ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 821/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 25 februarie 2005, reclamanta SC C.S. SRL Ploiești a solicitat, pe calea contenciosului administrativ și în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale –Ploiești anularea actului de control din data de 17 septembrie 2004 și 13 octombrie 2004–5 octombrie 2004 emis de pârâtă.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că sancționarea sa este nelegală, întrucât nu a săvârșit contravențiile menționate în actul de control deoarece pe raza localităților A. și I. nu se desfășurau activități de extracție a resurselor de nisip și pietriș, ci lucrări de construcții-montaj, lucrări pentru efectuarea unui pod, săpăturile fiind efectuate pentru construcțiile ce se realizau în baza contractului cu beneficiarul, neefectuându-se activitate de extracție a nisipului și pietrișului ci activități de amenajare a malurilor în vederea realizării construcțiilor, respectiv a podului.

Reclamanta a mai arătat că în ipoteza în care se consideră că a desfășurat activitate de exploatare, solicită a se reține că este beneficiara unui contract abonament privind prestarea de servicii de gospodărire a apelor din anul 2004 încheiat cu Agenția Națională Apele Române – Direcția Apelor Buzău – Ialomița, că legat de existența acestui contract este Autorizația de gospodărire a apelor din anul 2004 care prevede, printre obligațiile titularului, menținerea albiei și malurilor curate, fără depozitarea materialelor de orice fel, pe sectorul de apă pentru a servi lucrărilor de regularizare a albiei, prevăzându-se și volumul de nisipuri și pietrișuri ce se vor extrage prin contractarea S.G.A.

Prahova, reclamanta procedând potrivit acestor cerințe. În opinia reclamantei, actul de control atacat nu are suport legal în ceea ce privește constatările efectuate, pentru activitățile desfășurate în modul și condițiile arătate nefiind necesară autorizarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, potrivit prevederilor art. 48 lit. f) și art. 50 din Legea nr. 107/1996 modificată, fiind suficient avizul de gospodărire a apelor emise de unitățile teritoriale ale Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, cerință îndeplinită prin existența autorizației din anul 2004 privind „decolmatarea prin extracție de balast din albia M., a râului C.S.”, Balastiera M. – comuna I., județul Prahova.

Agenția Națională pentru Resurse Minerale a formulat întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, iar pe fond, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu referire la dispozițiile Legii nr. 85/2003. Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ II, prin sentința nr. 182 din 22 iunie 2005, a admis excepția invocată și a declinat competența soluționării pricinii în favoarea Curții de Apel Ploiești, apreciind ca fiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, precum și cele ale art. 3 pct. 1 și art. 158 și 159 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 103 din 18 aprilie 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a anulat actul de control atacat, reținând, în esență, că din probatoriul administrat (inclusiv expertiza tehnică efecutată în cauză) rezultă că lucrările efectuate sunt lucrări de construcții care au fost recepționate prin procese-verbale de recepție calitativă și procese-verbale de control al statului în faza determinată, ultimele fiind încheiate cu Inspectoratul județean în construcții Prahova. S-a mai reținut că lucrările efectuate de reclamantă în cele trei perimetre: M., I. și A., pentru „Modernizarea DC 60 și rețea drumuri locale au fost raționale, fiind executate în baza unui proiect de execuție special întocmit, iar calitatea lucrărilor a fost certificată”.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal Agenția Națională pentru Resurse Minerale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține, pe de o parte, că instanța de fond a apreciat greșit activitatea desfășurată de către intimata- reclamantă și constatată prin notele de control anulate, iar, pe de altă parte, că aceasta a apreciat în mod greșit probatoriul administrat în cauză, reținând o situație de fapt care nu corespunde realității. Astfel, se susține că prin considerentele hotărârii atacate, prima instanța a reținut în mod greșit natura activităților desfășurate de reclamanta-intimata, considerând că acestea se încadrează în categoria lucrărilor de construcții, nefiind activități de exploatare (extracție) a nisipului și pietrișului.

Pornind de la expertiza efectuata în cauză, s-a reținut că lucrările executate de către reclamanta-intimată sunt lucrări de construcții, recepționate prin procese-verbale de recepție, fără însă a observa că din facturile din 28 mai 2004, din 30 iunie 2004, din 30 iulie 2004, din 31 august 2004 și din 30 septembrie 2004, rezultă cu claritate că reclamanta-intimata a comercializat nisip și pietriș către SC C. Prahova SA în sorturi, ori comercializarea acestor sorturi presupune anterior extracția nisipului și pietrișului și prelucrarea acestuia, activități care corespund întocmai noțiunii de exploatare în sensul art. 3 pct. 11 din Legea minelor nr. 85/2005.

Mai mult, prima instanță a reținut că activitatea intimatei-reclamante reprezintă o activitate de construcții, în condițiile în care în conținutul raportului de expertiză, la lit. A), se realizează numai o enumerare a lucrărilor desfășurate, fără a se preciza daca intimata-reclamantă, pentru realizarea acestora, a extras nisip și pietriș. Pentru a reține natura activităților reclamantei-intimate, în sensul încadrării acestora în categoria lucrărilor de construcție, prima instanța a avut în vedere exclusiv expertiza tehnică, fără a o corobora cu celelalte probe administrate, respectiv facturile fiscale menționate și constatările inspectorului teritorial. Prin probele amintite s-a dovedit că reclamanta-intimată a extras nisip și pietriș, pe care le-a prelucrat sub forma sorturilor și ulterior le-a comercializat către SC C. Prahova SA.

În aceste condiții activitatea reclamantei-intimatei ar fi trebuit să fie și în conformitate cu prevederile Legii minelor, întrucât cele trei operațiuni mai sus arătate se circumscriu noțiunii de activitate de exploatare, astfel cum este definită de prevederile art. 3 pct. 11 din Legea minelor. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare invocând excepția nulității recursului în temeiul art. 302 1 și art. 306 C. proc. civ. și, pe fond, solicitând respingerea recursului, reiterând argumentele arătate în acțiune și prezentate în cele ce preced. Judecata pricinii a fost suspendată succesiv, la 15 septembrie 2006 și la 5 octombrie 2007 în baza art. 242 alin. (1) pct. 2, iar la 12 decembrie 2007 s-a solicitat repunerea pe rol a cauzei în baza art. 245 pct. 1 C. proc.

civ. Prin cererea înregistrată la 28 februarie 2008, intimata-reclamantă a solicitat a se dispune perimarea judecării pricinii. În baza art. 137 C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, cu privire la această din urmă excepție, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 248 C. proc. civ., motiv pentru care urmează a o respinge. Astfel, conform prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.: „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu”.

Numai că, în cauză, recurenta–pârâtă, prin cererile înregistrate la 26 iulie 2007 și 12 decembrie 2007, a solicitat redeschiderea judecării cauzei în temeiul art. 245 alin. (1) C. proc. civ., cereri legal timbrate și formulate mai înainte de încheierea anului prevăzut de art. 248 C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepția perimării invocată în cauză. Pe fond, examinând cauza în raport cu toate criticile formulate sentinței atacate, cu probele administrate și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ. (text la care face trimitere explicit recurenta-pârâtă, contrar susținerilor din întâmpinarea intimatei atunci când pretinde că sunt aplicabile dispozițiile art. 302 1 și art. 306 C. proc.

civ.), Înalta Curte va admite recursul pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Astfel, în accepțiunea prevederilor art. 3 pct. 1 din Legea minelor nr. 85/2003 (în continuare Legea minelor), activitatea minieră este definită ca un ansamblu de lucrări privind prospecțiunea, explorarea, dezvoltarea, exploatarea, repararea/prelucrarea, concentrarea, comercializarea produselor miniere, conservarea și închiderea minelor, inclusiv lucrările aferente de refacere și reabilitare a mediului. Deci, sfera de cuprindere a acestei noțiuni începe de la executarea oricăror lucrări specifice prospectării resurselor minerale utile, astfel cum sunt enumerate de art. 2 alin. (1) din Legea minelor, și se termină cu faza de închidere a minelor, inclusiv cea de refacere și reabilitare a mediului înconjurător.

Exploatarea, în sensul de activitate minieră, astfel cum a fost definită mai sus, reprezintă, în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 11 „ansamblul de lucrări executate în subteran și/sau la suprafață pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea și livrarea acestora în forme specifice". Realizarea de activități miniere, indiferent de forma acestora, respectiv de prospecțiune, explorare, exploatare (...) conservare și închidere, este reglementată și se supune prevederilor Legii minelor și actelor subsecvente acesteia. Din interpretarea art. 14, art. 15, art. 18, art. 28 și art. 30 din Legea minelor rezultă în mod expres că oricare activitate minieră se poate executa numai în baza unei licențe de concesiune ori a unui permis de exploatare.

Singura excepție de la această regulă este cea prevăzută de art. 29 din Legea minelor, care recunoaște dreptul de exploatare pentru persoanele fizice, proprietari ai suprafețelor de teren pe care se află roci utilizabile în construcții, turbă ori ape minerale însă, numai pentru nevoile proprii ale acestora și fără a avea dreptul să le comercializeze. Aceasta însă nu exclude ca alături de prevederile Legii minelor, specifice domeniului minier, activitatea de cercetare-exploatare a resurselor minerale utile să se conformeze și normelor stabilite prin acte normative specifice și altor domenii, cum este cazul celor privind protecția mediului, gospodărirea apelor, autorizarea construcțiilor, protecția muncii etc. A ceste norme juridice se aplică cumulativ și nu se exclud reciproc.

În cauză, este necontestat că prin actul de control a cărui anulare a fost solicitată de reclamantă aceasta a fost sancționată contravențional, atât în baza Legii nr. 85/2003 cât și a Legii nr. 107/1996, modificată și completată prin Legea nr. 300/2004, și s-a dispus suspendarea activității de extracție a resurselor de nisip și pietriș, reținându-se că societatea a desfășurat în anul 2004 lucrări de exploatare din perimetre care nu au fost autorizate în acest scop de recurenta-pârâtă, cu obligarea agentului economic să finalizeze lucrările de refacere a mediului în perimetrele afectate de activitățile miniere, avându-se în vedere avizele și recomandările autorității locale de mediu.

Într-adevăr, în cauză s-a efectuat un raport de expertiză, numai că Înalta Curte constată, pe de o parte, că instanța de fond a acordat acestuia un rol esențial, deși legiuitorul nu realizează o ierarhizare a probelor, iar, pe de altă parte, că expertul, atunci când a stabilit natura activității reclamantei nu a avut în vedere facturile încheiate în anul 2004 din care rezultă că s-a procedat, ulterior extracției, la prelucrarea specifică a cantităților de resursă minerală utilă și comercializarea lor către o altă societate. De altfel, chiar în acțiunea și în întâmpinarea din recurs, intimata-reclamantă nu înlătură în totalitate ipoteza exploatării, doar că susține că pentru această activitate erau suficiente contractul de abonament și autorizația de gospodărire a apelor pe care le deținea.

Aceasta în condițiile în care, astfel cum s-a arătat, desfășurarea legală a activității miniere de exploatare necesită, atât existența unei licențe de concesiune sau a unui permis de exploatare prevăzute de dispozițiile specifice domeniului minier, cât și respectarea prevederilor specifice domeniilor conexe: protecția mediului, gospodărirea apelor etc. Totodată, Înalta Curte constată că faptul că intimata-reclamantă a executat și alte lucrări, conform contractelor indicate în expertiză, nu exclude executarea de activități miniere de exploatare a resurselor minerale utile de nisip și pietriș, fără a fi titulara vreunei licențe de concesiune ori a unui permis de exploatare, fiind de necontestat însă că intimata-reclamantă anterior a deținut permisul de exploatare din 20 decembrie 2002, dar acesta și-a încetat valabilitatea la 19 decembrie 2003. În aceste condiții, Înalta Curte constată că criticile aduse soluției atacate sunt fondate, motiv pentru care va admite recursul declarat în cauză și potrivit dispozițiilor art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 312 C. proc.

civ., o va modifica în tot în sensul respingerii acțiunii societății reclamante ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția perimării. Admite recursul declarat de Agenția Națională pentru Resurse Minerale împotriva sentinței civile nr. 103 din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și pe fond respinge acțiunea reclamantei SC C.S. SRL Ploiești ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 februarie 2008.