ÎCCJ, decizie (scj.ro #84920)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84920) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Suspendarea
executării actului administrativ. Principii.
Legea
nr
. 554/2004,
art
. 14 -15
Cuprins pe
materii: Drept administrativ
Index
alfabetic: Act administrativ fiscal. Suspendarea executării
Prezumție de legalitate
Principiul legalității
Actul administrativ se bucură de prezumția de
legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția
autenticității și veridicității, fiind el însușii
titlu executoriu.
Principiul legalității
actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile
administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor
să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca
respectarea acestor exigențe de către autorități să
fie în mod efectiv asigurată.
Prin urmare, în procesul
executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit
echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari,
întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare,
iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată
împotriva
arbitrariului
.
Tocmai de aceea, suspendarea
executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în
realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității
emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea
principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât
autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de
evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați.
În considerarea celor două
principii incidente în materie – al legalității actului administrativ
și al executării acestuia din oficiu – suspendarea executării
constituie însă, o situație de excepție, aceasta putând fi
dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute
de lege.
Î.C.C.J,
Secția
contencios administrativ și fiscal
Decizia
nr
. 2199 din 14 aprilie 2009
Prin
acțiunea în contencios administrativ formulată de S.C. T S.A.
Suceava
în contradictoriu cu
Agenția Națională de
Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a
Marilor Contribuabili s-a solicitat anularea deciziei
nr
.
84/
7 noiembrie 2007
prin care s-a respins contestația formulată de
reclamantă împotriva actului administrativ fiscal
nr
.
81892/
19 iulie 2007
conținând
comunicarea pierderii de
către S.C. T S.A.
Suceava
a
facilităților acordate în baza O.U.G.
nr
.
37/2004 și a actului administrativ fiscal
nr
.
82689/
26 iulie 2003
prin care
reclamanta a fost informată că la data de 30 iunie 2007 înregistra
obligații fiscale restante la bugetul de stat.
S-a
solicitat, de asemenea, anularea celor două acte administrative fiscale cu
nr
. 81892/
19 iulie 2007
și
nr
. 82689/
26 iulie 2007
.
Prin
cererea completatoare depusă la termenul din
1 septembrie 2008
reclamanta a solicitat
suspendarea
executării
actului administrativ fiscal
nr
. 81892/
19 iulie 2007
emis de Direcția Generală de Administrare a Marilor
Contribuabili precum și a
actului
administrativ fiscal
nr
. 82689/
26 iulie 2007
emis de aceeași Direcția Generală de
Administrare a Marilor Contribuabili.
În
motivarea cererii a arătat că
este îndeplinită condiția cazului bine justificat, întrucât
potrivit certificatului
de atestare
fiscală
nr
. 51776/
18 august 2006
, la
data de
31 iulie 2006
nu figura în evidențele fiscale cu obligații de
plată curente restante către buget.
De
asemenea, prin raportul de inspecție fiscală generală
nr
. 47/
31 martie 2006
s-a constatat că până la data de
31 decembrie 2005
reclamanta și-a achitat obligațiile fiscale curente.
Curtea
de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal, prin
încheierea din
29 septembrie 2009
a admis această cerere,
dispunând suspendarea executării actelor administrativ fiscale
nr
. 81892 din
19 iulie 2007
și
nr
. 82689/
26 iulie 2007
emise de pârâta Agenția Națională de
Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a
Marilor Contribuabili, până la soluționarea definitivă și
irevocabilă a cauzei.
Pentru
a dispune astfel instanța a reținut că cererea de suspendare
este întemeiată, fiind îndeplinite cumulativ cele două condiții
prevăzute de
art
. 14 din Legea
nr
. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și
iminența producerii unei pagube.
Referitor
la
prima condiție, s-a reținut
că aceasta este
îndeplinită,
în raport de împrejurarea că pârâta a eliberat
reclamantei certificatul de atestare
fiscală
nr
. 51776/
18 august 2006
în care se
menționa
că la data de
31 iulie 2006
nu figura
în evidențele fiscale cu obligații
curente restante către buget, pentru ca ulterior, prin actul administrativ
nr
. 82689 din
26 iulie 2007
, să i se aducă la cunoștință, că
la data de
23 iulie 2007
, din obligațiile restante la bugetul
asigurărilor
sociale de stat
și la bugetul asigurărilor de șomaj, mai are de plată
sumele menționate în acest act.
Față
de conținutul certificatului eliberat la
18 august 2006
Curtea a reținut că este creată o
îndoială serioasă în privința
legalității actelor, de natură să justifice suspendarea
executării acestora.
Raportat
la
cuantumul ridicat al sumei pretins
datorate și la specificul activității reclamantei, s-a
concluzionat că este îndeplinită și condiția
iminenței producerii unei pagube.
Împotriva
acestei încheieri a declarat recurs pârâta Agenția Națională de
Administrare Fiscală , solicitând modificarea ei în sensul respingerii
cererii de suspendare a executării actelor contestate, ca
fiind întemeiată.
A
fost invocat motivul de
nelegalitate
prevăzut de
art
. 304 pct.9 Cod procedură civilă, în
dezvoltarea căruia s-a susținut, în esență, că în
speță nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții
impuse de
art
. 14
din Legea
nr
. 554/2004 pentru a se dispune
suspendarea
executării actelor contestate, instanța de
fond concluzionând, totodată, în mod
greșit, că în cauză nu se impune stabilirea unei
cauțiuni, întrucât
cererea este întemeiată pe
dispozițiile
art
. 15 din aceeași lege.
Astfel,
susține recurenta, după cum rezultă din însăși
definiția dată prin lege cazului bine justificat, pentru ca
măsura suspendării executării unui act administrativ să
fie
admisibilă
este necesar ca societatea să facă
dovada existenței unor motive bine întemeiate, care să creeze o
îndoială serioasă asupra legalității
acestuia.
Or,
din actele analizate de organele fiscale a rezultat că societatea
și-a achitat într-adevăr debitele restante, însă cu
depășirea datei la care acestea erau scadente, astfel încât
certificatul de atestare
nr
.
517776/
18 august 2006
, avut în
vedere de prima instanță, nu este de natură să justifice
îndeplinirea acestei condiții, menționând doar faptul că la data
emiterii lui societatea nu mai înregistra astfel de obligații.
În
ceea ce privește a doua condiție impusă de lege, este necesar ca
reclamanta să fie amenințată cu producerea unei pagube iminente
și ireparabile, precum și să facă dovada acestui aspect,
instanța supremă reținând, în
cauze similare, că simpla menționare a creanței
contestate și a valorii ei nu duce,
de
facto
,
la constatarea că există o asemenea pagubă.
În
speță, motivarea instanței de fond
se bazează pe simple afirmații ale
reclamantei și pe
simple
supoziții, care nu sunt de natură a face dovada îndeplinirii
acestei
condiții.
S-a
învederat
și faptul că având
în vedere
cifra de afaceri
înregistrată de reclamantă în
2007 (118.223.691 lei), suma datorată organelor fiscale (6.938.399
lei) nu poate afecta activitatea acesteia.
Recursul
nu este fondat.
Actul
administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul
său se bazează pe prezumțiile autenticității și
veridicității fiind el însuși titlu executoriu.
Principiul
legalității actelor administrative presupune însă atât ca
autoritățile
administrative
să nu încalce
legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El
impune, în egală măsură, ca respectarea acestor
exigențe de către
autorități să fie în mod
efectiv asigurată.
Prin
urmare, în procesul
executării din
oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum
și
anumite garanții de
echitate pentru particulari, întrucât acțiunile
autorităților publice nu pot fi
discreționare, iar legea trebuie să
furnizeze individului o protecție adecvată împotriva
arbitrariului
.
Tocmai
de aceea suspendarea executării actelor
administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un
eficient instrument procedural aflat la
îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată
pentru a sigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil
ca atât timp cât
autoritatea
publică sau judecătorul se află
în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efecte
asupra celor vizați.
În
considerarea celor două principii incidente în materie – al
legalității actului și al executării acestuia din oficiu
-
suspendarea executării
constituie însă o situație de
excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile
expres prevăzute de lege.
În
plan intern, suspendarea executării actului administrativ este
reglementată prin
art
. 14 și 15 din Legea
nr
. 554/2004, putând fi dispusă numai
în cazuri
bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente
.
În
sensul acestei legi, cazurile bine justificate reprezintă acele
împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de
natură să creeze o îndoială serioasă în privința
legalității actului
administrativ, iar paguba iminentă constă în
prejudiciul material viitor și
previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a
funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu
public, astfel cum se prevede prin
art
. 2
lit.t
) și ș).
Preocupări,
în plan juridic, cu privire la suspendarea
executării actelor administrative au existat
și la nivel european, prin perspectiva
acestora (
ex
. R(89)/8, referitoare la
protecția jurisdicțională
provizorie în materie administrativă) instanța putând acorda asemenea
măsuri, în raport cu ansamblul circumstanțelor și intereselor
prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza
pagube
grave, dificil de reparat și
când
există un argument aparent valabil de
nelegalitate
a acestuia
.
În
speță, examinând sumar actele dosarului, fără a fi
posibilă
antamarea
fondului în această
etapă a procedurii, prima instanță a concluzionat în mod corect
că este
îndeplinită
condiția cazului bine justificat impusă de
art
.
14 din Legea
nr
. 554/2004,
în raport de conținutul
raportului de inspecție fiscală
generală din
21 martie 2006
, a
certificatului de atestare fiscală eliberat
reclamantei la
18 august 2006
, anterior emiterii acelor contestate și de
existența unor cereri de
restituire/compensare a unor sume încasate
necuvenit
la bugetul de stat.
Actele dosarului și ansamblul
circumstanțelor cauzei atestă, totodată, îndeplinirea
condiției privind
iminența
pagubei, raportat la
cuantumul sumei în
discuție și specificul
activității
societății reclamante executarea silită care a fost
declanșată putând genera dificultăți reale în executarea
obligațiilor contractuale asumate, sistarea serviciilor, precum și
grave probleme sociale.
Cerința
depunerii unei cauțiuni pentru judecata la fond a fost
îndeplinită
în recurs, societatea
reclamantă conformându-se obligațiilor stabilite în acest sens în
sarcina sa pin încheierea din
3 martie 2009
.
Recursul
a fost respins așadar, ca
nefondat
.