ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei

penale de față;

În baza actelor

și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Secția de Combatere a

Corupției nr. 49/P/2006 au fost trimiși în judecată:

Inculpatul M.M.T.,

fost ministru în cadrul M.L.P.T.L., în perioada 2000-2004, pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de:

- art. 254 alin.

(1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- art. 25 C.

pen., raportat la art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 17 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 78/2000;

- art. 291 C.

pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cele trei

infracțiuni fiind săvârșite în concurs real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.;

Inculpata J.I.P.,

fost inspector general de stat al I.S.C., în perioada 2001-2004, pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:

- art. 255 C.

pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.;

- art. 31 alin.

(2) C. pen. raportat la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată,

privind societățile comerciale cu aplicarea art. 17 alin. (1) lit. h) din Legea

nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 31 alin.

(2) C. pen. raportat la art. 43 (fost 37) din Legea nr. 82/1991 (republicată)

cu referire la art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 31 alin.

(2) C. pen. raportat la art. 290 C. pen. combinat cu art. 17 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cele patru

infracțiuni fiind săvârșite în legătură de conexitate cu infracțiunile de

corupție prevăzute de:

- art. 31 alin.

(2) C. pen., raportat la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată,

privind societățile comerciale, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 31 alin.

(2) C. pen. raportat la art. 43 (fost 37) din Legea nr. 82/1991 (republicată)

cu referire la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 31 alin.

(2) C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

infracțiunile fiind săvârșite în concurs real prevăzut de art. 33 lit. a) C.

pen.;

Inculpatul P.N.,

fost arhitect șef la Primăria Voluntari, pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de:

- art. 288 alin.

(2) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu

modificările și completările ulterioare;

- art. 264 C.

pen. cu aplicarea art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu

modificările și completările ulterioare, cele două infracțiuni fiind săvârșite

în concurs real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

În esență, s-a

reținut că inculpatul M.M.T., în calitate de ministru al M.L.P.T.L. a pretins

și primit, în perioada 2001-2002, de la inculpata J.I.P. - în schimbul numirii

și menținerii ei în funcția de inspector șef adjunct și inspector șef al

I.S.C., foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 RON, reprezentând

contravaloarea lucrărilor de construcții, amenajare și dotare executate de SC C.

SA Bacău, SC V. SA Bacău, SC D. SRL Bacău și SC R.G. SRL Bacău la imobilul din

comuna Voluntari, județul Ilfov, proprietatea mamei inculpatului.

În sarcina

inculpatei J.I.P. s-a reținut fapta corelativă de a da, în perioada 2001-2002,

în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatului M.M.T.,

ce deținea funcția de ministru al M.L.P.T.L., foloase necuvenite în cuantum de

9.274.202.542 RON, echivalent valoric al lucrărilor de construcție, amenajare

și dotare executate de SC C. SA Bacău, SC V. SA Bacău, SC D. SRL Bacău și SC R.G.

SRL Bacău la imobilul din comuna Voluntari, județul Ilfov, proprietatea mamei

inculpatului M.M.T., în scopul numirii și menținerii în funcțiile de inspector

șef adjunct și inspector șef al I.S.C.

Faptele

aceleiași inculpate, de a-i determina cu intenție, în perioada 2001-2006, în

mod repetat, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași

rezoluții infracționale, pe administratorii SC C. SA Bacău, SC V. SA Bacău și

SC R.G. SRL Bacău (M.N., P.C. și B.B.E.) și pe angajați ai acestor societăți

comerciale (H.E., O.M., D.D., A.A.M., O.E.M., G.C., M.A., M.D., C.R.G. și S.M.),

să săvârșească, fără vinovăție, următoarele infracțiuni în legătură directă cu

infracțiunea de corupție descrisă:

- folosirea cu

rea credință a bunurilor societăților comerciale într-un scop contrar intereselor

acestora;

- fals

intelectual la legea contabilității, constând în efectuarea unor înregistrări

inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitatea

celor trei societăți comerciale, având drept consecință denaturarea

veniturilor, a cheltuielilor, a rezultatelor financiare, precum și a

elementelor de activ și pasiv ce se reflectă în bilanțurile contabile;

- fals în

înscrisuri sub semnătură privată, constând în întocmirea, cu date nereale, a

situațiilor de lucrări, devizelor ofertă, devizelor generale, chitanțelor de

încasare, dispozițiilor de încasare și facturilor fiscale, urmată de folosirea

lor la compartimentele de specialitate, în scopul evidențierii și decontării

lucrărilor către beneficiar, întrunesc elementele constitutive ale următoarelor

infracțiuni:

Participație improprie

în formă continuată la infracțiunea de folosire cu rea credință a bunurilor

societăților comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, prevăzută de

art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990

(republicată), cu aplicarea art. 17 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 78/2000

(republicată) și art. 41 alin. (2) C. pen.;

Participație improprie

în formă continuată la infracțiunea de fals intelectual la legea contabilității

prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 43 (fost 37) din Legea nr.

82/1991 (republicată) cu referire la art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

Participație improprie

în formă continuată la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură

privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 290 C. pen.

combinat cu art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

Întrucât aceste

infracțiuni au fost săvârșite de inculpată în concurs real, s-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

S-a mai reținut

că inculpatul M.M.T. l-a determinat, cu intenție, pe inculpatul P.N., arhitect

al orașului Voluntari, să falsifice în anul 2006, autorizația de construire din

20 aprilie 2001, emisă de Primăria Voluntari, pe numele M.V.G. și a folosit

înscrisul fals la organul de urmărire penală pentru a înlătura o eventuală

răspundere penală cu privire la infracțiunea de corupție reținută în sarcina

sa.

În sarcina inculpatului

P.N. s-a reținut că, în calitate de arhitect șef al Primăriei Voluntari a

falsificat, în anul 2006, autorizația de construire din 20 aprilie 2001, emisă

de Primăria Voluntari pe numele M.V.G. și a încredințat-o ulterior, direct sau

prin intermediar, inculpatului M.M.T. pentru a o folosi în prezenta cauză în

scopul îngreunării și zădărnicirii urmăririi penale, având ca obiect

infracțiunea de luare de mită.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală sub nr.

2081/1/2009 la 05 martie 2009. Încă de la primul termen de judecată, când

inculpații au fost prezenți personal și asistați de apărători aleși, au ridicat

o serie de excepții ce vizau nelegala sesizare a instanței.

La termenul de

judecată din 02 iunie 2009, inculpații M.M.T. și J.I.P., prin apărători, au

susținut excepțiile invocate, Înalta Curte rămânând în pronunțare.

Din analiza

conținutului excepțiilor invocate de cei doi inculpați a reieșit necesitatea

punerii în discuția părților a constituționalității art. 13, art. 14, art. 15

și art. 16 din Legea nr. 115 din 28 iunie 1999, modificată și completată, în

raport de dispozițiile art. 109 și ale art. 16 din Constituția României.

La termenul din

09 iulie 2009 au fost respinse cererile privind sesizarea Curții

Constituționale cu excepția privind constituționalitatea dispozițiilor art. 13-16

din Legea nr. 115/1999, cât și a O.U.G. nr. 134/2005 de modificare a O.U.G. nr.

43/2002, art. 1 alin. (1), art. 31, art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 134/2005 de

modificare a O.U.G. nr. 43/2002, art. 15

din O.U.G. nr. 43/2002

introdus prin art. 4 pct. 11 din O.U.G. nr. 24/2004 și art. 91

-91

C. proc. pen.

Împotriva

încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale,

inculpații M.M.T. și J.I.P. au declarat recurs, care a fost admis, încheierea

din 09 iulie 2009 a fost casată, a fost admisă cererea inculpatei J.I.P. de

sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

invocată, cauza fiind suspendată până la soluționarea excepției.

Cauza a revenit

de la Curtea Constituțională în septembrie 2010, Înalta Curte, stabilind ca

asupra excepțiilor invocate de către inculpați și care privesc respectarea

dispozițiilor legale care reglementează efectuarea urmăririi penale, să se

pronunțe după citirea actului de sesizare.

La termenul de

judecată din 11 octombrie 2010 a fost verificată regularitatea actului de

sesizare, respectiv a rechizitoriului nr. 49/P/2006 din 04 martie 2009 emis de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Secția de

Combatere a Corupției, răspunzând astfel și unor excepții invocate de

inculpați, care se refereau strict la dispozițiile art. 264 alin. (3) C. pen.,

iar la data de 11 ianuarie 2011, după citirea actului de sesizare, Înalta Curte

a rămas în pronunțare pe excepțiile invocate de către inculpații M.M.T. și J.I.P.

cu privire la respectarea dispozițiilor legale care reglementează urmărirea

penală și care au incidență asupra sesizării legale a instanței.

Examinarea eventualelor

nulități din cursul urmăririi penale (încălcarea unor norme care reglementează

urmărirea penală) a fost apreciată de Înalta Curte ca o activitate distinctă de

cea a examinării regularității actului de sesizare, aspect ce rezultă și din

existența distinctă a art. 300 și a art. 332 C. proc. pen., ultimul

reglementând restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

În măsura în

care se constată nulități ale urmăririi penale, care presupun restituirea

cauzei la procuror în vederea refacerii acesteia, ca o consecință firească, se

impune, evident și refacerea rechizitoriului. Această observație trebuie, însă,

corelată cu alte principii în materia efectelor nulității, astfel cum sunt

acceptate în doctrină (izolarea efectului nulității și efectul extensiv al

nulității), susținându-se constant - în doctrină - că în reglementarea C. proc.

pen. român actual nu sunt dispoziții exprese în ceea ce privește efectul

extensiv al nulității, urmând ca propagarea acestui efect să fie apreciată în

fiecare caz concret de către organele judiciare în raport cu relația ce există

între actul lovit de nulitate și celelalte acte procesuale întocmite.

Neobservarea

unor dispoziții care reglementează urmărirea penală nu atrage, în toate

cazurile, nulitatea absolută. Distinct, încălcarea unor dispoziții din faza

urmăririi penale poate atrage - în condițiile legale - nulitatea relativă, iar

nu nulitatea absolută.

De lege lata,

această concepție a legiuitorului este reflectată de dispozițiile art. 197 alin.

(1), (2) și (3) C. proc. pen., art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen.,

respectiv art. 332 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Analiza modului

în care au fost respectate dispozițiile legale care reglementează urmărirea

penală se poate face numai în contextul în care instanța constată că a fost

legal sesizată.

Cu privire la

încălcarea dispozițiilor legale care reglementează faza urmăririi penale, inculpatul

M.M.T. a învederat că sesizarea instanței de judecată s-a făcut cu încălcarea

următoarelor dispoziții legale:

- încălcarea

dispozițiilor art. 221, art. 210 C. proc. pen., art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002,

art. 222 alin. (7) și art. 228 alin. (1) C. proc. pen.;

- încălcarea de

către organul de urmărire penală a dispozițiilor art. 109 alin. (2) din

Constituția României și a Deciziei Curții Constituționale nr. 270/2008;

- încălcarea de

către organul de urmărire penală a dispozițiilor art. 6, art. 70 alin. (2) C.

proc. pen. și art. 6 din C.E.D.O.

Inculpata J.I.P.,

la rândul său, a învederat o serie de cazuri de nulitate, nelegalitate și

neregularitate a sesizării instanței, cum ar fi:

- efectuarea

actelor de urmărire penală și cercetare, precum și emiterea rechizitoriului de

procurori care nu au fost învestiți legal în Dosarul nr. 49/P/2006;

- efectuarea

actelor de urmărire penală și emiterea rechizitoriului de procurorul aflat în

situație de incompatibilitate;

- constatarea

nulității actelor de urmărire penală efectuate față de inculpatul M.M.T., ca

urmare a existenței unei cauze de împiedicare a urmăririi penale, datorită

situației de indivizibilitate și conexitate atrage nulitatea tuturor actelor de

urmărire penală față de inculpata J.I.P.;

- nulitatea

actelor de urmărire penală efectuate în cauză de procurorul șef al D.N.A.;

- nulitatea

actelor de schimbare a încadrării juridice de extindere a procesului penal și

de începere a urmăririi penale pentru fapte noi. Inexistența urmăririi penale

în raport de aceste fapte și de noua încadrare juridică;

- nulitatea

urmăririi penale ca urmare a utilizării în condiții de nulitate, nelegalitate

și neregularitate a actelor efectuate în alte cauze.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând în cadrul excepției nelegalei sesizări a

instanței, invocate de către inculpații M.M.T. și J.I.P., aspectele învederate

de aceștia, privind încălcarea unor dispoziții legale, privind efectuarea

actelor de urmărire penală, constată următoarele:

Inculpatul M.M.T.

a învederat încălcarea dispozițiilor art. 221 C. proc. pen., art. 210 C. proc.

pen., art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 222 alin. (7) C. proc. pen. și art. 228

alin. (1) C. proc. pen., în sensul că s-a dispus începerea urmăririi penale

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (respectiv dare de mită față de

inculpata J.I.P.), fără ca actul de sesizare să releve cel mai mic indiciu cu

privire la săvârșirea vreunei infracțiuni de corupție care să atragă competența

sa materială. Inculpatul susține că procurorul nu a fost sesizat prin plângere

sau denunț și nici nu s-a încheiat proces-verbal de sesizare din oficiu cu

privire la pretinsele infracțiuni de dare și luare de mită.

De asemenea,

consideră că „autodenunțul” numitei P.C. nu poate fi calificat ca fiind vreun

mod de sesizare a organului de urmărire penală, conform art. 221 C. proc. pen.,

ci este doar un act prin care aceasta încunoștințează organul judiciar că a

participat la săvârșirea unor fapte care nu fac parte din categoria

infracțiunilor de corupție și în care inculpatul M.M.T. susține că nu a avut

nicio implicare.

Înalta Curte de

Casație și Justiție apreciază că „autodenunțul” formulat de numita P.C. la 24

ianuarie 2006 (fila 1 volumul I dosar urmărire penală) reprezintă un mod

general de sesizare a organului de urmărire penală, prin care acesta a luat

cunoștință, în condițiile legii, despre săvârșirea unor infracțiuni. În scopul

verificării susținerilor numitei P.C. au fost efectuate acte premergătoare,

care au relevat faptul că M.M.T., deputat în Parlamentul României (fost

ministru al M.L.P.T.L. în perioada 2001 - 2004) a folosit influența și

autoritatea sa în calitate de președinte al P.S.D., dar și prerogativele

conferite de funcția de ministru al M.L.P.T.L., în scopul obținerii de foloase

de la învinuita J.I.P., în sumă de aproximativ 3,5 miliarde. În schimbul

foloaselor, învinuitul a dispus numirea și menținerea în funcțiile de inspector

general de stat și președinte al Consiliului de conducere al I.S.C. a

inculpatei J.I.P.

Modalitatea de

exprimare folosită de numita P.C. în „autodenunț” nu poate fi sancționată ca

echivalând cu o lipsă de sesizare a organului de urmărire penală, atâta timp

cât în lipsa cunoștințelor juridice, aceasta a încunoștințat organul de

urmărire penală despre săvârșirea unor fapte de corupție, iar prin modalitatea

aleasă (autodenunțul) nu este necesară îndeplinirea unor condiții, așa cum sunt

cele prevăzute de art. 221 alin. (2) C. proc. pen. ca în cazul plângerii.

Faptul că

aceasta descrie o situație de fapt și învederează existența unor infracțiuni de

corupție, nominalizând și anumite persoane care ar fi avut legătură cu săvârșirea

acestora, reprezintă un mod legal de sesizare a organului de urmărire penală,

acesta considerându-se legal învestit, fapt ce a determinat și efectuarea de

acte premergătoare în cauză, în urma cărora s-a constatat existența unor date

și indicii cu privire la săvârșirea pretinselor infracțiuni de corupție.

Faptul că din

denunț, așa cum susține inculpatul M.M.T., nu rezultă săvârșirea unor fapte de

corupție care să atragă competența D.N.A., ci ar putea fi încadrate drept

infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C. pen.), fals

intelectual (art. 43 din Legea nr. 82/1991) și gestiune frauduloasă (art. 214 C.

pen.) nu poate constitui un motiv de critică la adresa Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., care, în opinia inculpatului,

trebuia să-și verifice competența, deoarece atâta timp cât în denunț numita P.C.

face vorbire de „infracțiuni de corupție”, automat D.N.A. s-a sesizat și a

dispus efectuarea de acte premergătoare, parchetul considerându-se în mod

justificat competent.

Inculpatul M.M.T.

mai susține că, în intervalul cuprins între data la care P.C. a formulat

autodenunțul (24 ianuarie 2006) și data la care a fost începută urmărirea

penală pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (07 februarie 2006),

organul de urmărire penală nu a încheiat vreun proces verbal de sesizare din

oficiu cu privire la pretinse fapte de corupție.

Atâta timp cât

organul de urmărire penală fusese deja sesizat printr-un mod general, în speță

„autodenunțul” și a dispus efectuarea de acte premergătoare ale căror constatări

s-au materializat într-un proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare,

în vederea începerii urmăririi penale, Înalta Curte apreciază că organul de

urmărire penală nu mai avea obligația încheierii unui proces-verbal de sesizare

din oficiu.

Un al doilea

motiv privind nelegala sesizare a instanței, invocat de către inculpatul M.M.T.,

se referă la încălcarea de către organul de urmărire penală a dispozițiilor art.

6 și art. 70 alin. (2) C. proc. pen. și art. 6 C.E.D.O., art. 250 - 258 C.

proc. pen., în sensul că nu i-au fost aduse la cunoștință noile acte materiale

care fac obiectul acuzărilor și nu i s-a asigurat deplina exercitare a

drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege.

Inculpatul M.M.T.

a învederat că nu i s-a adus la cunoștință faptul că în conținutul infracțiunii

de luare de mită (art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000)

au fost incluse acte materiale noi față de cele avute în vedere în momentul în

care s-a dispus urmărirea penală. Acestuia i-a fost adusă la cunoștință

învinuirea pentru care s-a început urmărirea penală prin rezoluția din 01

octombrie 2008 și anume că în perioada 2001 - 2002, ar fi pretins și primit de

la J.I.P. foloase necuvenite de peste 5.200.000.000 RON, constând în contravaloarea

unor lucrări de construcții executate de SC C. SA, SC V. SA și SC R.G. SRL,

toate din Bacău, la imobilul mamei sale situat în comuna Voluntari, sat Pipera,

județul Ilfov, iar în schimbul acestor foloase și-ar fi folosit „autoritatea și

prerogativele conferite de funcția de ministru al M.L.P.T.L. pentru a o numi pe

J.I.P. în funcția de inspector șef adjunct și, ulterior a promova în funcția de

inspector general de stat și președinte al Consiliului de conducere al I.S.C.”,

iar ulterior, prin rechizitoriu i-au fost extinse acuzațiile la noi acte

materiale, fără a i se da posibilitatea să se apere, în sensul că în perioada

2001 - 2002, în calitate de ministru al M.L.P.T.L. ar fi pretins și primit de

la J.I.P. „foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 RON, reprezentând

contravaloarea lucrărilor de construcție, amenajare și dotare executate de SC C.

SA Bacău, SC V. SA Bacău, SC D. SRL Bacău și SC R.G. SRL Bacău la imobilul din

comuna Voluntari, județul Ilfov.”

De asemenea,

noile acte materiale, care apar ca reținute în rechizitoriu, nu au făcut

obiectul procedurii de prezentare a materialului de urmărire penală.

Acest motiv de nelegală sesizare a instanței,

invocat de către inculpatul M.M.T., Înalta Curte îl consideră fondat pentru următoarele

considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.N.A. din 05 martie 2009, în sarcina învinuitului

M.M.T. s-a reținut fapta de a „pretinde și primi, în perioada 2001 - 2002, în

calitate de ministru al M.L.P.T.L. de la învinuita J.I.P., în schimbul numirii

și menținerii ei în funcția de inspector șef adjunct și inspector șef al

I.S.C., foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 RON,

reprezentând

contravaloarea lucrărilor de construcție, amenajare și dotare executate de SC C.

SA Bacău, SC V. SA Bacău, SC D. SRL Bacău și SC R.G. SRL Bacău la imobilul din

comuna Voluntari, județul Ilfov, proprietatea mamei învinuitului

” (fila 38

rechizitoriu), care „realizează elementele constitutive al infracțiunii de

luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din

Legea nr. 78/2000 republicată”.

Spre deosebire de rechizitoriu, actele premergătoare,

cât și cele de urmărire penală efectuate în cauză, au relevat o bază factuală

diferită pentru învinuirea de luare de mită.

Astfel, în etapa actelor premergătoare, s-a reținut

prin procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare din data

de 03 februarie 2006 (volumul I filele 2-3) că învinuitul ar fi folosit

influența și autoritatea în calitate de vicepreședințe al partidului de

guvernământ, dar și prerogativele conferite de funcția de ministru al M.L.P.T.L.,

în scopul obținerii de foloase de la numita J.I.P., în sumă de aproximativ 3,5

miliarde lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și neachitate la

imobilul proprietatea mamei inculpatului, situat în comuna Voluntari, sat

Pipera, județul Ilfov.

Ulterior, prin referatul întocmit la 24 septembrie

2008 (volumul 26, filele 1-9), procurorii D.N.A. au constatat că „cercetările

efectuate în cauză au relevat faptul că în perioada 2001 - 2002 M.M.T. a pretins

și primit de la J.I.P. foloase necuvenite în cuantum de peste 5.200.000.000 RON,

constând în contravaloarea unor lucrări de construcție, extindere și dotare

executate de

SC C. SA, SC V. SA și SC R.G. SRL la imobilul din sat Pipera, județul

Ilfov.

”

Prin rezoluția de începere a urmăririi penale din

data de 01 octombrie 2008 (volumul 26, filele 16-17) se reține fapta constând

în pretinderea și primirea de la J.I.P. de „foloase necuvenite de peste

5.200.000.000 RON, constând în contravaloarea unor lucrări de construcție

(renovare, extindere și dotare) executate de

SC C. SA, SC V. SA și SC R.G. SRL

la imobilul proprietatea mamei sale, M.V.G., din sat Pipera, județul Ilfov.

Învinuirea i-a fost adusă la cunoștință în forma

reținută în rezoluția de începere a urmăririi penale din 10 octombrie 2008,

astfel cum rezultă din procesul verbal de aducere la cunoștință a învinuirii

din data de 10 octombrie 2008 (volumul 26, fila 32), iar ulterior a început activitatea

de prezentare a materialului de urmărire penală, încheindu-se procesul-verbal

de prezentare a materialului de urmărire penală din 26 februarie 2009 (volumul

26, fila 36).

Aceste fapte au făcut și obiectul rezoluțiilor care

au fost infirmate de procurorul șef al D.N.A., ca urmare a Deciziilor Curții

Constituționale nr. 270 din 10 martie 2008 și din 05 iulie 2007, precum și al

solicitării cererii adresate Președintelui României privind declanșarea

procedurilor legale pentru urmărirea penală a lui

M.M.T. (16

ianuarie 2008) și Camerei Deputaților (21 aprilie 2008).

Ulterior, prin rechizitoriul nr. 49/P/2006 din 01

martie 2009, obiectul acuzațiilor a fost extins, reținându-se că în perioada

2001 - 2002, în calitate de

ministru al M.L.P.T.L., ar fi pretins și primit de

J.I.P.,

în schimbul

numirii și menținerii acesteia în funcțiile de inspector șef adjunct și

inspector șef la I.S.C. „foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 RON,

reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții, amenajare și dotare

executate de SC C. SA Bacău, SC V. SA Bacău, SC D. SRL Bacău și SC R.G. SRL

Bacău la imobilul din comuna Voluntari, județul Ilfov.

Astfel, Înalta Curte constată că, deși în

rechizitoriu s-a menținut încadrarea juridică a infracțiunii de luare de mită -

formă simplă, cadrul procesual penal a fost extins asupra unor acte materiale

noi, incluzând în obiectul pretinsei mite și contravaloarea lucrărilor

executate la imobilul mamei sale de către

SC D. SRL Bacău, precum și

contravaloarea altor lucrări executate de celelalte societăți comerciale, decât

cele avute în vedere la punerea sub învinuire, majorându-se cuantumul foloaselor

necuvenite de la 5.200.00.000 RON la 9.274.202.542 RON.

S-a ajuns astfel la situația că, deși fapta a fost

încadrată în formă simplă, prin rechizitoriul din 04 martie 2009, procurorul a

dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată pentru

săvârșirea acestei infracțiuni practic în formă continuată, în conținutul

acesteia adăugându-se acte materiale pentru care nu s-au extins cercetările,

conform art. 238 C. proc. pen., nu s-a început și nu s-a efectuat urmărirea

penală.

Nelegalitatea de conținut a rechizitoriului (unde se

vorbește despre o sumă dublă) este evidentă și nu poate fi considerată o simplă

diferență rezultată din reevaluări, ci practic este confirmată de procuror, așa

cum reiese din conținutul actelor de procedură efectuate cu privire la inculpata

J.P.I., în sensul că au reținut în sarcina inculpatei J.P.I. infracțiunea

corelativă de dare de mită - în formă continuată.

Edificator sub

acest aspect este că prin ordonanța nr. 49/P/2006 din 12 noiembrie 2008, - D.N.A.

(vol. 26 fila 103) a dispus față de J.P.I., schimbarea încadrării juridice a

infracțiunii de dare de mită din forma simplă - prevăzută de art. 255 C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - în formă continuată - prevăzută de art.

255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale - cu privire

la noile acte materiale - descrise în partea expozitivă (pct. 1 din dispozițiile

ordonanței - fila 106 dosar urmărire penală vol. 26).

Noile acte

materiale descrise în partea expozitivă a ordonanței nr. 49/P/2006 din 12

noiembrie 2008 sunt identificate de procurori că au constat în diverse sume de

bani (1.584.886.000 RON - aferentă unor lucrări de construcții realizate de SC

V. SA, achitată în tranșe „în perioada 7 decembrie 2001 - 13 aprilie 2002;

1.018.732.601 RON, aferentă unor lucrări de construcții realizate de SC C. SA,

SC V. SA, SC R.G. SRL și SC D. SA în perioada octombrie - noiembrie 2001”, „263.713.057 RON, aferente unor construcții executate de SC C. SA în anul 2002”), pe care J.P.I. le-ar fi dat inculpatului M.M.T., în perioada 2001 - 2002 la diferite

intervale de timp, pentru a o menține în funcția de inspector general de stat

în cadrul I.S.C.”.

Astfel,

inculpatei J.P.I. i-au fost prezentate noile acte materiale, i-a fost pus în

vedere faptul că s-a extins cercetarea penală și s-a început urmărirea penală

pentru noile acte, aceasta exercitându-și drepturile procesuale (vol. 26,

filele 109, 111, 115) în consecință.

În ceea ce-l

privește pe inculpatul M.M.T. se poate constata că în procesul verbal din 26 februarie

2009 (filele 36-65 dosar urmărire penală vol. 26), încheiat cu ocazia

prezentării materialului de urmărire penală, nu sunt menționate decât

încadrările juridice ale faptelor reținute inițial în sarcina sa ca învinuire, nerezultând

faptul că acesta a avut cunoștință de includerea în conținutul infracțiunii de

luare de mită a unor acte materiale noi, astfel încât, deși a fost întrebat

dacă dorește să facă declarații suplimentare, nu a făcut-o, deoarece nu știa de

existența acestor noi acte materiale.

Astfel, în cazul

inculpatului M.M.T. nu s-a procedat niciodată la extinderea urmăririi penale,

pentru noi acte materiale.

Deși

reprezentantul Parchetului susține faptul că inculpatului i s-a pus la

dispoziție întreg materialul de urmărire penală și a avut posibilitatea să ia

cunoștință de fapta sa, cât și de schimbarea de încadrare juridică și de extinderea

urmăririi penale în ceea ce o privește pe inculpata J.P.I., aceasta nu poate

echivala cu îndeplinirea de către procuror a obligației prezentării

materialului de urmărire penală în sensul de a-i aduce inculpatului M.M.T. la

cunoștință în mod complet, detaliat și precis fapta pentru care este cercetat.

Este inexplicabilă diferența dintre suma reținută în procesul-verbal de

începere a urmăririi penale și cea reținută prin actul de sesizare, cu atât mai

mult cu cât apare și o nouă societate (SC D. SA), față de societățile amintite

în actul de începere a urmăririi penale (SC C. SA, SC V. SA, SC R.G. SRL). De

asemenea, este lipsit de logică faptul că persoanei care este trimisă în

judecată pentru dare de mită i se reține forma continuată a infracțiunii, iar

persoanei care primește mita i se reține forma simplă a infracțiunii de luare

de mită.

De altfel și din

formularea folosită de procuror în rechizitoriu, rezultă reținerea greșită a

formei simple a infracțiunii de luare de mită în sarcina inculpatului M.M.T.,

atâta timp cât se vorbește de fapta corelativă comisă în perioada 2001 - 2002

de învinuita J.P.I. de a da în mod repetat - fila 38 din rechizitoriu - și i se

reține forma continuată a infracțiunii de dare de mită, deși e vorba de aceeași

sumă (9.274.202.542 RON), primită/dată ca folos necuvenit, de aceeași perioadă

(2001-2002) de timp când s-a pretins, primit și dat respectiva sumă de bani, de

aceleași societăți care au efectuat lucrări de amenajări și dotare, (respectiv

SC C. SA, SC V. SA, SC D. SRL, SC R.G. SRL, toate din Bacău).

Astfel, din cele

reținute rezultă că inculpatului i-au fost încălcate dispozițiile art. 70 alin.

(2) C. proc. pen., care prevăd obligativitatea de a i se aduce la cunoștință în

mod complet, detaliat și în cel mai scurt timp fapta care formează obiectul

cauzei, pentru a-și exercita dreptul la apărare ori opțiunea de a invoca

dreptul la tăcere.

Așa cum prevăd

dispozițiile art. 24 din Constituție, cât și art. 6 alin. (3) C. proc. pen.,

organele judiciare au obligația de a încunoștința pe învinuit sau inculpat

despre faptele pentru care este învinuit, încadrarea juridică a acestora și să

asigure posibilitatea pregătirii și exercitării apărării.

Această

obligație este înscrisă printre drepturile speciale ale acuzatului, stipulate

în art. 6 paragraf 3 lit. a) C.E.D.O., potrivit cărora orice acuzat trebuie să

fie informat în mod amănunțit asupra naturii și cauzei acuzației aduse

împotriva sa.

Curtea de la Strasbourg a scos în evidență necesitatea ca judecătorul sau procurorul să depună maximă

diligență cu privire la modul în care se face notificarea „acuzației”, deoarece

actul respectiv are un rol determinant în procedura penală: începând cu data notificării

persoana în cauză este oficial avizată despre baza factuală și juridică a

învinuirii ce i se aduce (Mattocia contra Italia). Art. 6 paragr. 3 lit. a) din

C.E.D.O. recunoaște pentru o persoană nu numai dreptul de a fi informată cu

privire la cauza acuzației (faptele ce i se reproșează în materialitatea lor),

ci și pe acela de a i se aduce la cunoștință și calificarea juridică dată

acestor fapte. În ambele situații, informarea trebuie să fie detaliată. Cele

două constituie premisele unui proces echitabil, existând o legătură evidentă

între dispozițiile care garantează dreptul de a-și pregăti apărarea și dreptul

de a fi informat cu privire la natura acuzației.

În noțiunea de

acuzație sunt incluse atât notificarea oficială a reproșului de a fi comis o

infracțiune, dar și orice altă măsură care poate avea urmări importante asupra

celui suspectat (Padin Gestorr contra Spania).

Modificarea

acuzației aduse unei persoane, indiferent dacă este vorba despre natura

faptelor imputate sau despre calificarea lor juridică, trebuie adusă la

cunoștință în aceleași condiții de promptitudine dispuse de art. 6 paragr. 3 lit.

a) din C.E.D.O. pentru ca orice persoană să dispună de facilitățile necesare

apărării sale.

În jurisprudența

sa, Curtea de la Strasbourg a explicat ce se înțelege prin „cauză” și „natura

acuzației” aduse împotriva unei persoane și prin hotărârea din 24 octombrie

1996 în cauza De Salvador Tores contra Spaniei, arătând că acestea se referă la

faptele materiale imputate care stau la baza acuzației/la calificarea juridică

a acesteia, precum și la circumstanțele agravante existente, iar informarea în

mod amănunțit, asupra faptelor imputate și calificarea juridică a acestora nu

ar trebui, în niciun caz să fie ulterioară deciziei de trimitere în judecată.

În cadrul acestei

hotărâri, cât și hotărârea din 25 iulie 2000, privind cauza Mattocia contra

Italiei, Curtea a considerat că o informare precisă, detaliată, completă și în

cel mai scurt timp cu privire la faptele care se reproșează acuzatului și a

calificării juridice reprezintă o condiție esențială pentru echitatea procedurilor

judiciare. Acuzatul trebuie să dispună de elemente suficiente pentru a înțelege

în întregime acuzația îndreptată împotriva sa. Garantarea dreptului la apărare

nu trebuie să existe doar enunțiativ, ci trebuie realizată prin recunoașterea

și acordarea tuturor drepturilor procesuale ale inculpatului.

Raportat la

cazul inculpatului M.M.T. se poate observa că acestuia i s-a încălcat dreptul

la apărare prevăzut de art. 6 C. proc. pen., dispunând prin rechizitoriul din 4

martie 2009, atât punerea în mișcare a acțiunii penale, cât și trimiterea în

judecată pentru săvârșirea pretinsei infracțiuni de luare de mită, în conținutul

căreia au inclus acte materiale pentru care nu au extins cercetările, conform art.

238 C. proc. pen., nu au început și nu au efectuat urmărirea penală,

inculpatului neaducându-i-se la cunoștință cu promptitudine natura acuzației,

respectiv fapta materială și calificarea juridică a acesteia (schimbarea bazei

factuale), astfel încât acesta să înțeleagă exact întinderea acuzației adusă

împotriva sa, pentru a-și putea pregăti apărarea în mod adecvat.

Schimbarea bazei

factuale a învinuirii, prin introducerea unor elemente de fapt noi, încalcă pe

lângă dreptul de a fi informat cu privire la natura acuzației (art. 6

paragraful 3 lit. a) din Convenție) (Hotărârea Pelissier și Sassi versus

Franța) și noțiunea de previzibilitate (art. 7 din Convenție). Cu privire la

previzibilitatea jurisprudenței, Curtea a estimat în hotărârile sale (C.R.

contra Regalului Unit) că instanțele au dreptul și datoria de a defini faptele

de prevenire sub orice încadrare diferită de cea pentru care s-a efectuat

urmărirea penală cu condiția ca totuși, acestea să se aplice faptelor cu care

au fost sesizate și să nu comporte nici un element nou.

Faptul că inculpatului

M.M. i s-a pus la dispoziție materialul de urmărire penală, dar fără a i se

face o precizare expresă a învinuirii (descrierea exactă, detaliată și precisă

a faptei), pentru ca acesta să-și poată pregăti o apărare efectivă, să

anticipeze consecințele penale ale acestei învinuiri, nu poate complini

încălcarea drepturilor inculpatului garantate de legea procesual penală, cât și

de Constituție, astfel încât acesta să beneficieze de dreptul la un proces

echitabil.

Cu ocazia punerii

la dispoziție a materialului de urmărire penală, faptul că a putut lua

cunoștință de conținutul ordonanței din 12 noiembrie 2008, prin care s-a dispus

extinderea cercetării penale pentru săvârșirea de noi acte materiale, cât și

schimbarea de încadrare juridică a faptei de dare de mită din formă simplă în

formă continuată în ceea ce o privește pe inculpata J.I.P. și, cu această

ocazie, nu a formulat obiecțiuni, așa cum se consemnează în procesul-verbal de

prezentare a materialului de urmărire penală nu echivalează cu o lipsă a

încălcării drepturilor inculpatului.

Organul de

urmărire penală trebuia să-i prezinte acest aspect inculpatului în mod explicit

(o culpă din partea inculpatului M.M.T. nu se poate reține atâta timp cât ordonanța

nu-l privea în mod expres și e posibil să nu-i fi dat importanța cuvenită), iar

prin punerea la dispoziție a întregului material de urmărire penală nu duce la concluzia

respectării dispozițiilor art. 250 - 258 C. proc. pen. prin raportare și la art.

6 paragraful 3 lit. a) C.E.D.O.

Constatând

încălcarea flagrantă de către organele de urmărire penală a dispozițiilor art. 6

și art. 70 alin. (2) C. proc. pen., cât și art. 6 din C.E.D.O., a dispozițiilor

art. 250 - 258 C. proc. pen., inculpatului M.M.T. i s-a cauzat o vătămare care

nu poate fi înlăturată în niciun mod (aspect sesizat instanței de judecată în

termen legal), Înalta Curte va dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. în vederea prezentării

materialului de urmărire penală în mod complet și refacerii actului de

sesizare.

Practic,

inculpatul M.M.T. a fost trimis în judecată pentru o faptă pentru care nu s-a

dispus extinderea acțiunii penale pentru săvârșirea de noi acte materiale,

reținute de procuror prin ordonanța din 12 noiembrie 2008 (care o privea pe

inculpata J.I.P.) și fără a se pune în mișcare acțiunea penală pentru noi acte

materiale, reținute în aceeași ordonanță care o privea pe inculpata J.I.P.

Astfel, au fost

încălcate dispozițiile art. 250 - 258 C. proc. pen. în ceea ce privește

prezentarea materialului de urmărire penală, în sensul că noile acte materiale,

care apar ca reținute în rechizitoriu, nu au făcut obiectul procedurii de

prezentare a urmăririi penale.

Prezentarea materialului

de urmărire penală reprezintă o garanție a dreptului de apărare al învinuitului

sau inculpatului, fiind acea instituție prin intermediul căreia organul de

urmărire penală competent este obligat să-i prezinte învinuitului sau

inculpatului, precum și apărătorului său (ales sau desemnat din oficiu) întreg

materialul probator administrat în cauză.

Inculpatului M.T.M.

nu i s-a adus la cunoștință modificarea bazei factuale (din nici un document al

dosarului nu rezultă că s-ar fi prezentat acest aspect), nu a fost audiat în

acest sens și nici nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală cu privire

la acest aspect, fapt ce a dus la crearea unei vătămări inculpatului (nu și-a putut

exercita dreptul la apărare) ce nu poate fi înlăturată decât prin nulitatea procesului

verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din 26 februarie 2009

vol. 26, fila 36, prezentarea fiind efectuată cu încălcarea art. 250 și

următoarele C. proc. pen.

Astfel,

procurorul va trebui să-i prezinte inculpatului în mod complet și detaliat fapta

pentru care a efectuat urmărirea penală, aceasta presupunând să-i aducă la

cunoștință toate actele materiale noi și, în raport de acestea, să dispună

extinderea urmăririi penale cu privire la noile acte și, respectiv, schimbarea

încadrării juridice, așa cum a procedat „corelativ” în cazul inculpatei J.I.P.

Față de această

situație, în condițiile în care, în conținutul infracțiunii de luare de mită

reținută în sarcina inculpatului, ar fi fost incluse acte materiale noi,

conform dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României și a deciziei

Curții Constituționale nr. 270/2008, trebuia sesizat Senatul României pentru a

obține din partea acestuia aprobarea de declanșare a procedurii legale de

urmărire penală, întrucât la data de 30 noiembrie 2008 a fost ales parlamentar în colegiul uninominal din circumscripția electorală Vrancea, iar la

data de 19 decembrie 2008 a fost validat în funcție prin Hotărârea Senatului nr.

68/2008.

În cauze

similare, în condițiile în care procurorii D.N.A. au apreciat că se impune

extinderea urmăririi penale, s-au adresat camerei din care parlamentarul învinuit

făcea parte pentru a solicita formularea cererii de extindere a urmăririi

penale.

De exemplu, la

data de 7 septembrie 2010, în Dosarul de urmărire penală nr. 147/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție s-a adresat Camerei Deputaților cu o cerere de extindere a urmăririi

penale, privind-o pe deputata I.R.M.M., cerere respinsă la 13 decembrie 2010.

Astfel, despre încălcarea dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția

României și a Deciziei nr. 270/2008 solicitate a se constata că au fost

nerespectate, se putea vorbi numai în cazul în care s-ar fi dispus extinderea

urmăririi penale și nu s-ar fi solicitat avizul Senatului pentru declanșarea

procedurii legale de urmărire penală, or în cauză nu a existat o asemenea

extindere, astfel încât este inutilă analiza încălcării acestor dispoziții

legale.

Cu privire la

cazurile de nulitate, nelegalitate neregularitate a sesizării instanței Înaltei

Curți de Casație și Justiție, formulate de inculpata J.I.P., le consideră

neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Un prim motiv de

nulitate se referă la efectuarea actelor de urmărire penală și cercetarea

penală, precum și emiterea rechizitoriului de procurorii care nu au fost investiți

legal în Dosarul nr. 49/P/2006, în sensul că cei doi procurori M.A. și L.P. -

nu au fost investiți să efectueze acte de cercetare sau de urmărire penală în

cauza nr. 49/P/2006.

Înalta Curte

apreciază că, investirea procurorilor să efectueze acte de urmărire penală,

reprezintă un aspect de ordin administrativ și nu poate face obiectul unor

excepții de nulitate.

Alt motiv de

nulitate invocat de inculpata J.P.I. se referă la efectuarea actelor de

urmărire penală și emiterea rechizitoriului de procurorii aflați în situații de

incompatibilitate, în sensul că M.A. și L.P. au efectuat acte de urmărire

penală în Dosarul nr. 8/P/2006 (de unde provin majoritatea actelor de cercetare

și urmărire penală ale cauzei), iar ca urmare a restituirii de către instanță a

cauzei, la 11 aprilie 2008 au devenit incompatibili să mai efectueze acte de

urmărire penală în orice cauză accesorie.

Conform art. 49 alin.

(4) C. proc. pen. „persoana care a efectuat urmărirea penală este incompatibilă

să procedeze la refacerea acesteia, când refacerea este dispusă de instanță”.

În speță, Decizia

nr. 219/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Completul de 9 Judecători,

prin care instanța a dispus restituirea cauzei la procuror se referea la Dosarul

nr. 8/P/2006 și nu la Dosarul nr. 49/P/2006, astfel încât nu este vorba de identitate

de obiect și persoane, pentru ca dispozițiile sus-menționate să-și găsească aplicabilitate.

Inculpata J.P.I.

susține că, urmare a constatării nulității actelor de urmărire penală efectuate

față de învinuitul M.M., ca urmare a existenței unei cauze de împiedicare a

urmăririi penale (ca urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 665/2007 și

nr. 270/2008, procurorul șef al D.N.A. a infirmat începerea urmăririi penale și

toate actele de urmărire penală efectuate față de învinuitul M.M.), datorită

situației de indivizibilitate și conexitate a actelor materiale imputate persoanelor

acuzate, se impunea nulitatea tuturor actelor de urmărire penală, inclusiv cele

efectuate față de învinuita J.I.P.

Susținerea

inculpatei este neîntemeiată, întrucât la baza infirmării actelor de urmărire

penală au stat Deciziile Curții Constituționale nr. 665/2007 și nr. 270/2008

care se aplică numai persoanelor care au avut calitatea de membrii ai

Guvernului, or în speță, inculpata nu se afla într-o asemenea situație pentru

a-i fi aplicabile aceste dispoziții.

Un alt motiv care

vizează nulitatea actului de sesizare, învederat de inculpata J.P.I. se referă

la nulitatea actelor de urmărire penală efectuate de procurorul șef al D.N.A.,

în sensul încălcării dispozițiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 ca

urmare a infirmării actelor de urmărire penală de către acesta.

În cauză, Înalta

Curte consideră că nu au fost încălcate dispozițiile art. 64 alin. (2) din

Legea nr. 304/2004, nefiind aplicabile dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc.

pen.

Infirmarea actelor

de urmărire penală de către procurorul șef al D.N.A. s-a făcut în conformitate cu

prevederile art. 220 C. proc. pen., precum și cu cele ale art. 64-65 din Legea nr.

302/2004, privind exercitarea controlului ierarhic.

În cauzele în

care urmărirea penală este efectuată de procuror se poate exercita din oficiu

sau la plângere, un control din partea procurorului ierarhic superior.

Nulitatea

actelor de schimbare a încadrării juridice, de extindere a procesului penal și

de începere a urmăririi penale pentru fapte noi, întrucât nu a existat urmărirea

penală în raport de acestea este un alt motiv susținut de inculpata J.P.I.

Se învederează

că urmărirea penală împotriva inculpatei J.P. a început la 7 februarie 2006,

prin procesul verbal de începere a urmăririi penale, dar într-o altă cauză, Dosarul

nr. 8/P/2006, fără a exista acte procedurale de disjungere pentru anumite fapte

sau făptuitori și nici de conexare la Dosarul nr. 49/P/2006.

Astfel, se

impune constatarea inexistenței oricărui act de începere a urmăririi penale în Dosarul

nr. 49/P/2006, cu consecința nulității tuturor actelor.

De asemenea, se

susține că pentru noile fapte, pentru care s-a dispus schimbarea încadrării

juridice, extinderea urmăririi penale pentru fapte noi și începerea urmăririi

penale nu s-au efectuat acte premergătoare.

Înalta Curte

constată că susținerile inculpatei J.P., chiar reale dacă ar fi, în sensul

începerii urmăririi penale prin procesul-verbal de începere a urmăririi penale

într-o altă cauză nr. 8/P/2006, fără a exista acte procedurale de disjungere a

cauzei pentru anumite fapte sau împrejurări, aceste aspecte puteau fi invocate

în fața procurorilor, inclusiv cu ocazia prezentării materialului de urmărire

penală, inculpata având cunoștință de acestea încă din faza de urmărire penală.

Or, în toate declarațiile date de inculpata J. în această fază procesuală, nici

aceasta și nici apărătorul nu au învederat un astfel de motiv de nulitate, iar

la acest moment procesual apar ca tardiv susținute.

Nu se poate

susține că este aceeași situație ca în cazul inculpatului M.T.M., care a

invocat în termen legal excepția nelegalei sesizări a instanței, întrucât din

actele dosarului rezultă că acesta nu a avut cunoștință de modificarea bazei

factuale a învinuirii sale, cauzându-i o vătămare ce nu poate fi îndreptată

decât prin restituirea cauzei la procuror.

În ceea ce

privește susținerea lipsei actelor premergătoare pentru noile acte materiale

pentru care s-a dispus extinderea urmăririi penale, schimbarea încadrării

juridice și începerea urmăririi penale, nu este justificată, deoarece în urma

probelor administrate pe parcursul cercetării penale s-a impus extinderea urmăririi

penale, astfel încât nu se poate susține că în cauză nu au fost efectuate acte

de urmărire penală față de inculpată pentru noile acte materiale.

Inculpata J.P.I.

consideră nulă urmărirea penală, ca urmare a utilizării în condiții de

nulitate, nelegalitate și neregularitate a unor acte efectuate în alte cauze,

respectiv din Dosarul nr. 8/P/2006.

Înalta Curte

apreciază că aceste aspecte privesc faza de judecată, respectiv administrarea

de probe și nu pot fi invocate ca excepții în susținerea cererii de restituire.

Conform art. 63 alin.

(2) C. proc. pen., probele nu au valoarea dinainte stabilită, instanța de

judecată, în scopul aflării adevărului, apreciază fiecare probă în urma

examinării acestora.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția nelegalei

sesizări a instanței de judecată, formulată de inculpatul M.M.T. și, în baza art.

332 alin. (2) C. proc. pen., va dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Secția pentru Combaterea

Corupției, pentru prezentarea materialului de urmărire penală, potrivit art. 250

și următoarele C. proc. pen., cu garantarea respectării dreptului la apărare

prevăzut de art. 6 și art. 70 C. proc. pen., precum și refacerea actului de

sesizare a instanței. Prezentarea materialului de urmărire penală, reprezintă

un reper foarte important în cursul urmăririi penale, vicierea sa atrăgând

însuși nulitatea actului de sesizare a instanței, potrivit art. 197 alin. (1)

și (4) C. proc. pen. Fiind un act procesual specific urmăririi penale,

prezentarea materialului de urmărire penală nu poate fi realizată în fața

instanței, iar neregularitățile învederate de către inculpatul M.M.T. (neconcordanța

dintre fapta pentru care s-a început urmărirea penală, pentru care s-au făcut cercetări

și pentru care i s-a prezentat materialul de urmărire penală și față de cea

pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală) nu pot fi acoperite în această modalitate.