ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2642/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 7560/95/2010 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta L.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței să dispună obligarea acestuia la plata de daune morale în cuantum de 1.000.000 euro, conform precizării ulterioare (fila 18 dosar). În esență, s-a arătat că din anul 2006 până în prezent a fost angajată în calitate de avocat în diverse cauze penale și civile pe rolul instanțelor și parchetelor din județul Gorj, cauze în care magistrații au manifestat față de reclamantă un comportament discriminatoriu în raport cu de ceilalți avocați ai baroului desființat prin Legea nr. 3/1948.

Astfel, dacă nu s-a invocat de către avocați ai baroului considerat desființat în opinia reclamantei, au invocat din oficiu o excepție inexistentă, anume cea a lipsei calității de avocat, pe care ulterior au și admis-o. Reclamanta a concluzionat că timp de patru ani a trebuit să-și desfășoare activitatea într-un stres greu de imaginat și suportat, sub teroare și într-un mediu dăunător sănătății, iar atitudinea magistraților i-a adus suferințe psihice, precum și atingerea demnității, onoarei și reputației. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 3 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Reclamanta a formulat precizare la acțiune (fila 18 dosar), iar la primul termen de judecată din 08 iulie 2010 a învederat instanței de judecată că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 94 din 22 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 7560/95/2010, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta L.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a hotărî astfel instanța a apreciat că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, are calitate procesuală pasivă, cât timp sunt solicitate despăgubiri pentru activitatea generală a justiției ca serviciu public, în raport de prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, iar din cele expuse în motivarea de fapt a cererii de chemare în judecată reclamanta a susținut în esență, că i s-a aplicat un tratament degradant, inuman, în sensul art. 3 din C.E.D.O.

de către magistrații gorjeni, judecători și procurori, prin analizarea excepției lipsei calității de reprezentant al părții, respectiv de mandatar avocat. S-a reținut că în diverse cauze penale sau civile s-a invocat amintita excepție, reclamanta trebuind să demonstreze cu înscrisuri calitatea sa de avocat și că, prin mai multe rezoluții ale procurorilor și hotărâri definitive ale instanțelor penale, cu referire la reclamantă și la alți colegi în situația sa, s-a stabilit că nu au săvârșit vreo infracțiune, desfășurându-și activitatea în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive. Tribunalul a concluzionat că reclamanta a invocat nerecunoașterea calității sale de avocat, nu calitatea sa de parte în cauză, nefiind deci vorba despre o judecare a sa, așa cum invocă neîntemeiat în cererea de chemare în judecată.

Instanța a mai reținut că în raport de materialul probator existent la dosar, respectiv martori, înscrisuri și înregistrarea audio pe parcursul mai multor termene de judecată a unui dosar penal, nu s-a făcut dovada supunerii reclamantei la tratamente degradante și inumane, care să atragă incidența în cauză a prevederilor art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamanta L.C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 282 – 298 C. proc. civ. În motivarea apelului a reiterat succint susținerile formulate prin cererea de chemare în judecată și a făcut referire la temeiul legal al cererii și probatoriul administrat în cauză.

A arătat că la instanța de fond s-a formulat cerere de abținere, cât și de recuzare a președintelui completului de judecată, acestea fiind în mod greșit respinse, câtă vreme președintele din prezenta cauză (la instanța de fond) a făcut parte din unul din completele de judecată care au pus în discuție excepția lipsei calității de avocat, fără însă a se pronunța asupra acesteia. A mai arătat că, prin respingerea cererii de abținere, cât și a cererii de recuzare a fost încălcat art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O., întrucât judecătorul în cauză nu a dat dovadă de imparțialitate, nu a oferit suficiente garanții pentru a exclude orice îndoială legitimă ce exista asupra sa. Că, lipsa de imparțialitate rezultă din faptul că a permis unei persoane să-i afecteze imaginea și reputația reclamantei, chiar în timpul dezbaterilor din prezenta cauză și mai mult, a respins nemotivat cererea reclamantei de eliberare a unei copii a CD-ului depus ca probă în dosar.

În același timp a arătat că lipsa de imparțialitate rezultă și din faptul că a fost respinsă cererea de reaudiere a martorei C.G. căreia i s-a făcut rău în timpul depoziției și cu toate că a solicitat audierea acesteia la un alt termen de judecată, cererea a fost respinsă. A mai susținut că instanța de fond nu a analizat probele administrate în cauză, nu a avut în vedere declarațiile martorilor și nici înregistrările din ședința penală, nu a analizat cauza în raport de practica C.E.D.O., depusă la dosar de reclamantă. Totodată, a susținut că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, instanța de fond rezumându-se în motivarea hotărârii la elemente generale de procedură civilă, fără să analizeze în funcție de motivele acțiunii și de dispozițiile Codului de procedură civilă și Codului de procedură penală.

A susținut, de asemenea, că instanța a încălcat dispozițiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ., prin faptul că a analizat situația barourilor, fără a motiva hotărârea în funcție de obiectul și motivele acțiunii. Apelanta a susținut că instanța de fond a reținut greșit că nu s-au depus acte medicale prin care să facă dovada afectării psihice, atâta timp cât C.E.D.O. a recunoscut persoanelor dreptul de a nu face publice actele medicale cu caracter secret (decizia Vernon, paragraful 20). A mai susținut că instanța de fond nu a observat că în judecarea cauzelor din dosarele atașate, instanțele de recurs nu s-au pronunțat pe aspectul încălcării dreptului la apărare invocat de recurenți, în calea de atac reclamanta având calitatea de avocat.

În același timp a arătat că instanța de fond nu a amintit în motivarea hotărârii de practica judiciară a C.E.D.O. (depusă la dosar de reclamantă), aceasta reținând în mod greșit că instanțele de judecată au respectat supremația legii, deși în ceea ce o privește pe apelanta reclamantă, nu s-a respectat minimul de procedură și nici drepturile recunoscute tuturor cetățenilor. A precizat că afirmațiile judecătorilor la adresa sa i-au adus atingere imaginii și demnității și au fost efectuate în scopul de a determina părțile pe care le asista să o considere o impostoare, să renunțe la serviciile sale și în același timp, să o determine să renunțe la profesia de avocat. A susținut că nicio instanță nu a disjuns capătul de cerere privind excepția lipsei calității de avocat ce echivalează cu exercitarea fără drept a profesiei, pentru a fi înaintat parchetului, singura instituție competentă să soluționeze această faptă.

Că, mai mult, instanțele de judecată nu au ținut cont de rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, definitivă și irevocabilă, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantei pentru infracțiunea de exercitare fără drept a profesiei de avocat și nici de practica I.C.C.J. referitoare la această faptă, care este îndrumătoare pentru instanțele inferioare, încălcându-se dispozițiile art. 329 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 234 din 28 aprilie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente: Referitor la susținerile apelantei ce vizează modalitatea de soluționare a cererii de abținere și respectiv de recuzare a președintelui completului de judecată, s-a constatat că sunt neîntemeiate, întrucât cererea de abținere formulată de magistratul G.R., președintele completului de judecată a fost soluționată prin încheierea nr. 1 din 10 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 7560/95/2010, cererea fiind respinsă cu motivarea că, în speță nu se regăsește nici una dintre ipotezele prevăzute de art. 24 C. proc.

civ. sau de recuzare prevăzute de art. 27 C. proc. civ. În ceea ce privește cererea de recuzare formulată de reclamanta L.C. la data de 22 februarie 2011 (fila 170 dosar fond), s-a constatat că aceasta este nefondată, întrucât, din lucrările dosarului nu rezultă că judecătorul recuzat – G.R. și-a spus părerea cu privire la litigiul din prezenta cauză, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 27 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., așa cum corect s-a reținut și prin încheierea nr. 3 din 22 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Gorj, prin care s-a respins ca nefondată cererea de recuzare.

Cât privește aspectele invocate de apelanta reclamantă referitoare la imparțialitatea președintelui completului de judecată de la instanța de fond, care în cursul dezbaterilor din prezenta cauză, ar fi permis unei persoane să-i afecteze reclamantei imaginea și reputația, cu încălcarea art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O., curtea de apel a constatat că din analiza lucrărilor dosarului, nu a rezultat nicio dovadă în acest sens, susținerile apelantei sub acest aspect, cât și cele potrivit cărora judecătorul a refuzat legitimarea persoanei respective și consemnarea în încheierea de ședință, neavând suport probator.

Mai arată curtea că și susținerea legată de lipsa de imparțialitate a instanței, bazată pe respingerea nemotivată a cererii de eliberare a unei copii a CD-ului prezentat ca probă în cauză, este nefondată, întrucât CD-ul atașat la dosarul cauzei a fost audiat la data de 1 februarie 2011 de completul de judecată în prezența reclamantei, a reprezentantului pârâtului, a martorei C.G. și a specialistului IT A.P., așa încât reclamanta a avut posibilitatea să ia cunoștință de înregistrările existente pe acest CD. De asemenea, Curtea a apreciat că cererea reclamantei privind eliberarea unei copii a CD-ului este nejustificată, având în vedere și temeiul legal invocat, respectiv art. 91 2 alin. (5) C. proc.

pen. În ceea ce privește cererea de reaudiere a martorei C.G., s-a apreciat că aceasta a fost corect respinsă de tribunal, în conformitate cu disopz. art. 197 alin. (1) C. proc. civ., întrucât martora a fost audiată la data de 30 septembrie 2010, declarația martorei fiind amplă și detaliată, conținând date suficiente, care prin coroborare cu celelalte probatorii, să formeze convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, așa încât, nu se poate susține că instanța nu a dat dovadă de imparțialitate.

Pe fond, instanța de apel a apreciat că, din considerentele hotărârii apelate, rezultă cu certitudine faptul că instanța de fond a analizat întreg materialul probator aflat la dosar, respectiv declarațiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu înregistrarea audio pe parcursul mai multor termene de judecată într-un dosar penal, dar și înscrisurile depuse, instanța făcând trimitere la aceste probatorii și concluzionând în final că nu s-a făcut dovada supunerii reclamantei la tratamente degradante și inumane, în sensul art. 3 din C.E.D.O. Motivarea hotărârii apelate s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța arătând argumentele de fapt și de drept pe care și-a fundamentat soluția, făcând trimitere în considerentele hotărârii la probatoriul administrat și temeiul de drept invocat, examinând litigiul prin prisma cererilor formulate.

Curtea a înlăturat și susținerea reclamantei cu privire la încălcarea de către tribunal a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., apreciind că judecătorul fondului a administrat toate probele considerate utile și pertinente pentru aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinicie. Cât privește critica referitoare la faptul că instanța de fond a reținut că nu s-au depus acte medicale prin care să facă dovada afectării psihice, s-a constatat, de asemenea nefondată, întrucât, la dosarul cauzei reclamanta nu a depus nici un document medical din care să rezulte starea de sănătate a acesteia, după cum nu s-au depus dovezi că aceste documente există, însă au un caracter secret.

În atare situație, invocarea de către apelanta reclamantă a jurisprudenței C.E.D.O., respectiv a cauzei Vernon, este lipsită de relevanță juridică. În fine, ca nefondată a fost apreciată de către instanța de apel și susținerea apelantei, referitoare la faptul că afirmațiile judecătorilor la adresa sa din dosarele atașate i-au adus atingere imaginii și demnității, întrucât, din depozițiile martorilor audiați la propunerea reclamantei și răspunsul acesteia la întâmpinarea formulată de pârât, nu a rezultat că judecătorii menționați au avut un comportament neadecvat sau că au făcut afirmații de natură să afecteze imaginea reclamantei, discuțiile din ședințele de judecată s-au raportat strict (atunci când a fost cazul) la invocarea din oficiu a excepției lipsei calității de avocat, magistrații solicitându-i reclamantei să facă dovada acestei calități în condițiile Legii nr. 51/1995.

Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs reclamanta, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, după prezentarea unui scurt istoric al cauzei, recurenta a reiterat susținerile din cererea de chemare în judecată și din motivele de apel. Astfel, recurenta a arătat că în mod nelegal s-a soluționat de instanțe o excepție inexistentă, respectiv a lipsei calității de avocat ce echivalează cu exercitarea fără drept a profesiei de avocat, aspect ce trebuia soluționat conform procedurii penale (art. 122 pct. 7 C. proc. civ.).

Prin urmare, instanța civilă trebuia să trimită cauza la parchet pentru a se pronunța pe exercitarea fără drept a profesiei de avocat, astfel că prin soluționarea excepției de către instanța civilă i s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil; Prin afirmațiile judecătorilor i-a fost încălcat dreptul la imagine și reputație și a fost pusă în situații penibile menite să o determine să renunțe la a mai profesa și să determine și pe ceilalți participanți procesuali să renunțe la serviciile avocațiale oferite de aceasta; Instanța a refuzat să consemneze în hotărâre aspecte despre desfășurarea ședinței de judecată cât și despre afectarea stării sale de sănătate datorată stresului și umilințelor la a fost supusă (i se făcea rău după ședințele de judecată..), iar ca urmare a duratei de desfășurare a evenimentelor, starea sa de sănătate s-a deteriorat prin accentuarea unui ulcer gastric și a anumitor afecțiuni cardiace; Judecătorul R.G.

a permis chiar în timpul dezbaterii din prezenta cauză unei persoane să-i afecteze imaginea și reputația și a refuzat să legitimeze acea persoană; Nu s-a motivat de instanțe care text de lege permite judecătorilor în timpul ședințelor de judecată să se adreseze ironic avocaților, să folosească un ton neadecvat, să facă aprecieri care afectează imaginea și reputația acestora;. Nu s-a analizat dacă în cauzele atașate la prezenta cauză s-a respectat minimul de procedură în materie civilă și penală; S-au încălcat dispozițiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ. prin faptul că s-a analizat situația barourilor fără a motiva hotărârea în funcție de obiectul și motivele acțiunii; În mod greșit s-a reținut că nu s-au depus acte medicale, dovada afectării psihice, atâta timp cât C.E.D.O.

a recunoscut persoanelor dreptul de a nu face publice actele medicale cu caracter secret (a se vedea C.E.D.O., decizia Vernon, paragraful 20). Restul celor arătate de recurentă se înscriu în același registru – susțineri de fapt care nu au legătură cu decizia recurată și cu atât mai puțin să dezvolte critici de nelegalitate împotriva acesteia. Drept urmare, la termenul de azi, Înalta Curte, din oficiu a invocat excepția nulității recursului față de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că cele anterior redate nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., fiind simple afirmații fără nici o precizare de natură juridică a eventualelor greșeli pe care le conține hotărârea recurată și fără o minimă argumentare în drept a unor criticii de nelegalitate, chiar dacă formal recurenta a invocat dispoz.

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Potrivit art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 din aceeași lege, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Astfel, prin motivele de recurs, partea nemulțumită de soluția pe care o atacă este ținută a-și conforma conduita procesuală la normele imperative ale art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., fiind astfel îndrituită la a susține numai critici de nelegalitate care se încadrează sau pot fi încadrate în tezele instituite prin textul invocat, prin care se combat argumentele expuse de instanță în considerentele deciziei ce face obiectul recursului.

Or, în speță, Înalta Curte constată că recurenta și-a încălcat aceste obligații procedurale, astfel că, devine incidentă sancțiunea nulității căii de atac, în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ., sens în care se va dispune. În consecință, constatând că niciuna din criticile formulate nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 302 1 C. proc. civ. și 306 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta L.C. împotriva deciziei nr. 234 din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2012.