ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2642/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2642/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 7560/95/2010

pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta L.C. a chemat în judecată pe pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței să

dispună obligarea acestuia la plata de daune morale în cuantum de 1.000.000 euro,

conform precizării ulterioare (fila 18 dosar).

În esență, s-a arătat că din anul

2006 până în prezent a fost angajată în calitate de avocat în diverse cauze

penale și civile pe rolul instanțelor și parchetelor din județul Gorj, cauze în

care magistrații au manifestat față de reclamantă un comportament

discriminatoriu în raport cu de ceilalți avocați ai baroului desființat prin

Legea nr. 3/1948. Astfel, dacă nu s-a invocat de către avocați ai baroului

considerat desființat în opinia reclamantei, au invocat din oficiu o excepție

inexistentă, anume cea a lipsei calității de avocat, pe care ulterior au și

admis-o.

Reclamanta a concluzionat că timp de

patru ani a trebuit să-și desfășoare activitatea într-un stres greu de imaginat

și suportat, sub teroare și într-un mediu dăunător sănătății, iar atitudinea

magistraților i-a adus suferințe psihice, precum și atingerea demnității,

onoarei și reputației.

În drept, acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 3 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Reclamanta a formulat precizare la

acțiune (fila 18 dosar), iar la primul termen de judecată din 08 iulie 2010 a

învederat instanței de judecată că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art.

3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pârâtul a depus întâmpinare,

solicitând respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 94 din 22

februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 7560/95/2010, s-a

respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta L.C., în contradictoriu

cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî astfel instanța a

apreciat că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, are calitate

procesuală pasivă, cât timp sunt solicitate despăgubiri pentru activitatea

generală a justiției ca serviciu public, în raport de prevederile art. 25 din

Decretul nr. 31/1954, iar din cele expuse în motivarea de fapt a cererii de

chemare în judecată reclamanta a susținut în esență, că i s-a aplicat un

tratament degradant, inuman, în sensul art. 3 din C.E.D.O. de către magistrații

gorjeni, judecători și procurori, prin analizarea excepției lipsei calității de

reprezentant al părții, respectiv de mandatar avocat.

S-a reținut că în diverse cauze

penale sau civile s-a invocat amintita excepție, reclamanta trebuind să

demonstreze cu înscrisuri calitatea sa de avocat și că, prin mai multe

rezoluții ale procurorilor și hotărâri definitive ale instanțelor penale, cu

referire la reclamantă și la alți colegi în situația sa, s-a stabilit că nu au

săvârșit vreo infracțiune, desfășurându-și activitatea în temeiul unei hotărâri

judecătorești definitive.

Tribunalul a concluzionat că

reclamanta a invocat nerecunoașterea calității sale de avocat, nu calitatea sa

de parte în cauză, nefiind deci vorba despre o judecare a sa, așa cum invocă

neîntemeiat în cererea de chemare în judecată.

Instanța a mai reținut că în raport

de materialul probator existent la dosar, respectiv martori, înscrisuri și

înregistrarea audio pe parcursul mai multor termene de judecată a unui dosar

penal, nu s-a făcut dovada supunerii reclamantei la tratamente degradante și

inumane, care să atragă incidența în cauză a prevederilor art. 3 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal a declarat apel reclamanta L.C., criticând-o pentru netemeinicie

și nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 282 – 298 C. proc. civ.

În motivarea apelului a reiterat

succint susținerile formulate prin cererea de chemare în judecată și a făcut

referire la temeiul legal al cererii și probatoriul administrat în cauză.

A arătat că la instanța de fond s-a

formulat cerere de abținere, cât și de recuzare a președintelui completului de

judecată, acestea fiind în mod greșit respinse, câtă vreme președintele din

prezenta cauză (la instanța de fond) a făcut parte din unul din completele de

judecată care au pus în discuție excepția lipsei calității de avocat, fără însă

a se pronunța asupra acesteia.

A mai arătat că, prin respingerea

cererii de abținere, cât și a cererii de recuzare a fost încălcat art. 6

paragraful 1 din C.E.D.O., întrucât judecătorul în cauză nu a dat dovadă de

imparțialitate, nu a oferit suficiente garanții pentru a exclude orice îndoială

legitimă ce exista asupra sa.

Că, lipsa de imparțialitate rezultă

din faptul că a permis unei persoane să-i afecteze imaginea și reputația

reclamantei, chiar în timpul dezbaterilor din prezenta cauză și mai mult, a

respins nemotivat cererea reclamantei de eliberare a unei copii a CD-ului depus

ca probă în dosar.

În același timp a arătat că lipsa de

imparțialitate rezultă și din faptul că a fost respinsă cererea de reaudiere a

martorei C.G. căreia i s-a făcut rău în timpul depoziției și cu toate că a

solicitat audierea acesteia la un alt termen de judecată, cererea a fost

respinsă.

A mai susținut că instanța de fond

nu a analizat probele administrate în cauză, nu a avut în vedere declarațiile

martorilor și nici înregistrările din ședința penală, nu a analizat cauza în

raport de practica C.E.D.O., depusă la dosar de reclamantă.

Totodată, a susținut că hotărârea

cuprinde motive străine de natura pricinii, instanța de fond rezumându-se în

motivarea hotărârii la elemente generale de procedură civilă, fără să analizeze

în funcție de motivele acțiunii și de dispozițiile Codului de procedură civilă

și Codului de procedură penală.

A susținut, de asemenea, că instanța

a încălcat dispozițiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ., prin faptul că a

analizat situația barourilor, fără a motiva hotărârea în funcție de obiectul și

motivele acțiunii.

Apelanta a susținut că instanța de

fond a reținut greșit că nu s-au depus acte medicale prin care să facă dovada

afectării psihice, atâta timp cât C.E.D.O. a recunoscut persoanelor dreptul de

a nu face publice actele medicale cu caracter secret (decizia Vernon,

paragraful 20).

A mai susținut că instanța de fond

nu a observat că în judecarea cauzelor din dosarele atașate, instanțele de

recurs nu s-au pronunțat pe aspectul încălcării dreptului la apărare invocat de

recurenți, în calea de atac reclamanta având calitatea de avocat.

În același timp a arătat că instanța

de fond nu a amintit în motivarea hotărârii de practica judiciară a C.E.D.O.

(depusă la dosar de reclamantă), aceasta reținând în mod greșit că instanțele

de judecată au respectat supremația legii, deși în ceea ce o privește pe

apelanta reclamantă, nu s-a respectat minimul de procedură și nici drepturile

recunoscute tuturor cetățenilor.

A precizat că afirmațiile

judecătorilor la adresa sa i-au adus atingere imaginii și demnității și au fost

efectuate în scopul de a determina părțile pe care le asista să o considere o

impostoare, să renunțe la serviciile sale și în același timp, să o determine să

renunțe la profesia de avocat.

A susținut că nicio instanță nu a

disjuns capătul de cerere privind excepția lipsei calității de avocat ce

echivalează cu exercitarea fără drept a profesiei, pentru a fi înaintat

parchetului, singura instituție competentă să soluționeze această faptă.

Că, mai mult, instanțele de judecată

nu au ținut cont de rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu,

definitivă și irevocabilă, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire

penală a reclamantei pentru infracțiunea de exercitare fără drept a profesiei

de avocat și nici de practica I.C.C.J. referitoare la această faptă, care este

îndrumătoare pentru instanțele inferioare, încălcându-se dispozițiile art. 329

C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 234 din 28

aprilie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la susținerile apelantei

ce vizează modalitatea de soluționare a cererii de abținere și respectiv de

recuzare a președintelui completului de judecată, s-a constatat că sunt

neîntemeiate, întrucât cererea de abținere formulată de magistratul G.R.,

președintele completului de judecată a fost soluționată prin încheierea nr. 1

din 10 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 7560/95/2010,

cererea fiind respinsă cu motivarea că, în speță nu se regăsește nici una

dintre ipotezele prevăzute de art. 24 C. proc. civ. sau de recuzare prevăzute

de art. 27 C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea de

recuzare formulată de reclamanta L.C. la data de 22 februarie 2011 (fila 170

dosar fond), s-a constatat că aceasta este nefondată, întrucât, din lucrările

dosarului nu rezultă că judecătorul recuzat – G.R. și-a spus părerea cu privire

la litigiul din prezenta cauză, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art.

27 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., așa cum corect s-a reținut și prin

încheierea nr. 3 din 22 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Gorj, prin care

s-a respins ca nefondată cererea de recuzare.

Cât privește aspectele invocate de

apelanta reclamantă referitoare la imparțialitatea președintelui completului de

judecată de la instanța de fond, care în cursul dezbaterilor din prezenta

cauză, ar fi permis unei persoane să-i afecteze reclamantei imaginea și

reputația, cu încălcarea art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O., curtea de apel a

constatat că din analiza lucrărilor dosarului, nu a rezultat nicio dovadă în

acest sens, susținerile apelantei sub acest aspect, cât și cele potrivit cărora

judecătorul a refuzat legitimarea persoanei respective și consemnarea în

încheierea de ședință, neavând suport probator.

Mai arată curtea că și susținerea

legată de lipsa de imparțialitate a instanței, bazată pe respingerea nemotivată

a cererii de eliberare a unei copii a CD-ului prezentat ca probă în cauză, este

nefondată, întrucât CD-ul atașat la dosarul cauzei a fost audiat la data de 1

februarie 2011 de completul de judecată în prezența reclamantei, a

reprezentantului pârâtului, a martorei C.G. și a specialistului IT A.P., așa

încât reclamanta a avut posibilitatea să ia cunoștință de înregistrările

existente pe acest CD.

De asemenea, Curtea a apreciat că

cererea reclamantei privind eliberarea unei copii a CD-ului este nejustificată,

având în vedere și temeiul legal invocat, respectiv art. 91

2

alin. (5)

C. proc. pen.

În ceea ce privește cererea de

reaudiere a martorei C.G., s-a apreciat că aceasta a fost corect respinsă de

tribunal, în conformitate cu disopz. art. 197 alin. (1) C. proc. civ., întrucât

martora a fost audiată la data de 30 septembrie 2010, declarația martorei fiind

amplă și detaliată, conținând date suficiente, care prin coroborare cu

celelalte probatorii, să formeze convingerea instanței cu privire la soluția

pronunțată, așa încât, nu se poate susține că instanța nu a dat dovadă de

imparțialitate.

Pe fond, instanța de apel a apreciat

că, din considerentele hotărârii apelate, rezultă cu certitudine faptul că instanța

de fond a analizat întreg materialul probator aflat la dosar, respectiv

declarațiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu înregistrarea audio pe

parcursul mai multor termene de judecată într-un dosar penal, dar și

înscrisurile depuse, instanța făcând trimitere la aceste probatorii și

concluzionând în final că nu s-a făcut dovada supunerii reclamantei la

tratamente degradante și inumane, în sensul art. 3 din C.E.D.O.

Motivarea hotărârii apelate s-a

făcut cu respectarea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța

arătând argumentele de fapt și de drept pe care și-a fundamentat soluția,

făcând trimitere în considerentele hotărârii la probatoriul administrat și

temeiul de drept invocat, examinând litigiul prin prisma cererilor formulate.

Curtea a înlăturat și susținerea

reclamantei cu privire la încălcarea de către tribunal a dispozițiilor art. 129

alin. (5) C. proc. civ., apreciind că judecătorul fondului a administrat toate

probele considerate utile și pertinente pentru aflarea adevărului și

pronunțarea unei hotărâri legale și temeinicie.

Cât privește critica referitoare la

faptul că instanța de fond a reținut că nu s-au depus acte medicale prin care

să facă dovada afectării psihice, s-a constatat, de asemenea nefondată,

întrucât, la dosarul cauzei reclamanta nu a depus nici un document medical din

care să rezulte starea de sănătate a acesteia, după cum nu s-au depus dovezi că

aceste documente există, însă au un caracter secret. În atare situație,

invocarea de către apelanta reclamantă a jurisprudenței C.E.D.O., respectiv a

cauzei Vernon, este lipsită de relevanță juridică.

În fine, ca nefondată a fost

apreciată de către instanța de apel și susținerea apelantei, referitoare la

faptul că afirmațiile judecătorilor la adresa sa din dosarele atașate i-au adus

atingere imaginii și demnității, întrucât, din depozițiile martorilor audiați

la propunerea reclamantei și răspunsul acesteia la întâmpinarea formulată de

pârât, nu a rezultat că judecătorii menționați au avut un comportament

neadecvat sau că au făcut afirmații de natură să afecteze imaginea reclamantei,

discuțiile din ședințele de judecată s-au raportat strict (atunci când a fost

cazul) la invocarea din oficiu a excepției lipsei calității de avocat,

magistrații solicitându-i reclamantei să facă dovada acestei calități în

condițiile Legii nr. 51/1995.

Împotriva acestei din urmă decizii a

formulat recurs reclamanta, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

după prezentarea unui scurt istoric al cauzei, recurenta a reiterat susținerile

din cererea de chemare în judecată și din motivele de apel.

Astfel, recurenta a arătat că în mod

nelegal s-a soluționat de instanțe o excepție inexistentă, respectiv a lipsei

calității de avocat ce echivalează cu exercitarea fără drept a profesiei de

avocat, aspect ce trebuia soluționat conform procedurii penale (art. 122 pct. 7

C. proc. civ.).

Prin urmare, instanța civilă trebuia

să trimită cauza la parchet pentru a se pronunța pe exercitarea fără drept a

profesiei de avocat, astfel că prin soluționarea excepției de către instanța

civilă i s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil;

Prin afirmațiile judecătorilor i-a

fost încălcat dreptul la imagine și reputație și a fost pusă în situații

penibile menite să o determine să renunțe la a mai profesa și să determine și

pe ceilalți participanți procesuali să renunțe la serviciile avocațiale oferite

de aceasta;

Instanța a refuzat să consemneze în

hotărâre aspecte despre desfășurarea ședinței de judecată cât și despre

afectarea stării sale de sănătate datorată stresului și umilințelor la a fost

supusă (i se făcea rău după ședințele de judecată..), iar ca urmare a duratei

de desfășurare a evenimentelor, starea sa de sănătate s-a deteriorat prin

accentuarea unui ulcer gastric și a anumitor afecțiuni cardiace;

Judecătorul R.G. a permis chiar în

timpul dezbaterii din prezenta cauză unei persoane să-i afecteze imaginea și

reputația și a refuzat să legitimeze acea persoană;

Nu s-a motivat de instanțe care text

de lege permite judecătorilor în timpul ședințelor de judecată să se adreseze

ironic avocaților, să folosească un ton neadecvat, să facă aprecieri care

afectează imaginea și reputația acestora;.

Nu s-a analizat dacă în cauzele

atașate la prezenta cauză s-a respectat minimul de procedură în materie civilă

și penală;

S-au încălcat dispozițiile art. 129 pct.

5 C. proc. civ. prin faptul că s-a analizat situația barourilor fără a motiva

hotărârea în funcție de obiectul și motivele acțiunii;

În mod greșit s-a reținut că nu s-au

depus acte medicale, dovada afectării psihice, atâta timp cât C.E.D.O. a

recunoscut persoanelor dreptul de a nu face publice actele medicale cu caracter

secret (a se vedea C.E.D.O., decizia Vernon, paragraful 20).

Restul celor arătate de recurentă se

înscriu în același registru – susțineri de fapt care nu au legătură cu decizia

recurată și cu atât mai puțin să dezvolte critici de nelegalitate împotriva

acesteia.

Drept urmare, la

termenul de azi, Înalta Curte, din oficiu a invocat excepția nulității

recursului față de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., având în

vedere că cele anterior redate nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct.

1 – 9 C. proc. civ., fiind simple afirmații fără nici o precizare de natură

juridică a eventualelor greșeli pe care le conține hotărârea recurată și fără o

minimă argumentare în drept a unor criticii de nelegalitate, chiar dacă formal

recurenta a invocat dispoz. art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 302

1

C.

proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar

în conformitate cu prevederile art. 304 din aceeași lege, modificarea sau

casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate

limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Astfel, prin motivele de recurs,

partea nemulțumită de soluția pe care o atacă este ținută a-și conforma

conduita procesuală la normele imperative ale art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.,

fiind astfel îndrituită la a susține numai critici de nelegalitate care se

încadrează sau pot fi încadrate în tezele instituite prin textul invocat, prin

care se combat argumentele expuse de instanță în considerentele deciziei ce

face obiectul recursului.

Or, în speță, Înalta Curte constată

că recurenta și-a încălcat aceste obligații procedurale, astfel că, devine

incidentă sancțiunea nulității căii de atac, în baza art. 306 alin. (3) C.

proc. civ., sens în care se va dispune.

În consecință,

constatând că niciuna din criticile formulate nu pot fi încadrate în cazurile

de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 302

1

C. proc. civ. și 306 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul

declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamanta L.C. împotriva deciziei nr. 234 din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 aprilie 2012.