ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2181/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 11 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 3958.1/103/2009 s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului T.M.C. Pentru a hotărî astfel, instanța învestită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații T.M.C. și F.A. împotriva Sentinței penale nr. 31/P din 9 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 3958/10372009, a apreciat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri față de inculpat subzistă în continuare, impunând privarea de libertate a acestuia. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T.M.C., care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare: Prin Sentința penală nr. 31/P din data de 09 februarie 1010, pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a dispus condamnarea inculpatului T.M.C., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: a) falsificare a instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa principală de 6 (șase) ani închisoare și 1 (unu) an pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., după executarea pedepsei principale; b) falsificare a instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa principală de 6 (șase) ani închisoare și 1 (unu) an pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., după executarea pedepsei principale; c) tentativă la efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și d) accesare fără drept a unui sistem informatic, prevăzută de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.,

la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare și 1 (unu) an pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, inculpații T.M.C.

și F.A., cauza formând obiectul Dosarului nr. 3958.1/103/2009 al Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și de familie. La termenul din 11 mai 2010, fixat pentru judecarea apelurilor inculpaților, instanța de control judiciar a menținut starea de arest a inculpatului T.M.C., pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză. Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de prevederile art. 5 parag.

1 lit. c). Conform textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. Înalta Curte constată că, în cauza supusă analizei, au fost respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției. Astfel, potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Totodată, conform art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În prezenta cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor impuse de legea procesual penală și a constatat corect că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului T.M.C. Astfel, sunt îndeplinite în continuare condițiile cumulative impuse de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc.

pen., cu referire la art. 143 din același cod, avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, în sensul că în sarcina acestuia s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.

Înalta Curte apreciază că pericolul social concret pentru ordinea publică este evidențiat de gravitatea infracțiunilor pentru care este judecat inculpatul, împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise, modul de operare reținut în actul de sesizare, participarea inculpatului, în actul de sesizare reținându-se că acesta are preocupări pe linia accesării neautorizate a sistemelor informatice, obținerea datelor și confecționarea unor cârduri contrafăcute, cu scopul de a realiza, atât personal, cât și prin intermediari atrași în activitatea infracțională, retrageri neautorizate de numerar de la ATM-uri amplasate în România și alte state.

De asemenea, pericolul social concret rezultă și din faptul că inculpatul se presupune că a cooptat pentru săvârșirea unor astfel de infracțiuni și alte persoane, astfel că lăsarea acestuia în libertate ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură să creeze în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate și de neîncredere în justiție. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M.C. împotriva Încheierii din 11 mai 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 3958.1/103/2009. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M.C. împotriva Încheierii din 11 mai 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 3958.1/103/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 iunie 2010.