ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1852/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București reclamanta SC R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării actului administrativ fiscal din 16 aprilie 2007 emis de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin actul administrativ atacat se comunică reclamantei pierderea valabilității înlesnirii la plată pentru obligațiile bugetare restante la bugetul general consolidat, acordată conform ordinului comun nr. 830 din 29 ianuarie 2007. Reclamanta mai motivează că Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili trebuia să ia în considerare plățile efectuate la bugetul de stat în perioada ianuarie 2004-mai 2004 (35 miliarde ROL) considerate ca având natura unor plăți făcute în avans. În opinia reclamantei, aceste sume achitate din eroare intrau sub incidența Legii nr. 442/2004, astfel că în mod necesar trebuia să fie compensate cu dobânzile la bugetul de stat devenite scadente în prezent.

Prin sentința nr. 2590 din 24 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității și a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării actului administrativ din anul 2007 emis de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență următoarele: La data de 24 octombrie 2007 pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece reclamanta a primit comunicarea deciziei la data de 16 aprilie 2007, a formulat contestație la data de 28 aprilie 2007, iar răspunsul i-a fost comunicat la data de 02 iulie 2007, astfel că nu mai poate opera suspendarea executării actului întrucât acțiunea nu a fost introdusă în termenul de 60 zile prevăzut de art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a reținut că nu este incident textul de lege invocat întrucât acesta se referă la ipoteza în care a fost admisă cererea de suspendare a executării unui act administrativ până la pronunțarea instanței de fond și nu a fost introdusă acțiunea în anularea acestuia în termen de 60 zile de către partea vătămată. Sub aspectul fondului cauzei s-a apreciat că suma de 950 miliarde RON care se referă la pierderea valabilități înlesnirii la plată pentru obligațiile bugetare restante poate produce efecte negative în ceea ce privește plățile pe care reclamanta trebuia să le onoreze în considerarea contractelor încheiate cu editorii, precum și plata salariilor angajaților societății, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004 pentru a fi admisă cererea de suspendare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabilii susținând că a fost dată cu aplicarea legii, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atât în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității cererii, cât și în ceea ce privește fondul cauzei, în speță nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ. Dezvoltând motivul de recurs invocat, recurenta a apreciat că dispozițiile art. 14 alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 554/2004 se referă la ipoteza în care persoanei vătămate i-a fost comunicat actul administrativ, iar aceasta nu a introdus acțiunea în anulare în termen de 60 de zile de la data comunicării.

A susținut, totodată, că divergențele care fac obiectul Dosarului nr. 10121/2/2006 nu pot fi reținute ca argument pentru dovedirea cazului bine justificat, iar susținerile reclamantei referitoare la consecințele unei eventuale executări silite nu justifică aplicarea unui tratament fiscal preferențial față de alți contribuabili din alte domenii de activitate și nu poate constitui un argument care să impună adoptarea soluției de admitere a cererii. Recursul nu este fondat. Examinând actele dosarului și motivul de recurs invocat de recurentă, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, având în vedere considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007 în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nici o formalitate.

Ipoteza tezei a II-a a acestui text vizează așadar încetarea de drept a suspendării executării actului administrativ ce a format obiectul sesizării autorității emitente, fiind realizată numai atunci când o atare măsură a fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească, iar acțiunea în anulare nu a fost introdusă în termen de 60 de zile de la data când respectiva hotărâre a devenit irevocabilă, cum corect a reținut și prima instanță. Prin urmare, criticile recurentei circumscrise greșitei aplicări a legii în soluționarea excepției inadmisibilității cererii nu sunt justificate. Sub aspectul fondului cauzei, prin prisma actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în materie, prima instanță a concluzionat, de asemenea în mod corect că sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. neputând fi reținut. Actele administrative se bucură într-adevăr de prezumția de legalitate, fiind executorii din oficiu. Datorită acestui specific, devine necesară însă suspendarea executării lor în acele situații când sunt contestate din punct de vedere al legalității, iar prin executarea lor s-ar provoca o pagubă persoanelor protejate prin instituția contenciosului administrativ. Legea nr. 554/2004 consacră, prin art. 14 alin. (1), suspendarea judecătorească, la cerere, după sesizarea autorității emitente, condiționată de îndeplinirea cumulativă a condițiilor referitoare la existența cazului bine justificat, circumscris unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat și, respectiv, la iminența pagubei ce s-ar crea prin executare, astfel cum este definită prin art. 2 lit. ș) din aceeași Lege.

Necesitatea asigurării unei protecții jurisdicționale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative (în speță a contribuabilului) este recunoscută și în plan european, prin Recomandarea nr. R/89/8 adoptată de Consiliul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, aplicabilă și României. Potrivit acestei Recomandări nr. R/89/8, instanța în calitate de autoritate jurisdicțională chemată să decidă măsuri de protecție provizorie trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente și să acorde asemenea măsuri atunci când executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de nelegalitatea lor.

În speță, sesizând autoritatea emitentă reclamantă a contestat din punct de vedere al legalității actul prin care s-a comunicat pierderea valabilității înlesnirii la plată pentru obligațiile bugetare restante, acordată prin ordinul comun nr. 830 din 29 ianuarie 2007, divergențele ce formează obiectul Dosarului nr. 10121/2/2006 al Tribunalului București referitoare la natura unor plăți efectuate de reclamantă într-o perioadă anterioară și inexistența unor obligații bugetare restante, prin raportare la actele normative pretins aplicabile invocate de părți, putând fi circumscrise unor argumente aparent valabile, de natura a justifica reținerea existenței cazului bine justificat. Nu poate fi contestată în speță nici iminenta pagubă, raportat la ansamblul efectelor negative declanșate de pierderea înlesnirilor în discuție, corect reținute de prima instanță pe baza actelor doveditoare depuse de reclamantă.

Prin urmare, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, s-a concluzionat în mod corect că este necesară luarea măsurii de protecție provizorie a suspendării executării actului contestat, fiind îndeplinite cumulativ cerințele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în acest sens. Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței civile nr. 2590 din 24 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 mai 2008.