ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2751/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 30 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția penală, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 54/2006 prin care fost aprobată O.U.G. nr. 134/2005, cerere formulată de inculpata M.V.A. Prin aceeași încheiere, a fost admisă cererea formulată de inculpată și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepțiile de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 134/2005, O.U.G. nr. 43/2002, art. 56 din Legea nr. 161/2003, art. 100 și art. 224 alin. ultim C. proc. pen., a prevederilor secțiunii V 1 a Titlului III, capitolul II din C. proc.

pen. și, în consecință, a fost suspendată judecata cauzei până la soluționarea excepțiilor respective. Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Cluj, secția penală, a reținut următoarele cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 54/2006 prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 134/2005, numai aceste aspecte constituind obiect al prezentului recurs întrucât pentru celelalte excepții Curtea de Apel Cluj a dispus sesizarea Curții Constituționale: Referitor la excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 54/2006 de aprobare cu modificări a O.U.G. nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea O.U.G.

nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, care ar contraveni prevederilor art. 76 alin. (1) și 115 alin. (5) din Constituție, curtea de apel a apreciat este inadmisibilă prin prisma prevederilor art. 29 alin. (6) raportat la art. 11 alin. (1) pct. A lit. a) din Legea nr. 47/1992 pentru următoarele motive: În esență, reține curtea de apel, apărătorul inculpatei M.V. a invocat neconstituționalitatea acestei legi prin prisma unor neregularități care au vizat momentul adoptării ei în Camera Deputaților. S-a arătat astfel că potrivit art. 115 alin. (5), ultima frază din Constituție, ordonanța de urgență cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzutei la art. 76 alin. (1). La rândul său, art. 76 alin. (1) din Constituție dispune că legile organice și hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere.

Potrivit art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție, organizarea și funcționarea Ministerului Public se reglementează prin lege organică. În consecință, în temeiul art. 115 alin. (5) și art. 76 alin. (1) din Constituție, legea de aprobare a ordonanței de urgență a Guvernului care modifică legislația anterioară cu privire la organizarea și funcționarea D.N.A., o structură din cadrul Ministerului Public, trebuia să fie adoptată cu votul majorității membrilor ambelor camere ale Parlamentului. În condițiile în care în Camera Deputaților legea a fost adoptată cu votul a 134 de deputați, ea contravine, în întregime, prevederilor constituționale menționate mai sus.

În speță, din datele publicate pe site-ul Camerei Deputaților rezultă că legea a fost adoptată doar de 134 de deputați, aspectele fiind detaliate pe larg în cuprinsul excepției de neconstituționalitate (82 - 95). În acest sens, s-a mai invocat nerespectarea regulamentului intern al Camerei Deputaților în procedura de adoptare. Reține curtea de apel că, dincolo de împrejurarea că excede atribuțiilor Curții verificarea unor astfel de aspecte, mai ales că în M. Of. nr. 226/13.03.2006 legea a fost publicată sub semnătura Președintelui Camerei Deputaților și cel al Senatului, o astfel de excepție, prin prisma unei astfel de motivări, nu are legătură cu obiectul cauzei și ar fi putut face obiectul unui control al Curții Constituționale doar a priori, în condițiile art. art. 11 alin. (1) pct. A lit. a din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri, inculpata M.V.A. a declarat prezentul recurs. Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Conform actelor și lucrărilor dosarului, prin rechizitoriul din data de 6 aprilie 2010 al Direcției Naționale Anticorupție, inculpata M.A.V. fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și instigarea la fals intelectual, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Dosarul a fost înregistrat spre soluționare în primă instanță la Curtea de Apel Cluj (Dosar nr. 666/33/2010), potrivit normelor de competență după calitatea inculpatei. Asupra prezentului recurs declarat de inculpata M.V.A.: În vederea asigurării supremației Legii fundamentale asupra tuturor actelor normative, Constituția României a prevăzut un mecanism juridic prin care părțile unui proces au posibilitatea supunerii examinării la Curtea Constituțională a unor dispoziții legale care au legătură cu soluționarea cauzei. Sesizarea celei mai înalte autorități de contencios constituțional, de altfel unica cu această competență, se face însă numai în condițiile prevăzute de art. 146 din Constituție și, respectiv, art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și completată.

Astfel, pe de o parte, regimul juridic al "excepției de neconstituționalitate" este diferit de regimul excepțiilor de procedură, de drept comun, nefiind posibilă sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea unor excepții de procedură de drept comun ori pentru interpretarea legii, toate acestea fiind de competența instanțelor de drept comun (instanțe de fond și instanțe de control judiciar) - în acest sens, Dec. nr. 864/2007, nr. 20/2005, nr. 788/2006. Pe de altă parte, este necesară o minimă justificare a pretinselor contradicții între textul legii și textul Constituției, în lipsa acesteia demersul sesizării Curții Constituționale putând căpăta aspect formal. Această ultimă condiție se degajă chiar din textul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 care menționează că sesizarea se face printr-o încheiere care cuprinde: - punctele de vedere ale părților, însoțite de dovezile depuse de părți; - opinia instanței asupra excepției.

În mod constat, Curtea Constituțională a menționat că nu i se poate solicita adoptarea unei noi soluții legislative (Dec. nr. 99/2007) și că instanța de judecată are un rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii (Dec. nr. 1043/2007). Mai mult, în considerentele Deciziei nr. 1043/2007, (M.Of. nr. 813/28.11.2007), care face trimitere și la Decizia nr. 607/2005, Curtea Constituțională menționează, în legătură cu efectul juridic al deciziilor prin care s-a constatat că anumite dispoziții sunt constituționale, că ".. prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 (N.B.

actualul art. 23 alin. (6)) sunt norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice, în vederea selectării doar a acelor excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale". Înalta Curte, în acord cu Curtea de Apel Cluj, constată că cererea inculpatei de trimitere a dosarului la Curtea Constituțională nu vizează, în realitate, aspecte de neconstituționalitate, ci aspecte de tehnică legislativă privind modalitatea de adoptare în corpurile legiuitoare a actelor normative.

Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 385 15 pct. l lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatei. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.V.A. împotriva Încheierii din 2 iulie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 666/33/2010. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 iulie 2010.