ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4294/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 14/CA din 18 ianuarie

2010 Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a admis contestația

formulată de reclamanta Î.C. și a anulat actul de constatare din 14 septembrie 2009

emis de A.N.I., obligând pârâta la plata sumei de 25.000 RON cu titlu de daune morale,

precum și a sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 02 martie 2009,

pârâta a fost sesizată de către Instituția Prefectului Județului lași, cu privire

la o posibilă stare de incompatibilitate în care se afla reclamanta Î.C., în dubla

sa calitate de funcționar public, respectiv director executiv al Direcției Juridice

din cadrul Instituției Prefectului Județului Iași, și totodată de asociat unic și

administrator al Societății Profesionale de Consilieri Juridici C.C. SRL Iași, cu

sediul în Mun. Iași, firmă aflată în stare de lichidare.

Instanța de fond a statuat

că sesizarea formulată de Instituția Prefectului Județului Iași nu îndeplinește

condițiile impuse de art. 20 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 1344/2007, deoarece are

un caracter comun și nu individual, nu descrie fapta și nici data săvârșirii acesteia,

iar referitor la legalitatea actului administrativ a cărui anulare se solicită a

reținut că încalcă două principii de drept, și anume acela al dreptului la apărare

și principiul imparțialității prevăzut de dispozițiile art. 13 și 14 din Legea

nr. 144/2007.

S-a menționat faptul că

este adevărat că reclamanta a înființat în anul 2005, potrivit Legii și Statutului

consilierilor juridici, societatea profesională în discuție, însă această societate

nu a avut nici o activitate, nu a încasat nici o sumă de bani, nu a eliberat nici

o chitanță, motiv pentru care nici nu a întocmit vreodată și nu a depus bilanțul,

ceea ce a determinat O.R.C. să ceară dizolvarea, măsură care s-a și dispus prin

sentință comercială devenită irevocabilă la data când reclamanta a dat declarația

de avere pe care pârâta o încriminează. În acest fel, reclamanta nu a putut să dețină

efectiv funcția, să desfășoare efectiv vreo activitate și să realizeze venituri

în cadrul acestei societăți, care nu a funcționat nici un moment.

A mai reținut instanța

de fond că, sub aspect obiectiv, legea nu sancționează simpla „înființare"

sau „constituire" de către funcționarul public a unei unități comerciale ori

cu scop lucrativ, ci „deținerea de funcții” și „desfășurarea de activități"

într-o asemenea unitate, ceea ce nu e posibil decât în etapa de funcționare a respectivei

unități, funcționare care, în speță, nu a avut loc, iar, sub aspect subiectiv, că

reclamanta nu a avut intenția de a realiza o situație de incompatibilitate, ci intenția

de a-și crea o garanție că, în cazul încetării funcției publice, va avea alternativa

imediată a unui loc de muncă.

În ceea ce privește cererea

pentru daune morale, instanța a reținut că aceasta este fondată, deoarece în toată

perioada începând cu luna martie 2009 și până în prezent reclamanta, împreună cu

întreaga familie, a fost supusă unei presiuni și traume morale deosebite, a suferit

oprobriul public nemeritat în presă, internet, al cetățenilor și chiar al enoriașilor

soțului său preot, care a și decedat în luna iunie 2009 și datorită acestei atmosfere

creată în jurul reclamantei de declanșarea anchetei pentru o presupusă stare de

incompatibilitate.

În acest sens, având în

vedere motivele de fapt ale reclamantei, cât și practica C.E.D.O., pârâta a fost

obligată la plata sumei de 25.000 RON cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâta A.N.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

fiind invocate motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8, pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și susținând în esență următoarele:

- instanța de fond a aplicat

greșit textele de lege privind starea de incompatibilitate – art. 94 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare și art. 56

alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind cert stabilit că

în perioada 17 ianuarie 2006 – 18 iunie 2008, prin deținerea simultană a funcțiilor

publice de consilier juridic – șef serviciu și director executiv la Instituția Prefectului

Județului Iași, cât și a calității de asociat unic, administrator al Societății

Profesionale de Consilieri Juridici – C.C. SRL, intimata-reclamantă s-a aflat în

stare de incompatibilitate;

- intimata- reclamantă

a deținut funcția de administrator într-o societate comercială, înființată în baza

Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată cu modificările și

completările ulterioare (având natură lucrativă) și nu în baza O.G. nr. 26/2000

cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări prin Legea nr. 246/2005,

cu modificările și completările ulterioare;

- textul legii nr. 161/2003

cu modificările și completările ulterioare sancționează „deținerea de funcții” ,

în stabilirea stării de incompatibilitate, pentru că aceasta creează oportunitatea

în orice moment, ca funcționarul public să desfășoare activitate în numele societății

comerciale, aspect generator al situației de incompatibilitate.

Din momentul în care intimata-reclamantă

a fost numită într-o funcție publică la Instituția Prefectului Județului Iași, aceasta

avea obligația să renunțe la calitatea de administrator al societății.

- în mod greșit instanța

de fond a acordat daune morale în lipsa unor probe temeinice, care să certific e

suferința și umilința pricinuită intimatei – reclamante, precum și legătura de cauzalitate

dintre prejudiciu și actul de constatare.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul respingerii

acțiunii ca neîntemeiată.

Intimata-reclamantă a

depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței

instanței de fond ca legală și temeinică.

Recursul este fondat,

astfel că în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi admis potrivit considerentelor

ce urmează.

Actul de constatare întocmit

la data de 3 august 2009 de către A.N.I. – Inspecția de Integritate, stabilește

că intimata – reclamantă Î.C., în perioada 17 ianuarie 2006 -18 iunie 2008, s-a

aflat în stare de incompatibilitate, deținând cu încălcarea dispozițiilor legale,

funcțiile publice de consilier juridic, șef serviciu și director executiv la Instituția

Prefectului Județului Iași și calitățile de asociat unic și administrator al Societății

Profesionale de Consilieri Juridici – C.C. SRL Iași, potrivit art. 94 alin. (2)

lit. c) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței

în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri,

prevenirea și sancționarea corupției.

Starea de incompatibilitate

a intimatei-pârâte a început la data de 17 ianuarie 2006, când prin Ordinul nr.

19 din 17 ianuarie 2006 al Prefectului Județului Iași a fost numită în funcția publică

de consilier juridic la Instituția Prefectului Județului Iași, la acel moment sus-numita

deținând și calitatea de asociat unic și administrator al Societății Profesionale

de Consilieri Juridici – C.C. SRL Iași, calitate ce o deține din data de 14 mai

2005 când a fost înființată societatea.

Conform art. 56 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici „calitatea

de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică, cu excepția

calității de cadru didactic și nu pot deține funcții în regiile autonome, societățile

comerciale, ori în alte unități cu scop lucrativ”.

Contrar celor susținute

prin sentință de către instanța de fond, se observă că textul de lege, atunci când

definește starea de incompatibilitate, se referă la faptul că persoanele vizate

„nu pot deține funcții în regiile autonome, societățile comerciale ori în alte unități

cu scop lucrativ”, sancționând chiar și simpla „deținere de funcții”.

Deținerea de funcții astfel

cum corect susține recurenta-pârâtă creează oportunitatea în orice moment, ca funcționarul

public să desfășoare activități în cadrul societății comerciale, acest aspect fiind

unul generator al unei situații de incompatibilitate.

Societatea profesională

de consilieri juridici, al cărei asociat unic și administrator era intimata-reclamantă

este neîndoielnic o formă a „unității cu scop lucrativ”, scopul acesteia fiind acela

de a desfășura activități lucrative remunerate.

Faptul că începând cu

luna iunie 2008, societatea se afla în lichidare judiciară nu are relevanță, întrucât

de la data când a fost numită consilier juridic și până la numirea lichidatorului

judiciar, intimata-reclamantă nu a întreprins demersuri pentru a ieși din starea

de incompatibilitate și nu a menționat acest aspect nici în declarația de interese

depusă la 26 mai 2008.

Potrivit art. 94

alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței

în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri,

prevenirea și sancționarea corupției „calitatea de funcționar public este incompatibilă

cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcția

de demnitate publică, iar alin. (2) lit. c) din același text precizează că „funcționarii

publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități remunerate

sau neremunerate, în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte

unități cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociații

familiale sau ca persoană fizică autorizată”.

Așadar, numai printr-o

interpretare greșită a actului juridic dedus judecății și printr-o aplicare greșită

a textelor de lege care reglementează starea de incompatibilitate instanța de fond

a ajuns la concluzia că trebuie anulat actul administrativ atacat.

Instanța de fond a procedat

greșit și atunci când a apreciat că intimata-reclamantă nu a avut intenția de a

realiza o situație de incompatibilitate, ci a dorit să-și creeze o garanție a unui

loc de muncă în cazul încetării funcției publice.

Astfel de măsuri de prevenție

pe care intimata-reclamantă a înțeles să le ia nu trebuie totuși să intre în conflict

cu legislația în vigoare care reglementează strict regulile ce trebuiesc respectate

pentru a nu se crea starea de incompatibilitate.

Pentru toate aceste considerente,

constatând că instanța de fond a pronunțat o soluție cu aplicarea greșită a legii,

recursul formulat de pârâta A.N.I. se privește ca fondat și în baza art. 312 C.

proc. civ. urmează a fi admis iar sentința modificată în tot în sensul respingerii

ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamantă.

Respingerea întrutotul

a acțiunii vizează și daunele morale solicitate de intimata-reclamantă, acest aspect

nemaifiind analizat în cadrul motivelor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.N.I. împotriva sentinței nr. 14/CA din 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel Iași,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2010.