ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3011/2012

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

La data de 02 mai 2011,

revizuienții P.S.R. și M.R.E. au solicitat revizuirea deciziei nr. 2921 din 30

martie 2011 pronunțată în dosarul nr. 7518/2/2009 al Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în temeiul art. 322

pct. 2 și 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii,

revizuienții au arătat că art. 322 pct. 2 C. proc. civ. va fi detaliat după

redactarea considerentelor deciziei de recurs.

Cu privire la

incidența art. 322 pct. 9 C. proc. civ. s-a menționat că în situația

suspendării judecării cauzelor împotriva statului roman la CEDO și în contextul existentei hotărârii pilot a Curții Europene, instanțele române preiau

parte din atribuțiile Curții Europene a Drepturilor Omului.

În această situație,

prin soluțiile date, mai ales I.C.C.J., prin autocenzura impusă de situația

descrisă mai sus, avea obligația să respecte întrutotul legislația europeană,

așa cum România s-a obligat în toate acordurile internaționale pe care le-a

semnat. Chiar dacă nu e prevăzut expres ca motiv de revizuire, prin semnarea

acordurilor între România și Consiliul Europei, revizuirile formulate din acest

punct de vedere pot fi încadrate și în art. 322 pct. 2, căci acesta este

spiritul legii europene și a principiilor de drept promovate de CEDO (între

care și principiul echității). În condițiile în care legea europeană are

prioritate și asupra legii fundamentale a României, cu atât mai mult va avea

prioritate asupra Codului de procedura civilă.

Prin precizările

formulate asupra cererii de revizuire, revizuienții au arătat că motivul de

revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. se justifică prin faptul că

nu este posibil ca cererea privind al șaptelea apartament să fie soluționată

diferit față de celelalte cereri. Exact această ipoteză a fost avută în vedere

de Curtea Europeană când a stabilit că principiul echității trebuie întotdeauna

respectat pentru a se evita insecuritatea raporturilor juridice, dar și

asigurarea aplicării art. 6 din CEDO, care se referă la dreptul la un proces

echitabil.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a stabilit în mod greșit că revizuienții nu au un bun în

sensul C.E.D.O., ignorând toate probele existente în dosar, sfidând atât legea

internă, dar și legislația și jurisprudența europeană.

Faptul că ICCJ,

judecând recursul, a pronunțat o hotărâre fără să țină seama de actele

dosarului care atestă atât situația de drept, dar și starea de fapt, se

încadrează perfect în interpretarea pe care instanțele române au dat-o art. 322

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

O hotărâre

judecătorească pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate fi contrazisă

de o altă hotărâre a aceleași instanțe.

Analizând cererea de

revizuire de față, Înalta Curte constată următoarele:

Cererea de revizuire de

față vizează decizia nr. 2921 din 30 martie 2011 pronunțată în dosarul nr.

7518/2/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, în recurs, prin care s-a evocat fondul cauzei,

datorită soluției de admitere a recursului și analizării aspectelor de fond ale

cauzei.

Din punctul de vedere

al acestei condiții de admisibilitate impusă de art. 322 alin. (1) C. proc.

civ., prezenta cerere este admisibilă.

Urmează a se analiza

dacă argumentele aduse de revizuienți în susținerea cererii lor se încadrează

în cazurile de revizuire pe care le invocă în drept.

Revizuienții își

întemeiază în drept cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 9 C. proc. civ.

Conform art. 322 pct.

2 C. proc. civ. revizuirea este admisibilă dacă instanța de recurs s-a

pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra

unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. De asemenea, conform

art. 322 pct. 9 C. proc. civ., revizuirea este admisibilă dacă „Curtea Europeană

a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților

fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale

acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin

revizuirea hotărârii pronunțate.”

În susținerea

motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuienții

arată că nu este posibil ca cererea privind al șaptelea apartament să fie

soluționată diferit față de celelalte cereri, această soluție încălcând

principiul echității, dar și art. 6 din CEDO, care se referă la dreptul la un

proces echitabil.

Din cuprinsul cererii

de revizuire, astfel cum a fost precizată sub aspectul art. 322 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că se dorește ca Înalta Curte de Casație și Justiție,

preluând parte din atribuțiile Curții Europene a Drepturilor Omului, să respecte

întrutotul legislația europeană care are prioritate asupra legii fundamentale a

României și, cu atât mai mult, asupra Codului de procedura civilă care

reglementează ipotezele în care se poate formula revizuire.

Coroborând criticile

menționate cu conținutul art. 322 pct. 2 și 9 al C. proc. civ., Înalta Curte

observă că acestea nu se încadrează în ipotezele reglementate în art. 322 pct. 2

și 9 C. proc. civ.

Astfel, un eventual

aspect de practică neunitară în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu

echivalează cu situația în care instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor

lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori

s-a dat mai mult decât s-a cerut, astfel încât critica revizuienților nu se

încadrează în art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

De asemenea, nici

critica adusă în susținerea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 9 C.

proc. civ. nu se încadrează în ipoteza acestui text, deoarece revizuienții nu

invocă existența unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care

să se fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale

datorată hotărârii supuse revizuirii, cu privire la imobilul în litigiu, situat

în București sector 1.

La dosar s-a depus

hotărârea pronunțată de CEDO într-o altă cauză, Simionescu-Râmniceanu împotriva

României, cu privire la un alt imobil, ceea ce nu acoperă cerința art. 322 pct.

9 C. proc. civ. ca, raportat la decizia supusă revizuirii, să se fi pronunțat

de către CEDO o hotărâre prin care să se fi constatat o încălcare a drepturilor

sau libertăților fundamentale.

În absența acestei

hotărâri, revizuienții, invocând preluarea de către Înalta Curte de Casație și

Justiție a prerogativelor Curții Europene a Drepturilor Omului, ca urmare a

pronunțării cauzei pilot Atanasiu contra României, doresc ca această instanță

națională să dispună, pe calea prezentei revizuiri, restabilirea drepturilor fundamentale,

pretins încălcate prin decizia nr. 2921 din 30 martie 2011.

Această interpretare

a revizuienților asupra admisibilității căii de atac a revizuirii nu poate fi

primită, deoarece se întemeiază pe argumente care exced cazurilor limitativ

prevăzute de legea internă, în care poate avea loc retractarea de către

instanță propriei hotărâri pe calea revizuirii.

Înalta Curte

consideră că aspectele de nelegalitate a unei hotărâri judecătorești se pot

îndrepta numai prin intermediul căilor ordinare de atac, iar, în ipoteza căilor

extraordinare de atac, doar pentru aspecte de nelegalitate menționate limitativ

prin lege.

Astfel fiind, o

eventuală încălcare a drepturilor fundamentale prevăzute în CEDO, la care fac

referire revizuienții, nu se poate îndrepta pe calea revizuirii, în alte cazuri

decât cele reglementate în art. 322 pct. 1-10 C. proc. civ.

În consecință,

constatând că argumentele aduse în susținerea temeiului juridic al cererii de

revizuire nu se circumscriu ipotezelor reglementate în mod limitativ de art. 322

C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 2921 din 30 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată

de revizuienții P.S.R. și M.R.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 3 mai 2012.