ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3623/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta L.C. a chemat în judecată Statul Român prin M.F.P., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 200.000 euro reprezentând daune morale ca urmare a supunerii la tratament degradant și inuman. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în Dosarul nr. 14738/318/2012 a fost angajată în calitate de avocat, iar în recurs, cauza a fost soluționată pe excepția lipsei calității de avocat, excepție ce nu este în competența instanței civile. În dezvoltarea motivelor s-a arătat că tratamentul degradant și inuman rezultă din aplicarea cu rea-credință a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 51/1995 prin care se reține că s-a interzis constituirea de barouri în afara U.N.B.R.

și încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, iar Baroul Gorj în cadrul căruia își desfășoară profesia de avocat a fost înființat în baza hotărârii din 20 iunie 2004 coroborată cu încheierea Judecătoriei Tg. Jiu, irevocabilă din 03 iulie 2003 apreciind că actele normative indicate de instanță sunt ulterioare înființării baroului și nu pot fi aplicate retroactiv. Reclamanta a indicat ca temei de drept al acțiunii dispozițiile art. 3 și 13 din C.E.D.O. Prin sentința civilă nr. 37 din 28 februarie 2013, Tribunalul Gorj a respins acțiunea formulată de reclamanta L.C., ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit în prealabil printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară. Prima instanță a apreciat că acțiunea reclamantei devine admisibilă numai după parcurgerea completă a procedurii privind răspunderea judecătorilor și procurorilor reglementată în Titlul IV din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor.

Potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 6 din Legea nr. 303/2004, pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului reprezentat prin M.F.P. Deci, statul român reprezentat prin M.F.P. are calitate în această cauză și în aceste condiții în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., pentru motivele de fapt și de drept expuse, prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta L.C. iar prin Decizia nr. 564 din 5 decembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Astfel, s-a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora, dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit în prealabil printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 6 din Legea nr. 303/2004, pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului reprezentat prin M.F.P.

În raport de dispozițiile legale reținute a fi incidente cauzei, instanța de control judicar a apreciat că acțiunea reclamantei devine admisibilă numai după parcurgerea completă a procedurii privind răspunderea judecătorilor și procurorilor reglementată în Titlul IV din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor. De asemenea, s-a reținut că nu se poate vorbi despre existența unei situații care încalcă dreptul reclamantei de acces la o instanță prevăzut de art. 6 și 13 din C.E.D.O.

sau dreptul la imagine și reputație, încălcarea principiului nediscriminării, acestea constituind un tratament degradant și inuman, în situația în care pe parcursul întregului proces de soluționare pe cale judecătorească a prezentei acțiuni dedusă judecății, reclamanta a avut posibilitatea dată de către instanța de judecată de a invoca la rândul său excepții de fond sau de procedură, de a se apăra, respectiv de a formula întâmpinări la eventualele excepții invocate în cauză. Totodată, s-a reținut că pe lângă faptul că reclamanta nu a respectat această procedură prealabilă privind răspunderea judecătorilor și procurorilor reglementată în Titlul IV din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, reclamanta nici nu a invocat în cererea formulată fapte la care se referă art. 3 din C.E.D.O., având în vedere faptul că nemulțumirea acesteia este legată de modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității de avocat într-un alt dosar soluționat.

Împotriva Deciziei nr. 564 din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta L.C., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea deciziei recurate și rejudecând cauza, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a criticat soluția atacată sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, care se referă la erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale și nu la reaua-credință și abuzurile magistraților, iar condiționarea admisibilității acțiunii de existența unei hotărâri de sancționare a magistraților în baza dispozițiilor legale menționate s-a apreciat că încalcă dreptul de acces la instanță deoarece C.S.M.

nu are atribuții în a cerceta modul de soluționare a cauzelor de către magistrați. Pe fondul cauzei, a mai susținut recurenta că aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 51/1995 cât și încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituția României constituie o gravă neglijență în exercitarea sarcinilor de serviciu de către magistrați. În continuare, a arătat recurenta că Baroul Gorj a fost înființat în baza Hotărârii nr. 24 din 20 iunie 2004 și a încheierii Judecătoriei Tg. Jiu din 30 iulie 2003 iar dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51/1995 au fost introduse prin Legea nr. 255/2004 în vigoare la data de 26 iunie 2004, deci ulterioare înființării Baroului Gorj.

S-a susținut că prin neanalizarea de către instanța de fond a probatoriului administrat a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., iar din probele administrate, în raport de dispozițiile Legii nr. 51/1995, rezultă că excepția lipsei calității de avocat a fost soluționată cu rea-credință având în vedere că această calitate nu se atribuie și nu se ridică de instanța civilă. Tot în mod greșit, susține recurenta, că instanța de fond a reținut că în cauzele menționate s-a analizat calitatea de reprezentant, iar din motivarea încheierilor reiese că a fost analizată calitatea de avocat însă potrivit dispozițiilor Statutului profesiei de avocat, calitatea de reprezentant a avocatului se stabilește în raport de împuternicirea avocațială depusă la dosar.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Deși, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., care vizează cazurile în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenta a indicat încălcarea dispozițiilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, art. 3 din Legea nr. 51/1995 și art. 15 alin. (2) din Constituția României, în realitate a formulat exclusiv critici asupra unor elemente ce țin de administrarea și interpretarea probelor și de stabilirea situației de fapt, care nu formează obiectul motivului de nelegalitate evocat.

în atare situație, criticile amintite nu vor fi analizate având în vedere că instanța de recurs este ținută să cenzureze hotărârea atacată exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., în condițiile în care pct. 10 și 11 ale normei precitate, care permiteau verificarea hotărârii recurate sub acest aspect, au fost abrogate prin Legea nr. 219/2005 și respectiv O.U.G. nr. 138/2000, urmând a analiza recursul exclusiv din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004.

Prevederile art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 statuează asupra condițiilor în care persoana vătămată își poate exercita dreptul la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale, drept care nu poate fi exercitat decât după stabilirea printr-o hotărâre definitivă a răspunderii penale sau disciplinare a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă fapta este de natură să determine o eroare judiciară.

Astfel, nu pot fi reținute susținerile recurentei, în sensul că instanța de apel ar fi încălcat prevederile normei legale precitate, având în vedere că legiuitorul a impus ca și condiții de exercitare a dreptului, existența unei hotărâri penale sau disciplinare pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului, de natură să determine o eroare judiciară, situație ce nu se regăsește în speță, condițiile nefiind așadar îndeplinite întrucât reclamanta nu a înțeles să uzeze de căile și mijloacele legale amintite. De asemenea, este de reținut că instanța de apel, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., nu avea posibilitatea legală de a trece peste excepția inadmisibilității acțiunii astfel încât criticile referitoare la aspecte ce țin de fondul cauzei nu puteau fi analizate, situație care se regăsește și în faza recursului în care instanța este ținută a cenzura legalitatea și nu temeinicia hotărârii atacate.

De altfel, așa cum în mod corect a reținut instanța de control judiciar, reclamanta nu a invocat în cererea formulată fapte la care se referă art. 3 din C.E.D.O., nemulțumirea acesteia fiind legată de modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității de avocat într-un alt dosar soluționat, aspecte ce nu puteau fi analizate decât în situația în care s-ar fi trecut peste excepția inadmisibilității acțiunii. Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta L.C. împotriva Deciziei nr. 564/2013 din 5 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2014.