ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3011/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 02 mai 2011, revizuienții P.S.R. și M.R.E. au solicitat revizuirea deciziei nr. 2921 din 30 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. 7518/2/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în temeiul art. 322 pct. 2 și 9 C. proc. civ. În motivarea cererii, revizuienții au arătat că art. 322 pct. 2 C. proc. civ. va fi detaliat după redactarea considerentelor deciziei de recurs. Cu privire la incidența art. 322 pct. 9 C. proc. civ. s-a menționat că în situația suspendării judecării cauzelor împotriva statului roman la CEDO și în contextul existentei hotărârii pilot a Curții Europene, instanțele române preiau parte din atribuțiile Curții Europene a Drepturilor Omului.

În această situație, prin soluțiile date, mai ales I.C.C.J., prin autocenzura impusă de situația descrisă mai sus, avea obligația să respecte întrutotul legislația europeană, așa cum România s-a obligat în toate acordurile internaționale pe care le-a semnat. Chiar dacă nu e prevăzut expres ca motiv de revizuire, prin semnarea acordurilor între România și Consiliul Europei, revizuirile formulate din acest punct de vedere pot fi încadrate și în art. 322 pct. 2, căci acesta este spiritul legii europene și a principiilor de drept promovate de CEDO (între care și principiul echității). În condițiile în care legea europeană are prioritate și asupra legii fundamentale a României, cu atât mai mult va avea prioritate asupra Codului de procedura civilă.

Prin precizările formulate asupra cererii de revizuire, revizuienții au arătat că motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. se justifică prin faptul că nu este posibil ca cererea privind al șaptelea apartament să fie soluționată diferit față de celelalte cereri. Exact această ipoteză a fost avută în vedere de Curtea Europeană când a stabilit că principiul echității trebuie întotdeauna respectat pentru a se evita insecuritatea raporturilor juridice, dar și asigurarea aplicării art. 6 din CEDO, care se referă la dreptul la un proces echitabil. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în mod greșit că revizuienții nu au un bun în sensul C.E.D.O., ignorând toate probele existente în dosar, sfidând atât legea internă, dar și legislația și jurisprudența europeană.

Faptul că ICCJ, judecând recursul, a pronunțat o hotărâre fără să țină seama de actele dosarului care atestă atât situația de drept, dar și starea de fapt, se încadrează perfect în interpretarea pe care instanțele române au dat-o art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. O hotărâre judecătorească pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre a aceleași instanțe. Analizând cererea de revizuire de față, Înalta Curte constată următoarele: Cererea de revizuire de față vizează decizia nr. 2921 din 30 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. 7518/2/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în recurs, prin care s-a evocat fondul cauzei, datorită soluției de admitere a recursului și analizării aspectelor de fond ale cauzei.

Din punctul de vedere al acestei condiții de admisibilitate impusă de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., prezenta cerere este admisibilă. Urmează a se analiza dacă argumentele aduse de revizuienți în susținerea cererii lor se încadrează în cazurile de revizuire pe care le invocă în drept. Revizuienții își întemeiază în drept cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 9 C. proc. civ. Conform art. 322 pct. 2 C. proc. civ. revizuirea este admisibilă dacă instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. De asemenea, conform art. 322 pct. 9 C. proc.

civ., revizuirea este admisibilă dacă „Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.” În susținerea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuienții arată că nu este posibil ca cererea privind al șaptelea apartament să fie soluționată diferit față de celelalte cereri, această soluție încălcând principiul echității, dar și art. 6 din CEDO, care se referă la dreptul la un proces echitabil. Din cuprinsul cererii de revizuire, astfel cum a fost precizată sub aspectul art. 322 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că se dorește ca Înalta Curte de Casație și Justiție, preluând parte din atribuțiile Curții Europene a Drepturilor Omului, să respecte întrutotul legislația europeană care are prioritate asupra legii fundamentale a României și, cu atât mai mult, asupra Codului de procedura civilă care reglementează ipotezele în care se poate formula revizuire. Coroborând criticile menționate cu conținutul art. 322 pct. 2 și 9 al C. proc. civ., Înalta Curte observă că acestea nu se încadrează în ipotezele reglementate în art. 322 pct. 2 și 9 C. proc. civ. Astfel, un eventual aspect de practică neunitară în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu echivalează cu situația în care instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, astfel încât critica revizuienților nu se încadrează în art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. De asemenea, nici critica adusă în susținerea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ. nu se încadrează în ipoteza acestui text, deoarece revizuienții nu invocă existența unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care să se fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată hotărârii supuse revizuirii, cu privire la imobilul în litigiu, situat în București sector 1. La dosar s-a depus hotărârea pronunțată de CEDO într-o altă cauză, Simionescu-Râmniceanu împotriva României, cu privire la un alt imobil, ceea ce nu acoperă cerința art. 322 pct. 9 C. proc. civ. ca, raportat la decizia supusă revizuirii, să se fi pronunțat de către CEDO o hotărâre prin care să se fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale.

În absența acestei hotărâri, revizuienții, invocând preluarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a prerogativelor Curții Europene a Drepturilor Omului, ca urmare a pronunțării cauzei pilot Atanasiu contra României, doresc ca această instanță națională să dispună, pe calea prezentei revizuiri, restabilirea drepturilor fundamentale, pretins încălcate prin decizia nr. 2921 din 30 martie 2011. Această interpretare a revizuienților asupra admisibilității căii de atac a revizuirii nu poate fi primită, deoarece se întemeiază pe argumente care exced cazurilor limitativ prevăzute de legea internă, în care poate avea loc retractarea de către instanță propriei hotărâri pe calea revizuirii. Înalta Curte consideră că aspectele de nelegalitate a unei hotărâri judecătorești se pot îndrepta numai prin intermediul căilor ordinare de atac, iar, în ipoteza căilor extraordinare de atac, doar pentru aspecte de nelegalitate menționate limitativ prin lege.

Astfel fiind, o eventuală încălcare a drepturilor fundamentale prevăzute în CEDO, la care fac referire revizuienții, nu se poate îndrepta pe calea revizuirii, în alte cazuri decât cele reglementate în art. 322 pct. 1-10 C. proc. civ. În consecință, constatând că argumentele aduse în susținerea temeiului juridic al cererii de revizuire nu se circumscriu ipotezelor reglementate în mod limitativ de art. 322 C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 2921 din 30 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de revizuienții P.S.R. și M.R.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 mai 2012.