ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2181/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 mai 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și de familie, în Dosarul

nr. 3958.1/103/2009 s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului

T.M.C.

Pentru a hotărî

astfel, instanța învestită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații

T.M.C. și F.A. împotriva Sentinței penale nr. 31/P din 9 februarie 2010

pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 3958/10372009, a apreciat că

temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri față de inculpat subzistă

în continuare, impunând privarea de libertate a acestuia.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul T.M.C., care, prin apărătorul desemnat

din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și

revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte,

examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu,

potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele următoare:

Prin Sentința penală nr. 31/P din data de 09 februarie

1010, pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a dispus condamnarea inculpatului

T.M.C., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

a) falsificare a

instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa principală de 6

(șase) ani închisoare și 1 (unu) an pedeapsa complementară a interzicerii

exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

b) C. pen., după executarea pedepsei principale;

b) falsificare a

instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea

nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa principală de 6

(șase) ani închisoare și 1 (unu) an pedeapsa complementară a interzicerii

exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

b) C. pen., după executarea pedepsei principale;

c) tentativă la

efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 20 C.

pen., raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și

d) accesare fără

drept a unui sistem informatic, prevăzută de art. 42 alin. (1) din Legea nr.

161/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 1 (unu) an

închisoare.

În baza art. 33 lit.

a), 34 lit. b) și 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor

aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 6 (șase) ani

închisoare și 1 (unu) an pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.,

după executarea pedepsei principale.

În baza art. 357

alin. (3) C. proc. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata și

în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel, în termen legal, inculpații T.M.C. și F.A., cauza

formând obiectul Dosarului nr. 3958.1/103/2009 al Curții de Apel Bacău, secția

penală, cauze cu minori și de familie.

La termenul din 11

mai 2010, fixat pentru judecarea apelurilor inculpaților, instanța de control

judiciar a menținut starea de arest a inculpatului T.M.C., pronunțând

încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Cu privire la această

dispoziție a instanței, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de

libertatea sa.

De la această regulă,

există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor

prevăzute în mod expres și limitativ de prevederile art. 5 parag. 1 lit. c).

Conform textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost

arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o

infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Înalta Curte constată

că, în cauza supusă analizei, au fost respectate, deopotrivă, atât dispozițiile

cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile

Convenției.

Astfel, potrivit art.

160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea

atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Totodată, conform

art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În prezenta cauză, așa cum rezultă din încheierea

atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor impuse de

legea procesual penală și a constatat corect că temeiurile de fapt și de drept

care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în

continuare privarea de libertate a inculpatului T.M.C.

Astfel, sunt

îndeplinite în continuare condițiile cumulative impuse de dispozițiile art. 148

lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 143 din același cod, avute în vedere

la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, în sensul că în

sarcina acestuia s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea

inculpatului în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea

publică.

Înalta Curte

apreciază că pericolul social concret pentru ordinea publică este evidențiat de

gravitatea infracțiunilor pentru care este judecat inculpatul, împrejurările

concrete în care se presupune că au fost comise, modul de operare reținut în

actul de sesizare, participarea inculpatului, în actul de sesizare reținându-se

că acesta are preocupări pe linia accesării neautorizate a sistemelor

informatice, obținerea datelor și confecționarea unor cârduri contrafăcute, cu

scopul de a realiza, atât personal, cât și prin intermediari atrași în

activitatea infracțională, retrageri neautorizate de numerar de la ATM-uri

amplasate în România și alte state.

De asemenea,

pericolul social concret rezultă și din faptul că inculpatul se presupune că a

cooptat pentru săvârșirea unor astfel de infracțiuni și alte persoane, astfel

că lăsarea acestuia în libertate ar genera creșterea sentimentului de

nesiguranță al populației și ar fi de natură să creeze în rândul opiniei

publice un sentiment de insecuritate și de neîncredere în justiție.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M.C.

împotriva Încheierii din 11 mai 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală,

cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 3958.1/103/2009.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M.C. împotriva Încheierii din 11

mai 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 3958.1/103/2009.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 iunie 2010.