ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1841/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curți de Apel Timișoara,

reclamanta SC P.I. SR., în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală,

Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin și Comisia pentru autorizarea

antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării

din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, a solicitat suspendarea executării

deciziei din 7 iunie 2007 emisă de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației împotriva acestei

decizii ce formează obiectul Dosarului nr. 1081/59/2007 aflat pe rolul Curții de

Apel Timișoara.

Curtea de Apel Timișoara,

secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 232 din 2

octombrie 2007 a admis cererea și a dispus suspendarea executării deciziilor

din 7 iunie 2007 emisă de Comisia de autorizare a antrepozitelor fiscale până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ.

În considerentele sentinței

s-a arătat că în speță se constată îndeplinite cerințele prevăzute de art. 15 din

Legea nr. 554/2004, modificată, vând în vedere că este formulată acțiunea în contencios

administrativ pentru anularea actelor fiscale dar și ținând seama de împrejurarea

că reclamanta este o societate comercială care desfășoară activități de comerț și

de producție, iar măsura revocării autorizației de antrepozit fiscal, are consecința

producerii unui prejudiciu iminent asupra reclamantei ducând la stoparea activității

acesteia.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin.

În motivele de recurs

este criticată soluția instanței de fond pentru că a fost dată cu nerespectarea

prevederilor art. 182 alin. (2) C. proc. fisc. care instituie obligația depunerii

unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor

al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 RON, având

în vedere că nu a fost depusă această cauțiune.

Pe fondul cererii de suspendare

se arată că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de

art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea, respectiv cazul

bine justificat și paguba iminentă.

La dosar a fost depusă

sentința civilă nr. 14 din 18 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă acțiunea formulată

de SC P.I. SRL Moldova Nouă și au fost anulate deciziile din 7 iunie 2007 și

din 20 iulie 2007 emise de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale din

cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor.

A fost depusă, la solicitarea

instanței, dovada plății cauțiunii de 2.000 RON de către intimata-reclamantă.

După analizarea motivelor

de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge

recursul declarat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice

care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună

suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

În temeiul art. 15 din

același act normativ, suspendarea actului administrativ unilateral poate fi solicitată

și prin cererea adresată instanței competente, caz în care suspendarea actului administrativ

atacat se poate dispune până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Din interpretarea sistemică

a celor două texte rezultă că pentru a se dispune suspendarea executării actului

administrativ trebuie îndeplinite cumulativ cele două condiții: cazul bine justificat

și paguba iminentă.

La această reglementare

cu caracter general se adaugă, în materia suspendării executării actului administrativ

fiscal, prevederile art. 185 alin. (2) C. proc. fisc. (în prezent, după republicare,

art. 215 C. proc. fisc.), care instituie obligativitatea plății unei cauțiuni.

Legea nr. 554/2004, astfel

cum a fost modificată, definește atât „cazurile bine justificate”, cât și „paguba

iminentă”.

Astfel, „paguba iminentă”

este definită în art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul

material viitor și previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În cauză s-a conturat

îndeplinirea acestei condiții pentru că prin sigilarea antrepozitului fiscal, ca

urmare a revocării autorizației, dat fiind obiectul de activitate al societății,

se crea imposibilitatea desfășurării activității.

Cea de-a doua condiție

impusă de lege este cea a „cazului bine justificat”, în art. 2 lit. t) din Legea

nr. 554/2004 această noțiune a fost definită ca fiind împrejurările legate de starea

de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

Și această condiție este

îndeplinită în cauză, având în vedere că au fost invocate motive de nelegalitate

ale actelor atacate. Este adevărat că aceste motive vor fi analizate de instanța

care verifică actul contestat, dar textul cere ca împrejurările de fapt și de drept

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

De altfel, până la data

soluționării recursului, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, prin sentința nr. 13 din 18 ianuarie 2008 a anulat actele a căror suspendare

se solicită și chiar dacă hotărârea nu este irevocabilă poate constitui un argument

pentru a se menține suspendarea actelor fiscale contestate.

De altfel, ar trebui amintită

chiar și Recomandarea R/89/8 adoptată de Consiliul de Miniștri care cere protecția

persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative

atunci când executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave,

dificil de reparat și când există un argument juridic de nelegalitate a lui.

Raportat la aceste împrejurări

se constată sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004

pentru a se dispune suspendarea actului atacat.

Apreciind că soluția instanței

de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins

recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva sentinței civile

nr. 232 din octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 mai 2008.