ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2036/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 4 decembrie 2002, P.C. a chemat în judecată C.N. A.R. SA - Direcția Apelor Ialomița Buzău, solicitând obligarea acesteia să realizeze delimitarea albiei minore a râului Prahova, față de terenul care îi aparține, situat în comuna Poiana Câmpina. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul unui teren în suprafață de 0,5 ha, identificat în tarlaua 10, parcela A 529, din Poiana Câmpina și în vederea intabulării dreptului său la Cartea funciară, i s-a cerut avizul Apelor Române, deoarece terenul se învecinează cu albia râului Prahova. Cu scrisoarea expediată la data de 1 octombrie 2002, a solicitat pârâtei ca în baza art. 3 alin. (1) și a art. 39 din Legea nr. 107/1996, să procedeze la delimitarea albiei minore, față de proprietatea sa, dar cererea a rămas fără nici un răspuns.

Întrucât datorită refuzului nejustificat al pârâtei de a-și îndeplini atribuțiile ce decurg din legea specială, îi este vătămat dreptul de proprietate, prin imposibilitatea exercitării lui efective, reclamantul s-a văzut nevoit să se adreseze instanței de contencios administrativ, cu acțiunea de față și să solicite, totodată, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri materiale de 100.000 lei pentru fiecare zi de întârziere în soluționarea cererii. Prin sentința civilă nr. 14 din 15 ianuarie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat pe pârâtă să procedeze la delimitarea albiei minore a râului Prahova, față de proprietatea C.E.

(care, după decesul reclamantului P.C., a stăruit pentru continuarea judecății), pe aliniamentul AB din planșa I la raportul de expertiză întocmit de M.C. Capătul de cerere accesoriu, privind plata unor daune de întârziere, a fost respins ca nefondat. Instanța a reținut că autorul reclamantei, proprietar al terenului cu privire la care se cere delimitarea albiei minore, era îndreptățit să ceară și să obțină din partea pârâtei, să efectueze operațiunea respectivă, concluzie ce rezultă și din răspunsurile date la interogatoriu. S-a precizat că soluția pronunțată se impune în raport cu reglementarea instituită în materie, prin dispozițiile art. 39 din Legea nr. 107/1996 și art. 50 din Legea nr. 7/1996.

Referitor la plata despăgubirilor pentru întârziere, s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului pretins, ca fiind suportat. Împotriva sentinței a declarat recurs, E.C., în calitate de moștenitor al reclamantului P.C. Recurenta a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică, deoarece instanța s-a referit numai la terenul de 0,5 ha, situat în comuna Poiana Câmpina, tarlaua 10, parcela A 529, deși în cauză este vorba și despre terenul situat pe aceeași stradă, la nr. 89A, în suprafață de 0,8 ha. Pe de altă parte, sentința obligă pe pârâtă să delimiteze albia minoră, conform raportului de expertiză tehnică, planșa I pe aliniamentul AB, cu toate că această planșă reprezintă terenul de la nr. 89A, iar nu pe cel de la nr. 168, pentru care este valabilă planșa a II-a a raportului.

S-a mai reproșat primei instanțe, că nu a avut în vedere dispozițiile art. 42 alin. (1) și (2) din Legea nr. 107/1996 și art. 496 C. civ., precum și greșita respingere a cererii pentru plata daunelor materiale. Recursul este fondat, în sensul considerentelor ce se vor expune în continuare. Prin acțiune, reclamantul P.C. a cerut obligarea pârâtei C.N. A.R. SA - Direcția Apelor Ialomița, de a proceda la delimitarea albiei minore a râului Prahova, față de terenul care îi aparține, situat în comuna Poiana Câmpina, județul Prahova. În realitate, în patrimoniul reclamantului figurează două terenuri agricole în suprafață de 0,8 ha fânețe și respectiv, de 0,5 ha arabil, situate în strada Gării (tarlalele 14 și 10), astfel cum rezultă fără echivoc, din adeverința nr. 6500 din 30 ianuarie 2002, eliberată de Primăria comunei Poiana Câmpina.

La rândul său, expertul topografic M.C. a identificat două terenuri, situate pe aceeași stradă, la nr. 89A și 168, având forma, dimensiunile și vecinătățile indicate în planurile de situație anexate în raport. Această împrejurare a fost ignorată de prima instanță care, deși s-a referit la constatările expertului topografic, a obligat pe pârâtă să delimiteze albia minoră a râului Prahova, față de proprietatea C.E., pe aliniamentul AB din planșa I a raportului. Un asemenea aliniament nu apare, însă, în planul de situație (planșa I), care se referă doar la parcela din strada Gării nr. 89A.

Mai mult, deși a admis în parte acțiunea, pe baza raportului de expertiză, curtea de apel a stabilit obligația pârâtei cu referire la o planșă ce vizează parcela de la numărul 89A, iar nu la cealaltă parcelă, situată la numărul 168, pentru care este valabilă planșa nr. 2. Procedând în modul arătat, instanța a pronunțat o hotărâre vădit nelegală și netemeinică, care nu va putea fi pusă în aplicare și este de natură a vătăma grav pe reclamantă, ce se substituie în drepturile autorului său. De aceea, pentru evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului și justa soluționare a procesului, se impune admiterea recursului și casarea sentinței, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Cu prilejul rejudecării, instanța de trimitere va cere expertului tehnic, ca în cadrul unui supliment de raport, să identifice cele două suprafețe de teren învecinate cu albia minoră a râului Prahova, în funcție de precizările și actele oficiale depuse de părți, inclusiv apărările din recurs formulate de E.C., stabilind cu precizie, aliniamentele ce delimitează terenurile, de albia râului. Totodată, este necesar a se reține că obligația de delimitare a albiei minore, cerută de reclamantă potrivit legii, nu se rezumă la operațiunea materială tehnică propriu-zisă, ci ea trebuie concretizată printr-un act al autorității publice pârâte, necesar proprietarului, în vederea înscrierii dreptului său în cartea funciară.

În fine, Curtea va pune în vedere reclamantei, obligația ce îi incumbă, de a face dovada cu acte și alte mijloace de probă concludente, a existenței și întinderii prejudiciului material, despre care a afirmat că se datorează refuzului pârâtei de soluționare în termen a cererii. Văzând și dispozițiile art. 31 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de E.C. împotriva sentinței civile nr. 14 din 15 ianuarie 2004, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2005.