ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3046/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3046/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei penale

de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 182/P/2012 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, înregistrat pe rolul Tribunalului

Timiș la data de 23 martie 2012 sub număr unic de dosar 2150/30/2012,

inculpatul H.N. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru

săvârșirea infracțiunii de viol, faptă prevăzută și pedepsit de art. 197 alin.

(1) și (3) C. pen.

În fapt, s-a reținut în

sarcina inculpatului că a întreținut un act sexual cu minorul Z.M.M. în vârstă de

9 ani, profitând de imposibilitatea lui de a-și exprima voința și un consimțământ

valabil datorită vârstei.

Prin sentința penală

nr. 141/PI din 27 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 2150/30/2012,

în baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării

juridice formulată de inculpatul H.N.

În baza art. 197

alin. (1) și alin. (3) Teza I C. pen., raportat la art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul H.N., la o pedeapsă de 8 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În baza art. 65 alin.

(2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la

art. 64 lit. a), b), și e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 71 C.

pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64

lit. a), b), c), d) și e) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 29 februarie

2012 și a arestului preventiv de la data de 01 martie 2012 la zi.

În baza art. 14 C.

proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C.

civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 25.000 RON daune morale către partea

civilă Z.M.M. și respinge în rest pretențiile civile ale părții civile.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Tribunalul Timiș a reținut în fapt următoarele:

La

data de 24 februarie 2012, în jurul orei 15.00, inculpatul H.N., profitând de naivitatea

minorului Z.M.M., l-a ademenit pe acesta, în momentul în care se întorcea de la

școală, pentru a întreține relații sexuale, promițându-i minorului suma de 10 RON.

Inculpatul a condus minorul în spatele blocului unde locuiește, ocazie cu care i-a

solicitat părții vătămate să-l masturbeze, după care a întreținut un raport sexual

oral cu acesta.

În

acest timp inculpatul a filmat actul sexual cu un aparat foto de culoare roz, activitatea

infracțională a fiind observată de martorul V.E.

Prima instanță a reținut

că infracțiunea de viol presupune, din punct de vedere obiectiv, înainte de toate,

un act sexual, de orice natură, care are loc între două persoane de sex opus sau

de același sex, fiind evident că sfera actelor sexuale de orice natură este foarte

cuprinzătoare, astfel că raporturile sexuale orale pot fi circumscrise acestei noțiuni.

Pe de altă parte, s-a

reținut că existența infracțiunii de viol este condiționată și de realizarea actului

sexual prin constrângere sau profitând de neputința victimei de a se apăra sau de

a-și exprima voința.

Față de aceste considerente,

ținând seama de probele administrate în cauză, prima instanță a constatat că fapta

inculpatului H.N. de a întreține un raport sexual oral cu partea vătămată Z.M.M.,

fără consimțământul acestuia și profitând de imposibilitatea victimei, datorită

vârstei fragede, de a se apăra și de a-și exprima voința, întrunește, sub aspectul

laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 197

alin. (1) C. pen.

S-a mai reținut de către

prima instanță că în faza de urmărire penală inculpatul nu a recunoscut săvârșirea

faptei. El a arătat că la data de 24 februarie 2012, în jurul orei 13, a plecat

acasă de la locul de muncă. Ajuns în spatele blocului unde locuiește, inculpatul

a observat partea vătămată care se plimba printre mașini, motiv pentru care, crezând

că acesta a venit la furat, s-a îndreptat spre el. Inculpatul a continuat arătând

că i-a aplicat copilului o palmă și o lovitură cu piciorul, după care partea vătămată

a fugit plângând.

S-a apreciat însă că susținerile

inculpatului din faza de urmărire penală au fost în totalitate contrazise de celelalte

probe administrate în cauză, motiv pentru care ulterior, în fața instanței de judecată,

inculpatul și-a schimbat poziția, arătând că recunoaște în totalitate săvârșirea

faptei, el solicitând aplicarea procedurii simplificate prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

Sub aspectul vinovăției

inculpatului prima instanță nu a luat în considerare, în primul rând, declarațiile

părții vătămate Z.M.M. Acesta a arătat că la data de 24 februarie 2012, în jurul

orei 14,30, a plecat de la școală îndreptându-se spre casă. La un moment dat s-a

întâlnit cu inculpatul, pe care îl cunoștea din vedere, acesta propunându-i să se

deplaseze într-un loc mai ferit pentru a-l masturba, urmând ca în schimb să îi dea

suma de 10 RON.

Minorul a acceptat, iar

după ce au ajuns la locul dorit de inculpat, acesta s-a dezbrăcat și s-a așezat

cu fundul pe o găleată din plastic. Partea vătămată, la cererea inculpatului, l-a

masturbat, iar la un moment dat i-a cerut să întrețină un raport sexual oral. Partea

vătămată s-a conformat, după care, înainte ca inculpatul să ejaculeze, l-a masturbat

din nou.

S-a mai reținut că minorul

a mai arătat că în momentul în care inculpatul a ejaculat, sperma i s-a scurs pe

burtă, motiv pentru care s-a șters cu o bucată de hârtie igienică pe care a aruncat-o

la fața locului.

Partea vătămată a încheiat

arătând că toată scena a fost filmată de inculpat cu un aparat foto de culoare roz,

iar după ce a plecat de la locul incidentului s-a întâlnit cu martorul V.E., care

l-a condus la părinții săi.

Este de subliniat faptul

că partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat ca fiind persoana care l-a violat

atât după fotografie, cât și din grup, martorii asistenți A.D.A.C., P.D.R. și M.E.,

atestând împrejurarea că aceste acte procedurale au fost efectuate cu respectarea

dispozițiilor legale.

Prima instanță a constatat

că declarațiile părții vătămate pot fi coroborate cu declarațiile martorilor audiați

în cauză. Astfel, martorul V.E. a precizat că la data de 24 februarie 2012, în jurul

orei 15,00, a observat momentul în care a văzut un bărbat făcându-i semn părții

vătămate să vină până la el, după aproximativ 5 minute s-a deplasat spre locul unde

partea vătămată intrase în niște boscheți și l-a văzut pe acel bărbat având pantalonii

coborâți și stând pe spate în timp ce minorul îl masturba. Martorul a continuat

menționând că la un moment dat minorul i-a făcut acelui bărbat și sex oral, după

care partea vătămată l-a masturbat din nou.

Martorul a mai adăugat

că după ce minorul s-a despărțit de acel bărbat, l-a condus la mama sa căreia i-a

povestit cele văzute.

Instanța de fond a reținut

și că martorul V.E. l-a recunoscut pe inculpat ca fiind persoana care l-a violat

pe Z.M.M. la data de 24 februarie 2012.

De asemenea, s-a constatat

că mama minorului, G.A., a confirmat susținerile martorului V.E., susținând că la

data de 24 februarie 2012, în jurul orei 15,30, partea vătămată a venit la ea însoțit

de martorul V.E., care i-a povestit aspectele indicate mai sus. Martorul G.A. a

indicat și faptul că minorul a confirmat existența incidentului cu inculpatul, iar

în buzunarul pantalonilor copilului a fost găsită suma de 10 RON oferită de către

inculpat.

Totodată, s-a reținut

că la rândul său, martorul Z.M., tatăl părții vătămate, a menționat că la data de

24 februarie 2012, în jurul orei 16,00, observând că fiul său nu s-a întors de la

școală, a plecat în căutarea lui. În jurul orei 18,30 s-a întâlnit cu partea vătămată

și cu mama acestuia, cei doi povestindu-i că minorul a fost victima unui abuz sexual,

motiv pentru care imediat s-a adresat organelor de poliție.

După cum s-a arătat deja,

partea vătămată a indicat faptul că după ce inculpatul a ejaculat, el s-a șters

de spermă cu o bucată de hârtie igienică pe care a aruncat-o la locul incidentului.

Potrivit procesului-verbal

de cercetare la fața locului întocmit de organele de urmărire penală, la locul incidentului

a fost găsită atât găleata pe care inculpatul s-a așezat în momentul în care a întreținut

actele sexuale cu partea vătămată, cât și cele două bucăți de hârtie igienică sau

șervețel folosite de inculpat pentru a se șterge.

De asemenea, s-a reținut

că partea vătămată a precizat că întregul incident a fost filmat de către inculpat

cu un aparat foto de culoare roz. După cum a rezultat din cuprinsul procesului verbal

de percheziție domiciliară întocmit de organele de urmărire penală, la locuința

inculpatului a fost găsit un aparat foto de culoare roz marca S.

Cardul de memorie aparținând

acestui aparat foto a fost supus unei percheziții informatice. Din procesul verbal

de percheziție informatică întocmit de organele de urmărire penală, prima instanță

a reținut că pe acest card de memorie au fost identificate două fișiere tip video

ce înfățișează o persoană de sex masculin (inculpatul), în timp ce o altă persoană

presupus minoră și de sex masculin (partea vătămată) îl masturbează, între cei doi

purtându-se o discuție cu conotație sexuală, discuție din care a rezultat că persoana

minoră are 9 ani, iar persoana dezbrăcată vârsta de 40 de ani. Din verificarea datei

la care a fost realizată înregistrarea a rezultat că aceasta a fost efectuată la

data de 24 februarie 2012, la ora 03:56:34 PM.

Tribunalul a reținut că infracțiunea de viol

presupune

realizarea

actului sexual prin constrângere sau profitând de neputința victimei de a se apăra

sau de a-și exprima voința. În prezenta cauză prima instanță a reținut că la data

de 24 februarie 2012 victima avea vârsta de 9 ani, fiind supus în permanență abuzurilor

sexuale din partea inculpatului. În acest sens s-a observat raportul de evaluare

psihologică a părții vătămate existent la dosarul de urmărire penală în cuprinsul

căruia s-a consemnat împrejurarea că partea vătămată l-a cunoscut pe inculpat în

cursul lunii august 2011, iar inițial inculpatul i-a cerut să-l fotografieze în

timp ce alți doi copii îl masturbau și îi făceau sex oral. Acest lucru s-a întâmplat

de 6-7 ori, iar în luna februarie inculpatul i-a cerut copilului să facă aceleași

lucruri.

S-a mai reținut că raportul

de evaluare a concluzionat că fără putință de tăgadă minorul a fost victima unui

abuz sexual, în momentul de față numitul Z.M.M. fiind blocat emoțional, labil, dezorientat,

fără a se simți în siguranță.

În acest context, prima

instanță a apreciat că în prezenta cauză nu se poate vorbi despre o „acceptare”

de către partea vătămată a unui raport sexual cu inculpatul. În momentul săvârșirii

faptei, partea vătămată era un copil în vârstă de 9 ani, care nu se afla la primul

abuz din partea inculpatului, astfel că, în opinia instanței, victima nu avea nici

un fel de capacitate de a opune vreo rezistență inculpatului sau de a-și exprima

în mod conștient un consimțământ valabil, cu atât mai mult cu cât pentru obținerea

acordului minorului inculpatul s-a folosit de naivitatea acestuia, precum și de

dorința copilului de a obține o sumă de bani pentru a-și cumpăra dulciuri.

În consecință, împrejurarea

că Z.M.M. nu a fost constrâns de către inculpat să întrețină acel raport sexual

oral prin folosirea forței fizice nu a putut fi interpretat în sensul că partea

vătămată a fost de acord cu întreținerea raportului sexual, el aflându-se într-o

stare evidentă de neputință de a-și exprima în mod conștient voința datorită vârstei

și dominației psihice exercitate de către inculpat.

Potrivit dispozițiilor

art. 197 alin. (3) C. pen., s-a reținut că infracțiunea de viol este mai gravă dacă

la data săvârșirii faptei victima nu a împlinit vârsta de 15 ani. Or, în prezenta

cauză, partea vătămată Z.M.M. este născut în anul 2002, astfel încât s-a constatat

că la data de 24 februarie 2012, când a fost violat de inculpat, acesta încă nu

împlinise vârsta de 10 ani. În acest context, prima instanță a apreciat că în prezenta

cauză sunt întrunite și cerințele prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen.

Sub aspectul laturii subiective,

s-a reținut că inculpatul a acționat cu intenție directă ca modalitate a vinovăției,

fiind evident că el a avut reprezentarea faptului că realizează actul sexual împotriva

voinței valabil exprimate a părții vătămate și că încalcă, în felul acesta, libertatea

și inviolabilitatea lui sexuală, în vederea obținerii propriei satisfacții sexuale,

urmare a cărei producere a dorit-o.

Prin urmare, prima instanță

a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina

sa prin actul de sesizare. La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată

inculpatului, s-a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute

de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana

inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În primul rând prima instanță

a luat în considerare limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru infracțiunea

de viol, art. 197 alin. (1) și alin. (3) Teza I C. pen., stabilind că violul se

sancționează cu închisoarea de la 10 la 25 ani.

S-a reținut că la termenul

de judecată din data de 23 aprilie 2012, înainte de începerea cercetării judecătorești,

inculpatul a învederat instanței că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul

de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate

în faza de urmărire penală, cerere care a fost încuviințată de instanță în condițiile

prevăzute de art. 320

1

alin. (2) și urm. C. proc. pen.

În consecință, în condițiile

prevăzute de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., prima instanță a dispus

ca inculpatul să beneficieze, în prezenta cauză, de o reducere a limitelor de pedeapsă

stabilite de legiuitor cu o treime, sancțiunea urmând să fie stabilită între 6 ani

și 8 luni și 16 ani și 8 luni închisoare.

S-a apreciat ca fapta

inculpatului prezintă un grad pericol social deosebit, prin acțiunile sale numitul

H.N. aducând o atingere gravă libertății individuale a părții vătămate, libertate

care presupune și libertatea sexuală, adică dreptul oricărei persoane de a dispune

în mod liber de corpul ei în domeniul vieții sexuale, bineînțeles cu respectarea

normelor de drept și a celor morale.

La stabilirea pedepsei,

prima instanță a luat în considerare și persoana inculpatului, acesta adoptând în

cursul procesului un comportament oscilant, inițial el contestând infracțiunea de

viol, pentru ca ulterior să revină asupra acestei poziții și să recunoască în totalitate

învinuirea ce i-a fost adusă.

Pe de altă parte, s-a

reținut că inculpatul nu se află la prima abatere de acest gen, el fiind cunoscut

cu antecedente penale, suferind alte două condamnări anterioare. Chiar dacă s-a

constatat că aceste condamnări nu pot atrage starea de recidivă, întrucât s-a împlinit

termenul de reabilitare, s-a apreciat că ele reliefează periculozitatea inculpatului

și perseverența sa în comiterea unor fapte cu un evident caracter antisocial, motiv

pentru care, în vederea atingerii scopului pedepsei, așa cum acesta a fost stabilit

prin dispozițiile art. 52 C. pen., s-a apreciat ca fiind necesară aplicarea unei

sancțiuni privative de libertate într-un cuantum mai ridicat, respectiv 8 ani închisoare.

În temeiul art. 65

alin. (2) C. pen. prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) și e)

C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. S-a apreciat

că interzicerea drepturilor electorale de a alege sau a fi ales, precum și a dreptului

de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, este justificată

în privința inculpatului întrucât acesta, atâta timp cât nu a fost în măsură să

aprecieze valoarea unuia din drepturile fundamentale prin care se exprimă personalitatea

umană, respectiv libertatea individuală a oricărei persoane, care include și libertatea

sexuală, nu este în măsură nici să-și exprime punctul de vedere referitor la modalitatea

în care sunt conduse treburile statului, iar adoptarea unui asemenea comportament

nu poate fi compatibilă cu ocuparea unei funcții ce implică exercițiul autorității

de stat.

De asemenea, raportat

la împrejurările concrete în care a fost comisă infracțiunea de viol, victimă fiind

un copil în vârstă de 9 ani, precum și la consecințele activității inculpatului

asupra părții vătămate, constând într-un evident dezechilibru moral cu posibile

implicații în desfășurarea vieții victimei în familie și în societate, s-a constatat

că atitudinea inculpatului l-a făcut nedemn pe acesta în a-și mai exercita eventualele

drepturi părintești sau dreptul de a fi tutore sau curator.

Prima instanță a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. referitoare la pedeapsa accesorie, numitului

H.N. fiindu-i interzisă exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b),

d) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei pentru motivele deja indicate.

În temeiul art. 350

C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88

C. pen. din pedeapsa aplicată i-a fost dedusă durata reținerii și arestului preventiv.

S-a reținut că la termenul

de judecată din data de 23 aprilie 2012, inculpatul, prin apărătorul său, în condițiile

prevăzute de art. 320

1

alin. (6) C. proc. pen., a solicitat schimbarea

încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa din infracțiunea de viol în

infracțiunea de perversiuni sexuale sau act sexual cu un minor.

Această cerere a fost

respinsă ca nefondată de către prima instanță, apreciindu-se că prin actul sexual,

de orice natură, ce a caracterizat elementul material al infracțiunii de viol se

înțelege orice modalitate în care au loc raporturile sexuale între două persoane.

Ca atare, în opinia instanței de fond, a constituit act sexual, orice modalitate

de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra

sexului. În consecință, s-a apreciat că

noțiunea de act

sexual include, pe lângă raportul sexual normal, și actele sexuale nefirești prin

care s-a urmărit satisfacția sexuală.

S-a reținut că spre deosebire

de viol,

elementul

material

al laturii obiective al infracțiunii de perversiuni sexuale cuprinde manifestări

sexuale care nu au ca scop practicarea unui act sexual, ci se găsește în sfera patologicului

și sunt practicate cu scopul de a produce excitația sexuală însăși.

În acest context, s-a

constatat că fapta inculpatului de a întreține cu partea vătămată un raport sexual

oral a constituit infracțiunea de viol și nu cea de perversiune sexuală.

Pe de altă parte, s-a

reținut că ceea ce deosebește infracțiunea de viol de cea prevăzută de art. 198

C. pen. a fost existența consimțământului victimei la realizarea actului sexual.

Deși s-a reținut că nu

au existat elemente care să conducă la concluzia că inculpatul ar fi exercitat acte

de violență fizică împotriva părții vătămate în vederea obținerii consimțământului

acestuia la realizarea actelor sexuale, nu s-a omis însă faptul că victima are vârsta

de 9 ani, vârstă la care nu și-a dat seama de ceea ce se petrece și nici nu și-a

putut manifesta acordul sau dezacordul cu privire la acțiunile inculpatului, cu

atât mai mult cu cât acesta a profitat de problemele financiare ale copilului și

există indicii potrivit cărora abuzurile inculpatului datau încă din luna august

a anului trecut. S-a reținut că tocmai acesta a fost motivul pentru care inculpatul

și-a ales victima din rândul copiilor, el știind că minorul nu va opune rezistență,

dată fiind vârsta sa, vârstă la care partea vătămată nu a avut aptitudinea psihică

de a înțelege semnificația acordului său.

Ca atare prima instanță

a apreciat că în prezenta cauză nu se poate vorbi de un consimțământ al victimei

la realizarea unui act sexual cu inculpatul, fapta ce formează obiectul prezentului

dosar constituind infracțiunea de viol.

În ceea ce privește latura

civilă a procesului penal, s-a reținut că partea vătămată, prin reprezentantul său

legal, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.000.000 RON daune morale.

Potrivit dispozițiilor

art. 1349 alin. (1) C. civ. prima instanță a reținut că orice persoană are îndatorirea

să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și

să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor

legitime ale altor persoane, urmând ca cel care, având discernământ, încalcă această

îndatorire, să răspundă de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare

integral.

Ținând seama de probele

administrate în cauză, s-a apreciat că inculpatul H.N., prin fapta sa ilicită de

a întreține un raport sexual oral cu partea civilă, profitând de imposibilitatea

minorului de a-și exprima voința, a încălcat în mod grav libertatea sexuală a victimei,

care presupune în mod fundamental posibilitatea oricărei persoane de a lua în mod

conștient hotărâri în domeniul vieții sexuale. S-a constatat că un asemenea comportament

a fost în mod evident susceptibil de a produce consecințe greu de imaginat sub aspectul

dezvoltării ulterioare, atât fizice cât și psihice, a victimei, în vârstă de doar

9 ani la data comiterii infracțiunii, astfel încât susținerile atât ale Ministerului

Public, cât și ale reprezentantului legal al părții civile, în sensul că victima

a suferit un prejudiciu de natură morală au fost considerate pe deplin rezonabile.

Având în vedere efectele

negative suportate de către partea civilă Z.M.M. ca urmare a faptei inculpatului,

constând într-un evident dezechilibru moral cu posibile implicații în desfășurarea

vieții victimei în familie și în societate, în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat

la art. 346 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata unor daune morale în

cuantum de 25.000 RON. Restul pretențiilor civile au fost respinse ca nefondate,

întinderea prejudiciului neputând justifica acordarea în întregime a daunelor morale

solicitate.

S-a reținut că prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, în temeiul art. 109 alin. (4) C.

proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a bunurilor ridicate de la locuința

acestuia cu prilejul percheziției domiciliare, cu excepția aparatului de fotografiat

marca S., care a fost înaintat D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara în

vederea efectuării de cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de

art. 51 din Legea nr. 161/2003. Ca atare, sub aspectul restituirii sau confiscării

acestui aparat foto urmează să se pronunțe organul de urmărire penală sau instanța

de judecată ce vor fi sesizate cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 51 din

Legea nr. 161/2003.

În temeiul art. 191

alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat și la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Împotriva acestei sentințe

penale au declarat apel inculpatul H.N. și partea civilă Z.M.M., apelurile nefiind

motivate în scris, ci doar oral în ziua judecății de către apărătorul ales al inculpatului

care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de viol

în infracțiunea de perversiuni sexuale, arătând că în fața primei instanțe a solicitat

aplicarea procedurii simplificate, respectiv judecarea în baza probelor administrate

în cursul urmăririi penale, recunoscând în totalitate faptele, nefiind de acord

cu încadrarea juridică a faptei, iar reprezentantul părții civile a arătat că se

impune aplicarea unei pedepse mai mari inculpatului, respectiv majorarea pretențiilor

civile solicitate.

Prin decizia penală

nr. 131/A din 28 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara a respins, în baza art. 379

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat apelul formulat de inculpatul H.N. împotriva

sentinței penale nr. 141/PI din 27 aprilie 2012 a Tribunalului Timiș.

În baza art. 379 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul formulat de partea civilă Z.M.M. prin reprezentant

legal Z.M. împotriva aceleiași sentințe penale.

A desființat în parte

sentința penală apelată și rejudecând:

A majorat cuantumul daunelor

morale de la 25.000 RON la 100.000 RON acordate părții civile Z.M.M.

A menținut în rest dispozițiile

sentinței penale apelate.

În baza art. 383 C.

proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv din data

de 27 aprilie 2012, la zi.

În baza art. 381 C.

proc. pen. rap. la art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul la 200 RON cheltuieli judiciare față

de stat.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu apelul părții civile

au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de prim control judiciar a apreciat că inculpatul a supus partea

vătămată unui act sexual prin constrângere, având în vedere vârsta acesteia (9 ani),

fapt ce presupune din partea părții vătămate o lipsă a capacității de a opune rezistență

sau de a-și exprima în mod conștient un consimțământ valabil, fiind întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., nejustificându-se

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de perversiuni sexuale.

În ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepsei instanța a reținut că, raportat la criteriile prev. de

art. 72 C. pen. a fost corect realizată, neimpunându-se modificarea cuantumului

pedepsei și nici a modalității de executare a acesteia.

Instanța de prim control

judiciar, în ceea ce privește latura civilă, a majorat cuantumul daunelor morale

acordate părții civile Z.M.M., ținând seama de faptul că acesta prezintă semnele

comportamentale ale abuzului sexual, suma de 100.000 RON, este de natură să repare

prejudiciul moral suferit.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs, în termen legal, inculpatul H.N., solicitând schimbarea încadrării

juridice a faptei din infracțiunea de viol în infracțiunea de perversiuni sexuale

(cazuri de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 și 17 C. proc. pen.), reducerea

cuantumului pedepsei cât și schimbarea modalității de executare, respectiv aplicarea

disp. art. 86

1

C. pen. (caz de casare prev. de art. 385

8

pct. 14 C. proc. pen.), iar pe latură civilă reducerea cuantumului daunelor morale

și menținerea pe acest aspect a hotărârii primei instanțe.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, examinând recursul declarat de către inculpatul H.N. împotriva deciziei

penale nr. 131/A din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, prin

prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:

întemeiată pe cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 și 17 C.

proc. pen., Înalta Curte o consideră nefondată.

Încadrarea juridică este

o chestiune de drept și, prin urmare, supusă controlului instanței de recurs.

Prin aceasta nu se aduce

atingere fondului, întrucât chestiunea de fond rezidă în constatarea existenței

sau inexistenței faptei inculpatului, precum și a tuturor împrejurărilor de fapt.

Aprecierea dacă această

faptă constituie infracțiune și ce anume infracțiune este o chestiune de drept.

Dacă instanța de fond

a încadrat fapta constatată într-o formă juridică alta decât cea corectă, înseamnă

că a dat faptei o încadrare juridică greșită.

Principiul învestirii

in rem leagă instanța de orice grad numai în privința faptei sau faptelor nu și

în privința încadrării juridice.

În doctrina judiciară

este statuat faptul că poate fi incident acest caz de casare atunci când soluția

de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni este corectă, dar încadrarea juridică

a faptei să fie greșită, caz în care se impune casarea hotărârii atacate pentru

aplicarea corespunzătoare a prevederilor legii penale.

În ceea ce privește cererea

inculpatului de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de viol calificat

în cea de perversiuni sexuale, prin decizia nr. 111 din 23 mai 2005 a secțiilor

unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că, în înțelesul

art. 197 alin. (1) C. pen., orice modalitate în care au loc raporturile sexuale

între persoane de sex diferit, constituie act sexual, iar prin „act sexual de orice

natură”, susceptibil a fi încadrat în infracțiunea de viol prevăzută de art. 197

C. pen., se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin

folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau

de același sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de

a se apăra ori de a-și exprima voința. Dimpotrivă, prin „acte de perversiune sexuală”,

în accepțiunea prevederilor art. 201 C. pen., se înțelege orice alte modalități

de obținere a unei satisfacții sexuale, respectiv sadism, masochism, mixoscopie,

vampirism.

Astfel, este evident că

fapta comisă de inculpat a fost corect încadrată în infracțiunea de viol prev. de

art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., atâta timp cât raportul sexual oral reprezintă

un act sexual și nu de perversiune sexuală, prin act sexual înțelegându-se orice

modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând

asupra sexului.

În cauză, nu poate fi

reținută în sarcina inculpatului nici infracțiunea prev. de art. 198 C. pen. (act

sexual cu un minor), întrucât ceea ce deosebește infracțiunea de viol de această

infracțiune este existența consimțământului victimei, care în speță, nu a existat.

Inculpatul a profitat

de vârsta fragedă a părții vătămate, de naivitatea acesteia, care la vârsta de 9

ani nu avea niciun fel de capacitate de opune vreo rezistență inculpatului sau de

a-și exprima în mod constant un consimțământ valabil, astfel încât, sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de viol, solicitarea inculpatului de schimbare

a încadrării juridice dată faptei, fiind nefondată.

întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte o consideră nefondată.

Raportat la criteriile

de individualizare ale pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., Înalta Curte apreciază

că pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului este de natură să contribuie

la reeducarea acestuia, scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., putând fi atins

numai prin menținerea cuantumului acesteia, cât și al modalității de executare.

Individualizarea pedepsei

trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât

sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și din punctul de vedere

al nevoii de reeducare al făptuitorului. În această manieră se realizează și scopul

pedepsei, cel de prevenție generală și specială.

În cazul infracțiunii

de viol se încalcă în mod grav libertatea sexuală a victimei cu consecințe în plan

psihic și social, astfel încât, gradul de pericol social al acestei infracțiuni

este extrem de ridicat și trebuie reflectat în cuantumul pedepsei aplicate celui

care a săvârșit o asemenea faptă.

Instanțele de fond și

apel, pe lângă gradul de pericol social al faptei au ținut cont atât de persoana

inculpatului, de periculozitatea socială a acestuia și de trăsăturile sale specifice

care-i definesc personalitatea, de atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal

(ca urmare a recunoașterii faptei a beneficiat de disp. art. 320

1

C.

proc. pen., limitele de pedeapsă fiind coborâte cu 1/3), cât și de urmărire faptei

sale (partea vătămată, minorul în vârstă de 9 ani a suferit o traumă cu caracter

moral, conform Raportului întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și

Protecția Copilului Timiș din cadrul Consiliului Județean Timiș, ce se manifestă

prin insecuritate, frică, labilitate emoțională, fiind recomandată consilierea psihologică).

Astfel, Înalta Curte apreciază

că pedeapsa aplicată inculpatului, atât prin cuantum, cât și ca modalitate de executare

este justă și de natură să fundamenteze proporționalitatea între scopul reeducării

inculpatului, prin caracterul restrictiv al pedepsei și așteptările societății față

de actul de justiție realizat sub aspectul ordinii de drept încălcate.

Critica inculpatului H.N.,

privind soluționarea laturii civile, în sensul diminuării cuantumului daunelor morale

este nefondată.

În sistemul de drept românesc

cuantificarea prejudiciului moral nu este supus unor criterii legale de determinare,

ci este apreciat de instanțe în raport de consecințele negative suferite de cei

implicați, de valorile morale lezate și măsura în care le-a fost afectată situația

familială, sau socială.

Daunele morale acordate

părții civile de 100.000 RON de către instanța de prim control judiciar sunt rezultatul

unei aprecieri rezonabile și echitabile de natură să ofere o anumită satisfacție

compensatorie, pentru prejudiciul moral suferit.

Având în vedere consecințele

negative suferite de partea civilă Z.M.M. (așa cum sunt prezentate în raportul de

evaluare psihologică a copilului întocmit de

Direcția Generală de Asistență Socială

și Protecția Copilului Timiș) în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate

și măsura lezării lor, măsura afectării, precum și consecințele în plan familial

și social, daunele morale au fost apreciate rezonabil, în raport cu principiul răspunderii

civile stabilite prin dreptul intern, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului, potrivit căreia daunele morale trebuie apreciate rezonabil, pe o bază echitabilă,

corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei violului, motiv pentru

care nu se impune diminuarea cuantumului acesteia.

Față de cele reținute,

Înalta Curte, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge

ca nefondat recursul declarat de inculpatul H.N. împotriva deciziei penale nr. 131/A

din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Conform art. 88 C.

pen. va deduce prevenția inculpatului de la 29 februarie 2012 la zi.

Văzând și disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul H.N. împotriva deciziei penale nr. 131/A din 28

iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată,

durata prevenției de la 29 februarie 2012 la 27 septembrie 2012.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300

lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 septembrie

2012.