat.
Din probatoriul
administrat în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit
faptele pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță,
fiind îndeplinite și condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., temei
avut în vedere și la luarea măsurii arestării preventive împotriva
inculpatului.
În raport de
gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este judecat, împrejurările
concrete în care se presupune că au fost comise, modul de operare reținut în
actul de sesizare, participarea inculpatului (în actul de sesizare reținându-se
că acesta are preocupări pe linia accesării neautorizate a sistemelor
informatice, obținerea datelor și confecționarea unor carduri contrafăcute, cu
scopul de a realiza atât personal, cât și prin intermediari atrași în
activitatea infracțională, retrageri neautorizate de numerar de la ATM-uri
amplasate în România și alte state), Curtea de Apel a constatat că inculpatul
prezintă un pericol concret și actual atât pentru ordinea publică din România,
cât și pentru ordinea de drept din celelalte state ale Uniunii Europene și nu
numai, mai ales că în ultima perioadă de timp există o creștere a numărului infracțiunilor
de genul celor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de
instanța de fond.
În ce privește
cererea de liberare provizorie sub control judiciar, s-a reținut în esență că
în analiza unei astfel de cereri nu se poate ignora gradul de pericol social al
infracțiunilor pentru care inculpatul este judecat și pericolul concret pe
care-l prezintă acesta pentru ordinea publică.
Curtea a apreciat că
în această fază a procesului penal lăsarea inculpatului în libertate ar genera
o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea
publică; prin punerea inculpatului în libertate, chiar sub control judiciar,
s-ar crea impresia zădărnicirii activităților autorităților judiciare, de
neputință a organelor statului abilitate cu restabilirea ordinii de drept, în
condițiile numărului în creștere al infracțiunilor de genul celor pentru care
este judecat inculpatul, de încurajare a celor care comit astfel de
infracțiuni.
Împotriva acestei
încheieri a declarat recurs inculpatul R.M., solicitând revocarea măsurii
arestării preventive, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la
luarea acestei măsuri și nu există temeiuri noi care să justifice menținerea
stării privative de libertate.
Examinând încheierea
recurată prin prisma susținerilor inculpatului și din oficiu conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele și
lucrările dosarului rezultă că inculpatul T.M.C. este cercetat în stare de
arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 24 și 27 din
Legea nr. 365/2002 și de art. 42 din Legea nr. 161/2003, constând în aceea că
la începutul lunii august 2009 a contrafăcut 54 de carduri bancare, pe care
intenționa să le folosească în scopul efectuării unor extrageri neautorizate de
numerar de la bancomate amplasate pe teritoriul Ungariei, iar la 26 mai 2009 a
folosit carduri contrafăcute cu scopul de a efectua asemenea extrageri de la un
bancomat aparținând B.T., situat în municipiul Piatra Neamț.
Împotriva
inculpatului s-a dispus luarea măsurii arestării preventive începând cu 6
august 2009, fiind incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar
prin Sentința penală nr. 31/P din 9 februarie 2010 a Tribunalului Neamț
inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.
Înalta Curte constată
că temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea
măsurii arestării preventive împotriva inculpatului subzistă și la acest
moment, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, presupunerea
rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat este susținută
în prezent de existența unei hotărâri de condamnare în primă instanță.
Pe de altă parte,
faptele pentru care inculpatul este cercetat sunt unele grave, activitatea
infracțională imputată inculpatului desfășurându-se în mai multe țări ale
Uniunii Europene și reprezentând o nouă specializare a infractorilor din
România. Nici datele ce caracterizează persoana inculpatului nu-i sunt favorabile
acestuia, în condițiile în care acesta a mai fost în conflict cu legea penală,
fiind recidivist postexecutoriu.
Toate aceste
circumstanțe au condus în mod întemeiat instanța de apel pe rolul căreia cauza
se află, la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un
pericol concret pentru ordinea publică, fiind de natură a afecta buna
desfășurare a procesului penal și a spori neîncrederea opiniei publice în actul
de justiție.
În ce privește
liberarea sub control judiciar, aceasta este o vocație pentru inculpat, iar nu
o obligație pentru instanța de judecată, iar simpla îndeplinire formală a
condițiilor de admisibilitate pentru o asemenea cerere nu conduce automat la
concluzia că inculpatul poate fi cercetat în stare de libertate.
Așa cum corect a
reținut și instanța de apel, constatarea admisibilității unei cereri de
liberare provizorie sub control judiciar trebuie urmată de o analiză a
temeiniciei sale, situație în care oportunitatea cercetării în stare de
libertate a inculpatului nu poate fi disociată de împrejurările concrete ale
cauzei, în special gravitatea infracțiunilor imputate inculpatului, ca și
împrejurarea că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală.
În consecință, în mod
legal și temeinic instanța de apel a apreciat că solicitarea inculpatului de a
fi liberat provizoriu sub control judiciar nu este fondată și a respins în mod
corespunzător cererea sa.
Pentru aceste motive,
Înalta Curte va respinge recursul inculpatului ca nefondat, conform art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., obligându-l la plata cheltuielilor judiciare
către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul
T.M.C. împotriva Încheierii din 6 iulie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția
penală, cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr.
3958.1/103/2009.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 21 iulie 2010.