ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 821/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 25 februarie

2005, reclamanta SC C.S. SRL Ploiești a solicitat, pe calea contenciosului administrativ

și în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale –Ploiești anularea

actului de control din data de 17 septembrie 2004 și 13 octombrie 2004–5 octombrie

2004 emis de pârâtă.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că sancționarea sa este nelegală, întrucât nu a săvârșit contravențiile

menționate în actul de control deoarece pe raza localităților A. și I. nu se desfășurau

activități de extracție a resurselor de nisip și pietriș, ci lucrări de construcții-montaj,

lucrări pentru efectuarea unui pod, săpăturile fiind efectuate pentru construcțiile

ce se realizau în baza contractului cu beneficiarul, neefectuându-se activitate

de extracție a nisipului și pietrișului ci activități de amenajare a malurilor în

vederea realizării construcțiilor, respectiv a podului.

Reclamanta a mai arătat

că în ipoteza în care se consideră că a desfășurat activitate de exploatare, solicită

a se reține că este beneficiara unui contract abonament privind prestarea de servicii

de gospodărire a apelor din anul 2004 încheiat cu Agenția Națională Apele Române

– Direcția Apelor Buzău – Ialomița, că legat de existența acestui contract este

Autorizația de gospodărire a apelor din anul 2004 care prevede, printre obligațiile

titularului, menținerea albiei și malurilor curate, fără depozitarea materialelor

de orice fel, pe sectorul de apă pentru a servi lucrărilor de regularizare a albiei,

prevăzându-se și volumul de nisipuri și pietrișuri ce se vor extrage prin contractarea

S.G.A. Prahova, reclamanta procedând potrivit acestor cerințe.

În opinia reclamantei,

actul de control atacat nu are suport legal în ceea ce privește constatările efectuate,

pentru activitățile desfășurate în modul și condițiile arătate nefiind necesară

autorizarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, potrivit prevederilor

art. 48 lit. f) și art. 50 din Legea nr. 107/1996 modificată, fiind suficient avizul

de gospodărire a apelor emise de unitățile teritoriale ale Ministerului Apelor,

Pădurilor și Protecției Mediului, cerință îndeplinită prin existența autorizației

din anul 2004 privind „decolmatarea prin extracție de balast din albia M., a râului

C.S.”, Balastiera M. – comuna I., județul Prahova.

Agenția Națională pentru

Resurse Minerale a formulat întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale

a Tribunalului Prahova, iar pe fond, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată

cu referire la dispozițiile Legii nr. 85/2003.

Tribunalul Prahova, secția

comercială și de contencios administrativ II, prin sentința nr. 182 din 22 iunie

2005, a admis excepția invocată și a declinat competența soluționării pricinii în

favoarea Curții de Apel Ploiești, apreciind ca fiind aplicabile dispozițiile

art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, precum și cele ale art. 3

pct. 1 și art. 158 și 159 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 103

din 18 aprilie 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a anulat actul de control atacat, reținând,

în esență, că din probatoriul administrat (inclusiv expertiza tehnică efecutată

în cauză) rezultă că lucrările efectuate sunt lucrări de construcții care au fost

recepționate prin procese-verbale de recepție calitativă și procese-verbale de control

al statului în faza determinată, ultimele fiind încheiate cu Inspectoratul județean

în construcții Prahova. S-a mai reținut că lucrările efectuate de reclamantă în

cele trei perimetre: M., I. și A., pentru „Modernizarea DC 60 și rețea drumuri locale

au fost raționale, fiind executate în baza unui proiect de execuție special întocmit,

iar calitatea lucrărilor a fost certificată”.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs, în termen legal Agenția Națională pentru Resurse Minerale, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs se susține, pe de o parte, că instanța de fond a apreciat greșit activitatea

desfășurată de către intimata- reclamantă și constatată prin notele de control anulate,

iar, pe de altă parte, că aceasta a apreciat în mod greșit probatoriul administrat

în cauză, reținând o situație de fapt care nu corespunde realității.

Astfel, se susține că

prin considerentele hotărârii atacate, prima instanța a reținut în mod greșit natura

activităților desfășurate de reclamanta-intimata, considerând că acestea se încadrează

în categoria lucrărilor de construcții, nefiind activități de exploatare (extracție)

a nisipului și pietrișului.

Pornind de la expertiza

efectuata în cauză, s-a reținut că lucrările executate de către reclamanta-intimată

sunt lucrări de construcții, recepționate prin procese-verbale de recepție, fără

însă a observa că din facturile din 28 mai 2004, din 30 iunie 2004, din 30 iulie

2004, din 31 august 2004 și din 30 septembrie 2004, rezultă cu claritate că reclamanta-intimata

a comercializat nisip și pietriș către SC C. Prahova SA în sorturi, ori comercializarea

acestor sorturi presupune anterior extracția nisipului și pietrișului și prelucrarea

acestuia, activități care corespund întocmai noțiunii de exploatare în sensul

art. 3 pct. 11 din Legea minelor nr. 85/2005.

Mai mult, prima instanță

a reținut că activitatea intimatei-reclamante reprezintă o activitate de construcții,

în condițiile în care în conținutul raportului de expertiză, la lit. A), se realizează

numai o enumerare a lucrărilor desfășurate, fără a se preciza daca intimata-reclamantă,

pentru realizarea acestora, a extras nisip și pietriș.

Pentru a reține natura

activităților reclamantei-intimate, în sensul încadrării acestora în categoria lucrărilor

de construcție, prima instanța a avut în vedere exclusiv expertiza tehnică, fără

a o corobora cu celelalte probe administrate, respectiv facturile fiscale menționate

și constatările inspectorului teritorial.

Prin probele amintite

s-a dovedit că reclamanta-intimată a extras nisip și pietriș, pe care le-a prelucrat

sub forma sorturilor și ulterior le-a comercializat către SC C. Prahova SA.

În aceste condiții activitatea

reclamantei-intimatei ar fi trebuit să fie și în conformitate cu prevederile Legii

minelor, întrucât cele trei operațiuni mai sus arătate se circumscriu noțiunii de

activitate de exploatare, astfel cum este definită de prevederile art. 3 pct. 11

din Legea minelor.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare invocând excepția nulității recursului în temeiul art. 302

1

și art. 306 C. proc. civ. și, pe fond, solicitând respingerea recursului, reiterând

argumentele arătate în acțiune și prezentate în cele ce preced.

Judecata pricinii a fost

suspendată succesiv, la 15 septembrie 2006 și la 5 octombrie 2007 în baza art. 242

alin. (1) pct. 2, iar la 12 decembrie 2007 s-a solicitat repunerea pe rol a cauzei

în baza art. 245 pct. 1 C. proc. civ.

Prin cererea înregistrată

la 28 februarie 2008, intimata-reclamantă a solicitat a se dispune perimarea judecării

pricinii.

În baza art. 137 C.

proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, cu privire

la această din urmă excepție, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 248 C. proc. civ., motiv pentru care urmează a o respinge.

Astfel, conform prevederilor

art. 248 alin. (1) C. proc. civ.: „Orice

cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă

cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor

dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește

în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu”.

Numai că, în cauză, recurenta–pârâtă, prin cererile înregistrate la 26 iulie 2007

și 12 decembrie 2007, a solicitat redeschiderea judecării cauzei în temeiul

art. 245 alin. (1) C. proc. civ., cereri legal timbrate și formulate mai înainte

de încheierea anului prevăzut de art. 248 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte

va respinge excepția perimării invocată în cauză.

Pe fond, examinând cauza

în raport cu toate criticile formulate sentinței atacate, cu probele administrate

și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ. (text la care face trimitere explicit

recurenta-pârâtă, contrar susținerilor din întâmpinarea intimatei atunci când pretinde

că sunt aplicabile dispozițiile art. 302

1

și art. 306 C. proc. civ.),

Înalta Curte va admite recursul pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, în accepțiunea

prevederilor art. 3 pct. 1 din Legea minelor nr. 85/2003 (în continuare Legea minelor),

activitatea minieră este definită ca un ansamblu de lucrări privind prospecțiunea,

explorarea, dezvoltarea, exploatarea, repararea/prelucrarea, concentrarea, comercializarea

produselor miniere, conservarea și închiderea minelor, inclusiv lucrările aferente

de refacere și reabilitare a mediului.

Deci, sfera de cuprindere

a acestei noțiuni începe de la executarea oricăror lucrări specifice prospectării

resurselor minerale utile, astfel cum sunt enumerate de art. 2 alin. (1) din Legea

minelor, și se termină cu faza de închidere a minelor, inclusiv cea de refacere

și reabilitare a mediului înconjurător.

Exploatarea, în sensul

de activitate minieră, astfel cum a fost definită mai sus, reprezintă, în conformitate

cu prevederile art. 3 pct. 11 „ansamblul de lucrări executate în subteran și/sau

la suprafață pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea și livrarea acestora

în forme specifice".

Realizarea de activități

miniere, indiferent de forma acestora, respectiv de prospecțiune, explorare, exploatare

(...) conservare și închidere, este reglementată și se supune prevederilor Legii

minelor și actelor subsecvente acesteia.

Din interpretarea

art. 14, art. 15, art. 18, art. 28 și art. 30 din Legea minelor rezultă în mod expres

că oricare activitate minieră se poate executa numai în baza unei licențe de concesiune

ori a unui permis de exploatare. Singura excepție de la această regulă este cea

prevăzută de art. 29 din Legea minelor, care recunoaște dreptul de exploatare pentru

persoanele fizice, proprietari ai suprafețelor de teren pe care se află roci utilizabile

în construcții, turbă ori ape minerale însă, numai pentru nevoile proprii ale acestora

și fără a avea dreptul să le comercializeze. Aceasta însă nu exclude ca alături

de prevederile Legii minelor, specifice domeniului minier, activitatea de cercetare-exploatare

a resurselor minerale utile să se conformeze și normelor stabilite prin acte normative

specifice și altor domenii, cum este cazul celor privind protecția mediului, gospodărirea

apelor, autorizarea construcțiilor, protecția muncii etc.

A

ceste norme juridice se

aplică cumulativ și nu se exclud reciproc.

În cauză, este necontestat

că prin actul de control a cărui anulare a fost solicitată de reclamantă aceasta

a fost sancționată contravențional, atât în baza Legii nr. 85/2003 cât și a Legii

nr. 107/1996, modificată și completată prin Legea nr. 300/2004, și s-a dispus suspendarea

activității de extracție a resurselor de nisip și pietriș, reținându-se că societatea

a desfășurat în anul 2004 lucrări de exploatare din perimetre care nu au fost autorizate

în acest scop de recurenta-pârâtă, cu obligarea agentului economic să finalizeze

lucrările de refacere a mediului în perimetrele afectate de activitățile miniere,

avându-se în vedere avizele și recomandările autorității locale de mediu.

Într-adevăr, în cauză

s-a efectuat un raport de expertiză, numai că Înalta Curte constată, pe de o parte,

că instanța de fond a acordat acestuia un rol esențial, deși legiuitorul nu realizează

o ierarhizare a probelor, iar, pe de altă parte, că expertul, atunci când a stabilit

natura activității reclamantei nu a avut în vedere facturile încheiate în anul 2004

din care rezultă că s-a procedat, ulterior extracției, la prelucrarea specifică

a cantităților de resursă minerală utilă și comercializarea lor către o altă societate.

De altfel, chiar în acțiunea

și în întâmpinarea din recurs, intimata-reclamantă nu înlătură în totalitate ipoteza

exploatării, doar că susține că pentru această activitate erau suficiente contractul

de abonament și autorizația de gospodărire a apelor pe care le deținea.

Aceasta în condițiile

în care, astfel cum s-a arătat, desfășurarea legală a activității miniere de exploatare

necesită, atât existența unei licențe de concesiune sau a unui permis de exploatare

prevăzute de dispozițiile specifice domeniului minier, cât și respectarea prevederilor

specifice domeniilor conexe: protecția mediului, gospodărirea apelor etc.

Totodată, Înalta Curte

constată că faptul că intimata-reclamantă a executat și alte lucrări, conform contractelor

indicate în expertiză, nu exclude executarea de activități miniere de exploatare

a resurselor minerale utile de nisip și pietriș, fără a fi titulara vreunei licențe

de concesiune ori a unui permis de exploatare, fiind de necontestat însă că intimata-reclamantă

anterior a deținut permisul de exploatare din 20 decembrie 2002, dar acesta și-a

încetat valabilitatea la 19 decembrie 2003.

În aceste condiții, Înalta

Curte constată că criticile aduse soluției atacate sunt fondate, motiv pentru care

va admite recursul declarat în cauză și potrivit dispozițiilor art. 20 și 28 din

Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 312 C. proc. civ., o va modifica

în tot în sensul respingerii acțiunii societății reclamante ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția perimării.

Admite recursul declarat

de Agenția Națională pentru Resurse Minerale împotriva sentinței civile nr. 103

din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată și pe fond respinge acțiunea reclamantei SC C.S. SRL Ploiești ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 29 februarie 2008.