ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5309/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5309/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.F.N., în contradictoriu

cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea raportului de evaluare

a performanțelor individuale pentru anul 2008, astfel cum a fost modificat la data

de 11 februarie 2009 și anularea rezultatului din 20 martie 2009 dat de Președintele

Agenției Naționale de Integritate, M.A.C., contestației la raportul de evaluare.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, la data de 15 ianuarie 2009, a fost întocmit raportul de

evaluare a performanțelor sale profesionale, pentru perioada 01 ianuarie 2008-31

decembrie 2008 de către directorul general al inspecției de integritate din cadrul

Agenției Naționale de Integritate, E.I., în calitate de evaluator, iar prin acest

raport i-a fost acordat calificativul „ foarte bine”.

Ulterior, la data de 11

februarie 2009, cu depășirea termenului prevăzut de art. 108 alin. (2) din H.G.

nr. 611/2008 (până la 31 ianuarie 2009) Secretarul General al Agenției Naționale

de Integritate, H.G., în calitate de contrasemnatar, a modificat în mod abuziv nota

și calificativul acordate inițial de evaluator și i-a acordat calificativul „nesatisfăcător”.

Prin adresa din 20

martie 2009, Președintele Agenției Naționale de Integritate i-a comunicat soluția

de respingere a contestației formulată împotriva modificării din raportul de evaluare.

Reclamantul a criticat

actul administrativ contestat, susținând că temeiurile reale care au stat la baza

modificării evaluării profesionale au vizat înlăturarea sa din funcția deținută,

din cauza unui memoriu pe care l-a adresat la data de 11 februarie 2009 membrilor

Consiliului Național de Integritate, prin care a adus la cunoștință acestora faptul

că Secretarul General din cadrul Agenției Naționale de Integritate, H.G., a comis

o serie de ilegalități, după ce, la data de 05 februarie 2009 a obținut un act de

avertizare în interes public, conform art. 3 lit. a) din Legea nr. 571/2004, de

la T.I. România.

Reclamantul a mai arătat

că, anterior emiterii actului contestat, s-a încercat din partea conducerii înscenarea

unor abateri disciplinare, pentru concedierea sa din funcție pe motive disciplinare

fiind întocmit raportul din 11 martie 2009 de Comisia de disciplină constituită

la nivelul Agenției Naționale de Integritate, iar la data de 03 aprilie 2009 nu

a fost primit în instituție din ordinul Secretarului General, H.G.

Reclamantul a susținut

că, la data de 18 martie 2009, prin ordinul nr. 684/2009 emis în baza art. 99

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, republicată, s-a dispus încetarea raporturilor

sale de serviciul prin eliberarea sa din funcție.

Raportul de evaluare ce

a stat la baza acestui ordin arată că a fost modificat fără a exista un motiv imputabil

activități profesionale desfășurate ca director al Inspecției de Integritate, prin

micșorarea notelor acordate inițial de la 5 la 2,5 și chiar la nota 1 printr-o motivare

făcută dintr-o frază stereotipă conținând termeni de maximă generalitate.

Pârâtul a depus întâmpinare

prin care a invocat excepția inadmisibilității primului capăt de cerere pentru lipsa

procedurii administrative prealabile, excepția prematurității și excepția tardivității

formulării celui de al doilea capăt de cerere.

Prin sentința nr.

2116 din 04 iunie 2009, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și în considerarea

nivelului ierarhic al pârâtei de autoritate publică centrală.

La Curtea de Apel București,

secția contencios administrativ fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 12

iulie 2007.

Prin cererea formulată,

la termenul de judecată din 11 noiembrie 2009, pârâta Agenția Națională de Integritate

a solicitat suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ., întrucât prin adresa înregistrată în 26 august 2009, Parchetul de pe

lângă Judecătoria Sectorului 1 București a comunicat începerea urmăririi penale

împotriva învinuitului B.F.N. pentru infracțiunea de fals, fals în declarații prevăzute

de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., art. 291 și 292, cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen., în legătură cu serviciul.

Cererea de suspendare

a fost respinsă de instanță la termenul de judecată din 11 noiembrie 2009.

Prin sentința nr. 1970

din 28 aprilie 2010, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității

primului capăt de cerere, ca neîntemeiat, a respins excepția prematurității și excepția

tardivității formulării capătului doi de cerere ca neîntemeiate, iar pe fond a respins

acțiunea formulată de reclamantul B.F.N. ca neîntemeiată.

Referitor la excepția

inadmisibilității primului capăt de cerere, s-a constatat că actul administrativ

normativ, H.G. nr. 611/2008 reglementează modalitatea de exercitarea a dreptului

funcționarului public de a contesta pe cale administrativă rezultatul evaluării.

Autoritatea pârâtă a invocat

excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea raportului de evaluare

a performanțelor individuale pe anul 2008, dar prevederile din H.G. nr. 611/2008

menționate anterior nu dispun cu privire la modalitatea de exercitare a dreptului

funcționarului public de a solicita instanței anularea actului administrativ.

H.G. nr. 611/2008 stabilește

o procedură prealabilă specială obligatorie, conform accepțiunii dată de art. 109

C. proc. civ., iar reclamantul a urmat această procedură prealabilă, prin faptul

că a adresat conducerii autorității pârâte o contestație împotriva actului administrativ

atacat injustiție.

Susținerile pârâtei, că

reclamantul nu putea contesta raportul de evaluare și că putea contesta exclusiv

soluția dată contestației în calea administrativă de atac nu a putut fi reținută

în raport de art. 120 alin. (4) din H.G. nr. 611/2008, care prevede că funcționarul

public nemulțumit de modul de soluționare a contestației se poate adresa instanței

de contencios administrativ, în condițiile legii.

Conform art. 1 din Legea

nr. 554/2004, reclamantul a contestat atât raportul de evaluare, cât și actul prin

care i s-a comunicat soluția dată în calea administrativă de atac.

Cu privire la excepția

prematurității formulării celui de al doilea capăt de cerere, în sensul că reclamantul

a depus o plângere prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 la data de 09

aprilie 2009 și a formulat acțiunea în justiție la data de 15 aprilie 2009 înainte

de împlinirea termenului de 30 de zile stabilit de lege, se constată că susținerile

pârâtei sunt neîntemeiate.

În speță, reclamantul

a contestat raportul de evaluare a performanțelor profesionale conform procedurii

administrative reglementată de H.G. nr. 611/2009, astfel că nu mai era necesară

parcurgerea unei alte proceduri prealabile conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la excepția

tardivității contestării raportului de evaluare s-a constatat că acest aspect și

anume contestarea administrativă tardivă a raportului de evaluare a fost avut în

vedere la pronunțarea celui de-al doilea act contestat în prezenta cauză, „rezultatul

dat de Președintele Agenției Naționale de Integritate contestației formulată împotriva

raportului de evaluare din 20 martie 2009”, în sensul respingerii ca tardivă a contestației

administrative, dar această împrejurare nu poate conduce și la respingerea acțiunii

în justiție ca tardiv formulată.

Pe fondul cauzei s-au

reținut următoarele:

Evaluarea s-a realizat

în intervalul prevăzut de lege: 01-31 ianuarie 2008 și a fost consemnată în raportul

de evaluare și doar modificarea raportului a fost făcută după data de 31

ianuarie 2008.

Legea nu distinge cu privire

la acest aspect (cu referire la normele din H.G. nr. 611/2008), iar pe de altă parte,

nici chiar prevederile art. 108 nu reglementează sancțiuni în privința depășirii

termenului stabilit la 31 ianuarie 2008 pentru evaluare.

Referitor la critica adusă

de reclamant actului contestat în ceea ce privește lipsa calității legale de contrasemnatar

al actului a Secretarului General, H.G., s-au reținut următoarele:

Secretarul General este

„un demnitar din subordinea conducătorului instituției publice” conform accepțiunii

dată de art. 118 alin. (2) din H.G. nr. 611/2008 astfel că s-a constatat că susținerea

reclamantului cu privire la lipsa calității legale a contrasemnatarului actului

contestat este neîntemeiată.

Criticile aduse pe fondul

actului contestat în sensul că nu a existat la nivelul Agenției Naționale de Integritate

un raport negativ privind activitatea Inspecției de Integritate pe care reclamantul

a condus-o, în sensul că nu au fost sesizări la efectuarea peste termen ori necorespunzător

a vreunei lucrări încredințate, nu au putut fi reținute.

S-a reținut că evaluarea

se face asupra activității efectiv prestate și nu asupra împrejurării dacă persoana

evaluată a avut sesizări ori rapoarte negative.

Împotriva sentinței pronunțată

de Curtea de Apel București a declarat recurs B.F.N.

În motivarea recursului,

reclamantul a arătat, în esență, următoarele:

Prima instanță a reținut

că a fost depusă cu întârziere contestația administrativă, astfel că nu mai poate

beneficia de analizarea pe fond a contestației, cu toate că a făcut dovada că a

depus-o în termen legal, însă pârâta, cu rea-credință, nu a ținut cont deoarece

era obligată, conform art. 120 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008 să prezinte referatele

întocmite de către funcționarul public evaluat, de evaluator și de contrasemnatar,

însă în mod intenționat nu a răspuns la contestație pentru că nu avea cum să motiveze

modificarea aprecierii de serviciu.

Prima instanță a reținut

că evaluarea s-a efectuat în perioada 01-31 ianuarie 2009, iar modificarea raportului

a fost făcută după data de 31 ianuarie 2009, fără să țină seama de prevederile

art. 108 pct. 5 din H.G. nr. 611/2008 care interzic evaluarea în situația în care

raportul de serviciu este suspendat, or la data de 11 februarie 2009 el se afla

în situația prevăzută de art. 94 lit. h) din Legea nr. 188/1999.

Conform primei instanțe,

evaluarea se face asupra activității efectiv prestate și nu asupra împrejurării

că persoana evaluată a avut sesizări ori rapoarte negative, ignorând însă că evaluatorul,

în urma activității efectiv prestată i-a acordat calificativul „foarte bine” fiind

notat cu nota maximă.

Prima instanță a mai reținut

că Secretarul General al Agenției Naționale de Integritate a solicitat evaluatorului

să-i comunice o serie de lucrări și date vizând activitatea reclamantului, cu toate

că o astfel de solicitare nu mai formulase cu privire la niciun alt angajat al instituției.

Din răspunsul evaluatorului

a rezultat ce lucrări i-au fost repartizate și ce activități a desfășurat. Nu i-au

fost repartizate procese-verbale de contravenție din cauza lipsei de timp de a rezolva

astfel de lucrări, însă este de reținut că el este cel care a conceput procesele-verbale

de contravenție și care i-a instruit pe inspectorii de integritate în privința completării

acestor documente, precum și în privința aplicării prevederilor O.G. nr. 2/2001.

Prima instanță a reținut

de asemenea că în urma informaților primite, contrasemnatarul raportului a constatat

corect că aprecierile consemnate în raport nu corespund realității și a dispus modificarea

raportului de evaluare, însă nu este lămurit ce apreciere nu corespunde realității,

în condițiile în care contrasemnatarul nu a indicat niciun motiv concret.

De asemenea, Curtea a

mai reținut că adresa din 20 martie 2009, însă această afirmație este contrazisă,

precum și că reclamantul s-a adresat conducerii după expirarea termenul legal, astfel

că în mod corect a fost respinsă contestația ca tardiv formulată.

Recursul este nefondat.

Reclamantul, funcționar

public în cadrul Agenției Naționale de Integritate, a contestat raportul de evaluare

a performanțelor sale profesionale pentru anul 2008 și soluția Președintelui Agenției

Naționale de Integritate de soluționare a contestației formulată împotriva respectivului

raport de evaluare.

În procedura administrativă,

Președintele Agenției Naționale de Integritate a respins contestația formulată de

reclamant împotriva evaluării sale, astfel cum a fost modificată la data de 11 februarie

2009.

Având în vedere că potrivit

art. 120 alin. (4) din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea

și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, ceea ce se contestă în fața instanței

de contencios administrativ este soluția dată contestației formulate împotriva evaluării,

că șeful instituției a respins ca tardivă contestația formulată de către domnul

B.F.N. și că, de asemenea, prima instanță prin sentința recurată a reținut că reclamantul

a contestat raportul de evaluare, cu depășirea termenul legal, instanța de control

judiciar se va limita a examina hotărârea atacată doar sub acest aspect, astfel

că motivele de recurs ce vizează alte chestiuni decât regularitatea formulării contestației

în procedura administrativă nu vor fi analizate.

Conform pieselor dosarului,

observă Înalta Curte, raportul de evaluare i-a fost comunicat reclamantului la data

de 09 martie 2009, având posibilitatea să-l conteste în 5 zile calendaristice de

la luarea la cunoștință, conform art. 120 alin. (2) din H.G. nr. 611/2008. În pofida

acestei dispoziții legale, reclamantul a depus contestația abia la 17 martie 2009,

tardiv. Reclamantul susține că a făcut dovada formulării în termen a contestației,

însă apărarea sa nu poate fi reținută. Astfel, este redată o discuție lipsită de

relevanță pentru chestiunea în discuție, iar la filele aflate la dosarul Curții

de Apel București se află copia contestației, datată într-adevăr la 13 martie 2009,

dar înregistrată la Agenția Națională de Integritate în 17 martie 2009 și un referat,

datat de către reclamant tot 13 martie 2009, dar înregistrat, de asemenea, în 17

martie 2009.

În concluzie, chiar pe

înscrisurile la care se referă reclamantul se află aplicată ștampila instituției,

cu data de 17 martie 2009, ceea ce dovedește tardivitatea formulării contestației

în raport de prevederile art. 120 alin. (2) din H.G. nr. 611/2008.

Față de cele ce preced,

rezultă că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, astfel că Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant, conform art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.F.N. împotriva sentinței nr. 1970 din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 noiembrie 2010.