ÎCCJ, Decizia nr. 9/2013

Problema de drept care a generat practica neunitară Recursurile în interesul legii, astfel cum au fost sintetizate prin recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, aprobată prin Legea nr. 109/2012, cu referire la revizuirea din oficiu a pensiilor prevăzute de art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările ulterioare, atunci când printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-au dispus anularea deciziei de recalculare emise în temeiul Legii nr. 119/2010 și menținerea în plată a pensiei de serviciu, în cuantumul anterior.

Examenul jurisprudențial Prin recursurile în interesul legii se arată că, în practica judiciară, nu există un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept ce formează obiectul judecății.

Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești 3.1. Într-o primă orientare jurisprudențială, majoritară, deciziile de revizuire emise în temeiul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, au fost menținute ca legale, reținându-se că prin acest act normativ a fost reglementată o altă etapă în procesul de transformare a pensiilor speciale în pensii de asigurări sociale, etapă în care s-a procedat la revizuirea, cu respectarea principiului contributivității, a cuantumului pensiilor prevăzute de art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 care au făcut obiect al recalculării. Faptul că decizia de recalculare precedentă, emisă în temeiul Legii nr. 119/2010, a fost anulată în cadrul unei proceduri judiciare ce a fost finalizată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care s-a dispus și menținerea în plată a pensiei de serviciu anterioare nu înseamnă că nu mai pot fi aplicate prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012. Dimpotrivă, și în aceste situații sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, întrucât obligațiile rezultate din anularea prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile a deciziilor de recalculare emise în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, subzistă doar atât timp cât este în vigoare și temeiul legal în baza căruia au fost pronunțate hotărârile judecătorești respective. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 215 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012. Puterea de lucru judecat de care beneficiază hotărârea judecătorească anterioară prin care a fost anulată decizia de recalculare a pensiei emise în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, va funcționa numai pentru perioada de timp cât obiectul judecății precedente este în ființă și cât timp se păstrează temeiul juridic ce a stat la baza emiterii sale, iar obligațiile rezultate din anularea deciziilor de recalculare subzistă doar atât timp cât este în vigoare temeiul legal în baza căruia au fost pronunțate hotărârile judecătorești definitive și irevocabile. Totodată, s-a reținut că nu se aduce atingere dreptului de proprietate, fiind invocată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Ana Maria Frimu împotriva României și alte 4 cereri (Decizia din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 decembrie 2012, paragrafele 44 și 48), și nici principiului stabilității raporturilor juridice, întrucât respectarea acestui principiu nu exclude o intervenție ulterioară a legiuitorului, dacă anumite circumstanțe obiective sunt de natură să impună o atare intervenție. 3.2. Într-o a doua orientare jurisprudențială, minoritară, deciziile de revizuire au fost anulate, considerându-se că dispozițiile art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, nu sunt aplicabile, întrucât se încalcă autoritatea de lucru judecat izvorâtă din hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a stabilit în favoarea reclamanților dreptul de a beneficia în continuare de pensia specială, în cuantumul avut anterior aplicării Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, invocându-se principiile ce decurg din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Pravednaya împotriva Rusiei, Hotărârea din 18 noiembrie 2004). Astfel, s-a reținut că aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat presupune ca partea care a câștigat procesul să se poată prevala, într-o nouă judecată, de dreptul recunoscut printr-o hotărâre judecătorească, fără ca instanța în fața căreia este invocată această apărare să mai poată lua în discuție existența dreptului, ceea ce rezidă în obligativitatea dezlegărilor date prin hotărârea judecătorească anterioară cu privire la problemele de drept dezbătute care sunt reiterate în noul litigiu. Întrucât dreptul de a beneficia de cuantumul pensiei, astfel cum a fost stabilit anterior recalculării efectuate în baza Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care s-a stabilit că aplicarea acestui act normativ este contrară principiilor instituite prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu se mai poate recurge la revizuirea pensiei prin aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, decât cu încălcarea principiului securității raporturilor juridice și al drepturilor astfel stabilite care constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. În acest sens, au fost invocate și considerentele Deciziei nr. 215 din 13 martie 2012, pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a arătat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, nu cuprinde prevederi care să împiedice executarea unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, atât timp cât este în vigoare temeiul legal în baza căruia aceste hotărâri au fost pronunțate.

Opinia procurorului general Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că prima orientare jurisprudențială majoritară este în litera și spiritul legii, pentru următoarele considerente: În temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, s-a realizat recalcularea tuturor pensiilor speciale prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, în scopul integrării pensiilor de serviciu în sistemul public de pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare. Cuantumul pensiilor a fost determinat prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat cu valoarea punctului de pensie, pe baza documentelor existente în dosarele de pensionare. Procedura de recalculare a pensiilor prevăzute de art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, a fost detaliată și s-a desfășurat în baza metodologiei de recalculare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care, în cuprinsul art. 2, a stabilit un termen de 30 de zile de la data intrării sale în vigoare pentru realizarea acestor operațiuni. Cu privire la măsurile promovate prin Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în Cauza Ana Maria Frimu împotriva României și alte 4 cereri (Decizia din 7 februarie 2012, citată anterior) și în Cauza Constantin Abăluță și alții împotriva României (Decizia din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 16 august 2012), că reforma sistemelor de pensii s-a bazat pe motive obiective, respectiv contextul economic și corijarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii, și că reducerea cuantumului pensiilor a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul unitar prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, și ulterior de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, fiind menite să asigure echilibrul bugetar și să corijeze disparitățile existente între diferitele sisteme de pensii, astfel încât motivele care au stat la baza adoptării acestei legi nu au fost considerate nerezonabile sau disproporționate, iar măsurile criticate de reclamanți nu au fost de natură să îi facă pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, a instituit o nouă procedură de revizuire a pensiilor, distinctă și ulterioară celei realizate prin Legea nr. 119/2010. Astfel, prin art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, s-a prevăzut că pensiile prevăzute de art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor acestei legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență. Rezultă astfel că au format obiect al procedurii de revizuire toate deciziile de recalculare a pensiei emise în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, fără vreo distincție, după cum acestea au fost sau nu atacate în justiție, iar în această din urmă ipoteză, indiferent dacă au fost sau nu menținute de instanțe. Întrucât ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, sfera de aplicare a procedurii instituite prin acest act normativ nu poate fi limitată doar la revizuirea deciziilor de recalculare care nu au fost contestate în justiție ori în privința cărora contestațiile au fost respinse și nici la procedurile inițiate de beneficiarii deciziilor de recalculare a pensiilor emise în baza Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, care au formulat cereri în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012. În sensul celor statuate în jurisprudența Curții Constituționale (deciziile nr. 214/2012 și nr. 215/2012), dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, nu fac trimitere și nici nu urmăresc anularea ori lipsirea de efect a hotărârilor judecătorești prin care s-au anulat deciziile de recalculare emise în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, și al Hotărârii Guvernului nr. 737/2010 și nu pot fi reținute încălcări ale dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la aceeași convenție. În plus, din prevederile art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, rezultă că s-a urmărit ca în procedura de revizuire să nu fie afectate, prin restituire, drepturile de pensie deja încasate de beneficiari, fie în baza unor hotărâri judecătorești, fie în baza deciziilor de recalculare, de vreme ce obligația de restituire instituită prin text vizează doar plata către beneficiari a diferențelor dintre cuantumul cuvenit al pensiei, rezultat în urma recalculării, și cel obținut în urma revizuirii, pentru perioada de la 1 septembrie 2010 și până la data revizuirii. Ca atare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, nu a retroactivat asupra prestațiilor deja încasate de beneficiarii drepturilor de pensie, acestea nefiind supuse restituirii, iar efectele hotărârilor judecătorești prin care s-au anulat deciziile emise în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, și s-a dispus plata pensiilor în cuantumul avut anterior recalculării au rămas câștigate pe toată perioada cuprinsă între data rămânerii definitive și irevocabile a acestor hotărâri judecătorești și data emiterii deciziilor de revizuire în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012. În acest sens, au fost invocate, mutatis mutandis, și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1.286 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011.

Raportul asupra recursurilor în interesul legii Prin raportul întocmit, în temeiul art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au propus și au motivat proiectul soluției de admitere a recursurilor în interesul legii și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor ce formează obiectul judecății, în sensul primei orientări jurisprudențiale.

Înalta Curte Examinând sesizările cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție a fost legal sesizată, iar recursurile în interesul legii sunt admisibile, fiind îndeplinite cumulativ cerințele impuse de dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă, referitoare la autorul sesizării și existența unei jurisprudențe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată. Problema de drept ce formează obiectul judecății vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, cu referire la revizuirea pensiilor prevăzute de art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, în ipoteza în care, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pronunțată în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, s-au dispus anularea deciziei de recalculare a pensiei de serviciu și menținerea în plată a acestei pensii. Practica neunitară care a determinat promovarea prezentului recurs în interesul legii a fost creată de interpretarea diferită a noțiunilor de "putere de lucru judecat" și de "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a principiului stabilității raporturilor juridice izvorâte din hotărâri judecătorești irevocabile. Analizând atât argumentele prezentate de instanțe în cele două opinii jurisprudențiale contrare, precum și argumentele invocate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și jurisprudența relevantă a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Sub aspectul existenței puterii de lucru judecat a hotărârii judecătorești prin care a fost soluționată contestația împotriva deciziei de recalculare a pensiei dispusă în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, față de contestația formulată cu privire la decizia de revizuire a aceleiași pensii, emisă în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, se constată că cele două hotărâri judecătorești sunt pronunțate în baza unor temeiuri juridice diferite, respectiv Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012. Or, pentru existența "lucrului judecat", potrivit art. 1201 din Codul civil, este nevoie de o triplă identitare: de părți, de obiect și de cauză, care nu se regăsește în situația analizată, întrucât cele două contestații, deși implică aceleași părți și au același obiect, nu se întemeiază pe aceeași cauză. Sub acest aspect, în Decizia nr. 215 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012, Curtea Constituțională a precizat că "Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011 are în vedere o nouă procedură de recalculare a pensiilor, distinctă și ulterioară celei realizate prin Legea nr. 119/2010". Ca atare, puterea de lucru judecat de care beneficiază hotărârea judecătorească prin care s-a anulat decizia de recalculare a pensiei emisă în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, este limitată în timp, existând numai atâta vreme cât este în vigoare temeiului juridic care a constituit cauza contestației. În același sens, referindu-se la hotărârile judecătorești pronunțate în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, s-a exprimat de altfel și Curtea Constituțională în aceeași decizie nr. 215 din 13 martie 2012, statuând următoarele: "astfel de hotărâri judecătorești se bucură de autoritatea de lucru judecat și determină obligarea autorităților publice la plata drepturilor de pensie astfel cum au fost constatate de către instanțele de judecată, însă această obligație subzistă atât timp cât este în vigoare și temeiul legal în baza căruia au fost pronunțate hotărârile judecătorești definitive și irevocabile". Tot astfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat și prin Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, statuând că autoritatea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească este una absolută pe toată durata de aplicare a prevederii legale care a stat la baza pronunțării hotărârii. În acest context, Înalta Curte apreciază că prezintă relevanță și considerentele cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 1.286 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011, în care s-a precizat că "ceea ce se subsumează conceptului de facta praeterita este dobândirea calității de pensionar. [] drepturile rezultate în urma obținerii calității menționate [] se constituie în veritabile efecte rezultante ale actului de pensionare, ceea ce nu înseamnă că actul de pensionare determină a priori și ad aeternam cuantumul pensiei/drepturilor aflate în plată. Astfel, prestațiile de asigurări sociale, subsecvente actului de pensionare, nu pot fi considerate ab initio ca fiind facta praeterita. Ele devin facta praeterita pe măsura curgerii timpului", astfel încât "cuantumul pensiei la care este îndrituit pensionarul pentru perioada ce urmează unei luni încheiate este mai degrabă un efect viitor al raporturilor juridice trecute - facta futura, întrucât raportul juridic trecut, în speța de față, se constituie chiar în dobândirea calității de pensionar și toate prestațiile succesive lunare sub forma pensiei sunt facta futura, care, pe măsura trecerii timpului, devin facta praeterita". Raportat la considerentele expuse, în contextul prezentei cauze, este de reținut că eventualele modificări legislative afectează numai de la momentul intrării lor în vigoare pensiile care sunt în curs de plată. Astfel, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, legiuitorul român a înțeles să modifice condițiile în care are loc pentru viitor revizuirea pensiilor de serviciu, anterior reglementate prin Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, și pusă în practică prin Hotărârea Guvernului nr. 737/2010, aflându-ne, drept urmare, în situația unor proceduri legale separate și succesive. Cu alte cuvinte, revizuirea pensiilor de serviciu, dispusă în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, prin faptul că a abrogat Hotărârea Guvernului nr. 737/2010, constituie o reglementare nouă în materia recalculării pensiilor, prin care legiuitorul a dispus cu privire la acordarea și condițiile de acordare a acelor prestații de asigurări sociale, respectiv asupra componentei necontributive a pensiei de serviciu, care constituie un drept neprevăzut în Constituție. Sub acest aspect, se constată că, în Decizia nr. 855 din 18 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, Curtea Constituțională a precizat că "legiuitorul este liber de a dispune cu privire la acordarea și condițiile de acordare a unor drepturi care nu sunt prevăzute de Constituție", iar, în Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 53 din Constituție "sunt lipsite de relevanță, întrucât dreptul la pensie vizează pensia obținută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituțional la pensie de serviciu, deci la suplimentul financiar acordat de stat". În temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, revizuirea se impune a fi realizată asupra tuturor pensiilor de serviciu, fără a se face nicio distincție, câtă vreme în acest nou act normativ nu există prevederi în acest sens, fiind corect aplicat principiul ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus. Au fost astfel revizuite inclusiv acele dispoziții de pensionare supuse anterior judecății și finalizate irevocabil prin admiterea contestației, anularea revizuirii și dispunerea punerii în plată a pensiilor de serviciu. Potrivit considerentelor anterioare privind efectele în timp născute de dispoziția de pensionare, o nouă revizuire a unui drept confirmat pe cale judecătorească poate avea loc atunci când dreptul se exercită prin prestații succesive, întrucât în această situație prestațiile, constituind facta futura, intră sub imperiul legii noi, de la momentul la care legea intră în vigoare. În Decizia nr. 1.048 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, Curtea Constituțională a arătat că "partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată [. ..] în noțiunea de «bun», ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii". Prin urmare, legea nouă, aplicându-se numai prestațiilor efectuate după intrarea sa în vigoare, nu aduce atingere puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești pronunțate sub incidența altei legi. Posibilitatea de modificare a legilor constituie o expresie a suveranității statelor, iar, în acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că "statele părți la Convenție se bucură de o marjă de apreciere destul de mare atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale. Întrucât adoptarea legilor pentru a stabili echilibrul dintre cheltuielile și veniturile statului implică de obicei un examen al chestiunilor politice, economice și sociale, Curtea consideră că autoritățile naționale se află în principiu într-o poziție mai bună pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv și aceasta respectă alegerile lor, cu excepția situației în care acestea sunt în mod evident lipsite de o bază rezonabilă" (Cauza Ana Maria Frimu împotriva României și alte 4 cereri, Decizia din 7 februarie 2012, citată anterior, paragraful 41). Cât privește existența unei "baze rezonabile" pentru adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, Curtea Constituțională, în Decizia nr. 214 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2012, a considerat că adoptarea acestui act normativ are natura unei situații extraordinare, întrucât "prin aplicarea metodologiei de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 737/2010, emisă în aplicarea Legii nr. 119/2010, în practică, s-a ajuns la emiterea unor decizii de stabilire a cuantumului pensiilor neconforme cu situația veniturilor realizate pe parcursul vieții profesionale a destinatarilor măsurilor de recalculare, precum și faptul că era necesară remedierea acestei situații într-un termen cât mai scurt, pentru a se asigura valorificarea în mod just și în conformitate cu principiul contributivității a drepturilor de pensie a unor largi categorii socioprofesionale". De asemenea, referindu-se la temeiul adoptării Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menționat că "reforma sistemelor de pensii se baza pe motive obiective invocate la momentul adoptării Legii nr. 119/2010, respectiv contextul economic actual și corijarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii" (Cauza Ana Maria Frimu împotriva României și alte 4 cereri, Decizia din 7 februarie 2012, citată anterior, paragraful 42). Întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011 este adoptată în scopul remedierii procedurii prevăzute de Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, se poate afirma că argumentele Curții Constituționale sunt valabile și în susținerea existenței unei "baze rezonabile" pentru adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012. Potrivit celor reținute de Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 215 din 13 martie 2012, "Dacă Legea nr. 119/2010 constituie reglementarea de drept substanțial prin care pensiile de serviciu au fost transformate în pensii contributive, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011 reprezintă prevederea legală de natură procedurală prin care statul reglementează procedura recalculării pensiilor și modul de calcul al drepturilor de pensie, ținând cont de specificul situațiilor categoriilor socioprofesionale în cauză". Practic, prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011, legiuitorul a înțeles să reglementeze o nouă procedură de recalculare a pensiilor de serviciu, distinctă și ulterioară, denumită "revizuire", și având în vedere alte criterii decât cele menționate în Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, și detaliate în Hotărârea Guvernului nr. 737/2010. Astfel, prima recalculare a pensiei de serviciu urmează a fi reluată, indiferent de soluțiile pronunțate în contestațiile soluționate în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, ceea ce demonstrează că niciun aspect dezlegat de către instanță în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, nu poate fi opus în cadrul noii proceduri cu putere de lucru judecat. Drept urmare, particularitatea raportului existent între Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, se reflectă și în ceea ce privește efectul pozitiv al puterii lucrului judecat. În doctrină, referitor la autoritatea în fața instanței civile a unei hotărâri judecătorești pronunțate de o altă instanță civilă, se menționează că, dacă cel de-al doilea litigiu se suprapune doar în parte cu ceea ce a fost deja judecat, astfel cum se întâmplă în speța de față, în care cauza este diferită, atunci va interveni efectul pozitiv, care trebuie să asigure evitarea contrazicerii între cele două hotărâri. Aceasta înseamnă că instanța trebuie să considere drept "dat" conținutul hotărârii anterioare, pe care va trebui să își fundamenteze propria hotărâre (Adina Nicolae, "Relativitatea și opozabilitatea efectelor hotărârii judecătorești", Editura Universul Juridic, 2008, p. 229). Or, din moment ce revizuirea dispusă de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, impune reluarea procedurii de recalculare, acest "dat" al hotărârii judecătorești anterioare rămâne lipsit de conținut. În aceste condiții, deși fundamentul efectului pozitiv trebuie găsit în imutabilitatea verificării jurisdicționale și ceea ce a stabilit deja judecătorul nu mai poate fi reluat într-un proces ulterior (Adina Nicolae, "Relativitatea și opozabilitatea efectelor hotărârii judecătorești", Editura Universul Juridic, 2008, p. 230), particularitatea amintită a raportului dintre Legea nr. 119/2010, aprobată prin Legea nr. 109/2012, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, face ca acest efect pozitiv să nu se manifeste, întrucât, chiar în conținutul său, noua lege permite reluarea verificării jurisdicționale în scopul aplicării unor noi criterii de revizuire. Concluzionând, se poate afirma că nu există putere de lucru judecat a hotărârii judecătorești pronunțate într-o contestație prin care a fost anulată, în mod irevocabil, decizia de revizuire a pensiei de serviciu în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, față de o nouă contestație formulată împotriva deciziei de revizuire a aceleiași pensii de serviciu, emisă în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012. O atare concluzie este susținută și de opinia doctrinară potrivit căreia "o hotărâre nu se poate opune cu putere de lucru judecat unei cereri bazate pe o cauză care a luat naștere după pronunțarea respectivei hotărâri" (Adina Nicolae, "Relativitatea și opozabilitatea efectelor hotărârii judecătorești", Editura Universul Juridic, 2008, p. 83) Pentru aceleași argumente nu poate fi reținută nici încălcarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind încălcarea dreptului de acces la instanță, ca efect al înlăturării efectelor unei hotărâri judecătorești irevocabile. Întrucât efectele hotărârilor judecătorești prin care au fost anulate deciziile emise în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, și păstrate în plată pensiile de serviciu au fost executate până la momentul emiterii noii decizii de revizuire date în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, nu se poate aprecia că accesul la justiție este iluzoriu, prin neexecutarea unui hotărâri judecătorești în detrimentul uneia dintre părți, astfel încât practica Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 7 mai 2002, pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei) invocată în opinia minoritară nu este incidentă. Analizând cel de-al doilea argument care a dat naștere practicii neunitare, cel al existenței în patrimoniul contestatorilor a unui "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenția europeană a drepturilor omului, rezultând din recunoașterea pe cale judecătorească, în mod definitiv și irevocabil, a dreptului de a încasa pensia de serviciu, într-un cuantum care nu mai poate fi revizuit, se observă că asupra acestui argument s-au pronunțat deja atât Curtea Constituțională, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, ale cărei considerente de principiu sunt valabile și în prezenta cauză, Curtea Constituțională a statuat, cu privire la regimul special al pensiilor de serviciu, în sensul că "acestea sunt compuse din două elemente, [. ..] și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului [. ..]. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat". S-a arătat, de asemenea, că "acordarea acestui supliment [. ..] nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia". Prin urmare, "partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de «bun», ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii". La aceeași concluzie a ajuns și Curtea Europeană a Drepturilor Omului atunci când a apreciat că "diminuarea pensiilor reclamantelor, deși substanțială [în proporție de aproximativ 70%], constituia o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general de pensii prevăzut de Legea nr. 19/2000 pentru a obține echilibrul bugetar și de a corecta disparitățile existente între diferitele sisteme. După exemplul Curții Constituționale, Curtea estimează că aceste motive nu ar putea fi considerate nerezonabile sau disproporționate", iar "măsurile criticate de către reclamante nu le-au făcut să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor" (Cauza Ana Maria Frimu împotriva României și alte 4 cereri, Decizia din 7 februarie 2012, citată anterior, paragrafele 44 și 48). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a luat în considerare totodată faptul că "reforma sistemelor de pensii nu a avut efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale dobândite în temeiul contribuțiilor plătite în timpul anilor de activitate" (Cauza Ana Maria Frimu împotriva României și alte 4 cereri, Decizia din 7 februarie 2012, citată anterior, paragraful 45), recunoscând astfel protecția noțiunii de "bun" numai în limitele pensiei contributive. Având în vedere că situațiile juridice din cauzele analizate în prezentul recurs se suprapun integral cu cea avută în vedere de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ana Maria Frimu împotriva României și alte 4 cereri (Decizia din 7 februarie 2012, citată anterior) și că sunt diferite de cauzele invocate în opinia minoritară, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat anterior încălcări ale drepturilor fundamentale, se poate aprecia cu temei că acestea din urmă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 18 noiembrie 2004, pronunțată în Cauza Pravednaya împotriva Rusiei; Hotărârea din 31 mai 2011, pronunțată în Cauza Maggio și alții împotriva Italiei; Hotărârea din 14 februarie 2012, pronunțată în Cauza Arras și alții împotriva Italiei; Hotărârea din 14 decembrie 1999, pronunțată în Cauza Antonakopoulos, Vortsela și Antonakopoulous împotriva Greciei; Hotărârea din 28 martie 2000, pronunțată în Cauza Dimitrios Georgiadis împotriva Greciei) nu pot determina o altă soluție în prezentul recurs în interesul legii. În ceea ce privește interpretarea diferită a principiului stabilității raporturilor juridice, se observă că respectarea acestui principiu nu interzice o intervenție ulterioară a legislativului într-un domeniu deja reglementat, cu condiția ca o astfel de intervenție să fie impusă de motive obiective, iar eventuala ingerință asupra drepturilor pe care legea anterioară le-a recunoscut să fie legală, legitimă și să păstreze un just echilibru între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat. Dacă existența unor motive obiective pentru adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 a fost demonstrată anterior, pe baza argumentelor precizate în preambulul său, în ceea ce privește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească ingerința, constând în reducerea pensiilor ca urmare a revizuirii acestora, trebuie avute în vedere aceleași argumente care au stat la baza verificării ingerinței aduse prin Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, întrucât efectele acestor două acte normative asupra "bunului" sunt identice. O analiză asupra ingerinței din perspectiva "dreptului la respectarea bunului", bun concretizat în pensia de serviciu, prin recalcularea acesteia în temeiul unui act normativ, a fost realizată în cadrul recursului în interesul legii soluționat prin Decizia nr. 29/2011, prin care completul legal constituit al Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis că Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, care a suprimat acordarea beneficiului necontributiv suportat de bugetul de stat, diminuând astfel pensia de serviciu până la limita beneficiului contributiv, reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Primul Protocol al Convenției europene a drepturilor omului. S-a constatat, de asemenea, că, pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aceasta trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat. Motivele prezentate anterior în demonstrarea inexistenței puterii lucrului judecat determină constatarea că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, nu reglementează raporturi juridice izvorâte din hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, ci se aplică pensiilor plătite după intrarea sa în vigoare, acestea constituind fapte juridice constând în prestațiile de asigurări sociale, subsecvente actului de pensionare, corespunzătoare lunii în curs în care sunt calculate, în temeiul legii în vigoare la momentul plății. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea securității raporturilor juridice izvorâte din hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, iar, în ceea ce privește prestațiile de asigurări sociale născute sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, argumentele pentru care o astfel de încălcare nu există au fost pe larg expuse atât în Decizia nr. 29/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011, cât și în Decizia din 7 februarie 2012, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ana Maria Frimu împotriva României și alte 4 cereri, citată anterior. Considerentele din cuprinsul acestor hotărâri pot fi valorificate și în cauza de față, pentru motive de identitate, deoarece revizuirea pensiei de serviciu din perspectiva unui alt temei juridic, cel al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, produce aceleași consecințe juridice ca și recalcularea prevăzută de Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, respectiv diminuarea pensiei de serviciu. Astfel fiind, putem concluziona că, atâta vreme cât posibilitatea de recalculare a pensiilor de serviciu a fost deja acceptată, argumentul privind încălcarea principiului securității raporturilor juridice nu poate împiedica revizuirea pensiilor prevăzute de art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, ca urmare a aplicării art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești și de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, va stabili că sunt supuse revizuirii și pensiile prevăzute de art. 1 lit. c) -h) din Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, atunci când deciziile de recalculare emise în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, și al Hotărârii Guvernului nr. 737/2010 au fost anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile, fiind menținut cuantumul pensiei anterioare, fără a se putea reține puterea de lucru judecat a acestor din urmă hotărâri.